Marea criză economică și învățăturile istoriei. Care au fost cele mai negre crize din istorie?

Marea criză economică pare că e din nou la ușă și sună insistent la sonerie, cel puțin așa se înțelege din previziunile finanțiștilor și analiștilor. Iar asta de când ne-am izolat în case, ca să nu lăsăm să intre un alt bau bau, noul tip de Coronavirus. Fabricile s-au închis, micile afaceri sunt la pământ, oamenii sunt speriați și nepregătiți. Nu că ai putea fi vreodată pregătit suficient pentru o criză financiară. Doar că acum e puțin mai greu să te aperi deoarece, #stămacasă. Și cred că asta trebuie să facem până la noi ordine, adică până va fi dispărut primul dușman. Și ca să nu ne alarmăm, ar trebui să privim optimist, să ne uităm în istorie și să vedem că oamenii au trecut prin altele și mai grele, de la epidemii, până la crize economice.

Azi am vrut să vedem care au fost cele mai negre crize financiare din istorie și ce efecte au avut asupra lumii.

Criza creditelor, panica din 1972

Marea criză economică din 1972 își are rădăcinile la Londra și s-a răspândit în toată Europa. La mijlocul anilor 1960, Imperiul Britanic adunase o sumă enormă de bani datorită poziției sale de colonizator și comerțului. Acest lucru a creat o aură de supra optimism și a dus la o perioadă de expansiune exagerată a creditelor oferite de multe bănci britanice. Această extravaganță s-a sfârșit brusc pe data de 8 iunie 1972, când Alexander Fordyce – unul dintre partenerii băncii britanice Neal, James, Fordyce și Down – a fugit în Franța pentru a scăpa de rambursarea datoriei pe care o avea. Vestea s-a răspândit imediat și a dus la o panică bancară în toată Anglia. Oamenii au format cozi uriașe în fața băncilor pentru a cere să-și retragă imediat economiile cash. Rezultatul a fost răspândirea crizei în Scoția, Olanda și în multe alte părți ale Europei, precum și în coloniile britanice din lume.

Istoricii au susținut că repercusiunile economice ale acestei crize au reprezentat unul dintre factorii majori care au contribuit la protestele partidului de la Boston și la revoluția americană.

Marea criză economică din 1929-1939 sau „Marea Depresiune”

Acesta a fost cel mai rău și mai grav dezastru financiar și economic al secolului al XX-lea. Mulți consideră că Marea Depresiune a fost generată de prăbușirea bursei pe Wall Street în 1929, iar apoi exacerbată de proastele decizii politice ale guvernului american. Marea criză economică a durat aproape 10 ani, iar ca rezultate a avut pierderea veniturilor, rate record ale șomajului și pierderea producției, mai ales în țări industrializate. În SUA, rata șomajului a atins aproape pragul de 25% în vârful crizei, în 1933.

Criza petrolului din 1973

Această criză a început când țările membre OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) – în primul rând națiunile arabe, au decis să se răzbune pe Statele Unite ca răspuns la acțiunea acesteia din urmă de a trimite arme Israelului în timpul celui de-al patrulea război arabo-israelian. Țările OPEC au declarat embargou pe petrol, oprirea bruscă a exportului de petrol către Statele Unite și aliații acestei țări. Acest lucru a provocat deficiențe majore de petrol și o creștere accentuată a prețurilor petrolului, ceea ce a dus la o criză economică în SUA și în multe alte țări dezvoltate.

Ceea ce a fost unic în ceea ce privește criza care a urmat, a fost apariția simultană a unei inflații foarte mari (declanșată de creșterea prețurilor la energie) și stagnarea economică (din cauza crizei economice). Ca rezultat, economiștii au numit această perioadă drept una de „stagflație” (stagnare + inflație) și a fost nevoie de câțiva ani pentru recuperarea producției și reducerea inflației la nivelul de dinainte de criză.

Mare criză economică asiatică din 1997

Criza a debutat inițial în Thailanda în 1997 iar apoi s-a răspândit repede în restul Asiei de Est și a ajuns până la partenerii comerciali ai acestei zone.

Fluxurile de capital speculative din țările dezvoltate către economiile Asiei de Est din Thailanda, Indonezia, Malaezia, Singapore, Hong Kong și Coreea de Sud (cunoscute sub denumirea de „Tigrii asiatici”) au declanșat o eră de optimism care a dus la o supra extensie a creditului și la o prea mare acumulare de datorii în acele economii.

În iulie 1997, guvernul thailandez a fost nevoit să renunțe la cursul de schimb fix pentru dolarul american – pe care îl menținea de multă vreme – invocând o lipsă de resurse în valută. Asta a avut ca efect imediat un val de panică pe piețele financiare asiatice și a dus rapid la inversarea scopului pe scară largă a miliarde de dolari din investiții străine.

Pe măsură ce panica s-a declanșat pe piețele financiare și investitorii s-au îngrijorat de eventualele falimente ale guvernelor din Asia de Est, temerile unei derogări financiare la nivel mondial au început să se răspândească. A fost nevoie de ani întregi pentru ca lucrurile să revină la normal. Fondul Monetar Internațional a trebuit să intervină și să creeze pachete de salvare pentru economiile cele mai afectate, pentru a ajuta aceste țări să evite falimentul.

Criza financiară din 2007-2008. Marea recesiune

Aceasta a stârnit Marea Recesiune, cea mai severă criză financiară după Marea Depresiune ce a provocat ravagii pe piețele din lumea întreagă. Declanșată de prăbușirea pieței imobiliare din America, criza a dus la colapsarea Lehman Brothers (una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume), a adus multe instituții financiare și întreprinderi cheie în pragul prăbușirii și a necesitat salvări guvernamentale de proporții fără precedent. A fost nevoie de aproape un deceniu pentru ca lucrurile să revină la normal, ștergând miliarde de joburi și de dolari din veniturile lumii, pe traseul pe unde a trecut.

Sunt numai doi sau trei ani de când putem spune că a trecut definitiv această criză. Oare ce urmează?