Patru metode pentru aplicarea fondului de ten - LIFE.ro
Sari la conținut

Patru metode pentru aplicarea fondului de ten

Pensula, degetele, buretele Beauty Blender sau buretele din silicon... care este cea mai bună metodă de aplicare a fondului de ten? Eu le-am testat pe toate şi îţi spun ce avantaje dar şi ce dezavantaje are fiecare metodă.
Share this article

Pensula, degetele, buretele Beauty Blender sau buretele din silicon… care este cea mai bună metodă de aplicare a fondului de ten? Eu le-am testat pe toate şi îţi spun ce avantaje dar şi ce dezavantaje are fiecare metodă.

Folosesc fond de ten ocazional, pentru machiajul zilnic prefer o cremă nuanţatoare. Însă atunci când optez pentru fond de ten, îmi place să folosesc cele mai bune metode pentru o aplicare uniformă, dar naturală. Nu-mi place deloc atunci când produsul nu aderă cum trebuie şi arată de parcă ar fi fost aplicat cu o bidinea. Aşa că sunt mereu în căutare de metode care să aducă cel mai bun rezultat. Iar atunci când am văzut pe Instagram poze cu un bureţel din silicon mi-am zis că trebuie neapărat să-l încerc. Până să testez acest burete, preferam să aplic fondul de ten prin trei metode. Le găsiţi mai jos!

Cu ajutorul degetelor

Pui o cantitate mică de fond de ten în palmă, apoi o aplici pe piele cu degetele. Este indicat să foloseşti buricele degetelor, făcând mişcări circulare. Aceasta este o metodă rapidă şi utilă dacă nu ai alt instrument la îndemână. Dar eu nu sunt 100% mulţumită de rezultat. Mi se pare că fondul de ten nu aderă complet şi nici acoperirea nu este uniformă. 

Cu un bureţel 

Am testat vreo trei tipuri de bureţi, de la faimosul Beauty Blender până la unii „no name”. Beauty Blenderul original mi s-a părut cel mai bun, urmat de bureţii pentru fond de ten de la DM. Iată cum foloseşti buretele: îl umezeşti bine sub jet de apă, apoi îl storci bine. Pui fond de ten în palmă, iei puţin produs cu vârful bureţelului şi aplici pe ten, folosind mişcări de tamponare. Mie îmi place să aplic fondul de ten cu baza buretelui pe gât, frunte, obraji şi bărbie, iar pentru nas, pleoape şi zona de sub ochi, folosesc vârful. Dezavantajul ar fi că buretele absoarbe puţin fond de ten, astfel că va trebui să foloseşti o cantitate mai mare decât cea pe care o utilizezi în mod normal. Pe lângă asta, aceşti bureţi trebuie curăţaţi cât mai des, chiar după fiecare utilizare, aş spune eu. Iar produsele waterproof, cele rezistente la transfer şi cele longwear ies cam greu. 

Cu pensula pentru fond de ten

În primul rând, dacă îţi doreşti un rezultat uniform, trebuie să investeşti într-o pensulă de calitate. Procedeul este cam acelaşi ca cel descris la bureţi, pui fond de ten în palmă apoi foloseşti pensula şi faci mişcări circulare şi de tamponare, pentru a aplica produsul uniform. Mie mi se pare mai uşor să curăţ pensula după utilizare, în comparaţie cu bureţelul. 

Cu buretele din silicon

Aplicarea se face la fel ca în cazul pensulei sau a buretelui clasic. Avantajul este că acest burete nu absoarbe nici măcar un gram de produs. Şi este mult mai uşor de curăţat, se spală imediat cu demachiant sau cu apă şi săpun. 

După ce am testat toate aceste metode, concluzia pot spune că încă nu există un instrument care să le facă pe toate. Aşa că eu le combin, pentru a obţine cele mai bune rezultate. Folosesc buretele din silicon, apoi finisez cu o pensulă sau un burete Beauty Blender. Avantajul este că aceste din urmă nu se mai îmbibă de produs şi sunt mult mai uşor de curăţat şi întreţinut. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora