Nu uităm niciodată de #Colectiv: 'Cause the day we give in is the day we die
30 noiembrie 2015, ora 22:33, în urma unui foc de artificii, se aprinde spuma acustică din clubul Colectiv unde era în plină desfășurare concertul trupei Goodbye to Gravity. Bilanțul tragediei: 65 de morți (24 de tineri au murit pe loc) și 186 de răniți. Ce am învățat astăzi, la cinci ani de la tragedia de la Colectiv? Dacă ne uităm la ce se întâmplă în sistemul sanitar din România, am spune că nu foarte multe. În Parlament avem și acum oamenii care ne-au scos în stradă zile în șir. Iar primarul de atunci al sectorului în care a avut loc tragedia, a fost reales … de data aceasta în sectorul vecin.
Am învățat în toată istoria noastră să ne unim în fața unei tragedii sau a unei bucurii. Anii modernității ne-au ajutat să înțelegem că trebuie să ne facem vocea auzită. Am învățat că protestul este parte din democrație. Și, încet, încet, învățăm și că votul este cel care ne dictează viitorul. Însă uităm prea repede lucrurile care ne-au făcut să plângem și să ne revoltăm. Uităm prea repede poveștile celor pe care i-am numit eroi. Uităm prea repede, iertăm prea ușor și nu încercăm să învățăm din greșelile pe care le facem. Dar, astăzi, la cinci ani de la momentul #colectiv, trebuie să credem în schimbare, în unitate și în viitor … ‘Cause the day we give in is the day we die (the day we die).
Povestea lui Narcis Hogea, tatăl lui Alexandru, studentul care a pierit din pricina bâlbâielii sistemului medical, și care își donează ziua de naștere „În numele lui Alexandru”
Îl mai visați pe Alexandru?
Foarte rar, din păcate. Bun, eu nu l-am visat foarte des, dar de câte ori l-am visat, totul era foarte clar. Visam că îl îmbrățișez și simțeam în vis îmbrățișarea. Simțeam când îmi spunea ceva și părea aievea. Simțeam că trăiam momentele acelea.
De vreo jumătate de an însă nu mi-a mai apărut în vis. A venit o dată și îmi spunea ceva legat tot de durerea mea și îmi spunea să ies din durerea asta. În schimb când am avut acel moment cu Teodora, nu a fost vis, sigur, dar atunci l-am simțit, știam că este în spatele Teodorei și el îmi spunea: „uite pentru ce trebuie să trăiești, uite care este țelul tău în viață!”
În viața mea tot timpul planificam lucrurile. Și când plecam în concediu, plănuiam din ianuarie unde urma să se întâmple și ce urma să facem acolo, zi cu zi. Nu făceam niciodată tot ce ne propuneam, dar îmi plăcea să am totul foarte clar.
Eu sunt inginer și aveam dorința asta de a ști bine dinainte cum se desfășoară lucrurile. La mine totul trebuia să fie cât mai mult clar. După Colectiv mi-a fost frică să mai fac asta. Alexandru a intrat la facultate la Automatică, la București, în 2015, în iulie. După asta deja începusem să îmi fac un plan cu ce urmează să facă: practica din anul II, cam ce și-ar dori, vedeam viitorul lui cumva planificat. Nu-i spuneam să nu îl sâcâi prea tare, dar plănuisem eu pentru el.
Andreea Frățilă și drama din spatele zâmbetului de pe ecran: la capătul unui pat de spital, rugându-se pentru viața fratelui său, ce și-a salvat prietenul în scaun rulant, în clubul Colectiv
Cine este Doctorul Felix Popescu, medicul care a făcut transplant de păr răniţilor de la Colectiv: „Sunt sigur că oricare, dacă ar fi avut ocazia, i-ar fi ajutat”
Câte operaţii de transplant aţi făcut pentru răniţii de la Colectiv?
E greu să vă spun. Ca şi pacienţi, fiecare a fost operat de vreo două ori, cel puţin. Chiar am pacienţi care au venit şi trebuie să vină şi a treia oară. Sunt mai mult de 10 copii pe care i-am operat şi sunt programaţi şi alţii noi.
Adică aţi deschis uşa şi aţi zis: cine a fost acolo, în Colectiv….
Da, cine a fost, să vină la mine. Problema nu s-a pus că nu au venit, ci că au alte tratamente în desfăşurare care multe dintre ele pot interfera cu transplantul de păr. Până la urmă nu este o intervenţie care să salveze vieţi, transplantul de păr, este o chestie pentru resocializare, pentru recăpătarea aspectului. Iar asta, de obicei, se face mai târziu când întreg organismul poate suporta operaţia fără să existe complicaţii.
Cine este Ramona Strugariu, femeia care s-a luptat pentru transferul răniților de la Colectiv în străinătate: „Inerția și corupția sunt cei mai nemiloși ucigași, cei mai tăcuți, cei mai reci și mai siguri”
Descoperă povestea regizorului „Colectiv”
Alexander Nanau, de ce ai decis să faci acest film?
Totul a plecat de la protestele care au început după Colectiv, care mi-au adus mai multe întrebări despre societatea românească și cum funcționează ea.
Eu am revenit din Germania după aproape 30 de ani, iar în tot acest timp în România încercam să le explic, chiar și prietenilor, că nici lucrurile în Germania nu s-au schimbat până în 1968 când tinerii s-au revoltat și au dat afară de la cârma țării clasa părinților lor. Dar asta s-a întâmplat printr-o ocupație, printr-o reeducare, prin procesele de la Nuremberg, dar și printr-o conștientizare și o învinovățire practic, care cumva s-a răsfrânt asupra tinerilor, care au zis: noi nu suntem părinții noștri! Noi nu aprobăm sistemul nazist, noi nu suntem societatea reprezentată de părinții noștri.
Iar în România cumva niciodată nu s-a întâmplat asta. În afară de faptul că s-a anulat orice educație în școală despre sistemul comunist și impactul lui, practic, fără nicio educație, m-am așteptat tot timpul să se întâmple ceva de acest gen, o trezire ca protestele.
Cine este Antoaneta Opriș, scriitoare, mama a trei copii și co-autor al filmului „Colectiv”
Cine este Bianca Oana, producătoarea filmului „Colectiv”
Bianca Oana, cum a fost experiența ta la TIFF anul acesta?
Anul acesta am venit cu două proiecte la TIFF: unul este colectiv, regizat de Alexander Nanau, la care am lucrat alături de Alexander, care este producător, regizor, monteur și director de imagine; iar al doilea proiect este următorul film al Adinei Pintilie după Touch Me Not, care se numește Death and the Maiden și care participă în programul Transylvania Pitch Stop — unde chiar astăzi, înainte să mă întâlnesc cu tine, am avut pitch-ul, iar în după-amiaza aceasta vom avea întâlnirile.
Monica Felea (Bad Unicorn) despre cuma fost să distribuie filmul „Colectiv” și pasiunea pentru scenarii colorate de emoție
Pe aceeași temă
Citește mai multe
