Matei Pavel, unul dintre antreprenorii care mobilizează comunitatea IT pentru cea mai interesantă provocare: șahul. Marii câștigători: copiii dintr-o comunitate vulnerabilă din județul Călărași

Matei Pavel este unul dintre acei copii deștepți ai României, tânărul asemenea căruia ne-am dori să ajungă și odraslele noastre. La numai 34 de ani, este acel antreprenor de succes, cu o minte sclipitoare ce creează cele mai inovative business-uri în domeniul tehnologiei.

Alături de el, la masa de șah, are o întreagă comunitate din domeniul IT, atât din România, cât și de peste mări și oceane, care și-a propus un țel măreț: acela de a pune umărul la bunul mers al educației.

Cum așa? Vă explic imediat.

Anul trecut, pandemia a lovit nu numai sistemele sanitare din întreaga lume, ci majoritatea domeniilor care erau șubrezite în fiecare țară. La noi se vorbea de ani de zile că educația este poate cea mai slabă verigă. Odată cu trecerea la predarea online, asemenea majorității țărilor din lume, ne-am trezit într-o situație aproape imposibil de imaginat. Noi, cei de la oraș, ne văităm că e greu, fără să ne imaginăm prin ce trec copiii din mediul rural. Acolo situația nu are nici o legătură cu bula noastră. Sunt copii în țara asta care confundă calculatorul cu televizorul, sunt copiii pentru ai căror părinți, două brațe de muncă sunt mai folositoare decât școala.

Narada a fost organizația care a înțeles imediat aceste probleme și a căutat rapid soluții. Andra Munteanu, fondatoarea Narada a bătut la ușile oamenilor din mediul de business punând situația pe masă și îndemnând la mobilizare. În felul acesta, zeci, poate chiar sute de comunități au primit tehnologia necesară școlii online.

În comuna Curcani, situația era una specială. Nu aveai pe cine să alegi să ajuți și pe cine să lași în urmă din cei peste 600 de copii care învață acolo. Așa că a apărut ideea salvatoare: Matei Pavel, de care vă vorbeam mai sus, a inițiat alături de câțiva prieteni un concurs de șah online, la care și-au invitat toți cunoscuții din industria IT. Oamenii au plătit o taxă de participare sub formă de donație, unii dintre ei au donat și în plus și astfel s-au adunat toți banii necesari dotării cu tablete și laptopuri a întregii școli.

Doar că Matei și Andra au văzut și mai în profunzime problema. Mergând în mijlocul comunității, au aflat că acești copii se confruntă cu probleme și mai mari. Mulți dintre părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate, alții au nevoi speciale de învățare, în timp ce majoritatea profesorilor nu știu să folosească tehnologia la adevărata ei valoare.

Așa că s-au pus din nou pe treabă. Urmează un nou concurs de șah Chess4Education, pe data de 11 decembrie 2021, în urma căruia marii câștigători vor fi din nou copiii. Cu banii strânși profesorii vor putea urma cursuri de perfecționare, dar, mai mult de atât, vor învăța ce înseamnă inteligența emoțională și cum să-i abordeze pe acei copii cu nevoi educaționale speciale, astfel încât, așa cum a spus Matei Pavel, într-o bună zi, acel Elon Musk din Curcani să aibă șansa lui de a se arăta lumii.

Am fost la Curcani, în județul Călărași, într-una dintre cele mai frumoase zile de toamnă. Am petrecut o zi întreagă în comunitate și iată ce povești am adunat:

Matei Pavel, antreprenor, omul care mobilizează comunitatea IT pentru a veni în sprijinul educației

Matei, ce faci tu azi aici, la școala din Curcani?

Am venit să văd școala din Curcani și niște copii de pe aici pe care turneul de anul trecut pare că i-a ajutat puțin și pe care sperăm că turneul de anul acesta îi va ajuta un pic mai mult 😀

Tu ești inițiatorul turneului de anul trecut?

Nu neapărat, sunt parte dintr-o echipă de mai mulți oameni care au inițiat acest turneu.

De ce? Nu aveați ce să faceți cu banii și cu timpul vostru?

Culmea, a fost o perioadă super aglomerată. Când m-a contactat Andra de la Narada am fost tentat să zic „nu” de multe ori pentru că era o perioadă extrem de plină. Doar că părea foarte interesant obiectivul: Narada avea un platformă unde profesori din diverse comunități din țară postau niște proiecte care urmau să fie finanțate printr-o colaborare cu mediul de business. Andra m-a contactat și m-a pus în legătură cu un astfel de profesor care avea o clasă de copii ce nu aveau acces la educația online, nu aveau tablete, iar profesorii nu aveau laptop-uri. Ideea proiectului era ca eu să încerc să ajut finanțarea acestui plan de dotare cu tehnologie. Și cum sunt un om plin de energie creativă, am strâns niște prieteni din lumea IT în care mă învârt, am gândit împreună acest turneu de șah și s-a întâmplat o chestie foarte interesantă.

Înțeleg că anul trecut ați dotat toți elevii cu tablete și profesorii cu laptop-uri. Cumva părea că școala asta are tot ce-i trebuie din punct de vedere tehnologie, dar iată că nu e așa…

Toată ideea de anul trecut a pornit de la pandemie care a rupt cumva legătura între copii și școala fizică. Și, într-adevăr, era o problemă critică, urgentă de rezolvat. Am avut noroc anul trecut pentru că am reușit să contactăm o grămadă de companii din lumea tech și câteva dintre ele, pe lângă participanții la turneu, s-au ambiționat să doneze cât mai mult pentru a dota întreaga școală, înțelegând foarte bine problema. Noi lucrând foarte mult în zona tech și înțelegând ce înseamnă să nu ai acces, era evidentă problema.

Anul acesta problema pe care ne-o pune este următoarea: au tehnologie, știu să o folosească corect? Adică vor putea să o folosească la adevăratul ei potențial?

Noi vedem asta și în lumea noastră unde, teoretic, am avut acces de mici – 10-15 ani- și în continuare, pe diverse domenii ne chinuim să găsim acele metode, acele proiecte, acele combinații de diverse unelte pe care să le folosim corect ca să avem rezultate foarte bune.

Ok, am dotat școala cu tehnologie, dar vorbim aici și de profesori care și ei, probabil au nevoie de ajutor, să înțeleagă ce există în lumea asta vastă, pe lângă tehnologia fizică, ce softuri pot folosi, cum le pot folosi, care sunt modelele prin care alte școli din afară fac educație folosind tehnologie. În plus, școala se confruntă cu mult mai multe probleme pe care noi credem că le putem rezolva prin abordarea noastră antreprenorială.

Și atunci turneul de anul acesta despre asta este: despre a lua baza care există aici în Curcani și a dezvolta un framework prin care putem să aducem educația la un nivel foarte înalt folosind tehnologie pe de-o parte și, în același timp, ajutând profesorii să activeze comunitatea și să înțeleagă cum să lucreze eficient cu niște copii din medii vulnerabile.

Repet: de ce faci asta? Nu ești destul de ocupat și nu ai pe ce să-ți cheltui banii? 😀

Eu sunt un caz specific și anume sunt entuziasmat de chestii inovative. Turneul mi s-a părut o chestie inovativă, mi s-a părut fun de făcut. Pe de altă parte ne-am și reconectat noi, oamenii din industrie, cu un prilej interesant. De multe ori ne ducem la evenimente doar ca să bem o bere și să vorbim despre același lucru: business, business, business. Acum, practic am dat o dimensiune… nici nu i-aș spune umanitară pentru că educația nu este despre charity, educația este despre viitor. Noi cumva ne lovim de problema asta în fiecare zi și în fiecare lună, de fiecare dată când recrutăm oameni și avem senzația că trecem printr-o sută ca să alegem unul. Ceilalți 99 ce problemă au? Totul pornește de la educație, noi suntem super conștienți de asta. Pentru noi educația este un fel de extensie a activității noastre, cumva noi suferim. Sau noi din viitor. Viitorii noi, vom suferi. Și, în același timp, suntem și foarte performance driven. Dacă ne dorim performanță de la acești copii – că noi visăm că și din Curcani poate să apară noul Elon Musk – e nevoie de o bază foarte solidă.

Da, sunt mulți pași și multe chestii care trebuie să se întâmple, inclusiv la nivel de noroc. În același timp, dacă nu ai bază, dacă pornești cu 10 pași în spate poți să fii tu geniu că s-ar putea ca la 40 de ani abia să începi.

Dacă noi putem să facem asta cu relativ puțin efort – să fim serioși, ne ia o lună de zile să organizăm turneul și suntem o gașcă de câteva sute de oameni din IT care am participat – it’s not a huge effort – muncim în general mult mai mult.

Matei, vreau să-mi povestești puțin despre tine și business-ul tău. Câți ani ai?

Am 34 de ani și tocmai am ieșit din ultimul meu business. Se încheie mandatul anul acesta ceea ce înseamnă că am încheiat un capitol de vreo 8-9 ani din viața mea.

Ultimul meu business a fost despre aplicații mobile și l-am construit împreună cu doi prieteni și alți 70 de oameni. E un publisher de aplicații mobile, am ajuns la un miliard de descărcări în ultimii șapte ani, a fost super interesant și anul trecut, în decembrie, l-am vândut.

Și de la anul planuri noi 😀

Dar nu ne spui?

Ba da, sunt chiar foarte interesante. Unul dintre ele ar fi să pun umărul la o companie pe care am ajutat-o la început să facă primii pași, o companie formată din oameni brilianți, mult peste nivelul meu, de care sunt super impresionat.

Pe lângă asta cochetez cu diverse alte proiecte în zona de mobile, iar unul dintre ele ar putea fi despre micro burse pentru copii. Am înțeles că sunt probleme de genul: un copil nu are capacitatea să meargă la liceu pentru că nu-și permite cazare și masă. Sunt costuri infim de mici, nu vorbim de zeci de mii de euro ca să facă Harvard. Prin sistemul de micro burse intuiesc eu că 1000 de lei pe lună pentru cineva din lumea IT nu înseamnă nimic, dar cu aceiași bani doi copii ar putea merge la liceu. Și cred că s-ar putea să existe o metodă digitală prin care să facem această conexiune.

Se termină și turneul acesta și sunt convinsă că vă veți atinge obiectivele. Ce urmează anul viitor?

Anul viitor, Alin Dobra prima persoană cu care am vorbit despre turneu, ar vrea să organizăm un turneu de 5000 de persoane, cel mai mare turneu de șah din România. Deci e posibil să se transforme Chess for Education în ceva mult mai mare.

Dacă am putea să creăm genul acesta de eveniment cu scop de fundraising pentru educație, dar care să aibă această componentă cool și engaging într-o comunitate pentru care șahul reprezintă pe de-o parte o unealtă de educație, dar pe de altă parte un mod de a arăta că ești mai deștept decât celălalt, o chestie de ego cu care toți am crescut, ar fi minunat.

---

Neagu Valeria, profesor de limba și literatura română la Școala gimnazială nr. 1 Curcani, unul dintre dascălii care s-au ocupat de reușita proiectului Narada

Ce s-a întâmplat aici anul trecut, la școala din Curcani?     

Din cauza pandemiei și a situației care nu a fost numai la noi, ci în toată țara, în toată lumea, a trebuit să intrăm în online. Și intrând în online, copiii nu aveau dispozitive. Inițial ne-am chinuit cu fișe, la un moment dat și imprimanta a cedat… era nevoie de dispozitive pentru că ne-am dat seama că altfel nu putem să facem educație.

Am auzit de Narada, am luat legătura cu Flori Grozavu, învățătoarea de la Călărași care cunoștea echipa Narada și care ne-a ajutat foarte mult. Alături de ea și de cei de la Narada am reușit să strângem o sumă de bani frumușică cu ajutorul oamenilor de bine care au vrut să ajute comunitatea din Curcani, iar în felul acesta am reușit să dăm copiilor dispozitive: tablete, laptop-uri pentru profesori, dar și boxe care au fost utilizate la orele de curs.

Câți copii învață în școala din Curcani?

Școala noastră este formată din Școala gimnazială nr. 1 și are arondate Școala primară nr. 2 și două grădinițe – una se află aici, în curtea școlii, iar cealaltă se află în curtea școlii primare.

În total avem în jur de 680 de copii care au beneficiat anul trecut de tehnologie, cu sprijinul Narada și, bineînțeles cu sprijinul comunității.

Înțeleg că Școala din Curcani are acum tot ce-i trebuie din punct de vedere tehnologie. De ce suntem azi aici?

Școala din Curcani nu are tot ce-i trebuie în momentul de față, deoarece suntem într-un proiect pilot în care încercăm să schimbăm paradigma curriculară, încercăm să aducem noi modele, să aducem școala în secolul în care trăim. Pentru asta ne trebuie și niște table inteligente, de exemplu. Ne-am săturat de tabla cu cretă și cred că nu mai este de actualitate. Copiii oricum sunt învățați cu tehnologia și stau tot timpul cu dispozitivele în mână și atunci considerăm că dacă am avea niște table inteligente i-am atrage mult mai mult, am lucra altfel, am putea să folosim joculețele pe care le foloseam în online și în clasă și, de ce nu, ar putea să lucreze mai mulți deodată, să facem diverse parteneriate cu alte școli.

Dar am înțeles că o mare urgență, având în vedere comunitatea de aici, ar fi training-urile pentru profesori. Profesorii nu s-au născut învățați și mai înțeleg că ar fi nevoie de un training special pe inteligență emoțională pentru copiii cu nevoi speciale…

Nu v-am povestit despre faptul că pe lângă nevoia de tehnologie și de dispozitive, avem nevoie și de training pentru noi, cadrele didactice. În facultate învățăm foarte puțin, nu știm în ce comunitate venim și care sunt problemele comunității. În comunitatea din Curcani sunt probleme. Sunt familii care au plecat în străinătate, copiii sunt lăsați în grija bunicilor, a rudelor, sunt copii cu diverse probleme emoționale, sau copii cu cerințe educaționale speciale. Și atunci, pentru noi, ar fi de folos, pe lângă toate dispozitivele, și niște cursuri. Cursuri pe care nu ni le permitem nici ca școală, nici ca individ pentru că sunt destul de scumpe și nu vrem să fie făcute doar de dragul de a obține niște diplome pe care să le punem la dosar și să rămână acolo. Vrem să știm cum să lucrăm cu acești copii. Dincolo de informațiile pe care le dăm copiilor, vrem să știm ce se petrece cu ei, cum să-i abordăm, cum să-i ținem la școală, să încercăm să facem măcar la școală un mediu plăcut pentru ei, dacă acasă poate sunt diverse probleme. Și atunci cred că niște cursuri ar fi minunate, niște cursuri făcute cu oameni de calitate și care au ce să ne învețe.

---

Ganea Luminița, profesor de limba franceză la Școala gimnazială nr. 1 Curcani, diriginta lui Andrei, unul dintre copiii cu nevoi educaționale speciale

Povestiți-mi despre Andrei… Când l-ați cunoscut?

Pe Andrei l-am cunoscut în clasa a V-a când am preluat și clasa de la doamna învățătoare. Știu de la doamna învățătoare că pe parcursul celor cinci ani de școală primară, Andrei a fost într-o permanentă agitație și din acest motiv au survenit și diferite probleme în timp.

Andrei este un copil bun, un copil sincer, este un copil timid și uneori chiar temător. Când este în preajma colegilor săi își dorește foarte mult să participe la jocurile acestora și atunci fața i se schimbă, i se luminează. Își dorește foarte mult să fie în preajma colegilor să ia parte la activitățile pe care aceștia le desfășoară.

Vreau să vorbesc puțin despre certificatul de orientare școlară. Inițial mama acestuia a fost reticentă. Nu a dorit să meargă și să-i obțină acest certificat. Pe de-o parte am înțeles, ca orice mamă, nu vrem să credem, nu vrem să ne gândim că ar putea exista ceva în neregulă cu copilul nostru. Dânsa a fost o bună perioadă de timp într-o fază de negare. A negat pur și simplu că ar fi ceva în neregulă.

Vreau să vă spun că am vorbit cu doamna de foarte multe ori, i-am scris de foarte multe ori mesaje pe Whatsapp, ne-am întâlnit la școală, afară pe băncuță, în sala de clasă, oriunde am avut ocazia am discutat cu ea și i-am dat de înțeles că pentru binele lui Andrei este necesar să obțină acest certificat de orientare școlară.

Ce înseamnă acest certificat?

Acest certificat, în primul rând, ne-ar da nouă, profesorilor, o bază de la care putem porni. Dar pentru el, ca elev, i-ar oferi multe oportunități.

Într-un final mama a acceptat, a mers cu Andrei și i s-a emis acest certificat de orientare școlară. Este dificil pentru că și eu sunt mamă și îmi dau seama prin ce a trecut doamna….

Care e diagnosticul lui Andrei?

Are o tulburare hiperkinetică cu deficit de atenție. O ușoară întârziere mentală ce provine dintr-un sindrom genetic.

Dar despre ce oportunități vorbim pentru Andrei?

Ce am observat eu și colegii mei la clasă? Noi nu putem, noi nu știm cum să-l abordăm, nu știm cum să acționăm și cum să reacționăm cu el astfel încât să-i putem capta atenția. Din cauza tulburării pe care o are el, nu poate sta într-un loc foarte mult timp.

Noi ne dorim să-l ajutăm foarte mult pe Andrei; problema este că nu avem cursurile de calificare necesare în acest sens.

Din păcate nu există, sau nu avem în zonă un profesor de sprijin, sau un profesor itinerant care ar putea să ne ajute în acest sens și ar putea să ajute în evoluția lui Andrei.

Personal consider că aceste cursuri de calificare ar fi necesare pentru noi ca profesori pentru că în acest fel îl vom putea ajuta pe Andrei, ne vom putea realiza materialele școlare adaptate nevoilor lui și îi vom putea capta atenția.

Mai sunt copii ca Andrei în școală?

Da, mai sunt și la alte clase.

Mai exact, de ce cursuri aveți nevoie?

Mă gândesc că ar fi extraordinare niște cursuri de inteligență emoțională ca să știm să-i apropiem pe cei ca el, să știm cum să ne comportăm în preajma lor, să știm cum să-i ajutăm…

Cum ar trebui să fie un profesor care lucrează cu copii cu nevoi speciale?

În primul rând un profesor care lucrează cu un copil cu nevoi speciale, ar trebui să fie empatic, ar trebui să-i pese, ar trebui să stea lângă el, ar trebui să-i arate chiar și cu mâna sa pusă peste mâna copilului și să-l învețe cum să scrie, să citească… Când este nevoie de o mângâiere, când este nevoie de o îmbrățișare trebuie să fim alături de copii pentru că sunt foarte importanți. Pe ei nu are cine să-i ajute. Noi suntem singurii care suntem zi de zi alături de ei. Noi suntem cei care putem să le oferim niște cunoștințe și un viitor frumos.

Sunt sigură că vom face tot ce ne stă în puteri pentru ca Andrei să aibă un viitor frumos. Și ne străduim din tot sufletul să nu-l dezamăgim.

---

Cristina, Robert și Andreea sunt trei dintre premianții școlii din Curcani, deși situația lor familială este departe de confortul și stabilitatea pe care orice copil le merită

Cristina, ce înseamnă pentru tine școala?

Cristina: Înseamnă o aventură frumoasă care îmi place foarte mult pentru că poți să-ți faci prieteni noi și te învață multe lucruri pe care nu le știi.

E important să înveți bine la școală?

Cristina: Doar cei care vor învață, ceilalți nu învață pentru că nu vor.

Dar cum crezi că o să te ajute pe tine în viață învățătura?

Cristina: Mai nou, în 2021 nimic nu se poate face fără școală. Mă învață multe lucruri. Nu știam nimic până să merg la școală, nu știam  ce înseamnă o prietenie frumoasă și știu că o să mă ajute în viață pentru că dacă nu știi să citești nu știi să te descurci.

Robert, e important să înveți bine?

Robert: Da pentru că dacă nu înveți, nu știi să citești, nu știi să numeri, nu știi să faci calcule, nu știi geografie, nu știi multe.

Ce vrei tu să te faci când o să fii mare?

Robert: Când eram mic ziceam că vreau să mă fac doctor, acum parcă vreau, parcă nu vreau. Sunt indecis.

E importantă tehnologia asta pentru voi? E important că ați primit tablete?

Robert: Da. Eu nu aveam tabletă și nu puteam să fac la școală.

Dar metodele acestea noi de predare cu ajutorul tehnologiei ți se par mai interesante?

Robert: Sunt mult mai interesante, dar școala fizică e mai simplistă și te ajută să înțelegi mai bine.

Andreea, tu ce vrei să te faci când o să fii mare?

Andreea: În clasele mai mici voiam să mă fac avocată, doar că, acum m-am gândit cum ar fi să lucrez într-un laborator, să fac medicamente, vaccinuri… M-am gândit că e interesant cum se combină unele substanțe.

Vrei să te faci cercetătoare?

Andreea: Da, ceva de genul. Îmi place să descopăr chestii noi, îmi place să mă plimb și mereu m-am gândit că mi-aș dori să văd lumea.

Andreea, cât e de important să înveți?

Andreea: Pentru mine e destul de important deoarece mereu m-am gândit la acel proverb: „dacă ai carte, ai parte” și mereu am senzația că cu cât citesc mai multe cărți mă dezvolt și fac alegeri mai bune în viață.

Tu ești unul dintre cei mai buni elevi din școală. Ce rezultate ai tu?

Andreea: Anul trecut am primit premiul I. Dar a fost destul de greu pentru că am fost online și notele nu au fost chiar reale.

Robert, tu ce rezultate ai la școală?

Robert: Eu am rezultate bune la școală, am numai 9 și 10.

Îți place să înveți?

Robert: Da.

Ce anume?

Robert: Matematica îmi place cel mai mult dintre materii.

Cristina, tu ce rezultate ai?

Cristina: Eu la școală am rezultate de la 8 în sus. Îmi place să învăț la istorie, matematică și română, în special.

---

Andra Munteanu, fondatoare Narada, femeia care pune în mișcare mediul de business din România pentru a veni în sprijinul educației

Andra ce s-a întâmplat și ce urmează să se întâmple la școala din Curcani?

Ce s-a întâmplat în Curcani este că anul trecut, când pandemia abia izbucnise și pe lângă toată problema pe care a adus-o în sănătate era și această provocare uriașă în educație fiindcă se căscase un hău imens între copiii din mediul rural și cei din mediul urban, ne-am decis să facem o întreagă mobilizare a antreprenorilor și a oamenilor de business și să strângem fonduri cu sprijinul lor și a comunităților locale, astfel încât să-i putem reconecta pe copii la educație.

Iar în Curcani ce a fost absolut special este următorul lucru: noi aveam această filosofie de a dota o clasă într-o comunitate, astfel încât să ne putem ocupa de cât mai multe comunități. În Curcani era această profesoară care tot revenea la noi spunându-ne că ea nu poate să-și propună o singură clasă pentru că au câteva sute de copii la care nu vor să renunțe, pe care nu vor să-i lasă în urmă. Asta mi s-a părut remarcabil, așadar am și făcut-o.

Și de ce nu v-ați oprit aici?

Cred că răspunsul pe scurt ar fi: Pentru că Matei 😀. Răspunsul mai lung este că noi la Narada, mereu asta căutăm să facem: schimbări pe termen lung. Acesta este și motivul pentru care suntem organizație de educație și nu suntem organizație de social. Vrem să vedem cum o anumită schimbare, o anumită contribuție în viața unui copil cascadează până în viitorul lui. Iar când spun asta, mă refer la faptul că-i oferă cu adevărat oportunități uriașe să-și creeze viața pe care și-o dorește.

Și ce urmează să faceți?

Ce urmează să facem anul acesta pentru Curcani este să căutăm formula prin care putem să construim o experiență pentru cadrele didactice din comunitate, astfel încât rezultatul final să fie: felul în care se face educație aici va fi fost transformat. Și va fi fost transformat cum anume? Astfel încât să poată să fie inclusivă și pentru copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) pe de-o parte, pe de altă parte cadrele didactice din această comunitate, în momentul în care au în clasă un copil cu o situație cu adevărat gravă, să știe cum să adreseze asta, să știe cum să adreseze efectele acestei situații a copilului de acasă în actul educațional.

Practic așa arată pentru noi educația viitorului în care cadrele didactice au nivelul de pregătire nu doar în termeni de cunoștințe tehnice al actului pedagogic, ci și nivelul de pregătire în ceea ce privește inteligența emoțională pe care să o dea mai departe copiilor.

---

Denisa, fetița de numai șapte ani despre care profesorii spun că are o minte briliantă și cunoștințe asemănătoare unui copil de zece ani

Eu am auzit că tu înveți super bine. Așa e?

Da, învăț foarte bine 😀

Îți place să înveți?

Da. Câteodată când trebuie să fac multe foi, mai iau și o pauză 😀

Povestește-mi, ce-ți place ție la școală?

Mai mult mă plictisesc pentru că eu știu să citesc cerința și nu mai stau să-mi explice doamna, rezolv singură.

Adică tu termini mult înaintea celorlalți?

Într-un fel, da 😀

Câți ani ai tu?

7.

Și ce mănânci de ești așa deșteaptă?

Eu mănânc orice în afară de ciulama pentru că-mi face rău 😀

Dar ce părere ai tu: e important să înveți bine la școală?

Trebuie să înveți ca atunci când vei fi mare să fii deștept.

Și la ce crezi că te ajută pe tine să fii deșteaptă?

Se duce în creier și fiind acolo, poți să le povestești celorlalți…

Ce anume?

De exemplu: 5×5 fac 25 sau 6×5 fac 30 și mai știu eu multe altele.

Ce vrei tu să te faci când o să fii mare?

La asta nu m-am decis. Când o să fiu mare aș vrea să fiu din aia care machiază, te face la păr și te îmbracă.