Căutare

Share this article

Florentina Olar Spânu are 34 de ani și este jucătoare de fotbal la o echipă de club din Danemarca și membră a echipei naționale de fotbal feminin a României. A început să joace fotbal cu gașca de băieți de la bloc, făcându-și terenul pe mijlocul străzii și delimitând porțile cu doi bolovani. În copilărie, ascultând meciurile din liga a II-a la radio, nu-și imagina că ar putea să aleagă fotbalul ca pe o viitoare meserie, așa că și-a îndreptat atenția către atletism. La un moment dat, la ea la școală a venit un antrenor de fotbal care căuta fete pentru echipa de club Șantierul Naval Constanța, iar toți prietenii ei au arătat-o cu degetul, știind că în fiecare pauză bate mingea în curtea școlii.

Când Florentina Olar Spânu a aflat că poate juca fotbal la modul profesionist, s-a simțit cel mai fericit copil din lume, iar emoția primului antrenament pe iarbă, nu se uită niciodată. De la Constanța a ajuns la Cluj, iar apoi la echipe de club din Cipru, Italia și Danemarca, fiind selectată la toate meciurile echipei naționale de fotbal feminin. Acum se pregătește pentru Campionatul European din 2021 unde speră să ajute România să urce pe podium.

Cum e viața unei femei fotbaliste și care au fost încercările prin care a trebuit să treacă Florentina Olar Spânu, aflați în această poveste extrem de emoționantă și inspirațională, despre ce înseamnă depășirea limitelor atunci când pasiunea o cere.

Unde joci tu acum?

La FC Nordsjælland, o echipă de club din Danemarca.

Și ești și la Națională?

Joc pentru echipa națională a României.

Florentina Olar Spânu cu echipa națională a României

Cât de des ai meciuri cu echipa națională?

Anul acesta vor fi 6-7 acțiuni, asta înseamnă că voi fi plecată câte 7-10 zile cu echipa națională, de fiecare dată.

Pentru ce jucați anul acesta?

Suntem în preliminariile Campionatului European care va fi în Marea Britanie, în 2021. Acum urmează meciurile de calificare. Primul meci oficial este în aprilie, dar până atunci o să avem turneu de pregătire, la începutul lunii viitoare.

Și cum pleci tu cu săptămânile de acasă? Cine stă cu copilul tău?

Plec cu el. Cum altfel? Până acum cam așa s-au desfășurat acțiunile.

Florentina Olar Spânu în tricoul echipei naționale

Până acum începând de când?

De când avea patru luni. Când am fost în țară mă ajutau mama și soacra, veneau cu mine în cantonament și, în plus, am avut și sprijinul antrenorilor și a celor din federație care îmi permiteau să iau pe cineva care să mă ajute cu mine. Dar oricum e greu. Ajutorul lor îl aveam când eram la antrenament, după antrenament copilul e fresh și abia te așteaptă. În cantonamente aveam câte două antrenamente și încercam să-i fac programul copilului în așa fel încât să doarmă când eu eram pe teren. Când se termina antrenamentul și toată lumea dormea, eu eram cu copilul la joacă.

Și celelalte fete de la echipa națională sunt și ele pe la echipe de club din străinătate?

Da, pentru că nu ai tot timpul acțiuni cu echipa națională. Iar ca să poți juca la națională, trebuie să fii la o echipă de club. Astfel, avem jucătoare în Spania, în Belgia, Italia, Turcia, mai sunt prin Franța și sunt și jucătoare care activează în țară.

Cine e antrenor?

Domnul Mirel Albon.

Cum ai ajuns tu la echipa aceasta din Danemarca?

La echipa la care activez acum m-am transferat din vara anului trecut. Înainte am jucat timp de șase ani la altă echipă din Danemarca, iar înainte de acea echipă am fost în Cipru și în Italia, la alte echipe de club.

Adică de când ești plecată din țară?

Cam de 12 ani.

Florentina Olar Spânu cu prima echipă daneza la catre a jucat, la primul meci după ce a devenit mămică

Cum ai ales tu să joci fotbal?

Mi-a plăcut dintotdeauna, nu știu să spun de ce. Când mă jucam eu în fața blocului, fotbalul pentru femei nu era foarte popular – nu că acum ar fi. Mă jucam asemenea tuturor copiilor, în fața blocului, unde făceam două porți din pietre pe stradă și opream jocul de câte ori trecea mașina. Mai jucam în pauze, în curtea școlii, cam așa a început aventura.

Dar eu și majoritatea fetițelor de pe vremea mea, nu jucam fotbal, noi ne jucam cu păpușile…

Da, de exemplu, sora mea nu a avut pasiunea asta. Însă eu am fost mai băiețoasă de mică și nu aveam deloc subiecte în comun cu ea. Sora mea se juca cu păpușile, iar mie îmi plăcea să mă joc cu mașinuțele și cu tot felul de alte jucării specifice băieților.

Pe ce post jucai când erai mică?

Toată lumea era atacant, nu? Care e farmecul fotbalului dacă nu acela de a da gol?

Florentina Olar Spânu în primii ani de școală, la Constanța

Și acum ce ești?

Mijlocaș stânga, atacant…

Pe flancul stâng cum ar spune comentatorii…

Exact!

Ce erau părinții tăi?

Mama lucra la un hotel, iar tata la o companie de energie termică. Acum sunt pensionari.

Dar mai ai și un frate, sau doar pe sora ta?

Doar pe sora mea.

Florentina Olar Spânu la SS Lazio

Și se ascultau meciurile la voi în casă?

Da. Și se vedeau pe stadion la Farul, cu gașca de băieți, bineînțeles.

Eu îmi amintesc din copilăria mea că în fiecare weekend tata asculta meciurile la radio și nimeni nu avea voie să vorbească tare în casă… Așa era și la voi?

Da, normal. Țin minte că sâmbăta, la ora 11, se jucau meciurile din liga a doua și le ascultam la radio. Eram în temă cu tot ce se întâmpla în fiecare meci. Acum nu prea mai sunt.

Erai în temă pentru că asculta tatăl tău sau asta era preocuparea ta?

Eu ascultam, tata nu era chiar așa înnebunit. Pare puțin ciudat, dar…

Cum te-ai dus la atletism?

Eu jucam fotbal în fața blocului, dar nu știam că pot să fac performanță din asta, așa că am ales să fac sport în mediu organizat și am mers la atletism. Am participat la ceva cross-uri pe plajă, am avut rezultate bune și am fost selectată. La început îmi plăcea, dar după ce am aflat că pot practica fotbal de-adevăratelea, la o echipă, am renunțat.

Cum ai aflat?

Țin minte că eram în timpul orei de religie când a venit un domn antrenor de la Constanța care căuta fete interesate să joace fotbal. Eu pentru că jucam fotbal în fiecare pauză, colegii știau de pasiunea mea și l-au trimis la mine. Când a intrat în clasă a întrebat de mine și toți colegii m-au arătat cu degetul, iar eu m-am speriat că am făcut ceva rău. Dumnealui s-a introdus, mi-a spus ce caută, iar mie mi s-a părut wow. Din ziua aceea am mers la antrenamente.

Ai intrat într-un club?

Da. Clubul se numea SNC Constanța, de la Șantierul Naval Constanța. Am avut emoții foarte mari atunci, intram pentru prima dată pe gazon, până atunci îmi julisem genunchii doar pe bitum sau pe zgură.

Florentina Olar Spânu cu echipa națională de junioare, Portugalia 2003

Și te-ai dus acasă și le-ai spus alor tăi că tu intri într-un club de fotbal?

Da, le-am povestit.

Și ce a zis mama? Nu te întreb ce a zis tata… 😀

Mama nu s-a opus inițial. S-a gândit că e o nebunie de-a mea, la cât de năzdrăvană eram. 😀 S-a gândit că e ok atâta timp cât aveam o activitate și nu pierdeam timpul cu alte prostii.

Dar când a văzut că devine serioasă treaba?

Atunci am avut niște discuții. Am jucat timp de doi ani la Constanța și în campionatul intern, echipa mea obținuse locul doi. Echipa de la Cluj era echipa campioană. Între timp ajunsesem și la echipa națională, eram tânăra speranță de la 14 ani 😀 La echipa națională aveam colege de la Cluj și mă uitam cu ușoară invidie la ele, ele erau campioane și eu voiam să fiu ca ele. Așa că m-am gândit să mă duc la părinți și să le spun că vreau să mă transfer la Cluj. Atunci mama, săraca, a rămas fără cuvinte. Eu am continuat: „Vreau să fiu cea mai bună, vreau să fiu campioană, la Cluj sunt campioanele, vreau și eu acolo!”. În plus știam că la Cluj sunt condiții mai bune decât cele de la Constanța, cel puțin din punct de vedere financiar.

Mama a zis: „Nu, trebuie să-ți termini școala și vedem apoi!”. Eu: „Nu, eu plec!”. Nu de mult i-am mărturisit mamei că dacă va veni Patrik, băiețelul meu și va face cum am făcut eu, nu știu cum o să mă descurc. Acum înțeleg, săraca, cât de greu a fost pentru ea.

Și ai plecat?

Da. Cred că nu am vorbit cu mama vreo două zile și până la urmă a cedat ea: „Dacă asta vrei, așa facem”. Ea se gândea numai la cum o să-mi fie mie singură, printre străini și îi era frică să nu renunț la studii. Își făcea tot felul de griji, specifice mamelor.

Și te-ai mutat la liceu la Cluj?

Da, m-am transferat la liceul din Cluj și pentru că pe vremea aceea nu era atât de dezvoltată tehnologia, țin minte că sunam cu taxă inversă acasă, destul de rar.

Cum au fost anii aceia ai tăi de copil singur într-un oraș străin?

Acum când mă gândesc nu pot spune că a fost neapărat ușor, dar cred că aș face același lucru dar ar fi să dau timpul înapoi. Nu regret nimic.

Florentina Olar Spânu și Patrik, fiul ei

Nu-ți era dor de casă?

Sigur că-mi era, mai ales că fiind cea mai mică eram și răsfățata familiei, cea mai alintată. Îmi era greu de multe ori, dar nebunia asta a mea și faptul că iubeam atât de mult fotbalul și îmi doream foarte mult să fac ceva, m-au făcut să trec peste.

Adică tu de la 16 ani ai plecat de acasă pentru fotbal?

Da. Știu, nebunie! Mama era cu lacrimi în ochi, iar eu îi spuneam: „Stai liniștită, îți promit că o să fii mândră de mine!”.

De multe ori m-am gândit de-a lungul timpului când au fost momente grele și tot felul de bariere și de fiecare dată mi-am spus: „Nu, pentru asta am venit și nu mă întorc cu coada între picioare acasă. Trebuie să reușesc pentru că sunt multe lucruri pe care le-am promis și le-am zis”. De multe ori ajută încurajarea asta pe care mi-o dau singură.

Ce titluri ai obținut tu până acum?

Ar fi 8 titluri de campioană cu echipa de la Cluj, de patru ori campioană cu echipa din Cipru și de 3 ori campioană cu prima echipă din Danemarca. Am mai câștigat cupe și participări în Champions League.

Dar știu că ai fost declarată cea mai bună jucătoare…

Da, am fost și în România declarată cea mai bună jucătoare, dar și în Danemarca. În special aici, în Danemarca nu mă așteptam pentru că celelalte trei propuneri erau jucătoare daneze, și ele jucătoare de lot național, calificate la euro și îmi era greu să cred că mă vor alege pe mine dintre ele. Mi-au dat și lacrimile când au anunțat. Când mi-am auzit numele m-am înmuiat de tot, nici nu știam ce să spun pe scenă.

Dar cât o să mai poți tu să joci? Știu că și băieții se retrag la un moment dat…

Sunt conștientă că nu e un job pe viață. În urmă cu câțiva ani vorbeam cu soțul și ne doream ca la 30 de ani să avem doi copii. Ne-am mai dori un copil și e clar că dacă ne vom hotărî, nu cred că o să mai revin. Am și eu o vârstă, nu aș vrea să fie nici diferență foarte mare între copii, ceea ce înseamnă că se apropie oarecum momentul. Însă nu aș vrea să mă gândesc, aș vrea să mă mai bucur de perioada asta care mi-a mai rămas. Fizic simt că aș mai putea, dar trebuie să mă gândesc că nu medaliile sau cupele sunt tot ce ne rămân atunci când vom sta cu ochelarii pe nas și citim povești.

Florentina Olar Spânu în seara în care a fost desemnată cea mai bună jucătoare de fotbal din Danemarca

Și care o să fie job-ul tău după?

Nu știu. Am absolvit Facultatea de educație Fizică, am făcut niște cursuri de antrenorat, aș vrea să rămân oarecum pe iarbă. Mi-ar fi greu să mă despart de teren.

Dar vrei să te mai întorci în țară?

Luăm oarecum în considerare și varianta aceasta, dar nu suntem deciși. E alt stil de viață aici, ne gândim și la copil, e un mediu mai bun pentru el. Pe de altă parte ne gândim și la cei din țară, la familie și avem astfel o balanță destul de neechilibrată momentan. Lăsăm timpul să le așeze pe toate. Câteodată e ok să ai un soț așa bun care să spună: „Le facem pe toate când ești tu pregătită!”. Alteori nu e bine, ai vrea să ia el decizia ca să-ți fie ție mai ușor…

Florentina și soțul ei, în ziua nunții

Unde l-ai cunoscut pe soțul tău și ce face el azi?

Pe soțul meu l-am cunoscut la Cluj, eram colegi la același liceu, dar pentru că eu sunt cu opt luni mai mare decât el, eram în ani diferiți. Am început să comunicăm mai mult când eram eu la facultate, iar el era în clasa a XII. Țin minte că mâncam la aceeași cantină pentru că era o masă din partea primăriei pentru sportivi. Nu știu cum să nimerea că deși aveam program total diferit, ne întâlneam fără să vrem la aceeași oră să mâncăm.

Citește și:

Cristiana Oprea, pilot de curse la 24 de ani: Millennials sunt mai curajoşi în asumarea deciziilor

Da, sigur! Cum se întâmpla?! Unul dintre voi sigur venea special…

😀. El îmi zice că-l urmăream. Eu sigur nu l-am urmărit.

Ce face el astăzi?

Și el a practicat fotbal, dar acum nu mai practică. Acum lucrează în domeniul construcțiilor, deși și el a absolvit Facultatea de Educație Fizică. El tot timpul m-a susținut, a fost cu mine și în Italia, și în Cipru și cred că fără sprijinul lui nu aș fi putut să fac atât de multe. Pot să spun că oarecum a renunțat la el pentru mine, pentru a-mi îndeplini visul și nebunia mea.

Florentina și soțul ei, în ziua nunții

Ce spun părinții tăi azi?

Chiar sunt mândri de mine și de ce am realizat. De când îl avem și pe Patrik, sunt extrem de fericiți și se bucură de fiecare moment petrecut cu el și cu noi. Chiar spunea mama: „Când mai aveți cantonament să mai vin să mai stau cu copilul?”.

Mama ca mama, dar soacra ta ce spune de tine?

Avem o relație super, super, super bună. Când a trebuit să nasc ea a venit și m-a susținut pentru că mama încă lucra.

Florentina Olar Spânu alături de soțul ei și de fiul lor

Când erai mai mică, câte mișto-uri ai primit pe tema fotbalului?

Au fost multe, dar eu chiar nu le-am băgat în seamă. Expresia: „du-te la cratiță!”, am auzit-o de atâtea ori că nici nu mai știu. Dar fiecare vorbă din asta pe mine m-a motivat și mai tare și mi-am spus că faptele mele vor demonstra cine sunt eu.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO