Flavia Boghiu, inima curajoasă din spatele schimbărilor din Brașov: povestea de dragoste cu Radu Hossu, legătura cu războiul din Ucraina și cum a rezistat într-o carieră politică plină de încercări

Presupun că au plecat pentru că era nevoie de mai mult.

Da, bineînțeles. Tatăl meu a lucrat în fabrică, a fost strungar. Mama mea era cofetar-patiser de profesie, fără Bacalaureat. Oameni obișnuiți, care au încercat în ţară, dar care la un moment dat, ca mulți alții, au fost nevoiți să plece în străinătate, au plecat – nici nu pot să spun pentru un viitor mai bun – că la un moment dat era o chestiune de subzistenţă, o chestiune de nevoi. Iar asta a generat o frustrare faţă de felul în care mergeau lucrurile în România. Am crescut simţind că nu e corect, nu e normal.

Şi am considerat că dacă nu sunt mulţumită cu felul în care suntem guvernaţi, că nu mi se pare OK că atâţia ani s-a furat şi suntem unde suntem, am zis că trebuie să fac un pas în faţă şi să mă implic. Aşa m-am înscris în USR, după care am candidat la Consiliul Local, am fost managerul de campanie la Locale pentru primarul Allen Coliban, iar după alegeri am fost aleasă viceprimar.

Tu ai intrat în politică cu nişte idei clare, doar că destul de repede ai ajuns în nişte situaţii foarte complicate. Cum ai reuşit să le gestionezi?

Uşor nu a fost. Am fost hărţuită, ameninţată, urmărită. Toate acestea, peste presiunea responsabilităţii primului an de mandat, presiunea publică și toate așteptările generate de „minunea de la Brașov”, cum a fost supranumit rezultatul alegerilor. Astea, cumva, sunt evidente şi vin odată cu jobul.

Ce a fost în plus şi mult mai greu de gestionat a fost partea cu hărțuirea și amenințările. Mi-a fost frică, nu-ţi ascund asta. Dar înainte de toate m-am asigurat că, din punct de vedere legal, fac tot ceea ce trebuie să fac. Am raportat fiecare incident la poliţie, am depus plângere acolo unde a fost cazul. În primă fază însă, m-am ferit să vorbesc despre asta. Atunci când au ajuns toate lucrurile în atenţia media era doar vârful icebergului, al unei situaţii care se întâmpla deja de ceva timp. M-am ferit să vorbesc despre asta ca să nu par slabă, vulnerabilă, să nu par o fetiţă care a intrat în politică şi care acum se smiorcăie că vai, ce greu e.

Dar nu despre asta e vorba.

Nu e, nu, dar ştii cum e, în politică şi în percepţia oamenilor e foarte uşor să ţi se pună o etichetă de care după aia cu greu mai scapi, cu atât mai mult cu cât sunt femeie și sunt tânără. Eu sunt cel mai tânăr viceprimar al Braşovului. O fată cu părul roz a ajuns viceprimar la 30 de ani.

Şi atunci am zis că fac tot ce e posibil din punct de vedere juridic şi, în rest, îmi văd de treabă. La un moment dat însă, când lucrurile au degenerat, mi-am dat seama că trebuie să vorbesc despre asta. Ba mai mult, între timp se mai schimbase ceva. Am avut destul de mult contact cu elevi de liceu, am avut 700 de voluntari la CATTIA, centrul pentru refugiaţi pe care l-am înfiinţat. Erau băieţi şi fete de liceu care îmi spuneau că şi-ar dori să intre în politică, dar că nu ştiu dacă ar avea ficaţi să facă asta, dacă ar putea să treacă prin ce trec eu. M-am simţit responsabilă şi pentru generaţiile ce vin după noi, care au nevoie să vadă că nu e normal să ţi se întâmple asta, că nu trebuie să te fereşti sau să te ascunzi. Atunci când poţi să stai drept în legătură cu cine eşti şi cu ce faci, este bine să o faci şi să vorbeşti fără echivoc de ceea ce este în regulă şi ce nu.

Odată ce intri în politică sau devii persoană publică te expui şi criticilor, şi e evident că nu te va plăcea toată lumea, că nu va fi toată lumea de acord cu tine. Pe astea însă ţi le asumi: şi critica, şi felul în care te văd unii, faptul că nu sunt de acord cu tine sau că nu te susţin. În schimb, ce nu e normal este, că doar pentru că ţi-ai asumat un rol public, un rol de decizie, să treci prin astfel de lucruri care nu numai că depăşesc orice sferă a eticii, a moralităţii, dar nici nu sunt legale. Nu e normal să se întâmple asta într-o societate civilizată.

Atunci am considerat că trebuie să vorbesc despre asta, deschis, exact aşa cum e situaţia.