Gheorghe Buluc, învățătorul ce muncea cu ziua în copilărie ca să poată merge la școală. Și povestea exemplului personal transpusă în rândul copiilor defavorizați pentru care luptă azi

Dincolo de catedră și de munca frumoasă pe care o depun profesorii, aflăm povești ale oamenilor care depășesc bariere, deși în copilăria lor s-au confruntat cu situații vulnerabile. Acum, vor ca efortul lor să capete un sens. Unul dintre ei este Gheorghe Buluc, un învățător cu o motivație puternică și care a ales să se implice în acțiuni sociale din bunele sale considerente. A ales o carieră în învățământ, în pofida primelor studiilor finalizate în ingineria materialelor.

Joacă un rol în viața elevilor săi. Îi învață să transforme „nu pot” în „pot eu”. Sfera rolului său ca dascăl s-a extins incluzând funcții cum ar fi aceea de prieten, consilier, confident. A cunoscut pe propria piele ce înseamnă să provii dintr-o familie precară, cu lipsuri, care a dat nas cu greutăți financiare, dar a știut, în egală măsură, că educația și cartea pot fi instrumentul cel mai de preț cu care poate să defileze în societate. Aceste valori le insuflă în rândul elevilor săi.

• 

Gheorge Buluc, pe când era elev, a abandonat, de nevoie, pentru un an școala. Familia nu-i putea da nici măcar bani de navetă, iar pentru un pachet de mâncare nici nu se mai punea problema. Erau șapte frați, iar cheltuielile în casă nu erau puține. A lucrat un an de zile cu ziua cu gândul de a face economii și pentru a-și relua activitatea școlară.

Nu a reușit să adune prea multe, dar nu s-a lepădat de ideea de a se reînscrie la liceu. Vreme de două săptămâni, în anul următor școlar, a luat-o la pas, dar distanța de 20 de km era prea mare pentru un băiat de doar 15 ani. Totuși, în Gheorghe zăcea o dorință mare de a continua studiile, astfel a lăsat rușinea deoparte și a cerut bani de la primarul din comună pentru a avea de drum și pentru a ajunge la școală până la prima bursă obținută.

Gheorghe Buluc a fost conștiincios la școală, precum îi învață pe ai lui elevi să devină. Să-i cunoaștem povestea frumoasei escapade academice.

Gheorghe Buluc:„ La școală, uneori, primeam note în funcție de-al cui sunt.”

Ce v-a plăcut și ce nu v-a plăcut la școala românească când erați elev?

Mi-a plăcut faptul că exista acel respect de care vorbeam mai sus. Mi-a plăcut faptul că toată lumea avea un rol pe care-l știa foarte bine si rezultatele se vedeau atât prin note, cât și prin valorile morale pe care ni le însușeam. Sunt și lucruri care nu mi-au plăcut, faptul că eram static, că nu puteam de fiecare dată sau de cele mai multe ori să ne spunem părerea. Că, uneori, frica de profesor ne domina, că metodele de predare nu erau cele care puneau elevul în centrul atenției. Că, uneori, primeam note în funcție de-al cui sunt, ce părinți am și cât de bogat sunt. Eu am avut noroc pentru că am fost un elev destul de bun și conștiincios, dar vedeam la alți colegi ai mei, mai puțin norocoși financiar, care erau marginalizați tocmai prin prisma asta.

Câți km parcurgeați pe zi ca să ajungeți la școală?

Cel mai greu mi-a fost la liceu, în clasa a-IXa. Dupa finalizarea clasei a-VIII-a, deși am terminat școala gimnazială cu mediile cele mai mari din clasă, am stat un an acasă. Provin dintr-o familie modestă cu șapte frați și atunci financiar ne-a fost puțin mai greu. Trebuia să fac naveta din sat până în orașul Pașcani, acolo unde era liceul. Inițial, ai mei părinți nu prea au fost de acord ca eu să merg la liceu. Un an am stat acasă și am mers cu ziua, la muncă, cu gândul să-mi strâng bani pentru liceu, dar nu prea am reușit să fac asta. M-am înscris din nou la liceu și am zis că eu voi merge pe jos la școală chiar dacă va trebui să fac asta zi de zi. Am mers două săptămâni pe jos, dar, din păcate, nu mai puteam. Era o distanță destul de mare, vreo 20 de km. Aveam ore dimineața, iar eu mă trezeam la ora 5 dimineața pentru a ajunge la prima oră. Treceam printr-o pădure, iar de mai multe ori m-am întâlnit și cu animalele sălbatice. Atunci mi-am luat inima în dinți și am mers la primarul din comună, am cerut bani pentru navetă, iar domnul primar m-a ajutat o lună până la prima mea bursă. Și de atunci am reușit să-mi acopăr singur banii de navetă.  Totul ca eu să pot face școală și să nu rămân în sat.

De unde sunteți și unde era școala?

Provin dintr-un mic sat al Moldovei, sat Boureni, comuna Moțca, județul Iași. E o școală gimnazială mică, cu puține resurse didactice și materiale. Pot spune cu mâna pe inimă că am avut parte de niște profesori devotați meseriei și actului didactic.

• 

Care erau materiile preferate la școală pe vremea când erați copil?

Erau mai multe. Dar cel mai mult mi-a placut matematica și chimia. Era vorba și despre profesorul de la catedră și cât de mult ne făcea să îndrăgim materia respectivă.

Citește și: Flori Grozavu, învățătoarea „grozavă” din Călărași care a reușit să ajute peste 600 de copii și profesori dintr-o comunitate defavorizată, fără ca măcar să-i cunoască

Ați avut vreun profesor pe care l-ați luat drept model întrucât ați dorit să ajungeți la catedră ca el?

Da, doamna profesor Blagoci Angelica, profesoară de chimie și fizică. O doamnă profesoară pe care o îndrăgesc foarte mult. O doamnă iubită de către toți elevii care ne ajuta foarte mult atunci când aveam nevoie. O doamnă profesoară altfel în acele vremuri care vedea dincolo de elev, vedea și motivele a tot ce se întâmplă și caută soluții pentru noi.

Gheorghe Buluc:„ Când eram copil, foloseam pereții pe post de table de scris.”

Visați când erați mic că o să predați unor copii? Ați intrat în acest rol când erați copil?

Da, cred că toți profesorii fac asta. Aici vorbim de vocație și de plăcerea de a fi la catedră. Mă jucam cu prietenii și aveam acest rol de profesor. Pereții și poarta casei erau tablele de scris, îmi plăcea să le dau dictare, ca mai apoi să corectez și să evaluez. Ne puneam în fața casei, la soare, și citeam din manualele școlare pentru că alte surse de citit nu aveam.

Care este povestea frumoasei escapade academice?

După o facultate, un master și un doctorat în ingineria materialelor, studii absolvite în anul 2017 în cadrul facultății de Știință și Ingineria Materialelor din Iași, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași, o facultate de Drept la activ, master în Management Educațional și multe activități de voluntariat în sfera socială, am ales să fiu învățător si să fac parte din programul Teach for România, în perioada 2018-2020, în Pantelimon, județul Ilfov.

De ce Teach for România?

Pentru că am rezonat foarte mult cu viziunea și valorile Teach for Romania și că, prin povestea mea, pot fi un model pentru elevi. Vreau să îi motivez, să conștientizeze că educația este singura armă care îi poate ajuta în viață.

Gheorghe Buluc:„ Știam că educația e singura mea armă ca să înving frica, frica de a fi marginalizat, discriminat.”

Ce v-a determinat să nu abandonați studiile?

Știam de mic copil că educația este singura mea armă în frica de orice. Frica de a nu fi marginalizat, discrimnat, lăsat la o parte. Și da, am simțit asta pe propria piele. Nu am abandonat pentru că mereu mi-am dorit mai mult de la viață și am conștientizat că doar studiile, școala mă pot ajuta mai departe.

• 

De cât timp vă aflați în învățământ? Unde predați și ce clasă aveți acum?

Lucrez din 2018 în învățământ.

Care este profilul copiilor dvs. de la clase?

Copiii sunt diferiți, provin din medii sociale diferite și atunci trebuie să te modelezi în funcție de fiecare copil în parte.

Ce puteți spune despre generațiile acestea de copii?

După cum spuneam sunt într-o continuă schimbare. Elevii au mai multe resurse de informare, informația circulă mai repede, sunt creativi, inovativi, fiecare dintre ei încearcă să-și facă cunoscută personalitatea. E foarte bine asta, dar ei trebuie să știe cum să faca asta, care sunt limitele și cum putem colabora cât mai eficient pentru un viitor mai bun.

Ce a însemnat pentru dvs. decorarea de către președintele țării noastre?

Această veste de a fi decorat de către președintele țării a fost una plăcută pentru mine. Sunt onorat, emoționat dar în aceeași măsură mulțumit pentru că mi se apreciază munca, traseul meu profesional și educațional. Mă motivează să merg mai departe și să fac ce-mi place.

Ce a însemnat să faceți parte din acest proiect? Ce ați învățat odată cu cele văzute în cadrul acestui proiect?

Proiectul Teach for Romania îl recomand fiecărui profesor cu o motivație puternică de a produce schimbări pozitive în comunitățile vulnerabile ale României, cu sau fără experiență anterioară de predare, care își doresc să fie acolo unde e cea mai mare nevoie de ei. Am avut parte de mentorat continuu pentru a înțelege provocările din comunitate, pentru a găsi soluții și pentru a genera schimbare în educație pe termen lung.

Gheorghe Buluc:„ Sunt foarte mulți copii care abandonează școala din cauza lipsurilor materiale.”

Ce signifianță are pentru dvs. „copii din medii defavorizate”? Nu aveau ce mânca, nu aveau rechizite la școală? Detaliați cât mai mult.

Mediu defavorizat poate însemna de la elevul care are părinții plecați la muncă în străinătate, până la elevul care nu are o situație socială și financiară foarte bună. Factorii sunt foarte diverși, dar care influențează într-un mod negativ parcursul lui educațional. Acești copii au nevoie cel mai mult de ajutorul nostru, al cadrelor didactice, al autorităților, al comunității. Trebuie observati, monitorizati, ajutați ca ei să știe că nu sunt singuri în acest proces și că pot avea încredere în oameni atunci când ajutorul trebuie să vină. Sunt foarte mulți copii care abandonează școala din cauza lipsurilor materiale, nu au rechizite, nu au cu ce se îmbrăca și încălța pentra a veni la școală. Ei trebuie văzuți, întrebați și ajutați. Nu trebuie să stăm pasibili la aceste drame.

Care a fost implicarea dvs. și pe ce perioadă?

În perioada 2018-2020 am fost învățător prin programul Teach for Romania, dar asta nu înseamnă că rolul meu s-a terminat aici. Voi continua să fac bine ori de câte ori pot, oriunde sunt, fără a avea așteptări. Mi-aș dori ca toți să contribuim cu ce putem în acest proces educațional, doar așa mai putem schimba mentalități. Există speranță la un viitor mai bun atât timp cât ne implicăm.

• 

Care a fost motivul primordial pentru care ați dorit să ajutați?

Poate pentru că am fost un copil Teach for Romania care a avut nevoie de ajutor și sprijin. Mi-a fost foarte greu, dar am crezut în mine și în propriile forțe. De multe ori mă gândeam la viitor, nu trăiam 100% prezentul și așa m-a ajutat. Ambiția personală a fost cea care m-a împins și să continui în a munci pentru visurile mele.

Ușor sau greu este să lucrezi cu copiii din medii defavorizate? Ați simțit minima colaborare din partea părinților acestor copii sau totul a rămas pe umerii dvs.?

Nimic nu e greu atât timp cat îți place ceea ce faci. A preda într-o școală defavorizată nu este întotdeauna ușor, dar cu multă răbdare, empatie, visuri și cu mult drag de profesie îți ușurezi munca și ceea ce faci. Copiii sunt minunați și te ajută în zilele mai puțin frumoase. De la ei îmi iau energia să merg mai departe și să fac lucrurile cât mai bine posibil pentru copii și nevoile lor. Faptul că pot modela viitorul unui copil și mai ales faptul că pot ajuta copiii din medii defavorizate, acolo unde oportunitățile sunt mai puține, mă motivează să le arăt și mai mult că există soluții, că au de unde alege și că nu sunt singuri în această poveste.

Gheorghe Buluc:„ Eu le-am spus povestea mea elevilor.”

Exemple pentru cum ați reușit să îmbunătățiți relația copii-copii, copii-profesor.

Relațiile bazate pe încredere și respect sunt cele mai sănătoase. Aceste relații au nevoie de timp, de comunicare, de crearea unui spațiu sigur pentru elevi. Nu este ușor să faci acest lucru, dar de fiecare dată încerc să construiesc atât cât se poate. Trebuie să le observi, să fii prezent în această relație ca aceștia să aibă curajul și încrederea să se deschidă. Pot spune că da, am reușit o mică parte din ceea ce mi-am propus prin aplicarea unor metode didactice moderne care presupun colaborarea, empatia, încrederea.  Ca în orice relație, la început, ești mai reticent în a povesti, dar cu timpul, unii dintre elevi au început să-mi povestească dramele prin care trec, despre lipsurile materiale, despre cum sunt abuzați de către părinți. Este foarte important ca la clasă să fii tu, deschis. Eu le-am spus povestea mea așa cum am trăit-o și au rămas impresionați.

De ce credeți că este învățământul de la țară defavorizat și ce vedeți că trebuie îmbunătățit?

Calitatea actului didactic la țară este mai mică, din mai multe cauze: unii profesori navetiști, sunt obosiți, mai puțin bine pregătiți, lipsiți de motivație intrinsecă; unii părinți obedienți, abuzivi sau neimplicați/absenți fizic și psihic, care pun puțină presiune pe profesori, nemotivându-i pentru acte didactice de calitate, dotările din sălile de clasă rămase la nivelul sec. XX – calculatoare vechi sau care nu merg, laboratoare nedotate/nefolosite, materiale didactice și biblioteci învechite, neatrăgătoare.

Elevi împovărați de muncile câmpului, de grija față de frații și surorile mai mici, de munci în gospodărie, cărora le rămâne puțin timp pentru studiu, nivelul socio-economic precar al unora dintre familii, care impun lipsuri pe nevoile de bază – hrană, igienă, siguranță, mediul abuziv (verbal și fizic), alcoolismul, abandonul, elevii nu fac meditații – și meditațiile sunt cele care țin pe linia de plutire elevii școlilor din mediul urban, care se confruntă cu probleme asemănătoare, de altfel.

Unde trebuie să fie schimbarea?

Consider că schimbarea trebuie facută la nivel de comunitate, local. Pentru că dacă așteptăm să se facă ceva la nivel național ne înșelăm amarnic. Fiecare dintre noi este dator să creeze viitorul următoarei generații de copii. Colaborarea între autoritățile locale-cadre didactice-părinți-elevi reprezintă succesul.

Care sunt părțile bune la dascălii de odinioară?

Generațiile de elevi sunt într-o continuă schimbare, de aceea, noi, cadrele didactice trebuie să ținem pasul cu aceste schimbări care uneori nu sunt pe placul nostru. Trebuie să recunosc că mă simt ca unul din profesorii de odinioară în care respectul era principala valoare ce caracteriza sistemul de învățământ. Un respect reciproc între pilonii implicați în sistem. Din păcate și cu regret o spun, nu mai e la fel. Consider că noi, cadrele didactice, avem mai mult de treabă acum în a insufla această valoare. De vină sunt mulți factori dar important e să gasim soluții.