Incursiune într-un univers plin de arome și gusturi cu cake designerul Cristina Badea. Și povestea fiecărui tort, scrisă cu pasiunea unei femei ce a renunțat la o carieră de succes în televiziune

Cristina Badea și-a făcut un nume în cele mai mari televiziuni de la noi, dar după 17 ani petrecuți ca scenarist, s-a lăsat condusă de intuiție și a îmbrățișat cofetăria. Tot în jurul creativității guvernează în prezent, dar în cu totul altă nișă de creație. Având backgroundul de televiziune din spate, reușește să scoată dintr-o idee o poveste pe care să o transpună în tort. Puțini dintre noi am fi crezut că datorită figurinelor din desenele preferate sau poveștilor cele mai îndrăgite, Cristina va reuși să schimbe percepția despre cofetărie și să facă dintr-un tort o adevărată operă de artă.

• 

Minunile sale dulci implică talent, muncă, pasiune, determinare. S-a perfecționat în savori, ingrediente, culori, arome și nu s-ar mai putea întoarce la ce a făcut înainte. Culmea, Cristina Badea s-a reorientat profesional la 35 de ani, a urmat o școală de cofetar și a devenit cake designer. A purtat la ea permanent o doză mare de curaj, dar sprijinul celor apropiați a impulsionat-o să continue și să se împrietenească cu antreprenoriatul. 

Am găsit-o în cea mai bună perioadă a vieții sale. Și-a găsit liniștea pe care o căuta. Torturile sunt cele care vorbesc despre ea, dar și clienții fideli care o caută an de an, cu diferite ocazii. Să o cunoaștem mai bine!

Cristina, cum te găsim în momentul prezent și unde? Văd un halat care se așază foarte bine pe tine. 

Întotdeauna la laborator. 😀 Dacă nu e duminică seară, sunt la laborator. 

Cristina Badea:„ După copil și bărbat, cofetăria iubesc cel mai mult.”

Cât de mult îți place ceea ce faci?

După copil și bărbat, este imediat. Prea mult îmi place ceea ce fac. Uneori, parcă prea mult. 

Și simți că pe lângă plăcere, ingrediente, gusturi, culori, arome, pui presiune pe tine?

Da, fac asta. Cred că, într-un fel, dacă n-aș face asta, n-aș spune că-mi place atât de mult. Cred că vin la pachet. Îți place ceva și atunci scoți tot din tine până ajungi la o epuizare fără limită. 

Când te culci seara cu capul pe pernă, tot la dulciuri te gândești?

Nu mă gândesc, căci programul meu zilnic este de la 5.00 dimineața până pe la 22.00 și atunci când mă culc, mă gândesc la ce oră mă trezesc mâine, câte ore mai am de dormit, la ce oră trebuie să plec și cu ce trebuie să încep. 

Cristina Badea:„ Eu de meserie sunt copywritter.”

Apropo de începuturi, s-au făcut șase ani de când ai laboratorul. De la idee până la a pune în practică a fost un gând nebun?

Da, a fost un gând nebun până au început să iasă bani din asta. Practic, totul este pasiune până când le pui în balanță. Te gândești dacă rămâne pasiune sau devine ocupație. A fost un gând nebun, pentru că eu de meserie sunt copywritter. Nu au nicio legătură. Cochetam cu cofetăria, dar eram atât de departe încât nu m-aș fi gândit că voi ajunge să mă ocup doar de cofetărie. Era cofetăria într-o parte și eu, în altă parte, la pol opus. 

• 

Ai făcut în așa fel încât să vă întâlniți, totuși. 

Cu mult efort și cu foarte multă dragoste pentru meseria aceasta.

Ai mers în paralel o bună bucată de vreme cu meseria pe care o practicai și cu pasiunea aceasta? Unde lucrai?

La Digi. Am mers în paralel aproape doi ani în care am scris și în care am muncit. 

Ușoară sau grea a fost trecerea aceasta? Tu ai vrut pentru tine un alt drum la o vârstă la care multe femei nu ar îndrăzni să se orienteze. 

A fost grea trecerea, a fost neașteptată. Cumva, din experiența mea, în jurul meu, femeile ajung pe la 35 de ani și se întreabă dacă sunt la locul potrivit și dacă se văd ieșite la pensie din meseria pe care o practică. Cele mai multe din jurul meu au răspuns cu nu la întrebarea asta. Eu n-am încercat să-mi schimb locul. Eu am urmat un vis în care n-am crezut la început, recunosc, dar pe care am început să-l conturez și care s-a dovedit să fie însăși natura mea. 

Cristina Badea:„ Eu am descoperit că pot fi foarte bună la ceva.”

N-ai mai putut da înapoi și nici n-ai vrut, să înțeleg. 

Toată viața am simțit cumva că pot să fac ceva foarte bine. N-am știut la ce anume până într-un punct. Putea fi și zidărie, până la urmă 😀 Am simțit că, în afara lucrurilor pe care le fac, pot fi foarte bună la ceva. Și, din fericire, am descoperit la ce. Eu sunt cam singura, printre cunoștințele mele, care pleacă într-o vacanță cu bagajul făcut în dimineața respectivă, în ultima oră. Dacă plec marțea în concediu, până marți dimineața eu dau torturi. După ce dau torturile, pun în bagaje și am plecat și culmea, mă întorc mereu mai devreme cu o zi sau două. De multe ori din concediu vin direct la laborator. 

Citește și: Adore Cakes, locul unde prăjiturile copilăriei prind viaţă într-o manieră modernă, chiar exotică

• 

Îți trebuie curaj să faci acest pas? Sau de ce e nevoie?

Îți trebuie curaj și mult suport. Îți trebuie curaj ca să lași tot și să te apuci de ceva nou. Dar mai mult decât curaj, îți trebuie susținerea celor din jur. Dacă soțul meu nu m-ar fi sprijinit cu toată forța lui și nu mi-ar fi zis să fac asta, eu nu făceam asta. Niciodată de una singura n-aș fi putut, mai ales că și mama și-a dat demisia ca să vină să mă sprijine. Toți cei dragi m-au susținut și atunci curajul meu s-a adunat din toate părțile. 

Ți-ai luat avânt de la ei, mai ales că ai plecat de pe o nișă și habar nu aveai ce înseamnă antreprenoriatul. Cât de greu a fost să-ți aduni echipa și să găsești și spațiul pentru laborator?

Cu echipa și cu oamenii, este tot timpul o problemă. Suntem 70% în echipă completă, dar nu pot spune că mi-am găsit oamenii ușor și că am terminat capitolul acesta. Faza cu oamenii în echipă e ca un abces care doare foarte tare. În business, să găsești oamenii din echipă e foarte greu. Eu mă consider un șef foarte bun, iar fetele cu care sunt în echipă acum, cred la fel. Acum, eu încerc să găsesc oameni cu care să pot lucra și cu care mă pot înțelege. Și laboratorul l-am găsit foarte greu. Nu e simplu, nu bați din palme, mai ales dacă nu pleci cu un pumn de bani. E un risc. 

Simți că nu tot timpul oamenii din echipă trag  la aceeași căruță?

Nu, la mine în echipă nu se întâmplă asta. Ce să zic?! Am oameni în echipă care vin cu o oră mai devreme și pleacă cu o oră mai târziu. Am oameni care-mi împărtășesc pasiunea. Pun atât de mult suflet în ceea ce fac și nu aș putea, oricum, să țin lângă mine oameni superficiali. 

Cristina Badea:„ Eu am lucrat în aproape toate televiziunile pe divertisment, apoi promo.”

Ce ți-ai extras frumos pentru suflet din televiziune după aproape două decenii?

Eu am lucrat, cred, în toate televiziunile de la noi. Am lucrat la Antena, la Pro TV, ultimul job a fost la Digi. Am lucrat mult pe divertisment, apoi pe promo. Mi-a rămas lucrul fără de care n-aș fi reușit să fac ce fac acum și anume conceptul „moșirea unei idei.”, cum spune soțul meu. Îmi plac ideile, îmi vin idei și având background-ul de televiziune din spate, fiind scenaristă, reușesc să scot dintr-o idee o poveste pe care să o transpun în tort. Asta e satisfacția mea cea mai mare. Fac lucruri frumoase, adevărat, dar trebuie un context în care să pui, de exemplu, figurinele și să iasă o poveste. Dacă nu sunt vii, nu transmit povestea. Cu asta am rămas din televiziune și anume cu puterea de a transforma o idee într-un sentiment. Ce fac, trebuie să transmită emoție. 

• 

Toate torturile pe care le faci îți plac?

Nu. 😀 Chiar nu. 😀

Vii cu sugestii către clienți, dar și îmbrățișezi dorințele lor?

Clienții mei se împart în mai multe categorii. Sunt oameni care știu ce vor și sunt oameni care nu știu ce vor și mă lasă pe mine. Cei care știu ce vor, nu sunt foarte flexibili. Când simt opacitatea asta de la ei, nu mă bag prea mult. Uneori, le transmit cu toate cuvintele dure că nu o să iasă ce visează ei.😀 Cei mai mulți, în schimb, au încredere în mine, deși sunt clienți, poate, pentru prima oară. Totuși, mă aleg pentru că văd ce fac și atunci îmi lasă mână liberă. Îi surprind mult mai mult atunci când au încredere în mine și mă lasă pe mine să-mi curgă imaginație decât dacă îmi vin cu un tort și-l vor după poză. 

Apropo de clienți, a fost greu să-i aduni? Care a fost cea mai bună publicitate?

Nu a fost greu să am clienți, deși eu nu m-am promovat niciodată. Singura reclamă au fost torturile pe care le-am făcut și de acolo mi-au venit clienți noi mereu. Primele trei torturi au fost cadou, următorul a fost pe bani. Din acel moment, m-am bucurat de toată încrederea cu care oamenii au venit la mine să le fac torturi. Și tot vin de ani de zile. 

Cristina Badea:„ Adevărata Cristina sunt eu, cea de acum, care muncește de dimineață până seara.”

Cât de mult îți place Cristina cea de acum și cât de fericită ești cu alegerea pe care ai făcut-o?

Cred că sunt varianta cea mai bună a mea de până acum. Cred că adevărata Cristina sunt eu, cea de acum, care muncește de dimineață până noaptea. Mereu sunt atât de preocupată cu ce fac, încât las tot în urmă și mă ocup doar de respectivul tort. La final, sunt epuizată de-a dreptul, dar îmi revin și sunt foarte fericită. Momentul când văd tortul finalizat e cea mai mare bucurie a mea. Știu exact ce-i lipsește sau ce are în plus. 

Dacă m-ar întreba cineva când am fost cea mai fericită din viața mea, i-aș răspunde că în perioada aceasta. 

Nu-și mai încape loc întrebarea dacă te-ai reîntoarce la ce ai făcut înainte. 

Nu, nu m-aș întoarce.😀 Probabil, aș sfătui pe oricine care are o îndoială, să meargă pe instinct, cum a fost la mine. La mine despre asta a fost vorba. 

Totuși, îți lipsește ceva, Cristina?

Timpul liber, dar nu mă plâng neapărat. A fost o alegere. Nu-mi lipsește nimic, de fapt, în esență. Uite, eu sunt fan Harry Potter și este un episod în care există o oglindă a dorințelor și acolo fiecare om care se uită, se vede în cel mai frumos vis al lui. M-am întrebat și eu cum m-aș vedea. M-aș vedea tot pe acest scaun în laborator, dar să fie Vlad și soțul lângă. 

Ai avut un vis și l-ai înfăptuit. Mai zace-n tine o dorință arzătoare, dar cred că mi-ai răspuns mai devreme. 

Să negociez mai bine cu timpul. 

• 

Apropo de cei doi, pentru ce le mulțumești fiecăruia-n parte? Lui Vlad, fiul tău, pentru ce îi mulțumești?

Lui Vlad îi mulțumesc că m-a învățat să modelez. El m-a învățat încă de când eram gravidă pentru prima oară în viața mea, și, după ce am născut, au rămas acolo abilitățile mele. Nu m-am mai preocupat. E talentat la modelaj și cumva și acum îmi zice că dacă nu îl aveam pe el, nu ajungeam azi unde am ajuns. Copilului meu îi mulțumesc pentru că ajung acasă și stau 30 de minute cu el și-mi zice că parcă am stat toată ziua cu el. Mă bucur că înțelege și nu mi-a zis să mai stau pe acasă. Mă mai sună câteodată și-mi zice că îi e foame, iar eu îi zic că are de toate-n frigider. Iar el, drăguț, îmi zice: „Îmi e lene, mamă!” 😀 Îi mulțumesc că îi e aproape și că el m-a învățat să modelez, că a scos această nevoie a mea de a modela. 

Cristina Badea: „Nu există om mai complet și mai vertical ca soțul meu pe lumea aceasta.”

Și soțului?

Soțului îi mulțumesc că este cel mai minunat om din lumea aceasta. N-am întâlnit un om mai minunat ca el. N-am văzut niciun alt soț împrejurul meu care să fie un suport atât de mare, care să mă înlocuiască în toate lucrurile pe care eu ar trebui să le fac și nu pot să le fac. El îmi zice că pot când eu simt că nu mai pot. El este cel care dă cu aspiratorul, deși nu-i place. El este cel care mă ascultă când eu am sufletul încărcat și-mi dă cele mai bune sfaturi. Soțul meu este cel mai bun soț din lumea asta. Nu am văzut un om mai complet și mai vertical decât el. Am avut noroc când l-am întâlnit. Când l-am întâlnit, m-am emoționat foarte tare. Nu știu de ce. Două zile mai târziu eu i-am zis că el va fi foarte important în viața mea și că eu nu trebuie să-l pierd.  Nu știu de ce am simțit asta. Și de atunci sunt 17 ani. 

Ție pentru ce îți mulțumești?

Mie pentru că pot să muncesc foarte multe ore-n șir, pentru că nu m-am lăsat niciodată, nu m-am mulțumit cu puțin, pentru că am reușit să trec peste sălbăticia pe care o am și pentru că încerc să fiu un om mai deschis. Dacă ar fi după mine, aș sta singură în biroul ăsta.

N-aș fi zis, pentru că ești colorată.

Da, soțul meu mă ține sus din toate punctele de vedere. Îmi mai mulțumesc pentru că am avut încredere în instinctele mele. Chiar și când e vorba de clienți, mă ascult pe mine în interior. Mă bazez pe ce simt.

Lasă-ți ceva scris, poate peste câțiva ani când vei reciti interviul cu tine, de care să ții cont mereu. 

Ce aș vrea să citesc peste câțiva ani despre mine?!hmm… aș vrea ca peste mulți ani să cred în mine cum nu știu să o fac acum. Eu nu am încredere în mine de-a dreptul și aș vrea să mă văd uneori prin ochii celorlalți. Aș vrea să cred mai mult în mine, în ceea ce știu și în ceea ce pot să fac. Nu cred în talent de-a dreptul, deși știu că-l am, dar consider că e puțin. Și atunci vine bărbată-miu și-mi zice că nu poate oricine să facă ce fac eu. Aș vrea să mă văd prin ochii oamenilor cum mă văd ei acum. M-am obișnuit să fiu modestă de fel. Sunt perfecționistă, dar nu sunt exagerată. Mă simt prost când sunt lăudată, nu știu de ce. Trebuie să cred mai mult în mine, ca o concluzie.