Cine a fost Nina Cassian? Și cum a ajuns muza, iubita și amanta marilor nume ale literaturii române

Nina Cassian, născută pe 27 noiembrie 1924 la Galați, a fost o poetă, traducătoare și compozitoare română de renume, care a marcat literatura românească cu stilul său unic și nonconformist. Deși a fost cunoscută pentru opera sa literară vastă, viața personală a Ninei Cassian a fost la fel de captivantă și plină de pasiune. Iubirile ei au influențat atât creația, cât și evoluția sa ca artistă.

Prima mare iubire a Ninei Cassian a fost criticul literar și filozoful Ion Barbu, unul dintre cei mai importanți poeți ai modernismului românesc. Relația lor a fost intensă și a influențat începuturile carierei sale literare. Totuși, în ciuda profunzimii sentimentelor lor, iubirea s-a sfârșit din cauza diferențelor de viziune asupra vieții și artei.

Un alt episod important din viața Ninei Cassian a fost căsătoria cu scriitorul Vladimir Colin. Cei doi s-au căsătorit în 1943, însă relația lor a fost una tumultuoasă, influențată de tensiuni politice și artistice. În ciuda dificultăților, Colin a rămas o prezență marcantă în viața ei și a contribuit la maturizarea sa literară. Mai târziu, Cassian a întâlnit și s-a căsătorit cu Al. I. Ștefănescu, un alt bărbat important din viața sa.

Ultima și poate cea mai profundă iubire a vieții sale a fost însă scriitorul american Maurice Edwards, cu care s-a stabilit în Statele Unite, după ce a fost exilată din România în anii ’80. Relația lor a fost una de sprijin și armonie, iar Cassian a găsit în el un partener care a susținut-o până la sfârșitul vieții.

Articol modificat pe 2 octombrie 2024

Nina Cassian a rămas în istoria literaturii române ca una dintre scriitoarele noastre de renume, fiind și astăzi prezentă în manualul de clasa a 3-a.

Este autoarea a peste 50 de cărți de poezie, eseuri, proză și a unora dintre cele mai bune traduceri din Shakespeare, Bertolt Brecht, Christian Morgenstern, Iannis Ritsos și Paul Celan. Înainte de 1970 a fost distinsă cu premiul Uniunii Scriitorilor din România.

A fost una dintre scriitoarele regimului comunist, obedientă și atentă, deși poezia sa era considerată una decadentă. S-a retras scriind cărți pentru copii și a murit în America, la New York, în 2014, la vârsta de aproape 80 de ani, iubind, așa cum a făcut toată viața.

Nina Cassian era considerată de Tudor Arghezi „Talent incontestabil!”

Nina Cassian se naște la Galați, sub numele Renée-Annie Cassian-Mătăsaru, la 27 noiembrie 1924 într-o familie de evrei.

„Într-un moment de proastă inspiraţie, părinţii m-au numit Renée-Annie, dar imediat m-au strigat „Nina”, încât mi-am auzit bizarul nume mic de abia în clasa întâia primară, strigată în catalog”, povestea scriitoarea într-un interviu.

La numai doi ani, părăsește orașul natal împreună cu părinții care decid să se mute la Brașov unde Nina face școala primară și primele două clase de liceu, la 11 ani stabilindu-se definitiv la București unde își va continua studiile la Institutul Pompilian.

---

Citește și „Fascinanta poveste a Monei Nicoară, regizoarea ultimului film cu Nina Cassian”

---

Provenind dintr-o familie bună, Nina Casian primește cea mai bună educație și ajunge la vârsta adolescenței școlită în actorie, muzică și pictură. Pasiunea ei rămâne însă scrisul, micuța Nina având doar cinci ani când a scris prima poezie. Tot atunci a compus și primul său vals.

La numai 20 de ani a debutat în paginile revistei Ecoul cu o traducere din Georges Rodenbach și Christian Morgenstern, pe care a semnat-o cu pseudonim, lucru destul de des întâlnit mai apoi la ea.

A recunoscut mereu că a fost influențată de opera lui Mihai Eminescu și de cea a lui Arghezi, acești doi autori fiind motivul pentru care ea a început să scrie versuri suprarealiste, poeme ce vor apărea în volumul de debut „La scara 1/1” ce a fost publicat când Nina avea numai 23 de ani.

În paralel cu aceste versuri memorabile, Nina a scris literatură pentru copii și puțini suntem aceia care nu ne amintim de „Nică fără frică”, apărută în 1950.

Criticii vremii au spus că a fost una dintre scriitoarele regimului comunist, lucru pe care ea nu l-a dezmințit niciodată, mai mult decât atât, era genul de persoană care vorbea cu io sinceritate izbitoare despre orice:

„La 16 ani m-am încadrat în organizaţia ilegală a Tineretului Comunist, visând să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc. Zânele se topiseră în legendă, balaurii devensieră reali. Cât despre armonia pe care o visam şi ce s-a ales din ea... ”

Acest credulism s-a întors împotriva ei.

Despre artiștii care s-au compromise în fața regimului, care au acceptat cenzura, Nina spunea, incluzându-se și pe ea:

„Da, unii s-au pretat la noile condiţii a) de frică; b) din oportunism; c) din dorinţa de a rămâne în actualitate şi de a-şi vedea numele tipărit; d) din naivitate şi confuzie (dar dacă începea cu adevărat „o lume nouă”?); e) din (bună)credinţă etc. Bineînţeles, simplific. Unii autori (şi compozitori, şi artişti plastici) au rămas definitiv afectaţi de tributul estetic plătit noului regim. Alţii, cei puternic dotaţi, şi-au revenit şi, împreună cu cei născuţi într-un timp mai propice, şi-au putut realiza opera.”

În 1985, Nina Casian a plecat ca professor invitat la New York și acolo a rămas.

„În septembrie 1985, nici prin gând nu-mi trecea că plecarea mea în SUA, cu o bursă Soros, de „visiting professor”, se va transforma într-o mutare-mutaţie în alt tărâm, că mă voi trezi singură, înconjurată de o limbă străină, fără mijloace de supravieţuire materială şi, prin fire, incapabilă de a mă „descurca”. Atribui unui soi de inerţie sau de „nesimţire”, după dispariţia soţului meu, Al. I. Ştefănescu, devenisem o „sinucigaşă”, deci imună la accidentele vieţii, durata desţelenirii mele. La o lună după sosirea mea la New York, am aflat de arestarea lui Gh. Ursu şi, după încă o lună, de uciderea lui în închisoare. 
Până la plecare, păstrasem relaţiile cu el, eram la curent cu mersul anchetei (ştiam că era interogat, printre altele, despre activităţile mele „subversive”, că jurnalul lui mă menţiona cu părerile mele politice, evident anticeauşiste, inclusiv poezioare satirice…). Am petrecut cu el o ultimă vară la 2 Mai, despre care am scris în revista 22. Aflând despre tragicul lui deznodământ, m-am gândit că nu e cazul să mă întorc imediat acasă. Totuşi, n-am cerut azil politic decât peste un an şi jumătate, nedorind să mă rup cu totul de ţară. Când am făcut-o totuşi, au urmat imediatele şi previzibilele consecinţe. Mi s-au confiscat toate bunurile: mobile, haine, tablouri, manuscrise, partituri, covoarele, pianul etc. În apartamentul meu s-a mutat şeful Spaţiului locativ de la Securitate. După Revoluţie, am recuperat pianul, câteva tablouri, câteva cărţi lipsite de importanţă, din atâtea mii, volume excepţionale, multe de neînlocuit.”

Și-a continuat opera literară în New York și, deși scria într-o limbă adoptată, în engleză, a avut un mare success la public, lucru pe care nu și-l putea explica.

A fost recunosctă pentru scrierile ei în limba spargă, o limbă imaginară. În istoria literaturii române contemporane, Alex Ștefănescu descria: „Din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti, Nina Cassian compune versuri capabile să transmită o emoţie.Este vorba, deci, de o comedie a limbajului poetic, dar şi de un moment de lirism autentic, creat cu mijloace metalexicale.“

Au înmorit drumatice miloave/ sub rocul catinat de nituraşi./ Atâţia venizei de bori mărgaşi…/ Atâtea alne strămătând, estrave.“

Prima sa poezie publicată în ziarul „România liberă“ abia în 1945, care a şcocat prin stilul său, are un titlu teribilist pentru o poezie de debut:„Am fost un poet decadent“.

Iubirile Ninei Cassian

„Nu pot marca o dată anume pentru că, de când mă ştiu, adică de la aproximativ şase ani, am fost mereu îndrăgostită, ba de băiatul de la parter, ba de un actor de cinema. Lucrurile s-au «agravat», bineînţeles, odată cu vârsta. La 15 ani, am «contractat» o iubire de adolescenţă la Craiova, iubire platonică devenită obsesie pe parcursul a 20 de ani (între timp, măritându-mă din dragoste de vreo două ori!)“, explica Nina Cassian într-un interviu acordat jurnaliştilor de la Gazeta de Sud.

A fost căsătorită de trei ori, de fiecare data din dragoste.

La numai 19 ani s-a căsătorit cu Vladimir Colin, un conoscut autor de basme pentru copii, însă, deși s-a căsătorit cu el din iubire, a divorțat după numai 3 ani.

La 22 de ani l-a cunoscut pe Ion Barbu, căruia i-a devenit muză. El a fost primul care i-a citit volumul de debut, el i-a făcut însemnpările pe manuscris, el i-a scos limba spargă din primele poezii publicate.

„ L-am cunoscut pe Ion Barbu la cenaclul lui Miron Radu Paraschivescu. I-am lăsat manuscrisul meu, «La Scara 1/1» şi, în curând, mi-a telefonat şi m-a invitat la Capşa. Făcuse adnotări la volum ultralaudative (mare poezie etc.), dar îmi refuza poeziile în limba spargă. (…) Eram inconştientă. Ştiam că e un geniu lângă mine, de asta nu m-am îndoit niciodată. Dar nesăbuinţa tinereţii constă în a dori să loveşti în ceea ce slăveşti. E o prostie pe care am s-o regret toată viaţa. Adică eu aveam, în ’46, vreo… 22 şi el, 52, sau aşa ceva. Dar arăta cu mult mai bătrân. Pentru că avea o mustaţă de morsă, care îi acoperea gura, avea părul cărunt… M-a atras… Eram la picioarele lui din punct de vedere literar, poetic. Adică nici nu mă gândeam la o posibilă comparaţie. De fapt nu e vorba de atracţie aici. A fost o fascinaţie. Eu am fost pur şi simplu o subalternă în preajma lui. Nu m-a modificat nici ca poet, nici ca intelectual, nici ca femeie, decât că m-a speriat punându-mă într-o lumină orbitoare.“

În anul în care a divorțat s-a recăsătorit cu Al.I. Ștefănescu (îi spunea Ali), dar căsătoria aceasta a ținut 34 de ani, deși asta nu a împiedicat-o să se ioubească cu alți bărbați.

„Am divorţat de Colin şi foarte curând m-am măritat cu Ali care nu fusese nici ilegalist, nici nu-i plăcea poezia, mai ales cea modernă, dar exercita asupra mea o autoritate (era cu aproape 10 ani mai în vârstă) de care “eternul (meu) feminin” avea nevoie şi pe care tânărul Colin nu mi-o putea oferi“, explica poeta.

Aventurile sale au fost bine cunoscute de soțul ei, însă Ali i-a dedicate întreaga lui viața acestei „cea mai atrăgătoare femeie urâtă a literaturii române”, descriere pe care i-o atribuie tot Alex Ștefănescu.
Aventurile Ninei erau caracterizate astfel: „Nu am fost infidelă, ci am adăugat afluenţi râului mare, iubirii celei mari. Neminţind şi, de altfel, având prea mult de dăruit, copleşitor pentru un singur recipient“.

Se spune că s-a iubit cu Marin Preda (care chiar voia să o ia de nevastă) și chiar și cu Nichita Stănescu.

„Fiind o fată urâtă, am fost bucuroasă cumva de atenţia care mi-a fost acordată de-a lungul vieţii. Dar asta a venit târziu, pentru că, până la 17 ani, nu se uita la mine nici un câine. Nu e plăcut, mai ales în adolescenţă. Te marchează pe toată viaţa“, mărturisea Nina Cassia cu o sinceritate sfâșietoare.

Citește și: Fascinanta istorie de succes în America a Monei Nicoară, regizoarea filmului cu Nina Cassian

Urâțenia ei o descrie și în poezia „Autoprotret”:

„Mi-e dat acest obraz triunghiular, ciudat/ această căpăţână de zahăr sau această/ figură pentru prora vapoarelor pirat/ şi părul lung, lunar, pe ţeastă“.

La New York s-a recăsătorit a treia oară, tot din iubire cu Maurice Edwards, de care doar moartea a mai despărțit-o.

Regizoarea Mona Nicoară a realizat un documentar impresionant despre viața Ninei Cassian, „Distanța dintre mine și mine” ce a avut deja premiera la mai multe festivaluri de film și va rula în cinematografele din România din 8 martie.

Articol publicat pe 5 februarie 2019