Nod makerspace, un altfel de atelier meșteșugăresc urban

Undeva pe cheiul Dâmboviței, spre o margine de București, într-o hală industrială, un grup de arhitecți inimoși a creat cel mai mare spațiu în care oamenii împart resurse, echipamente, timp și energie bună. Se numește Nod makerspace, este un atelier urban și a fost creat de Tamina Lolev și de Florin Cobuz.

Am vorbit cu Florin despre idee, despre modelul din străinătate, dificultăți și provocări. Iată ce am aflat.

Ce este Nod Makerspace?

Este un Hub pentru industriile creative cu mai multe componente: zona de co-working, cea de maker space, care înseamnă lucrul cu echipamente și cu scule în ateliere specializate, biblioteca de materiale, spații de evenimente și departament de servicii și producție de mobilier pentru teatru, festivaluri, mobilier de exterior și tot așa. Așadar, este un cumul de servicii care se adresează industriilor creative.

De unde v-a venit ideea să faceți ceva ce sună a atelier non-urban? Ați simțit o cerere sau ați vrut să modelați piața?

Am răspuns unor nevoi pe care le aveam noi, întâi  de toate, ca arhitecți. Voiam să avem un loc în care să ne creăm proiectele la care visam. Am cercetat, ne-am documentat și, faptul că mai există maker space-uri în întreaga lume, ne-a făcut să devenim și mai curioși, să mergem să le vedem.

Conceptul de maker space s-a lansat acum vreo 15 ani în SUA, unde sunt câteva rețele destul de mari. Ele au ajuns și în Europa și se concentrează pe ideea de making, a face lucrul cu mâinile și cu sculele.

Pentru România este puțin diferit pentru că noi am fost obișnuiți cu ideea de școli profesionale care te învață să folosești niște echipamente, dar nu te pun în situația de a face o afacere din faptul că tu știi să le folosești, a crea un start-up, de a trece de la îndemânare la a trăi din ce știi să faci.

Oamenii care vin la voi și lucrează fac afaceri lucrând acolo sau fac un scaun pentru că visează la el de când erau mici?

Majoritatea celor care vin la noi îmbină pasiunea cu afacerea. Au un start-up ori sunt de ceva timp pe piață, dar au decis să lucreze aici.

Pentru cineva pasionat care a hotărît să înceapă așa ceva a accede la un maker space este foarte ușor fiindcă te scutește de investiții mari în scule și echipamente, lucru foarte complicat. Așa încât, faptul că poți plăti un abonament lunar care îți dă și acces la o grămadă de scule este foarte ușor.

Care este diferența între ce faceți voi și ce este în străinătate?

Piața românească este destul de diferită. Noi am muncit în primii ani să îi convingem pe compatrioții noștri români că simțul proprietății trebuie să nu mai fie așa de prezent. Faptul că sharuim un Uber sau avem platforme care ne leagă și pun la comun resurse sunt principii destul de la început.

Românul are simțul proprietății destul de dezvoltat. Iar ce am încercat noi să facem a fost să convingem oamenii să pună la comun niște resurse.

Este clar că nu poți schimba radical mentalități în câțiva ani, dar încet-încet, nebunia co-working-space-urilor, spații în care împarți facilități: bucătăria, oamenii, know-how-ul arată că se schimbă lucrurile și aici.

Ce am făcut noi diferit? La ei maker-space-urile nu sunt așa de mari ca al nostru, sunt mult mai concentrate pe electronică și pe programare decât pe atelier de lemn și metal. Multe dintre ele oferă servicii, nu spațiu și echipamente, ci dacă ai nevoie de ceva, te duci într-un hub-lab și ți le face cineva. Dar eu nu sunt foarte de acord cu asta. Este un serviciu pe care poți să-l găsești la orice furnizor de pe piață dacă îl cauți bine.

Mie îmi place mai mult ideea de a-i învăța pe oameni să folosească niște scule și a-i lăsa să facă lucrurile singuri.

Ce făceai tu când ai avut ideea Nod maker space-ului?

Eu am terminat arhitectura, iar la acel moment eram implicat în mai multe afaceri conexe ei și eram conectat cu niște oameni care făceau diverse lucruri din diverse domenii. Așa încât noi puteam împreună să realizăm lucruri complicate fără foarte mulți bani.

A apărut ideea acestui makerspace, am apelat la toți prietenii noștri care au crezut în ea și, cu resursa de know-how a fiecăruia, am reușit să dăm drumul la primii 600 de metri pătrați.

Faptul că am terminat arhitectura m-a ajutat foarte mult pentru că spațiul este important când creezi un co-working space.

Spune-mi despre dificultățile începuturilor!

Sunt dificultăți pe care le avem și acum. Dar se rezolvă tot prin oameni capabili care să-ți arate cum se fac lucrurile.

Cele mai multe au fost legate de bani, dar astea sunt cel mai ușor de rezolvat. Până la urmă, dacă ai un proiect bun și o poveste frumoasă pentru el banii vin oricum.

Cele legate de oameni au apărut mai târziu, fiindcă la început am apelat la prieteni. Dar nu poți face asta la nesfârșit. Când a trebuit să aducem oameni noi în echipă am întâmpinat niște dificultăți.

Cine sunt partenerii tăi?

Eu și cu Tamina Lolev am început acest proiect și, pe măsură ce avansam, am chemat tot felul de prieteni care să ni se alăture, care au investit bani și au primit părți din companie. Au rămas Misha, Bogdan, Miki, Ioana, apoi Sorina și Sabin și așa mai departe. Oameni competenți, care la acel moment au încercat să ajute cum pot, apoi a preluat fiecare câte o ramură, să o gestioneze și să ducă mai departe o idee.