Istoria muzicii rock, de la începuturi până azi
Faptul că Italia a câștigat anul acesta concursul Eurovision cu o piesă rock, ne-a făcut să ne gândim mai mult la istoria muzicii rock și să încercăm să aflăm mai multe despre acest gen de muzică.
De-a lungul timpului, muzica rock a fost cea care a descris foarte bine o categorie de oameni. Cei care ascultau rock erau văzuți ca oameni inteligenți, cu gusturi bune, dar, în același timp, erau considerați și dezinhibați și blamați pentru răspândirea conceptului de consum de droguri și alcool.
Azi, muzica rock ar putea reprezenta o nișă de public, iar cei care produc muzică rock întotdeauna spun că le este mult mai greu să se facă auziți pe o piață în care predomină alte genuri muzicale, mainstream.
Istoria muzicii rock a fost volatilă și imprevizibilă, deoarece genul s-a redefinit și reinventat constant de la apariția sa la sfârșitul anilor ‘40. Este dificil să aplici o definiție simplă unui astfel de format muzical neliniștit 😀
Muzica rock poate fi descrisă, în general, ca o muzică aspră interpretată cu chitare electrice, bas și tobe și, de obicei, însoțită de versuri cântate de un vocalist. Pare suficient de simplu, dar o privire mai atentă asupra evoluției rockului sugerează modul în care diferite stiluri și influențe au modelat dezvoltarea sa de-a lungul anilor.
Istoria muzicii rock: Începuturile (1940-1960)
Originile rockului pot fi urmărite de la sfârșitul anilor ‘40, când stilurile populare ale zilei, muzica country și blues, s-au transformat într-un nou sunet ajutat de chitare electrice și o baterie. Pionierii rock-ului din anii 1950, cum ar fi Chuck Berry, s-au bazat puternic pe structurile clasice de blues, demonstrând în același timp un fler natural. Spre deosebire de muzica pop, sigura din epocă, atacul agresiv al rockului a sugerat o libertate sexuală care a fost șocantă în acea eră conservatoare.
Până la începutul anilor ’60, adepții lui Berry, în special Rolling Stones, au extins domeniul de aplicare al rock-ului prin trecerea de la artiști single, la muzicieni capabili să producă albume coezive de melodii. Îmbrățișând sexul și rebeliunea tinerească în muzica lor, Stones a curtat controversa, dar, de asemenea, a ridicat rockul la noi culmi culturale.
Istoria muzicii rock: Evoluția (anii ’70)
Pe măsură ce muzica rock a devenit forma dominantă a muzicii de masă, noi trupe s-au construit pe forțele predecesorilor lor, în timp ce se ramificau pe un nou teritoriu sonor. Led Zeppelin a dat rockului un ton mai întunecat și mai greu, devenind una dintre cele mai populare trupe din anii ’70 și ajutând la lansarea unui nou gen cunoscut sub numele de hard rock sau heavy metal.
Cam în același timp, Pink Floyd a adăugat elemente psihedelice și aranjamente complexe, creând albume concept legate între ele de o singură temă și menite să fie absorbite într-o singură ședință. Albumele precum „Dark Side of the Moon” au fost creditate cu generarea mișcării rock-ului progresiv.
La sfârșitul anilor ’70, ca răspuns la ceea ce au perceput formațiile „hippie” pretențioase, precum Pink Floyd, trupe ca Sex Pistols și Clash au simplificat rockul către ingredientele sale esențiale: chitare puternice, atitudine nepoliticoasă și cântat înfuriat. S-a născut punk.
În timp ce toate cele trei mișcări s-au bucurat de grade diferite de acceptare generală, un al patrulea stil, mai puțin recunoscut, a început să prindă contur. Punând în evidență zgomotul atonal și instrumentele rock neconvenționale, cum ar fi mașinile de tobe, trupe precum Pere Ubu au devenit pionierii rockului industrial, un subgen abraziv care nu s-a bucurat de popularitate largă, dar a inspirat viitoarele trupe rock.
Istoria muzicii rock: Subgenurile rock-ului (anii ’80)
Când au început anii ’80, rockul de masă pierdea din succesul comercial, sunetul său devenind învechit. Într-un mediu atât de stagnant creativ, subgenurile au început să își afirme dominația.
Inspirați de statutul de outsider al punk-ului și de instrumentele eclectice ale industriei, trupele englezești pasionate de tastatură, cum ar fi Depeche Mode, au demonstrat un stil de compoziție mai introvertit, creând un post-punk, descris și ca new wave.
Între timp, formații americane, inclusiv R.E.M. s-au jucat cu elemente post-punk, echilibrând versuri introspective cu aranjamente tradiționale ale trupelor rock. Aceste trupe au fost numite rock universitare datorită popularității lor pe posturile de radio universitare.
Până la sfârșitul anilor ’80, rockul universitar devenise o alternativă atât de profitabilă față de rockul de masă, încât a primit un nou nume: rock alternativ. A mai fost numit și rock independent, deoarece trupele erau adesea semnate cu etichete mici, deținute independent.
Rockul alternativ și-a consolidat poziția culturală atunci când revista muzicală Billboard a creat o nouă diagramă, în 1988, pentru rock alternativ, pe care publicația a clasificat-o drept rock modern. Pentru majoritatea fanilor muzicii, termeni precum rock modern, alternativ și indie sunt moduri sinonime de a descrie acest subgen popular.
Istoria muzicii rock: procesul de reafirmare (anii ’90 până în prezent)
Odată cu ascensiunea „Nevermind” a formației Nirvana, în 1991, rockul alternativ a devenit muzica populară dominantă. Dar, în timp ce alte trupe au apărut în curând ca parte a așa-numitei mișcări grunge (o fuzionare a hard rock-ului și punk-ului), alte grupuri, cum ar fi Soundgarden, s-au aflat pe stradă în lumea muzicii rock alternative și mainstream.
Exacerbată de sinuciderea solistului de la Nirvana, Kurt Cobain, muzica alternativă a început să-și piardă strălucirea până la mijlocul deceniului, pregătind scena pentru reapariția rockului principal.
Una dintre primele formații care a valorificat revenirea rockului principal a fost Limp Bizkit, care a combinat hard rockul și rap-ul într-un apel hibrid rap-rock. Grupuri precum Staind și Puddle of Mudd au urmat după Limp Bizkit, deși aceste trupe s-au concentrat pe hard rock melodic, mai degrabă decât pe integrarea rap-ului în mix.
Trupe care au prosperat în perioada de glorie a grunge-ului, dar care nu s-au încadrat cu ușurință în subgenul alternativ, precum Red Hot Chili Peppers, au continuat să găsească public fidel pe tot parcursul anilor ’90. În plus, grupuri care s-au ridicat din cenușa grunge, printre care Foo Fighters, au încorporat energia externă a muzicii alternative pentru a revigora rockul principal.
Pe măsură ce muzica rock a intrat în secolul 21, cele mai reușite trupe aveau același spirit ca și predecesorii lor din anii ’60, chiar dacă sună destul de diferit. Linkin Park fuzionează hip-hop-ul și metalul, în timp ce 3 Doors Down emulează tradițiile de hard-rock din trecut, oferind în același timp un spin contemporan. Fără îndoială, muzica rock va continua să evolueze, inspirându-se din istoria sa bogată, continuând să-și păstreze urechea deschisă pentru următoarea reinvenție sonoră.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
