Încrederea, această ancoră pierdută

”Nu mai cred!…” , îmi spune. Stau de vorbă cu o persoană pe care o știam extrem de pozitivă și cu care discutasem, de multe ori în sesiuni de coaching, despre planuri de viitor, despre proiecte care ar putea schimba fața echipei și a companiei, despre lucruri care entuziasmau și care alimentau o putere de muncă pe care o regăseam adesea extraordinară… ”Nu mai am încredere că se poate colabora așa cum ne-am asumat cu toții la ultima noastră întâlnire… Și asta pentru că una spunem și alta facem și pierdem o grămadă de timp în discuții inutile justificând la nesfârșit…!”

Sunt foarte multe echipe unde auzi astfel de afirmații, mai ales în momentul în care lucrurile nu ies așa cum este de așteptat sau compania trece printr-o criză… Este vorba fie de efectele unor decizii care nu au produs rezultate, de schimbări impuse de piață sau de clienți, de planuri care au fost date peste cap din cauza unor estimări greșite… Pot fi foarte multe surse ale stărilor de nervozitate sau de tensiune într-o echipă de conducere care duc la aceste declarații de pierdere a încrederii… La acest nivel în organizații, oamenii au, de obicei, încredere unii în ceilalți, cel puțin din perspectiva competenței strict profesionale dată de funcțiunea pe care o ocupă colegii. Tocmai această capcană a competenței face ca foarte multe echipe să continue să lucreze în silozuri fără să vadă interdependențele dintre oameni și nevoia de încredere interpersonală, la nivelul celor mai simple comportamente: faci ceea ce ți-ai asumat în ședința, spui ceea ce gândești și ești onest până la capăt, ești curios în mod real în privința punctului de vedere al celorlalți, ești deschis ca cineva care nu este de specialitate să poată formula o opinie sau un feedback fără să te simți atacat și agasat, nu faci uz de puterea expertizei blocând contribuțiile prin remarci răutăcioase, sarcasm sau ironie. Și multe alte exemple… Din păcate tabloul redat ceva mai sus nu este o exagerare.

Dacă ieșim din domeniul profesional, al lucrului în echipă, unde încrederea este esențială și facem un pas lateral în societate, declarația ”Nu mai am încredere!” este și mai prezentă și mai ferm exprimată… A început un an în care toate partidele politice, în mod repetat, vor apela la încrederea noastră și ne vor solicita această încredere printr-un buletin de vot. Și da, încrederea, această ancoră care ar putea stabiliza și întări o societate în fața tuturor potențialelor pericole pare pierdută. Ea ar putea fi de folos doar că, ”nu mai credem că este posibil” a devenit mai puternic decât ”am încredere că există o șansă”. 

Curba fluctuantă a încrederii apare și în viețile noastre personale: în viața de familie, între prieteni. E de muncă pe întreg parcursul pentru a păstra intact acest capital care ne oferă atât siguranța cât și motivarea de a merge mai departe, cu entuziasm, în relațiile respective.

Citește și: De la idee, la implementare: cum ar putea deveni inovarea parte din viața noastră zi de zi? Și de unde vine rezistența la ideile noi?

Recâștigarea încrederii o abilitate de igienă socială

Avem un comportament și o mentalitate unidirecțională în ceea ce privește câștigarea și recâștigarea încrederii în sensul că, marea majoritate a oamenilor pornesc de la așteptarea ca ceilalți să aibă încredere în ei fără să facă nimic deosebit sau așteptarea ca ceilalți să se străduiască să le recâștige încrederea, odată ce au decis să retragă părți din acest capital. De principiu, este vorba despre ceilalți. Probabil că, dacă am soluționa acest aspect al responsabilității ambelor părți, am putea echilibra situația nivelului general de încredere în echipe, organizații sau societate. Am putea astfel progresa în consolidarea mentalității că într-o relație pe bază de încredere, indiferent că este vorba de viață privată, de viață profesională sau de felul în care ne raportăm la societate, toată lumea muncește conștient.

Capacitatea noastră de a acorda încredere este o chestiune de igienă socială pentru că, lipsa acesteia ne transformă în persoane suspicioase și temătoare, incapabile de a ne folosi cu adevărat resursele, fiind tot timpul în expectativă și reducându-ne capacitatea de a ne exprima și de a contribui. Așa că primul care pierde este chiar cel care este reticent în a acorda încrederea celor din jur. Încrederea nu este o chestiune de naivitate. Ea nu elimină gândirea critică și nu elimină rațiunea însă, ne ajută să stăm în afara cercului în care căutăm mereu ce nu funcționează și de ce nu ar putea funcționa și, lasă deschis un spațiu în care am putea construi pe ideile celorlalți fără a ne pune problema că au o agendă ascunsă. În funcție de disponibilitatea noastră de a ne asuma riscuri vom păstra întotdeauna un anumit grad de vigilență, doar că în proporții sănătoase. Încrederea merge mână în mână cu gândirea independentă și face din noi parteneri valoroși. Pentru că se manifestă ca o ancoră în relație. 

Iată câteva căi de a recâștiga încrederea în care contribuția noastră e la fel de importantă precum disponibilitatea celorlalți:

1. Gândește realist și echilibrat ce anume te face totuși să ai și cea mai mică încredere în persoana respectivă. Avem încredere în oameni, nu în instituții sau organizații care sunt concepte abstracte și care există și se bazează pe deciziile oamenilor care au acolo roluri importante. De aceea, mai ales în relația cu instituțiile statului, dar și în organizațiile private, e important să înțelegem cât mai multe despre persoana care reprezintă acea instituție, parcursul său în viață, felul în care și-a câștigat respectul oamenilor sau a obținut rezultate, comportamentele sale cele mai frecvente și felul în care își manifestă și respectă valorile personale, măsura în care toate acestea rezonează cu voi și cu țelurile pe care le aveți în viață, și în activitate. Capacitatea noastră de a observa și de la căuta modalitatea în care putem rezona cu un anumit om ne poate ajuta să găsim soluții în exprimarea cerințelor în orice fel de negociere și în setarea unor așteptări corecte.
2. Fii tu însuți un om de încredere. Înainte de a aștepta orice de la cei din jurul tău aduce aminte că încrederea se oferă și se câștigă în egală măsură și fiind un om de încredere atragi oameni de încredere. Și nu este o chestiune ezoterică, însă oamenii care au capacitatea de a câștiga încredere au în general o etică a muncii și a comportamentului în toate spețele private sau profesionale care selectează în mod natural oamenii care se aliniază acestei etici. De cele mai multe ori, de exemplu, o persoană care nu face compromisuri va găsi calea de soluționare alături de oameni care nu fac compromisuri, fie mobilizându-se mai bine, punând mai mult efort și energie sau, făcând alegeri care să fie mai pragmatice chiar și într-un mediu foarte neprielnic. 
3. Unul dintre motivele cele mai uzuale pentru care avem tendința de a spune că nu mai avem încredere în cineva este datorat felului în care persoana respectivă reușește să obțină rezultate fără greșeli sau, menținându-se în cadrul promisiunilor făcute, adică să respecte timpul, termenele, să respecte anumite specificații, să facă ce a promis… Cu toții primim de la cei din jur dreptul de a face și greșeli, însă ceea ce menține încrederea și arată că putem fi un om de încredere este respectarea principiului transparenței și cel al lipsei de judecată… Transparența spune că atunci când facem o greșeală sau nu putem respecta o promisiune, cei care depind de noi ar trebui să fie puși în temă la timp și având toate detaliile la dispoziție ca să se poată replia și reorganiza în așa fel încât să nu aibă de suferit. Asta menține încrederea. În oglindă, lipsa de judecată și de reproș imediat va permite această transparență și va lăsa nealterată încrederea în posibilitatea de colaborare. Să ne gândim puțin cât de mult avem nevoie de această transparență în legătură cu felul în care e condusă societatea, uneori în legătură cu felul în care sunt conduse companiile mai ales când bunăstarea noastră și viitorul profesional depinde de acestea… Cât de mult ar conta pentru populație transparența și existența unor planuri pe termen lung în așa fel încât să avem încredere că generațiile viitoare copiii și nepoții noștri își pot găsi un loc stabil în această țară și nu în altă parte chiar și cu conștiința faptului că nu suntem o societate perfectă, că se fac greșeli și că mai avem multe de învățat!
4. Ancora încrederii este făcută dintr-un material necorodabil, rezistent. Chiar dacă este pierdută temporar se poate recupera pentru că acest material necorodabil și rezistent înseamnă valorile noastre. Încrederea nu există în afara unui sistem de valori și așteptăm degeaba ca cei din jur să vină și să ne pună pe masă valorile lor. Exercițiul reflectiv de revizuire  și definire a valorilor proprii este obligatoriu pentru cineva care își dorește să trăiască și să profeseze într-un mediu ghidat de încredere. În organizații este ceva mai ușor pentru că este un mediu în care acest exercițiu se face recurent și cei care conduc oameni sunt invitați cu consecvență să se conecteze la aceste valori și să lucreze cu echipele lor în acest sens. În mediul public pare mai dificil… De aceea, faptul că se fac o grămadă de promisiuni, unele nerealiste altele de-a dreptul mincinoase nu este de mirare pentru că, miza relațiilor vine din cu totul alt spectru, acela al protecției reciproce pentru mize temporar comune, mai degrabă din zona dependenței reciproce și nu al încrederii reciproce. Beneficiul de a-ți înțelege bine propriul set de valori îți oferă garanția analizei critice acestor promisiuni și crește șansa de a putea face alegeri informate care să nu contravină acestor valori și pe care să nu le regreți mai târziu.
5. Chiar dacă se manifestă în prezent, încrederea are valoare pentru viitor de aceea o strategie foarte bună este aceea de a dezvolta lideri. Nu mă refer aici la programele de dezvoltare pretențioase organizate de companii. Mă refer la exercițiul conștient da a ne educa copiii în sensul de a fi oameni de încredere și de a le dezvolta capacitatea de a exprima clar, asertiv și respectuos așteptările și cadrul care le va menține lor încrederea, pe termen lung. Acest tip de educație poate avea loc în familie, în comunitățile locale sau în companii și, în lumea aceasta în schimbare cu atât de multe tentații și scurtături, creșterea tinerei generații pentru a fi oameni de încredere devine o responsabilitate în privința viitorului. 

Citește și: De la idee, la implementare: cum ar putea deveni inovarea parte din viața noastră zi de zi? Și de unde vine rezistența la ideile noi?

Madi Rădulescu, MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting. Este un facilitator, trainer și coach de echipă experimentat care adună peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale. De peste 13 ani este coach executiv și în 2019 i-a fost acordat premiul Gold Coach Award conform Romanian L&D Industry, survey la care au participat peste 570 manageri și specialiști de resurse umane.  

Este pasionată de dezvoltarea leaderilor, de impactul pe care îl poate crea dând acestora acces la perspective multiple, la propriile resurse, sprijinindu-i să iși asume rolul cu încredere întelegându-și propriile valori și credințe. A obținut multiple certificări de coaching, management și leadership, este membru ICF – MCC – Master Certified Coach, cea mai înaltă acreditare globală, consultant certificat pentru metodologiile Persona Global și PerformanSe și a derulat proiecte în multe țări Europene.

Este și soție, și are o fiică. Pasionată de călătorii, îi place să descopere obiceiurile altor culturi. Deviza după care se ghidează este: „Fii mereu cu mintea și cu inima deschise, învață continuu și viitorul se va arăta plin de șanse și oportunități.”

Puteți află mai multe informații despre Madi Rădulescu de pe site-ul ei.