Nunta anului 2022. Britney Spears se mărită pentru a treia oară
După o luptă extrem de grea ca să iasă de sub tutela tatălui său, Britney Spears se bucură, în sfârşit, de libertatea de a fi ea însăşi şi a face ce vrea. Iar unul dintre cele mai importante lucruri pe care pare să şi le dorească în aceste momente este să se mărite cu cel care îi este iubit de mai bine de 5 ani, Sam Ashgari.
Britney Spears se mărită
Se spune că a treia oară e cu noroc, iar Britney Spears e convinsă că în cazul ei lucrul acesta e cât se poate de adevărat. Îndrăgostită până peste urechi, cântăreaţa a acceptat pe loc cererea în căsătorie şi a dat imediat vestea cea mare, pe Instagram.
View this post on Instagram
Relaţia lor a început în 2016, pe platourile de filmare pentru videoclipul Slumber Party. Sam, care lucra ca model, a fost ales să apară în clipul cântăreţei şi avea să mărturisească ceva mai târziu că atracţia a fost irezistibilă încă din secunda în care a văzut-o pentru prima dată.
A decis ca după filmări să o invite în oraş, iar Britney a acceptat. Au mers împreună la un restaurant, iar de atunci sunt împreună. Şi nu doar că sunt un cuplu, dar Sam i-a făcut loc printre contractele de modelling și cele de antrenor de fitness, oferindu-i timp ca antrenor personal al artistei. Ce-i drept, se vede că face treabă bună!
View this post on Instagram
Cam acestea erau şi cele mai dese momente în care ei puteau fi văzuţi împreună. Altfel, au fost destul de discreţi cu relaţia lor şi cu apariţiile în public până la momentul în care Sam, cu 13 ani mai tânăr decât cântăreaţa, i-a pus inelul pe deget.
Dar inelul are şi el o poveste. A fost creat de Roman Malayev, un designer de bijuterii celebru în New York şi a vrut să fie nu doar un simbol al dragostei, ci şi al puterii. De aceea are o piatră unică, un diamant de 4 carate încadrat în platină, iar pe interior are gravat cuvântul Leoaica, un simbol al forţei de care a dat dovadă Britney ca să ajungă până aici.
Planurile pentru nuntă
Prima decizie pe care a luat-o cântăreaţa în legătură cu nunta programată pentru anul viitor este aceea de a nu-şi invita familia. Nici părinţii, nici fraţii ei nu sunt pe lista invitaţilor după ce vreme de 13 ani Britney Spears a fost sub tutela completă a tatălui său. Nu doar că acesta îi controla cariera şi averea, dar îi controla viaţa în cele mai intime detalii. În timpul procesului pentru eliberarea de sub tutelă, artista a declarat că nu a avut voie să se mărite şi a fost obligată să-şi monteze un dispozitiv intrauterin pentru a evita apariţia unei noi sarcini.
Citeşte şi: Povestea tragică de viață a lui Britney Spears. De la traumele din copilărie, la ratarea vieții amoroase și până la controlul total din partea tatălui ei – LIFE.ro
Odată scăpată de sub controlul familiei, Britney a putut să se ocupe şi de alte detalii legate de nunta la care visează deja de multă vreme. Rochia de mireasă va fi creată de nimeni alta decât Donatella Versace, iar ceremonia ar urma să aibă loc pe plajă, în Hawaii. Deşi s-a vorbit de o nuntă restrânsă, pe lista invitaţilor apar deja nume celebre precum Madonna, Miley Cyrus, Cher şi familia Kardashian.
Cine este Sam Ashgari, viitorul soţ al lui Britney
Tânărul de 27 de ani s-a născut la Teheran, în Iran, dar a fugit din ţara natală împreună cu tatăl său pe când avea 12 ani. Cele 3 surori şi mama sa au rămas în Iran, cu speranţa că la un moment dat vor ajunge din nou împreună.
Odată ajuns în SUA, Sam s-a apucat de sport şi a fost atât de serios în această direcţie încât a obţinut şi o bursă sportivă la Universitatea Nebraska. A renunţat însă la cursurile de aici ca să se mute la Los Angeles, unde a început să studieze dreptul penal. Avea însă nevoie de bani ca să se poată întreţine în oraşul îngerilor. Lucra în 3 locuri diferite şi câştiga atât de puţin încât ideea lui de a deveni antrenor de fitness părea tot mai îndepărtată. Nu-şi permitea să aibă o alimentaţie potrivită, alerga mereu dintr-o parte în alta, stresul era imens, iar kilogramele suplimentare începuseră să se aşeze rapid.
Mâncam Doritos la micul dejun, fast food, zahăr, dulciuri, nicio proteină, mulţi carbohidraţi şi consumam multe dulciuri acidulate. Alimentaţia mea era îngrozitoare. Stresul şi teama că nu voi realiza nimic m-au aruncat în depresie.
A realizat că în ritmul acela nu va putea ieşi din cercul vicios, aşa că şi-a anunţat şeful că îşi dă demisia. S-a înscris la un curs de nutriţie şi a început să meargă regulat la antrenamente. A slăbit mult, dar corpul lui nu se putea apropia de ceea ce-şi dorea. Mânca mult mai corect, dar extrem de puţin.
Schimbarea majoră a venit odată cu sosirea uneia dintre surorile sale în America. Ea a fost cea care nu doar că l-a îndrumat, dar l-a şi înscris la un casting pentru designerul vestimentar Michael Costello. Acela a fost momentul în care viaţa lui a început să ia o altă direcţie. A fost distribuit în prima prezentare de modă, apoi a început să ia tot mai multe contracte pentru prezentări şi reclame. Banii pe care îi câştiga acum l-au ajutat să-şi poată cumpăra alimentele de care avea nevoie ca să evolueze şi să înteţească antrenamentele de fitness.