Florian Iovan, omul care a țesut pânza costumelor de in ale lui Nicolae Ceaușescu - LIFE.ro

Căutare

Share this article
Rubrică susținută de

Florian Iovan este inginer specializat în textile și s-a format în vremea în care țesătoriile făceau parte din strategia națională. La puțin timp după Revoluția din 1989 a decis să devină antreprenor, când termenul nu exista în limbajul de afaceri. Așa cum a ales o cale sustenabilă de fashion, atunci când sustenabilitatea nu făcea parte din nicio viziune de afaceri.

De atunci, s-a reinventat de câteva ori, iar acum conduce De Florian, un business prin care aduce pe piață pânză naturală, din in și bumbac, țesută și prelucrată după rețete tradiționale.

Secretele țesutului și prelucrării pânzei naturale s-au păstrat cu determinare și perseverență într-o zonă de dezvoltare durabilă pe care din ce în ce mai mulți designeri, meșteșugari dar și consumatori o adoptă.

Iată povestea unui antreprenor cu viziune sustenabilă avant la lettre.

Cum ați decis să începeți această afacere care, dacă ne uităm la ea, pare un demers antreprenorial?

Florian Iovan: Dacă o luăm cu începutul, în 1992 am hotărât să plec din fabrică, pentru că nu îmi plăcea ceea ce se auzea în jur, că o să aducem investitori strategici, adică o să vindem fabrica. O fabrică 2.800 de oameni; șase secții, două laturi de țesătorie, 800 și ceva de războaie, finisaj două milioane de metri pe lună, plus o secție de confecții grele. Deci o imensitate. Eram 40 de ingineri și cu mintea noastră pe care o aveam atunci ne-am dat seama că investitorul strategic e imposibil de găsit. Era clar că oricine ar veni înmormânta fabrica. Și atunci am zis ”Domn’e, dacă vreți asta eu nu mai stau. Plec”. Și am plecat. Mi-am dat demisia.

Descoperă povestea lui Florian Iovan, omul care i-a țesut costumele de in lui Nicolae Ceaușescu

Unde?

Florian Iovan: Am plecat nicăieri. Acasă. Deci m-am dus acasă. (râde) Nevastă-mea, bineînțeles că m-a luat imediat: „Ești nebun!”

Nu mă mai vedeam continuând acolo, mai ales că aveam o „boală” să fac eu niște fire de in și cu bumbac, cum nu se făcuseră nicăieri în lume. Eram prima fabrică care ar fi făcut așa ceva. 

Acum se face? 

Florian Iovan: Și acum se fac în două fabrici în lume: în Italia și în Japonia.

Dar eu aș fi fost primul. Vă dați seama, un fir de in cu bumbac în același fir, urzeala de bumbac, bătătura din in, o filatură de in față de filatura de bumbac e ca de la cer la pământ. Dar, ca să faci aceste fibre să le bagi în același fir era o întreagă nouă tehnologie pe plan mondial. 

Trebuia luat totul de la zero.

Dar eu fusesem implicat și în cercetări textile, făcusem o lucrare în sensul ăsta.

M-am dus la ministru cu proiectul, încântat, dar ministrul m-a dat afară. Mi-a zis: „Băi, tu ești nebun? Noi vrem, căutăm investitor strategic și tu vii cu investiții? Vindem fabrica, termină cu prostiile! Pleacă de aici!”

Am plecat, mi-am dat demisia și m-am dus acasă vreo două luni. Apoi au început să mă caute. Și m-a găsit un evreu bătrân care lucra cu noi de foarte mult timp. ”Florică, Florică, îmi zicea!” Era mai bătrân decât mine cu vreo 20 de ani, iar eu aveam vreo 40 și ceva de ani la vremea aia. „Florică, am auzit că ai plecat. Hai, vino cu mine să facem bani. Tu ai ceva în cap. Hai, că facem o treabă! Îți dau salariu de două ori cât aveai în fabrică. Eu vin cu banii, facem fire și le vindem afară. Facem fire în România și le vindem afară”.

”Dom Marcel, toate bune și frumoase, zic, facem, facem, dar eu nu vreau două salarii. Vreau 20%. Fără 20% și salariu care îl am în fabrică nu vin!”.

Bineînțeles, eu oltean, el evreu. Nu a vrut. (râde)

Dar am mai vorbit noi și, până la urmă, a acceptat și am făcut o firmă, se numea Rocan, de la România-Canada. El era cetățean canadian, eu român.

Și am început. Făceam fire și aduceam materii prime.

Aveam un singur birou, închiriasem o garsonieră, aveam o contabilă, eu și cu el. Asta era toată firma.  Dar umblam prin toată țara, făceam fire pe la Oltenița, le vopseam pe la Stofe Mobilă București. Vă dați seama că, lucrând în sistem atâția ani, aveam colegi în toate fabricile din România. Bineînțeles că făceam totul după prescripțiile date de noi, le plăteam manoperă și vindeam firele afară în toată Europa.

Au mers lucrurile foarte bine atunci și am câștigat foarte bine.

Doar că la un moment dat, nea Marcel, evreul meu, mi-a zis: „Florică, eu nu mai pot. Ți-l trimit pe fiul meu cel mare, care e de-o seamă cu tine!” Când am auzit, am zis: ”Doamne, cu băiatul ăsta ies la pensie!”.  Dar n-a fost așa, fiindcă viziunile noastre erau total diferite.

Citește și: Ioana Nicolescu, consultant în afaceri sustenabile și de lux: „Eu, clientul, vreau să știu că pentru produsul pe care îl cumpăr nimeni nu a fost exploatat și că ajut societatea să aibă grijă de ecosistem”

Așa că am rupt parteneriatul cu el și cumva am ajuns să mă întorc în fabrică. Am aflat că cel care preluase fabrica de fire voia să scape de războaie, cele pe care eu le știam prea bine de ani de zile. Voia să le dea la fier vechi, iar ele sunt în funcțiune și acum.

Atunci mi-a venit ideea: cumpăr războaiele și închiriez spațiul. Zis și făcut și așa a apărut Totex, prin 1994. Reveneam în fabrica din care plecasem cu vreo 2-3 ani înainte. 

La Balotești România a avut singura facilitate, cerută de Ceaușescu, care a zis: „domn’e, trebuie să dezvoltăm acest segment pentru că are mare căutare afară!”

În anii 70 s-a făcut o lucrare care a fost definitivată la noi la fabrică, de asimilare a pânzelor tradiționale românești în industrie. Cum s-a făcut asta? S-a făcut un colectiv, cu ingineri de prin fabrică, care au plecat în țară să vadă ce face țăranul român în Bucovina, ce face în Maramureș și ce face în Vrancea, ce face în Muscel, în Mehedinți, de face el pânza aia care arată altfel decât ce făceam noi. Așa a rezultat o lucrare, care s-a implementat la noi la fabrică, în care s-a asimilat pânza țărănească care se făcea în gospodăria fiecărei zone etnografice românești.

Și, e un secret acolo? 

Florian Iovan: Secretul pleacă de la fire. Vedeți, omul toarce cu mâna, ceea ce face să torsioneze fibrele. De fapt, firul ce înseamnă? Înseamnă mai multe fibre răsucite una în jurul celeilalte. Făcându-l cu mâna, omul întotdeauna sare peste randamentul maxim al torsiunii – adică sare peste torsiunile necesare unui fir ca să poată fi lucrat.

Deci el făcea firele foarte torsionate, indiferent că materia primă era foarte bună sau foarte proastă, că făcea din câlți sau făcea din fuior, el insista cu torsionatul.

Această torsionare face ca pânza țesută din astfel de fire să fie altfel decât pânza țesută industrial. Pentru că noi, în industrie, avem niște norme, care spun: „dom’le, la firul cutare de in sau de bumbac trebuie atâtea torsiuni pe metru”. Normele sunt respectate fără discuție, fie că suntem în România, fie că suntem în China. Firele au o limită foarte clară de torsiune în funcție de materia primă folosită.

Țăranul nu știa chestia asta. El dădea din degete și dând în degete.

Mai făcea ceva: după ce țesea, se apuca și strângea cenușă din lemn tare, cum zicea el, toată iarna și primăvara, când începea să trateze pânzele, că nu le folosea netratate – făcea din leșia aia, cu apă fiartă, o soluție în care trata pânzele. Era o soluție foarte alcalină, că cenușile astea sunt în general substanțe alcaline. După ce făcea acest tratament se ducea la vâltoare la moară și arunca pânzele acolo. Moara le zăpăcea, le amesteca, apoi omul le întindea pe deal și le albea la soare. 

Ăsta este procesul tehnologic care nu se face în industrie.

Mi-aduc aminte când am făcut o prima țesătură de in, am albit-o pe terenul de fotbal la Balotești. Nu uit nici acum. Din pânză aia și-a făcut Ceaușescu un costum, cu care s-a dus în Franța, când a făcut vizita la Charles de Gaulle. Ceaușescu s-a îmbrăcat în costumul făcut din prima pânză tradițională românească făcută industrial.

Tot procesul tehnologic s-a adaptat industrial și am scos acel aspect pe care nu îl scoți făcând pânza clasic. Nu iese. Acest lucru ne ajută să trăim și vom trăi, nu știu, mult și bine de acum încolo pentru că nu știu câți se vor apuca să facă aceste asimilări. 

Noi permanent, dacă vă uitați în dezvoltarea noastră, am crescut, am crescut, dar am crescut datorită unor elemente de management. Adică: ne-am făcut reclamă și dacă vă uitați pe internet, suntem foarte vizibili. Dar nu mă pricep eu la treaba asta, așa că a trebuit să vină lângă mine cineva. Și a venit Andreea, fiica mea cea mică. Toate elementele astea ne-au adus în actualitate și ne mențin aici. Problema este că cererea crește și noi trebuie să ne adaptăm ei. 

Florian Iovan: „Adevărul e că e foarte greu. Merge greu. Producția e mică, toată lumea e cu producția, cu productivitatea și cu asta au lăsat-o baltă. Vedeți lucrurile astea sunt cele care au dus omul să plece de la ce găsește la noi.”

Aș vrea să rămânem un pic aici, la cerere, și să schimbăm un pic registrul  în sensul că dumneavoastră produceți pânze naturale, folosiți fibră naturală, când puteați utiliza poliester. De ce așa, de ce o faceți?

Florian Iovan: Avem o nișă, unde ne-am specializat.

Țăranul român nu știa ce e ăla poliester, el nu știa să toarcă poliesterul. (râde)

El știa ce știa, cânepă, ceva bumbac, știa mătase naturală și lână. Iar noi, lucrând în această nișă, a trebuit să ne oprim la aceste fibre, nu la poliester. În anii 70 nici nu se vorbea de fibre sintetice.

Iar meșteșugarii de atunci, care trebuiau să trăiască și după Revoluție, s-au apucat să facă ce făceau și înainte: să coasă, să brodeze, s-au apucat să facă ii, costume populare.

Meșteșugarul tradițional român nu are cum să moară de foame. El lucrează acasă, meșterește lucruri și se duce la târg, că târgurile încă există și vor exista. Nu are cum să le închidă nimeni. Și își vinde marfa, face rost de bani, trăiește, își ține și familia.

A apărut nișa de designeri vestimentari, care înainte nu se prea uitau la pânzele astea, dar dacă vedeți confecțiile făcute din astfel de pânză, ele arată total diferit față de ce e în târg. Și mai are un lucru care nu se vede, dar se simte. Te simți total altfel într-o îmbrăcăminte din astfel de fibre, mai ales prelucrată și tradițional. Pentru că prelucrarea asta îi incumbă în pânze niște calități superioare. Rezistența pânzei crește de patru ori. Tot de patru ori crește, foarte curios, și purtabilitatea ei. 

Hidrofilia, capacitatea de a absorbi transpirația, nu mai vorbesc de caracterul antibacterian al inului, al cânepii.  

Citește și: S-au întâlnit în secția de ATI în timp ce-și nășteau băieții. Prietenia dintre Alexandra și Florina s-a transformat într-un parteneriat pentru modă sustenabilă. Cum sună povestea YKO-YKO sau „întoarcere la un firesc pe care l-am împopoțonat prea mult”

Cumva această cale a țăranului român care țesea, cum spuneați dumneavoastră, din toate timpurile, natural, e calea bună. Dar el o făcea intuitiv. Cum credeți că s-a reactivat și cum a crescut interesul în modernitate pentru această pânză? 

Florian Iovan: În primul rând nu mai toarce nimeni cu mâna. Acum au început să țeasă pe războaiele manuale. Problema care este că nemaiexistând oameni care să toarcă, ei folosesc fire din industrie.

Oricât m-am străduit eu, că vedeți, noi nu mai facem fire în România, ci luăm fire de afară, dar luăm fire după prescripțiile noastre. La noi mai există o singură filatură, la Fălticeni, unde se mai fac fire de cânepă crude. Nicăieri în lume nu se mai fac crude, ci chimizate.

Mircea Rotaru, de la Fălticeni se ambiționează, cumpără fibră din Ucraina – acum are mari probleme – și face fir de cânepă crud.

Adevărul e că e foarte greu. Merge greu. Producția e mică, toată lumea e cu producția, cu productivitatea și cu asta au lăsat-o baltă. Vedeți lucrurile astea sunt cele care au dus omul să plece de la ce găsește la noi.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO