Facultăţi care îşi reiau activitatea în format fizic din octombrie
Dacă în cazul învăţământului preşcolar şi şcolar e clar şi nu prea – unii copii au trecut deja în online, alţii aud constant că se va întâmpla asta cât de curând – în cazul universităţilor lucrurile stau cu totul altfel. Aici deciziile pentru felul în care încep cursurile sunt luate de conducerea fiecărei instituţii în parte, aşa că am căutat să fac o listă cu facultăţi care îşi reiau activitatea în format fizic din octombrie şi să văd ce facultăţi preferă să păstreze cursurile în online.
În urmă cu câteva săptămâni mai toate facultăţile se pregăteau să deschidă anul în format fizic, însă evoluţia situaţiei epidemiologice din ultimele zile a schimbat radical lucrurile. Sunt deja destule instituţii care au anunţat că vor păstra cursurile în online, în timp ce acelea care vor să revină la cursuri faţă în faţă vorbesc despre adaptarea acestora în funcţie de ceea ce se întâmplă cu numărul cazurilor de infectări cu coronavirus.
Facultăţi care îşi reiau activitatea în format fizic din octombrie
În cazul Universităţii Bucureşti, în setul de măsuri aprobat de Senatul UB se precizează ca facultăţile din cadrul acesteia să-şi desfăşoare activităţile în sistem hibrid, cu participare fizică, dar şi în online. Mai exact, este recomandată desfăşurarea în sistem fizic a cursurilor, seminariilor, activităţilor practice, laboratoare în cazul în care în grupă sunt mai puţin de 50 de studenţi, în timp ce pentru grupele de peste 50 de studenţi este recomandată desfăşurarea cursurilor în sistem online.
Facultatea de Litere este una dintre facultăţile Universităţii Bucureşti care a decis deja: toate cursurile din semestrul I se vor desfăşura online pentru că sălile acesteia nu pot asigura distanţarea necesară.
Facultatea de Ştiinţe Politice a anunţat şi ea că toate cursurile şi seminariile din semestrul I se vor desfăşura online, iar planul este ca din semestrul al II-lea toţi studenţii să participe la activităţi în sistem fizic.
Facultatea de Matematică a ales să opteze pentru un scenariu mixt. Astfel, în primele 2 săptămâni toate activităţile se vor desfăşura online, urmând ca după această perioadă cursurile să rămână predominant în online, iar seminariile şi laboratoarele să se desfăşoare faţă în faţă.
Academia de Studii Economice a hotărât ca şi în acest an universitar cursurile să se desfăşoare tot online. În schimb, studenţii vor putea participa fizic la seminariile din program.
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative nu este nici ea adepta revenirii în sistem fizic în bănci, aşa că Senatul SNSPA a decis ca toate activităţile didactice din Semestrul I, în toate facultăţile sale, să se desfăşoare în sistem online. Excepţie vor face unele activităţi extracurriculare facultative, după cum este anunţat pe site-ul Universităţii, care se vor organiza în special pentru studenţii din anul I şi se vor desfăşura cu prezenţă fizică şi un număr maxim de 50 de studenţi.
La Universitatea de Medicină Carol Davila lucrurile stau puţin altfel când vine vorba de felul în care urmează ca studenţii să participe la cursuri. Conform unei declaraţii pentru Europa Liberă, rectorul Viorel Jinga spune că procentul profesorilor vaccinaţi se apropie de 90%, iar cel al studenţilor este undeva la 83-84%, aşa că ţelul este ca toate activităţile să se desfăşoare în sistem fizic. Pe de altă parte, nu a fost dat un comunicat oficial în acest sens, iar conducerea aşteaptă să vadă şi cum evoluează situaţia pe plan local.
Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca a dat şi ea liber fiecărei facultăţi să decidă asupra modului în care vor fi organizate cursurile şi activităţile practice. Conducerea acesteia a anunţat că încurajează revenirea în format fizic la cursuri, însă fiecare facultate va ţine cont de profil, dar şi de resursele pe care le are la dispoziţie pentru a respecta măsurile de distanţare.
Pe de altă parte, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca a decis să înceapă toate cursurile în sistem fizic, urmând să reanalizeze decizia în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia a optat şi ea pentru un sistem hibrid. În cazul în care grupele de studenţi sunt mai mari de 80, cursurile se vor desfăşura în sistem online. Pentru activităţile de seminar, laboratoare, cursuri practice şi chiar şi cursuri unde numărul studenţilor este mai mic de 80, predarea se va face faţă în faţă.
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu a anunţat şi ea zilele trecute că studenţii vor participa la cursuri în format fizic, având însă grijă sporită la respectarea măsurilor de distanţare şi igienă. Excepţie vor face facultăţile cărora infrastructura nu le permite desfăşurarea cursurilor cu mai mult de 80 de studenţi care să beneficieze de cel puţin 1 metru distanţă între ei. Acestea trebuie să solicite Consiliului de Administraţie desfăşurarea activităţilor în sistem online.
La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi Senatul a decis să înceapă anul în format fizic şi ca cel mult 25% dintre cursuri să aibă loc în online. Pe de altă parte, şi aici se va ţine cont de evoluţia numărului de infectări cu coronavirus, astfel încât toate activităţile academice să poată fi adaptate contextului epidemiologic.