Eva Garet, „copil minune” al pianului românesc: „trebuie să supraviețuiesc Berlinului, să-mi găsesc, sau mai bine zis să-mi păstrez individualitatea”

La doar 19 ani, Eva Garet deschide stagiunea Orchestrei Naționale Radio ca solistă, un moment de maturitate artistică și de confirmare a talentului care a cucerit deja săli importante din România și din afara țării. Programul concertului este dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, compozitorul care, prin subtilitatea și culorile muzicii sale, a influențat generații întregi de muzicieni. Pentru Eva, Ravel înseamnă un univers sonor intens și complex, o îmbinare între precizie și libertate expresivă, între vibrațiile jazzy și armoniile pline de profunzime.

De la debuturile precoce și până la consacrarea pe mari scene, drumul său a fost marcat de întâlniri providențiale, profesori care au ghidat-o și experiențe care i-au consolidat personalitatea artistică. Fie că a cântat Mozart la 11 ani, Ceaikovski și Brahms la 16 ani sau Enescu și Rahmaninov pe scena Ateneului, fiecare pas i-a confirmat forța și sensibilitatea interpretării.

Astăzi, Eva Garet se pregătește pentru o nouă etapă, studiile la Hochschule für Musik Hanns Eisler din Berlin, unul dintre cele mai prestigioase centre muzicale din Europa. Între repetiții, concerte și începuturile vieții de student, rămâne un „copil minune” al pianului românesc care își urmează cu determinare și naturalețe drumul spre o carieră internațională.

Vineri, 10 octombrie, nu rata deschiderea stagiunii Orchestrei Naționale Radio (sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea), un concert 100% Ravel, ce punctează 150 de ani de la nașterea marelui compozitor francez. Din programul serii de la Sala Radio nu putea lipsi celebrul său Bolero, alături de Daphnis și Chloé (suita nr. 2), Valsul și Concertul în sol pentru pian și orchestră, prilej de a o aplauda ca solistă pe tânăra pianistă Eva Garet, deja multipremiată internațional. 

Eva Garet, cum te simți să deschizi stagiunea Orchestrei Naționale Radio ca solistă, la doar 19 ani? 

Mă simt recunoscătoare pentru fiecare șansă care mi se acordă. Revin de fiecare dată cu plăcere la Sala Radio, locul unde am debutat ca solistă, locul unde am făcut prima mea sesiune de înregistrări pentru Concertino Praga și locul unde am simțit pentru prima dată căldura și aprecierea publicului avizat.

Concertul este dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Ravel. Ce înseamnă Ravel pentru tine ca pianist și ca muzician?

Am fost foarte fericită când doamna Noemi Vidu m-a invitat să fac parte din acest proiect. Pentru mine, Ravel este un univers de culori și emoții. Concertul în Sol este o capodoperă care îmbină rafinamentul cu energia pură, provocându-mă ca pianistă să găsesc echilibrul între precizie și libertate expresivă. Muzica lui Ravel cere o sensibilitate aparte, o poveste spusă prin fiecare notă, cu accente jazzy și texturi orchestrale vibrante. Ca muzician, îl admir pentru geniul său de a transforma simplitatea în profunzime. Pentru mine, a cânta Ravel înseamnă a explora o lume în care tehnica și sufletul se contopesc, oferind publicului o experiență de neuitat.

Programul include „Daphnis și Chloe – Suita nr. 2”. Cum ai descrie acest univers sonor pentru publicul tânăr care poate nu a ascultat încă Ravel?

„Daphnis și Chloé – Suita nr. 2” este ca o poveste magică spusă prin sunete. Imaginați-vă o pădure la răsărit, cu raze de soare care dansează pe frunze, apoi o furtună de emoții care te poartă dintr-o liniște caldă într-un vârtej de energie.

Ravel creează ca nimeni altul un peisaj sonor viu, cu culori orchestrale care par să prindă viață – e ca un film epic fără imagini, doar cu muzică. Pentru tineri, este o aventură: te prinde, te surprinde și te face să simți totul intens, de la tandrețe la extaz.

Cum a decurs colaborarea cu dirijorul Gabriel Bebeșelea pentru acest proiect?

Sper că va decurge foarte bine, este un dirijor pe care îl urmăresc și pe care îl apreciez foarte mult. Am colaborat deja cu succes la Filarmonica din Cluj în concertul Triplu de Beethoven.

Eva Garet, „Copil minune” al pianului românesc

Eva Garet, cum a intrat muzica în viața ta? Și care a fost momentul în care ai simțit că acesta vrei să fie drumul tău profesional?

Am descoperit pianul de la vârsta de 5 ani la grădiniță, la clubul de muzică. Profesoara de pian de acolo a atras atenția părinților mei că s-ar putea să fie ceva „în neregulă” cu mine, că am auz absolut. Cred că mi-a plăcut și am fost atrasă de pian atât de mult pentru că era singura activitate la care mă descurcam mai bine decât ceilalți. Nu cred că împlinisem 7 ani când am început să declar tuturor că voi fi pianistă. Când am dat examenul de aptitudini la Enescu în clasa întâi, făceam deja pian de 2 ani. Faptul că am cântat peste nivelul celorlalți copii mi-a dat șansa să ajung la clasa doamnei profesoare Mihaela Zamfirescu, șefa catedrei de pian.

Ai debutat ca solistă la o vârstă foarte fragedă, în jur de 16 ani. Cum ai trăit atunci acel moment și cum privești acum, cu mai multă experiență, la începuturile tale?

Debutul ca solistă a fost la 11 ani, chiar la Sala Radio. Câștigasem cu câteva luni în urmă Trofeul „Drumul spre celebritate”, un concurs organizat de realizatorul radio Sebastian Crăciun. Juriul, din care făceau parte si realizatorii Radio România Muzical Monica Isacescu și Stefan Costache, mi-a oferit șansa de a cânta cu Orchestra de Cameră Radio în gala laureaților, alături de alți doi premiați. Am cantat Concertul în La major k488 de Mozart, cu Ștefan Novak la pupitru.

Mulți te consideră un „copil minune” al pianului românesc. Cum ai gestionat această etichetă și așteptările din jurul ei?

Eticheta mi-a fost pusă de realizatorul Sebastian Crăciun pe când aveam 10-11 ani. La 10 ani câștigam marele trofeu “Lira de Aur” de la Suceava, câștigam primul meu concurs internațional „Ricardo Viñes” din Spania și apoi debutam la Sala Radio. Au urmat apoi premiile de la Mihaela Ursuleasa și de la Ettlingen, considerat atunci cel mai prestigios concurs de pian pentru copii din lume. Cu Sebastian Crăciun am făcut și primul meu turneu „Citadele muzicale” cu recital în 6 orașe: Galați, Tecuci, Sinaia, Mogoșoaia, Onești și Suceava. A fost o ocazie minunată de a cunoaște publicul de aproape. Și nu pot uita primele mele autografe, date tot cu această ocazie.

Era totul o confirmare ca sunt pe drumul bun și fac ceea ce trebuie. Nu cred că am simțit o presiune la acel moment, ba chiar m-a amuzat.

Citește și: Cine este Gabriel Bebeșelea, dirijorul care l-a făcut pe Gheorghe Hagi să uite de înfrângerea pe care o suferise echipa lui cu o zi înainte

Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de pe scenă?

Ar fi debutul meu „mare”, de la 16 ani – pe 31 martie 2023 – în stagiunea Orchestrei Naționale Radio, cu maestrul Christian Badea. Am făcut sold-out cu Ceaikovski și Brahms.

Aveam deja 3 concerte cu orchestra la activ cu filarmonicile din țară: cântasem Ceaikovski 2 la Târgu Mureș cu Mihnea Ignat și la Satu Mare cu Robert Farkas și Triplul de Beethoven cu Octavian Lup si Vlad Răceu la Cluj, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea.

Văzut acum retrospectiv, totul fusese parcă o pregătire pentru marele debut.

A urmat apoi, pe 7-8 decembrie în același an, debutul meu la Ateneu cu Filarmonica „George Enescu” și același Christian Badea: din nou două concerte sold-out cu Enescu și Rahmaninov.

Există un concert sau o colaborare care ți-a rămas deosebit de aproape de suflet?

Totul mi-a rămas în suflet. Bune și rele, m-au făcut să devin ceea ce sunt. Dar întâlnirea providențială cu un singur om a făcut ca viața mea să se schimbe: maestrul Christian Badea.

Maestrul Badea mi-a ascultat recitalul din semifinala concursului George Enescu din 2022. M-a contactat și m-a invitat intr-o seară la Ateneu unde m-a ascultat. I-am cântat Chopin „Andante Spianato” și Liszt „Sonata Dante”. Mi-a ținut atunci cel mai profund si mai înălțător discurs motivațional. Mi-a spus cine sunt deja și cine voi fi. L-am crezut și din acea seară, a devenit mentorul meu și s-a implicat în cariera mea. 

Dincolo de cele două concerte la Sala Radio și Ateneu, maestrul a studiat și evaluat cei mai renumiți profesori din Europa și astfel a ajuns la Eldar Nebolsin, pe care l-a considerat a fi cel mai potrivit pentru mine. Am ținut de îndată o audiție pentru Eldar la Berlin. Am fost profund impresionată și imediat cucerită. Am lucrat apoi cu Eldar Concertul nr. 1 de Ceaikovski pentru debutul de la Sala Radio. Cred ca am făcut și eu o impresie bună, pentru că intram în același an în programul de „Jungstudium” la Eisler la clasa lui.

Tot Christian Badea m-a prezentat lui Răzvan Popovici devenind astfel bursieră SoNoRo, calitate în care am avut colaborări extraordinare cu muzicieni consacrați în muzica de cameră.

Maestrul Badea este un om de o rară noblețe și generozitate, o imensă personalitate ce va rămâne în sufletul meu.

Eva Garet, de la Liceul „George Enescu”, la studii în Germania

Ai absolvit de curând Liceul „George Enescu”. Cum a fost această etapă și ce profesori sau experiențe simți că te-au marcat cel mai mult?

Colegiul Național de Muzică „George Enescu” este locul unde am crescut, a fost casa mea de lângă casă, eu locuind la nici 100 de metri de școală.

Am avut norocul să fiu eleva celei mai bune profesoare din lume, Mihaela Zamfirescu, să o întâlnesc la apogeul carierei didactice și să avem o colaborare intensă și plină de rezultate timp de 12 ani.

Dupa ce am câștigat concursul „Vladimir Krainev” la Moscova, celebra Mira Marchenko de la Școala Centrală de Muzică din Moscova i-a trimis o scrisoare de felicitare profesoarei mele elogiindu-i calitățile didactice. După masterclass-ul meu cu Ingrid Fliter de la Viena, primul comentariu al celebrei pianiste a fost că am o profesoară extraordinară.

Nu pot să uit nici susținerea conducerii Colegiului, doamnelor directoare Cristina Sebastian și Monica Timaru, precum și a tuturor profesorilor care au dat dovadă de înțelegere și mi-au permis un program de studiu muzical intens.

Am reprezentat întotdeauna cu mândrie #enescuteam la Olimpiadele Naționale de Muzică și la concursurile naționale și internaționale.

Din aceasta etapă face o importantă parte și domnul profesor Vlad Dimulescu, cu care am lucrat deseori, de obicei înaintea marilor competiții.

Vlad Dimulescu și Mihaela Zamfirescu au fost amândoi elevii marelui și regretatului Constantin Ionescu-Vovu, pe care am avut ocazia și plăcerea să-l întâlnesc.

Din această toamnă începi studiile la facultate, în Germania. De ce ai ales această direcție și ce așteptări ai de la perioada care urmează?

Da, voi începe studiile pentru Bachelor of Music la „Hochschule für Musik Hanns Eisler” din Berlin. Am povestit deja cum am ajuns la Berlin și de ce la Eisler – pentru profesorul Eldar Nebolsin. Daca Eldar ar fi fost profesor în altă parte, probabil nu aș fi ajuns în Berlin.

Coincidența face că Berlinul este în acest moment centrul muzical european, iar Eisler este locul unde mulți mari idoli de ai mei au absolvit: Sol Gabetta, Lahav Shani, Juan Perez Floristan, Mao Fujita, Alexander Gadjiev sau Julius Asal. Voi fi colegă cu Roman Borisov și alți „moștenitori” ai Europei muzicale pe cale de a deveni foarte celebri.

Mă aștept să-mi extind și să-mi consolidez repertoriul și voi relua la timpul potrivit participarea la marile competiții internaționale.

Citește și: Cum ajunge un român să fie aplaudat de străini? Florin Iliescu: „Ambii părinți nu mai sunt printre noi, dar sunt sigur că sufletul lor va fi mereu acolo unde vom cânta”

Cum reușești să îmbini viața de student cu cea de solistă activă pe scene internaționale?

Nu știu cum voi reuși de acum încolo, dar până acum orice concurs, recital sau concert a fost o binecuvântare în viața mea de elev. Erau perioadele în care făceam muzică, munceam de plăcere și nu mă duceam la ore. Știam că va fi greu apoi să recuperez, dar nu îmi păsa, în acele momente mă simțeam liberă.

Există un model sau un mentor pe care îl simți ca reper artistic în cariera ta? 

Am vorbit despre mentorul meu. Ca model artistic admir mulți pianiști, dintre care Radu Lupu, Dinu Lipatti, Clara Haskil, Andras Schiff, Claudio Arrau, Elisabeth Leonskaja, Martha Argerich, Vladimir Horowitz, Krystian Zimerman, dar și din noua generație, cum ar fi Mao Fujita, Seong-Jin Cho, Daniil Trifonov, Yunchan Lim, Nikola Meeuwsen, Alexandre Kantorow, Daniel Ciobanu, Eva Gevorgyan și mulți alții.

Ce înseamnă pentru tine să construiești un repertoriu la 19 ani? Alegi piesele mai mult după afinități personale sau după oportunitățile de scenă?

Sunt mai multe criterii. Sunt piese care trebuie cântate și care trebuie să facă parte din repertoriu oricărui pianist clasic, sunt piese care pur și simplu mă atrag și-mi plac foarte mult și sunt piese pe care le fac la cerere – pentru că fac parte din programele impuse în concursuri, de exemplu.

Întotdeauna însă, lucrurile merg mult mai bine când îmi place o lucrare, când simt inspirația compozitorului și când pot să pătrund în profunzimea ei. 

Care este relația ta cu muzica contemporană? Ai cântat sau ți-ar plăcea să cânți compoziții ale unor autori români de azi? Ce găsim în playlistul tău?

Am în repertoriu câteva lucrări de Rautavaara și Liebermann. Eu văd un viitor luminos pentru muzica contemporană românească, și dovadă sunt chiar colegii mei de generație foarte talentați Adela Grămescu și Denis Flueraș care au compoziții interpretate chiar la Ateneul Român și la Roma. Sunt sigură că se va auzi de ei.

Ai un ritual înainte de fiecare concert – ceva care te ajută să intri în starea potrivită?

Nu fac nimic special în ziua concertului. Cu câteva zile înainte încerc pe cât posibil să mă odihnesc și să mă izolez ca să intru în starea necesară.

Înainte de intrarea în scenă încerc să-mi găsesc liniștea și concentrarea și să mă adaptez la atmosfera momentului. Uneori reușesc, alteori nu.

Eva Garet și viața dincolo de pian și de scenă

Cum arată o zi obișnuită pentru tine, între repetiții, studiu și timpul liber?

În puținul timp rămas? Îmi petrec timpul cu prietenii apropiați din România sau din afară prin intermediul internetului, schimbăm informații legate de viața artistică, vizionăm filme, cam ce face orice tânăr de vârsta mea.

Ce faci ca să te relaxezi și să ieși din universul intens al muzicii clasice?

Muzica clasică mă relaxează, mi-aș dori să nu ies niciodată din acest univers dacă ar fi posibil.

Acum că stai în Germania, îți lipsește România? De ce îți este cel mai dor? 

Încă nu stau permanent în Germania, în ultimii 2 ani am stat cam 2 săptămâni pe lună în Berlin și restul la București. Apoi a venit Bacalaureatul, pe care l-am dat în sesiunea din august pentru că prima sesiune s-a suprapus cu examenul la Eisler. Așa că toată vara am petrecut-o acasă, studiind pentru Bac. Dacă mă întrebați acum, îmi este dor de Berlin.

Și, la final, dacă te gândești la tine peste 10 ani, unde ți-ar plăcea să fii ca artist și ca om?

Departe, ținând concerte peste tot în lume? Nu știu, mai întâi trebuie să supraviețuiesc Berlinului, să-mi găsesc, sau mai bine zis să-mi păstrez individualitatea. Și toate vor veni la timpul lor.