Gelu Vlașin și-a făcut o viață bună în Spania, a fost decorat de Președintele României, iar atunci când a venit pandemia s-a întors alături de toată familia acasă, într-un cătun care nu figurează pe nicio hartă din lume

Cum ați ales acest sătuc de munte, la Tranzbordare (Telciu), în apropierea munților Țibleș, loc despre care spuneai că nici nu figurează pe nicio hartă?

Eu m-am născut și am copilărit în Tranzbordare, cunosc foarte bine zona, veneam împreună cu familia în vacanțe aici, unde locuiesc și părinții mei. Adevărat însă, că acum 20 de ani, dacă cineva m-ar fi întrebat unde o să mă stabilesc nu m-aș fi gândit niciodată că voi reveni aici. Pe atunci mă gândeam la agitația marilor metropole și la forfota culturală a capitalelor europene. Și nu regret deloc faptul că 20 de ani am colindat prin lume. Am acumulat experiențe și trăiri de neuitat, am învățat să fiu mai bun, am avut ocazia să văd cum trăiesc oamenii în alte ținuturi. 

Gelu Vlașin: „Viața în Casa Vlașinilor din Tranzbordare este plină de veselie și activitate, în același timp. Muncim foarte mult, însă mereu cu zâmbetul pe buze știind că o facem fără să ne oblige cineva, fără să ne impună restricții sau programe”

Cum arată viața în Casa Vlașinilor? Și cât de mult s-a schimbat în acești ultimi ani… e mai încărcată decât oricând?

Viața în Casa Vlașinilor din Tranzbordare este plină de veselie și activitate, în același timp. Muncim foarte mult, însă mereu cu zâmbetul pe buze știind că o facem fără să ne oblige cineva, fără să ne impună restricții sau programe. 

Suntem aici într-un fel de vacanță lucrativă permanentă, într-o republică independentă (de altfel chiar am lansat conceptul de Republica Literară Telciu). Avem Atelierele de Muzică de la Telciu, Atelierele de Literatură de la Telciu și chiar un jurnal, Jurnal de Tranzbordare. În plus, organizăm în fiecare an, o tabără de creație literară intitulată Întâlnirile de la Telciu. 

Cum vă înțelegeți cu vecinii? Cum v-au primit în sat?

Am fost primiți foarte bine, suntem din Neamul Vlașinilor și asta, aici, cântărește foarte mult. Vecini aveam puțini pentru că la noi casele sunt răsfirate și găsești vreun vecin la sute de metri distanță, uneori chiar mai mult. Asta e super fain pentru că nu ai treabă cu nimeni. Dar dacă vreodată ai nevoie de vreun ajutor poți apela cu încredere la vecini. 

Citește și: Mama care s-a mutat la sat după ce copilul a făcut insuficiență respiratorie din cauza poluării – Raluca Ana Elas: „În natură mi-am dorit să simtă și să crească și copilul meu”

Cristina, soția ta a devenit profesoară de muzică la școala din sat, precum și în alte două școli din satele vecine, cum este această experiență pentru ea?

Se simte minunat, iubește profesia de dascăl și iubește copiii. Plus că este foarte pasionată de muzică. Vine și cu experiența didactică spaniolă unde a lucrat șase ani în calitate de profesoară la o Școală de Muzică privată din Madrid. 

Cum v-ați cunoscut?

Prima dată m-am îndrăgostit de vocea ei. Niște prieteni de la Bistrița mi-au făcut o surpriză și mi-au trimis câteva mostre cu poemele mele cântate. Le-am ascultat și am fost instantaneu fascinat de voce. Deși mai cunoșteam voci din muzica românească (mai ales din jazz) n-am reușit să o recunosc. La întrebarea mea cine este, prietenii mei mi-au spus că n-am cum să o cunosc pentru că este o profesoară de muzică de la un liceu din Bistrița. Așa că eu m-am urcat în primul avion și am venit la Bistrița să cunosc… vocea. 

Ne-am îndrăgostit la prima vedere, am convins-o să vină cu mine în Spania și de atunci au trecut 15 ani, o mulțime de proiecte comune, doi copii minunați și o sumedenie de proiecte viitoare. Cristina chiar are o voce superbă. Ascultați-o pe canalul ei de Youtube.

Cine și-a dorit mai mult să vă întoarceți în țară?

Toți. Noi avem o comunicare superbă și când am luat decizia asta am făcut consiliu de familie și ne-am sfătuit împreună. Copiii au fost cei mai încântați. Ideea că vin să zburde prin Tranbordare le-a surâs încă de pe vremea când veneam cu ei în vacanțe la bunici. Li se părea locul absolut încântător. La vestea că venim în țară erau atât de nerăbdători că și-au pus amândoi alarme la tablete ca nu cumva să uităm și să pierdem avionul. 

Gelu Vlașin, aveți doi băieți, David și Darius, cum s-au adaptat la viața din satul românesc?

I-am învățat să iubească natura și animalele, încă de mici. Avem o mulțime de pisici (8 adulte și 4 pui), 5 câini, 6 porci, 1 vițică, o duzină de găini (și pui) plus cele pasagere (arici, vulpi, șerpi, porumbei, păsări diverse etc.), Ajută și ei cum pot la toată treaba din gospodărie. Sunt fascinați de ieșirile prin pădure și de libertatea imensă pe care ți-o conferă statutul de cetățean al unui cătun de la poalele munților. 

Povesteai că cei mici merg la școala din sat, acolo unde ajung cu microbuzul care culege copiii din sat ca să-i ducă în Telciu – comuna de care aparțineți și care se află la vreo 5 km distanță. Cum le place la această școală de sat? Cum se înțeleg cu colegii și cu profesorii?

Se înțeleg foarte bine cu colegii și cu profesorii, mai ales că nu sunt singurii copii care s-au întors în țară. Ei s-au născut amândoi în Spania și vorbesc nativ limba spaniolă. Dar noi în casă mereu am vorbit cu ei românește așa că n-a fost o problemă așa de dificilă adaptarea. Când se joacă, încă mai vorbesc între ei în limba spaniolă. E un lucru bun, e super fain să cunoști foarte bine, încă de mic, mai multe limbi.  

Citește și: Doi tineri din Hunedoara visează să renunțe la job-urile de la oraș pentru a trăi la sat, în natură. Povestea LivAdA – The tiny House, o căsuță ridicată de Robert și Diana în satul Peștenița

V-ați gândit ce o să faceți când o să crească, unde o să învețe? 

La 20 de km distanță avem un orășel, Năsăud, care are unul dintre cele mai bune licee din județ și chiar din țară, așa că nu ne facem deloc probleme unde o să învețe.