Ioana Flora & Iulia Rugină față în față în călătoria către Neverland

Dacă îți spun că trebuie să vezi Neverland, o să crezi că am înnebunit și că am început să cred în Peter Pan. De fapt, cine nu are imaginație, are o viață tristă.

Însă nu te trimit să vezi Neverland-ul lui Peter Pan, ci pe al Iuliei Rugină.

Spectacolul multimedia NEVERLAND, un one woman show cu actrița Ioana Flora, în regia Iuliei Rugină, se mai joacă doar de trei ori, azi, mâine și pe 13 noiembrie, la Apollo 111 Teatrul. Așa că mai ai doar trei ocazii să descoperi povestea Alexandrei și să retrăiești momente din istoria noastră recentă. Deci nu este despre Peter Pan.

Produs de Asociația Culturală Control N și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Neverland este primul proiect de teatru al Iuliei Rugină, regizor și scenarist exclusiv de film până în prezent. Experiența de lucru în cinematografie este evidentă în punerea în scenă, pentru că, la nivel de formă, spectacolul împrumută foarte multe elemente din cinema.

„Orice s-ar crede în final despre acest spectacol, oricum s-ar numi el, că e teatru, că e film pe scenă, că e performance multimedia, atât de mult adevăr și atât de multă emoție sunt puse în el, încât, atunci când un spectator iese din sală cu lacrimi în ochi sau când mărturisește că poveștile de pe scenă sunt parte din povestea lui personală, pentru mine e finalul unui drum foarte, foarte valoros: procesul de a descoperi Neverland, drumul către ceva ce nu am mai făcut niciodată, unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut vreodată. Și nu l-am făcut singură. Sunt atât de mulți oameni în spatele lui Neverland, atât de mulți prieteni, vechi sau noi, încât mi se pare că am descoperit nu doar un alt mod de a spune o poveste, altul decât cunoșteam eu, din cinema, ci am descoperit un grup de oameni atât de pasionați, cu care cred că mi-ar plăcea să spun, de fapt, toate poveștile din lume, în toate felurile în care pot fi ele spuse.” (Iulia Rugină).

NEVERLAND este construit în jurul unui singur personaj și folosește diverse mijloace de expresie: text, dans, proiecție video, muzică live. Scenariul urmărește viața unei femei de la 16 la 42 de ani, prin prezentarea unor momente distincte din evoluția ei, pe tot parcursul celor 26 de ani, între 1992 și 2018. E o privire pe furiș în intimitatea unei femei, ce îi scoate la iveală traseul emoțional pe parcursul vieții, vulnerabilitatea, fricile, iubirile, raportarea la locul din care provine și o dorință de evadare, cronicizată în timp.

NEVERLAND pune lupa pe unul dintre cele mai discutate fenomene antropologice la nivel mondial, așa numita generație Peter Pan. Deși mai puțin resimțit în societatea românească, oarecum tradiționalistă, generația Peter Pan se referă la acea categorie de vârstă care, potrivit studiilor recente, refuză să își asume normele sociale ce caracterizează de multe ori viața adultă în societățile dezvoltate economic, ajungând la vârste de 30-40 de ani fără să fi bifat realizări precum căsătoria, un job stabil, copii, o casă sau posesiuni materiale importante.

Extrem de ancorat în realitatea socială a României prezente, spectacolul propune și o dezbatere antropologică privind rolul femeii în societatea românească post comunistă.

Rezultat al colaborării și complementarității dintre regizor și actor, Neverland “a fost o bucurie pură de la primul moment de căutare. De la primele discuții despre el. Ce e cel mai uimitor este că povestea continuă prin toate reacțiile pe care le-am avut de la spectatorii care au văzut spectacolul. E incredibil de frumos sentimentul, nu cred să mai fi simțit vreodată o comunitate de oameni atât de strânsă în jurul unui spectacol pe care l-am făcut.” (Ioana Flora).

Extrem de ancorat în realitatea socială a României prezente, spectacolul propune și o dezbatere antropologică privind rolul femeii în societatea românească post comunistă.

Iulia Rugină este regizor de film (Breaking News, 2017, Alt love Building, 2015, Să mori din dragoste rănită, 2014, Love Building, 2013, Captivi de Crăciun, 2010) și acesta e primul spectacol de teatru pe care-l montează.

Ioana Flora este o actriță cu portofoliu extins în film (Marfa și banii, 2001, Pescuit Sportiv, 2009, Periferic, 2010, Domestic, 2012, Acasă la tata, 2015), dar și în teatru.

Iulia și Ioana au mai lucrat împreună și pentru cel mai recent lungmetraj semnat de Iulia Rugină, Breaking News (2017). Azi povestesc în duet despre Neverland:

Pentru Alexandra, personajul central al spectacolului, Neverland este emoție pură, dar și un soi de refuz de a se adapta sau de a se resemna la lumea din jurul ei. Ce înseamnă pentru tine Neverland?

Ioana: Ce observație bună, la fel este și pentru mine. Mai mult, e o recuperare a demnității mele ca și individ, a noastră, a tuturora, ca ființe libere.

Iulia: Asta înseamnă și pentru mine, exact ce spui. Neverland e țara lui Peter Pan și locul unde nu te faci mare niciodată. Spectacolul vorbește de generația Peter Pan și atunci titlul începe de acolo. Dar se leagă și de Michael Jackson și acolo se termină. Sau invers ☺

Îți cauți încă Neverland-ul sau l-ai găsit deja? Unde/ Care este Neverland-ul tău?

Ioana: Sunt momente în care e acolo J În rest, multe căutări. Nu știu dacă îl voi gasi cândva, acea liniște și așezare, dar nu mă las. Ce e contradictoriu este că Neverland-ul poate fi, în același timp, și iluzia perfectă și adevărul pur. Neverland-ul meu este bucuria și fericirea aceea completă. Clipele de grație. Băieții mei, privirea spectatorilor de după un spectacol. Momentele acelea în care nu ai dori să fii altundeva sau cu altcineva decât cu cine ești, exact atunci, exact acolo.

Iulia: Eu cred că ne naștem toți cu un Neverland în interior. Și el dispare încet, cu timpul, pentru unii dintre noi. Când dispare dinăuntru, oamenii zic că l-ai găsit în afară. Dar eu nu cred că el există în afară. Deci când va dispărea pentru mine în interior, o să fie momentul în care, de fapt, l-am pierdut.

Ce înseamnă pentru tine fericirea și împlinirea de sine, în contextul Neverland, dar și într-un context mai larg, al femeii în societatea de azi, în România?

Ioana: Femeia este, pentru mine, în ultima vreme, mai mult ideea de “feminitate” și mai puțin poziția sa socială. De aceasta din urmă se ocupă statisticile și mentalitățile societății, prea vast pentru a face o revoluție. În țara noastră există lucruri cel puțin la fel de arzătoare, vezi Colectiv, vezi conștiința civică și multe altele.

Iulia: Înseamnă să fiu bine eu cu mine, să nu mă mint, să nu mă păcălesc că sunt fericită dacă nu sunt, să nu mă sperie ce zice lumea despre ce fac eu, să nu mă sperie ce vreau să fac, să nu-mi fie frică să fiu vulnerabilă și să nu-mi fie frică să iubesc cu toată puterea. Asta cred că ar răspunde și Alexandra ☺

Ai un dicton sau un motto după care te ghidezi în activitatea artistică?

Ioana: Nu știu, caut să fac tot ceea ce fac cât mai bine posibil. Intuiția te poate duce din prima la un rezultat. Dar fără multă muncă ulterioară, performanța rămâne la nivel de întâmplare.

Iulia: Nu, și n-am avut niciodată, dar încerc să nu uit nicio secundă cât de mulți și de frumoși sunt oamenii din jurul meu, oamenii alături de care fac lucrurile astea. Absolut nimic din ce am făcut creativ nu am făcut singură, chiar dacă numele meu e scris mai mare pe afiș.

Dacă n-ai fi fost

actriță, respectiv regizor (și scenarist) în cazul Iuliei, ce ți-ar fi plăcut să faci?

Ioana: Aș fi putut face și alte lucruri, nu știu dacă la fel de pasionat.

Iulia: Psihologie.

Ce crezi despre situația politică de la noi și ce impact crezi că are asupra mediului artistic?

Ioana: Din păcate pentru noi, ca și societate, avem multe de dus. Din fericire pentru mediul artistic, e material pentru 10 ani de acum încolo. Arta cumva mereu apasă pe un punct dureros. Dacă nu doare și nu te costă emoțional, nu transmite.

Iulia: Mă sperie foarte tare. Mi se pare că trăim niște vremuri în care oamenii care ne reprezintă la guvernare nu au niciun fel de reper cultural. Pentru care cultura nu e importantă deloc, educația nu e importantă, sunt oameni care nu citesc, nu merg la teatru, nu văd filme, nu știu să vorbească la modul cel mai concret. Și mă întreb cum vor susține acești oameni vreodată cultura și arta în condițiile în care ei nu înțeleg nimic din nimic? Și, pe lângă asta, simt din ce în ce mai tare cum se instalează cenzura, persecuția, lipsa de libertate de expresie, într-un soi de război al bunului simț pe care mi se pare că, dacă nu facem ceva, o să-l pierdem în fața imposturii, hoției și servilismului. Fraza aia cu “capul plecat” mi s-a părut întotdeauna total imbecilă.

Ce-ți place să faci atunci când nu lucrezi?

Ioana: Întotdeauna, în perioadele de pauză, se produce o recalibrare, restructurare, care naște idei noi.

Iulia: Să merg în locuri multe din lumea asta mare, să cunosc oameni cât mai diferiți de mine, să dorm în locuri în care nu m-aș aștepta să dorm și să mănânc lucruri despre care nu știam că există… Iar la final să mă întorc întotdeauna acasă.