Organizația Narada a lansat campania „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat”, un exercițiu de mobilizare socială prin care încearcă să vină în sprijinul a 8220 de copii ce merg la școală cu cărțile în pungă, poartă haine căpătate și se simt rușinați de situația lor ce îi pune în pericol de abandon școlar.
Dorin este un băiat cu pielea măslinie, mic de statură, cu hainele uneori prea mari, alteori prea mici, papuci care îi atârnă în picioare, dar cu zâmbetul mereu pe buze.
Întâmpină fericit fiecare zi, dând tuturor un exemplu de voință, nimic nu este prea greu pentru el.
Absențele sale de la școală sunt foarte rare.
-Dorin, ai lipsit, s-a întâmplat ceva?
-Doamna, nu mi s-au uscat hainele și, nu am avut cu ce să mă îmbrac.
O altă zi frumoasă, în care Dorin, stă îngândurat în bancă.
-Dorin, ce s-a întâmplat?
– Aș fi mers și eu la sport, dar nu am papuci.
Zilnic Dorin nu are creioane. Penarul său e gol.
Doamna, nu am cu ce scrie.
El știe de unde poate lua cele trebuincioase pentru scris.
Multumesc, doamna!
Orele de matematică sunt pentru el domeniu în care parcă plutește. Activ, implicat, atent…
Fiecare elev primește fișa de lucru. Dorin rezolvă foarte repede exercițiile.
Cristi, colegul său de bancă remarcă cu bucurie, „Dorin va ajunge un matematician”.
Da, Dorin este un băiat care are potențial.
Clasa din fața mea este generația…n, și, gândul îmi zboară, oare ce va ajunge Dorin peste ani?
Vreau să cred că pot face mai mult pentru el. Nu este vina lui că aparține unei familii care se confruntă cu atâtea lipsuri.
Nu de multe ori Dorin nu are mâncare. Am învățat, își reazămă capul pe masă, parcă să nu vadă ce mănâncă colegii. Ii este rușine să spună că îi este foame. Cu siguranță, colegii l-ar sprijini.
Dorin, acest om mic, plin de viață, pe fața căruia nu se citește sărăcia. Doar hainele vorbesc….”
Iată o poveste așternută în grabă pe hârtie de Manuela Matis, directorul școlii din Săcălaz, din județul Timiș.
Săcălaz e un sat aproape alipit de Timișoara și, deși se contopește parcă cu marele oraș, provocările sunt pe măsură. Comunitatea se confruntă cu multe situații dificile și, din păcate, povestea lui Dorin nu e singulară.
8220 de copii cer ajutor ca să se reîntoarcă la școală toamna asta
În primăvara acestui an, organizația Narada a lansat un apel către școlile care au înscris alerte pe HartaEdu.ro – singura platformă ce mapează nevoile urgente ale școlilor din România și mobilizează comunitățile pentru a găsi soluții de rezolvare – din dorința de a afla care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor, dar și ale profesorilor. Răspunsurile puteau părea oarecum intuitive, mai ales în condițiile în care Institutul român de statistică a dat publicității un studiu recent ce demonstrează că 1 din 5 români trăiesc la limita sărăciei.
În plus, alte studii arată că 1 din 4 elevi abandonează școala înainte de vreme și 1 din 3 o face din cauza lipsurilor materiale.
Următoarea întrebare pe care Narada a adresat-o profesorilor a fost: Câți dintre elevii voștri au nevoie de rechizite ghiozdane, ghete sau geci de iarnă, produse fără de care nu se pot întoarce la școală și riscă să abandoneze educația. Acest rezultat a fost șocant. În numai câteva zile, au fost înscriși 8220 de elevi, pentru care s-a cerut ajutor.
Poveștile lor sunt dintre cele mai triste și, asemeni lui Dorin sunt mii de copii în această situație.
I-am însoțit pe oamenii de la Narada în comunități și am cunoscut câteva dintre ele.
„Lacrimile se usucă, eu o să merg la școală”
La o aruncătură de băț de București, într-un sat din județul Călărași, aproape 100 de copii au nevoie de rechizite, ghiozdane și haine ca să meargă la școală.
„Sunt copii care vin cu cărțile în pungă. Caiete oricum nu au și sper să le mai dăm noi ceva de scris”, povestește profesoara de limba română a școlii din Chirnogi. Directorul școlii ne-a însoțit în cea mai vulnerabilă zonă a satului, unde familii întregi locuiesc în case improvizate de pământ, cu folii la ferestre în loc de geamuri, fără sobe în case, fără canalizare, apă curentă sau gaze, unde copiii umblă desculți aproape tot anul, nu au niciodată pachețel de școală și, cel mai grav, nu au niciodată parte de iubire. Cine să le-o ofere? Părinții, cei care nu au plecat în străinătate, se străduiesc să pună o pâine pe masă.
M-am așezat în prag, încercând să-mi imaginez viitorul acestor copii. Dacă ei nu vor merge la școală mai departe, vor avea același destin cu cel al părinților lor și astfel se va perpetua un cerc vicios ce împiedică definitiv evoluția.
În cealaltă parte a satului am cunoscut o altă familie, cu o poveste și mai tristă, dar cu perspective extraordinare pentru viitor.
I-am cunoscut aici pe Raluca și pe Lucian, doi frați ce par că luptă cu dinții pentru a rescrie complet povestea vieții lor.
Acești frați s-au născut într-o familie greu încercată de sărăcie, nevoie, dar mai ales de lipsa educației. La un moment dat, mama a plecat de acasă, iar tatăl s-a văzut în fața unei situații imposibile, a cărei singură ieșire a fost trimiterea copiilor într-un centru de plasament. Atât Raluca, cât și Lucian au ajuns să fie crescuți de asistenți maternali, dar fără iubire.
„Au dus-o greu, de aceea am și decis să-i aduc acasă”, povestește mama vitregă a copiilor, o femeie cu câțiva ani mai învârstă decât ei, ce a devenit soția tatălui lor la o vârstă foarte fragedă, că așa e obiceiul în zonă. Ea a fost cea care a transformat cocioaba într-un cămin și curtea în gospodărie, insistând și pentru întregirea familiei.
„Eu am doi copii și m-am gândit că unde cresc ei, pot crește și Raluca și Lucian, așa că i-am adus acasă”.
Departe de a se fi rezolvat problemele lor, însă pare că nici unul nu se lasă. Singurul venit din casă este al tatălui, dar atât Raluca, cât și Lucian aduc lunar bursele lor de merit și performanță. Lucian face box profesionist și este recompensat pentru talentul și munca lui, iar Raluca excelează la învățătură. Plânge, strânge din dinți că mai niciodată nu are ce-i trebuie pentru școală, se uită strâmbându-se în oglindă când vede cum stau pe ea hainele căpătate, dar și-a promis că într-o zi va avea tot ce-și dorește. Și merită să fie așa!
„Lacrimile se usucă! Eu o să merg la școală”, spune Raluca.
Și noi putem ajuta!
Campania demarată de Narada pentru a susține acești copii poartă numele „1 copil încălțat = 1 destin dezlegat”, ideea din spate fiind tocmai aceste provocări ce par a lega cu noduri imposibil de dezlegat destinele multora dintre ei.
În perioada 26 august – 15 septembrie, oricare dintre noi putem trimite un SMS la 8864 cu textul EDUCATIE și putem astfel contribui.
De asemenea, în perioada 26 august – 1 septembrie, în Afi Cotroceni, în perioada 2-8 septembrie și, ulterior, în perioada 9-15 septembrie în Promenada Mall, toți cei care vor, pot admira instalația de artă creată de artista Irina Dragomir pentru această campanie și pot face la fața locului o donație.
Artista Irina Dragomir s-a alăturat campaniei Narada prin această lucrare care simbolizează un boboc de floare ca potențial al acestor copii fără șansa siguranței zilei de mâine, un boboc legat cu 500 de noduri ce pot fi dezlegate pe rând, cu fiecare donație făcută. Când toate nodurile vor fi desfăcute, floarea se va deschide, asemenea acestui potențial.
Mai multe detalii legate de campanie, dar și poveștile copiilor, scrise de profesorii lor, le găsești pe descult.hartaedu.ro.
E clar că nu mai putem aștepta să se facă, e momentul să facem noi. NU e nevoie de mult, e nevoie de câtuși de puțin de la mulți dintre noi.