Leonard, băiatul care a sfidat moartea și a ajuns unul dintre cei mai buni elevi din Barboși, învățând singur de pe patul de spital
Undeva, pe o uliță din comuna Barboși, județul Vaslui, e căsuța lui Leonard. De fapt, e căsuța bunicilor lui, unde s-a mutat împreună cu mama și cu sora lui, în urmă cu vreo trei ani, după ce tatăl său l-a părăsit, să-și facă familie cu altă femeie.
Cu toții au suferit atunci, dar cum Dumnezeu trimite pietre grele celor care pot să ducă, plecarea tatălui a fost doar prima palmă dintr-un șir lung de lovituri pe care avea să le primească de la viață.
În urmă cu trei ani, Leonard a făcut varicelă și, în timpul bolii a început să i se umfle tot corpul. După nenumărate investigații și transferuri prin spitale, a ajuns la Iași unde i s-a spus că suferă de sindromul nefrotic. O boală extrem de grea de dus de un copilaș de 4 ani. Dar Leonard e puternic. Deși a fost la un pas de a-și pierde viața, deși medicii i-au spus într-un moment critic că așteaptă să-i crape inima sau plămânii, Leonard a rămas în viață. A adunat o mulțime de alte complicații, ca și cum boala lui ar fi fost un magnet pentru toate relele din lume. Mama lui mi-a arătat un teanc de externări și diagnostice, care mai de care mai înfricoșătoare, de la insuficiență cardiacă și până la epilepsie.
Vestea bună este că boala lui Leonard a intrat în remisie și acest copil are măcar o șansă să revină la o viață normală.
V-am spus toate astea ca să pot crea contextul în care l-am găsit pe Leonard. Acum o să vă spun de ce l-am căutat și ce mi s-a părut minunat la acest copil.
Leonard este printre primii elevi din clasa lui, deși, fizic, nu a apucat să meargă decât câteva zile la școală. În tot restul timpului a învățat împreună cu mama lui, de pe patul de spital. A învățat să scrie, să socotească, să citească, de multe ori a fost singurul care a intrat la orele online, doar pentru a nu rămâne în urmă. Leonard se încadrează perfect în tipologia copiilor pentru care a fost creată platforma Naradix, singura din România de educație remedială. Echipa Narada a muncit enorm să digitalizeze întreaga materie ce se predă în școli, de la clasa 0 la clasa a VIII-a, pentru materiile (română, matematică, istorie şi geografie), astfel încât copiii precum Leonard să poată recupera lecțiile pierdute în timpul pandemiei.
Mama lui Leonard este o femeie simplă, modestă, dar a cărei dragoste cântărește mai mult decât toate pietrele grele pe care Dumnezeu i le-a legat de picioare. Trăiește doar prin Leonard și Alis, copiii ei, și spune că atât cât îi va fi dat să lupte o va face.
Citiți mai jos o poveste absolut impresionantă, o poveste care pe mine, adult fiind, m-a motivat și m-a inspirat să nu renunț niciodată la visurile mele.
Dima Nicoleta, mama lui Leonard, femeia ce respiră doar pentru că respiră copilul ei
Ce vârstă aveți?
Am 31 de ani.
De când e Leonard bolnav? Povestiți-mi cum s-a întâmplat.
De trei ani. El făcuse varicelă, l-am dat cu soluție mentolată și seara am vrut să-i fac duș pentru că nu puteam să-l pun în pat să doarmă așa. A doua zi, când s-a trezit era umflat la ochișori, avea niște punguțe. Pur și simplu m-am gândit că a tras un pic de curent. A mai stat o zi acasă, a treia zi era umflat tot. M-am panicat și am mers cu el la urgență. Am stat internată aici la Huși o zi și o noapte, după care ne-a făcut transferul la Iași. La Iași doamna doctor ne-a spus că are sindromul nefrotic, o boală foarte grea. Pentru mine a fost un șoc. Am căzut în depresie, am fost la psiholog, am încercat să văd ce semnifică boala asta și cu timpul cred că am învățat mai mult decât trebuie.
Acum, mulțumesc lui Dumnezeu, pot ține boala în frâu și o putem duce mai departe până când bunul Dumnezeu va vrea să fie alături de noi.
Înțeleg că Leonard acum are și alte boli…
Da. În 2019, pe 18 noiembrie a mers la școală că venise cineva de la Iași cu un ajutor. Atunci a zis că-l doare în partea dreaptă. Am sunat-o pe doamna doctor de la Iași să întreb ce se întâmplă. Mi-a zis să merg la Huși, la urgențe, că e apendicita. Aici nu au riscat să-l opereze fiind boală cronică, iar doctorii de la Huși operează boli acute. Iarăși am fost transferați la Iași. Acolo l-au pus la ecograf și mi-au spus că nu-l pot opera pentru că, pur și simplu, are apendicele lipit de intestine. Dacă îl va opera, va deceda. Am mers o săptămână cu tratament și apoi am fost nevoită să iscălesc. Nu mai suportam să-l văd că plângea de durere și vomita sânge. Am iscălit pe conștiința mea că vreau să-l opereze, asistată de doamna doctor care îmi este ca o mamă. L-au băgat în operație, a durat operația două ore și ceva. A fost totul bine. L-au intubat în timpul operației pentru că i-au scos lichid de la plămânul drept. După 24 de ore au apărut complicațiile. A făcut insuficiență respiratorie, au fost nevoiți să mi-l intubeze și după alte 24 de ore a făcut tromboză pe creier, hemoragie cerebrală pentru care mi-au zis că nu există operație, nu există nimic, pur și simplu doar tratament. Mi-au zis că ori va deceda, ori va supraviețui cu sechele.
Am mers mai departe, a început să facă crize de epilepsie. Apoi am fost transferați pe nefrologie unde i-au dat tratament pentru rinichi ca să se poată dezumfla, i-au făcut hemodializă 72 de ore, apoi am fost internați la chirurgie plastică din cauza edemelor care îi apăruseră pe craniu.
Cu timpul, după vreo două luni și ceva de internare, am reușit să stabilizăm puțin boala și așa am mers până luna trecută când am primit vestea că boala va da înapoi. A început să dea înapoi, dar nu știu cât timp va mai dura pentru că nu e o boală care se vindecă definitiv. E o boală care acum poate să fie bine, iar peste o oră poate să nu mai fie deloc.
Cât timp adunat v-ați petrecut prin spitale?
Lună de lună mergem în spital și stăm internați aproape lună de lună. Luna trecută nu, dar acum două luni am fost internați. Urmează să facem o terapie de șase luni de zile în care ni se va face internare de zi, cu o pulsație timp de patru ore în fiecare zi. Hârtii de internări avem un teanc.
Cel mai mult timp în care am stat internați a fost atunci când cu operația și a durat vreo trei luni.
În acești ani de bătălii cu boala, a venit vremea ca Leonard să meargă la școală…
Da, era vârsta. El era la școală, chiar din școală l-am luat atunci cu operația, dar după ce s-au întâmplat toate nenorocirile acestea, nu mi-a mai dat voie doamna doctor să-l dau la școală. Anul trecut fiindcă a fost școala online, am încercat să fac eu cu el acasă tot ce am putut ca să ajungă un băiat… Nu am cerut prea mult de la viață, nici de la el, am vrut doar să știe să iscălească și să socotească ca să ajungă cineva în viață. Polițai, cum vrea el, știu că nu poate să ajungă că nu-i permite boala.
După online a mers la școală, îl duceam dimineața și la 9 ne duceam eu sau fata mea și îi dădeam medicația. Țineam corespondența cu doamna învățătoare că îmi era teamă să nu facă crizele acestea. El pe criză vede pur și simplu o bilă și îl doare capul, iar dacă eu nu sunt lângă el să-i iau tensiunea și să-i dau pastila de tensiune, se agravează.
Doamna învățătoare mi-a spus că atunci când l-a cunoscut a rămas profund impresionată de faptul că învățase foarte multe lucruri singur sau cu dumneavoastră. Cum așa?
Eu sunt o mamă mai drastică. Nu sunt drastică pentru că le vreau răul, ci pentru că-mi doresc ceva de la copiii mei. Fiind eu așa o mamă singură, îmi doresc să văd ceva strălucit în viitorul lor. Încerc să mă lupt, să-i ajut să fie cineva. Și am să fac tot posibilul pentru că important e să învețe, să ajungă cineva, chiar și polițai. Voi lupta cu toate puterile mele să ajungă să-și îndeplinească visul.
De când sunteți singură?
Sunt singură de trei ani.
Ce s-a întâmplat?
Pur și simplu a fost o neînțelegere. Nu ne-am mai înțeles și am încercat să ne despărțim de comun acord ca să le pot oferi copiilor mei o educație mai bună. Nu vreau să privească certurile dintre mine și tatăl lor, vreau să mă vadă pe mine cu zâmbetul pe buze.
Înțeleg că tatăl a fost în închisoare ultima perioadă…
Da. Când a înțeles că tatăl lui este arestat, Leonard a avut un șoc. Atât el, cât și fata. L-au iubit și îl iubesc. Și tatăl lor a început să ia legătura cu ei, îi sună, îi caută… Nu a fost și nu este un tatăl lor. Eu consider că pentru copiii mei, tatăl lor este un exemplu. Nu contează ce a fost între mine și el, mă bucur că este un exemplu pentru copiii lui și îi iubește. Atât cât poate. Nu putem cere mai mult de la un om dacă nu poate. Când va putea, va putea.
Citește și: Robert, copilul care a învățat să scrie și să citească abia în clasa a III-a, datorită tehnologiei: „Dacă înveți, poți să ajungi cineva. Dacă te joci pe afară, nu prea ajungi nimic”
Mai știu că a fost un moment în care doctorii v-au spus că nu mai trăiește. Ce ați simțit atunci?
Pe 26 noiembrie. Cea mai blestemată zi. Pe 26 noiembrie m-am despărțit, pe 26 noiembrie mi-a fost dată vestea, pe 26 noiembrie a fost prima zi la proces.
Doctorul care era de gardă în seara aceea mi-a spus: „Mama, așteptăm să cedeze inima sau să plesnească plămânul”. Credeți-mă că am simțit că fuge pământul de sub picioarele mele. Nu mai vedeam lumină, vedeam pur și simplu întuneric. Am țipat și am zis: „Doamne, te urăsc! Dacă tu îmi iei copilul, să mă iei și pe mine”. A coborât doamna doctor, m-a zguduit puțin de umeri și mi-a spus: „Mamă, copiii nu sunt ai noștri, sunt ai lui Dumnezeu”. M-am întors înapoi, l-am privit ca pe un copil mort care respiră prin aparate și am zis. „Doamne, iartă-mă! Îți încredințez copiii ție. Indiferent de greutățile care o să fie, eu ți-i încredințez ție. Dar gândește-te că voi suferi”. Încetul cu încetul copilul meu, de pe o zi pe alta a început să aibă analizele bune. Atunci i-am promis lui Dumnezeu că nu-i voi face rău tatălui lor, nu voi cere nimic, nu mă voi răzbuna pentru durerea mea, că nu voi face rău nimănui. Voi încerca să-i ajut pe toți. Un leu dacă îl am, îi voi împărți cu fiecare, o pâine dacă o am o voi împărți la străini, nu vreau decât binele copiilor mei. Eram mai rea înainte și poate mai judecam oamenii. Dar de atunci am început chiar și pe dușmanul meu să-l ajut.
Vi l-ați dorit mult?
Enorm. Când am rămas însărcinată, la șapte luni și jumătate am visat că voi naște un miel mare, alb și frumos. Bunica fostului soț mi-a spus că voi naște un băiețel. La șapte luni m-am internat în spital pentru că nu puteam să duc sarcina la bun sfârșit și acolo mi-au spus că am băiat. A fost cea mai mare veste. Când l-am născut pe Leonard parcă am născut minunea pe pământ. Îmi e atât de drag încât nu văd viața fără el, nici fără el, nici fără fată.
Aveți un loc de muncă?
Sunt asistent personal pentru Leonard. Am lucrat în afară, în Italia, în Germania, în Spania, dar de când s-a îmbolnăvit Leonard nu mai am cu cine să-l las. L-am lăsat cu mama mea, în primul an după ce m-am despărțit, deoarece lucram și aveam nevoie de bani. Două săptămâni l-am lăsat, a început să mănânce preparate și s-a umflat. Am fost nevoită să vin de urgență în țară și am stat internată cu el o lună și jumătate. Atunci am jurat că nu voi mai pleca. M-au ajutat ai mei, părinții și frații până am ajuns să am un salariu.
Leonard are 8 ani și a trecut în clasa a II-a
Leonard, care e materia ta preferată la școală?
Materia mea preferată e sportul 😀
Îmi place și româna. Îmi place să citesc.
Eu am auzit că tu ai învățat mult în spital…
Când eram la spital am învățat să scriu și să citesc cu mama și cu Alis.
Pe cine iubești tu cel mai mult și mai mult pe lumea asta?
Cel mai mult și mai mult o iubesc pe mama.
Ce vrei tu să te faci când o să fii mare?
Vreau să mă fac polițist.
Polițist din acela care prinde hoți sau polițist care oprește mașini?
Vreau să mă fac polițist care oprește mașini.
Ai văzut tu vreun polițist aici în sat sau ai văzut în filme?
Am văzut unul la școală. A venit un polițai la școală și mi-a plăcut de el.
Crezi că trebuie să înveți mult ca să te faci polițist?
Cred că trebuie să învăț mult ca să mă fac polițist.
În vacanță tu mai înveți ce ți s-a predat anul trecut sau doar te joci?
Mă joc.
Mama lui Leonard: Mai și învață. Îl mai pun eu să facă din urmă. Știe să citească și să socotească.
Ce faci tu toată ziua, de când te trezești dimineața până seara, când te culci?
Mă joc cu POP IT-ul, mai mă joc cu câinele, mă mai uit la desene, mă mai uit pe telefon.
Treabă faci?
Da, când mă cheamă mamaia, o ajut.
Cu sora ta te înțelegi bine?
(dă din cap că nu) Câteodată da, dar câteodată nu. Așa și așa. Câteodată mă enervează.
Cine te ajută pe tine la teme?
Când trebuie să-mi fac temele mama și sora mea mă ajută.
Cum era când erai la spital?
Rău. Când eram la spital a fost rău de tot. Îmi băga ace, îmi lua analize. În fiecare lună trebuie să merg la spital. Și doare rău.
Tu ce crezi? Te faci bine?
Nu cred. Boala ține până cresc mare.
Cum așa, tu trebuie să crezi că ești puternic. O să te faci bine!
Nu știu, cum vrea Doamne, Doamne.
Am un joc pentru tine. Închide ochii și spune care e cea mai mare dorință a ta.
Cel mai mult și cel mai mult îmi doresc să mă fac bine.
Alexandra, sora lui Leonard, copilul care la 11 ani cunoaște suferința prin ochii fratelui ei
Alexandra, îți amintești când s-a îmbolnăvit Leonard? Cum ai primit vestea asta?
Când s-a îmbolnăvit Leonard eu eram mică și mama nu mi-a spus. După ceva timp mama mi-a spus că s-a îmbolnăvit și am aflat că-l duce încontinuu la spital. Atunci am aflat că Leonard e bolnav cu rinichii.
Ai suferit?
Nu mai țin minte că eram mică. Acum când a fost Leonard bolnav tare, eram așa într-o depresie, eram foarte tristă, mai ales că Leonard spunea că moare.
Cum a fost atunci când te-a sunat din spital Leonard?
Eram la mătușa mea, într-o noapte. M-a sunat și mi-a zis mama că Leonard vrea să vorbească cu mine. El mi-a zis: „Alis, eu mor!”. A început să plângă, iar eu am lăsat telefonul pe pat și am început să plâng. De atunci mătușa mea s-a ferit, să nu mai aud eu ce se întâmplă. Eu mi-am dat seama de asta și de atunci m-am simțit și mai tristă.
Cum e Leonard? Dacă ai avea o compunere la școală și ar trebui să-i faci un portret, ce ai scrie despre el?
Că e un copil bun, că învață bine… că aș vrea să fie sănătos, să nu mai ia pastile. E cuminte, e politicos…
Tu suferi când mami e mereu plecată cu Leonard în spital?
Da. Nu vreau să stau mult cu mamaia. Aș vrea să stau cu mama.
Îl ajuți pe Leonard?
Îl ajut uneori. Se mai duce și la mama atunci când are nevoie.
Care e relația voastră cu tati? Povestește-mi despre el.
Tata e un om bun. A făcut închisoare că așa e el. Era puțin băut și i-a dat un pumn unchiului meu. Și asta a fost.
Tata a mai făcut un copil și mai avem un frate vitreg și atunci, când era cu femeia aceea, nu prea ne vedeam. Când era Leonard intubat, nu-l lăsa femeia lui să vorbească cu el. El voia să vorbească cu Leonard, dar nu-l lăsa.
Acum mă înțeleg foarte bine cu el și se înțelege și el bine cu mine.
Alexandra, care e cea mai mare dorință a ta. Ce ai vrea tu să ți se întâmple?
Numai una? Vreau două. Aș vrea să fim sănătoși și ca tata să iasă din închisoare.
Bahnaru Simona Andreea, învățătoarea lui Leonard
Cum și când l-ați cunoscut pe Leonard?
La începutul anului școlar nu am reușit să-l cunosc pentru că el era internat în spital. Apoi, o bună perioadă, el a fost adus acasă de la spital, însă nu a avut voie să vină fizic la școală, apoi, în noiembrie am intrat în online. Din decembrie m-a contactat mama lui, spunându-mi că ar vrea să-l introducă în sistem, să fie cu colegii lui.
În toată această perioadă a fost ajutat de mama lui. Când a intrat în clasa I, el deja știa să socotească, știa literele, citea. M-a impresionat faptul că, neavând contact fizic cu școala, s-a descurcat foarte bine. A avut câteva emoții până ne-am cunoscut, până s-a integrat. Acum merge foarte bine în continuare.
Cum a terminat Leonard anul școlar?
Leonard a terminat cu media Foarte Bine, a avut note foarte bune pe tot parcursul anului școlar. Este unul dintre cei mai buni copii din clasă, învață foarte bine, e respectuos, însă, din cauza bolii mai are zile în care lipsește, în care îi este rău, are zile în care trebuie să meargă la spital.
Cum este pentru Leonard și pentru ceilalți copii din clasă programul Naradix?
Mi se pare că ajută foarte mult pentru că în timpul vacanței, în loc să stea să piardă vremea pe toate platformele de socializare și să se joace, ar putea spune: „Hai să mai recuperez ceva. Nu am putut să intru într-o zi în online. Ia să văd, pot să recuperez? Să mai învăț ceva, să mai repet, că poate nu am înțeles de la doamna”. Astfel se pot documenta acolo.
Înțeleg că Leonard învață cu mama de foarte multă vreme. Cum vi s-a părut că a fost pentru el perioada de învățare online?
A fost ceva nou pentru el deoarece când a reintrat în sistemul de învățământ, a intrat direct în online. Noi așa ne-am cunoscut, în fața camerei. Abia apoi, când s-a dat drumul fizic, ne-am întâlnit. Dar i-a plăcut foarte mult. Intra în fiecare zi. Aveam zile în care intra doar el. Mai avea momente în care se emoționa și spunea că el nu știe, că el nu poate, însă, după ce se liniștea, se dovedea că știa și putea, însă era copleșit de emoții.
Cum e familia lui?
Din ce știu eu părinții sunt despărțiți și mama i-a crescut singură, pe el și pe sora lui.
Mama se implică?
Da, e foarte implicată. De câte ori a fost o problemă, o situație – sunt copii, mai au și ieșiri – a venit la școală să se intereseze, m-a sunat periodic să mă întrebe cum se descurcă, dacă e cuminte… „Cum a fost azi Leonard, a fost cuminte, a fost liniștit?”. Eu îi explicam situația și a doua zi se remedia, venea și își cerea scuze dimineața. E o mamă foarte implicată.
Cu un SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei, fiecare persoană poate susține acest proiect alături de Narada. Cu doar 2 euro/lună, riscul de abandon școlar pentru 2 elevi este diminuat, iar copiii din mediile vulnerabile primesc astfel o șansă reală la educație.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
