Căutare

Share this article

Anamaria Hâncu este inima Let’s do it, Romania! și unul dintre cei 4 fondatori. Povestea lor a început în septembrie 2010 când au convins aproape 200.000 de voluntari să participe la strâns gunoaie în toată țara. Iar asta se întâmpla în plină criză economică, adică atunci când aproape nimeni nu mai credea în fapte bune ori voluntariat. Succesul acelei zile însă le-a dat curaj, iar anul acesta au împlinit 10 ani de când au început pregătirile pentru prima zi națională de curățenie.

Ana însă este mai mult decât unul dintre oamenii cheie ai organizației, ea a intrat în industria muzicală și a reușit să convingă mai multe VIP-uri să se implice în cauze ce țin de voluntariat, fie că vorbim de Antonia sau de INNA. 

 Cum a apărut ideea acestui ONG, Let’s do it, Romania!, dacă nu era mai simplu să vă aliați cu ceva deja existent și cum l-ați crescut?

De fapt nu am plecat de la început cu ideea unui ONG, ci mai degrabă a unui eveniment.
Eu văzusem în Estonia proiectul similar: în 2008 ei făcuseră curățenie în toată țara cu 50.000 de voluntari. Circula un video pe youtube, care se viralizase cumva și toată lumea reacționa la el cam așa: „ce tare ar fi să avem și noi așa ceva în România!”. Eu, când l-am văzut prima dată, dimpotrivă, am spus: „așa ceva nu se poate face în România! Este prea complicat! Să strângi atâția oameni să facă ceva în aceeași zi mi se părea aproape imposibil.”

Însă Liana Buzea, care conducea EcoAsisst, un ONG deja implicat mult în acțiuni de curățenie, a văzut filmulețul și mi-a zis că i-ar plăcea să se facă și la noi. Reacția mea a fost cum ți-am spus. (râde)

Anamaria Hâncu, alături de echipa Let’s do it, Romania!

La câteva luni însă m-am răzgândit. Devenise deja foarte prezent în online și m-am gândit că poate avea potențial. Am scris împreună știre, comunicat și am făcut toată comunicarea despre faptul că EcoAssist vrea să facă acest proiect.  Ne-am gândit foarte bine cum să facem totul așa încât să preluăm mișcarea globală, Let’s do it!, pentru că ne-am imaginat că va fi foarte complicat de făcut în România, să convingem atâția oameni să fie sensibili la o cauză cum este aceasta, a curățeniei în localități.

Am lansat mesajul că vrem să facem și noi acest eveniment la noi și că avem nevoie de voluntari și de echipă.

De unde venea scepticismul tău?

Era o perioadă dificilă, se apropia criza economică, iar lumea nu era concentrată pe ideea de bine și voluntariat (sau așa mi se părea mie) și nici voluntariatul nu era o idee foarte populară.

Anamaria Hâncu, fondatoarea Let’s do it, Romania!

Atunci de unde a venit curajul de a face evenimentul?

Cred că din inconștiență. Chiar dacă noi aveam informațiile din Estonia și văzusem cum au făcut ei și care sunt pașii, ne-am seama ulterior că foarte puține lucruri din acest model se potriveau la noi: aveam mult mai multe deșeuri, ei făcuseră curățenie și în orașe, în vreme ce noi eram concentrați pe zone din afara orașelor, unde nimeni nu își asuma responsabilitatea.

Când am ajuns în Estonia să le povestim că vrem să facem și noi proiectul în România, îmi amintesc că eram într-o sală cu foarte mulți organizatori din alte țări, care fuseseră cumva implicați sau urmau să se implice în evenimente similare, și care au rămas blocați când au văzut video-urile cu deșeurile de la noi. Și atât au zis: „va fi greu!”

Și, cu acest bagaj de entuziasm în jurul vostru, v-ați aruncat în larg! Ce s-a întâmplat mai departe?

În primul an am avut aproape 200.000 de voluntari, ceea ce a fost enorm, câtă vreme era un an greu în România. Începusem acțiunea în 2009, iar în 2010, în 25 septembrie, am avut acțiunea de curățenie.

Foarte mulți oameni au răspuns pozitiv la acest mesaj nebunesc: „ hai să facem curățenie în toată țara, într-o singură zi!”: autorități, vedete, companii. Am avut și sceptici, și critici care foarte multă vreme nu ne-au susținut mesajul.

Sunt 10 ani de atunci și până acum am avut peste 1.800.000 de oameni care au participat la acțiunile noastre, oameni care au implementat proiectul local, lucru fără de care evenimentul nu avea cum să se întâmple pentru că este un întreg angrenaj necesar pentru ca ziua de curățenie să se întâmple.

Cum crezi că i-ai convins pe acești oameni?

Cred că din mai multe rațiuni care m-au convins și pe mine. Pe lângă inconștiență, era setea de a face ceva, dorința de a trece de mesajul „uite cum e afară, acolo un sunt gunoaie!”, la „de ce nu se poate întâmpla la fel și aici?”

Am ales să nu mai fim în categoria celor care critică, ci a celor care trec la fapte.

Anamaria Hâncu, la evenimentul de lansare a cărții

Ce făceai tu atunci, ca profesie, ca pasiuni?

Eu eram la master, la comunicare, la facultatea de sociologie, și aveam un job, primul, de asistent manager într-o firmă care vindea combustibili ecologici. Și căutam acțiuni de voluntariat. Așa am găsit EcoAssist și am început să merg cu ei la acțiuni de ecologizare în zone protejate.

Ulterior, când a apărut ideea de curățenie într-o singură zi în toată țara, am decis să fiu și eu parte din ea. Așa am cunoscut-o pe INNA, care a acceptat să fie ambasador al evenimentului, care ulterior căuta PR, un om de echipă, și, pentru că mă știa de la acest eveniment, m-a luat cu ea.

Spune-mi, te rog, de ce ar lăsa cineva un job bine plătit pentru un ONG?

Mi-am dat demisia de la firma de combustibil fiindcă simțeam că îmi irosesc lucrurile importante acolo.

Motivația mea pentru ce făceam cu Let’s do it, Romania! era mult prea mare, așa că i-am sunat pe părinții mei și i-am rugat să mă susțină două-trei luni, până când urma să se termine curățenia, iar eu să pot să-mi duc la bun sfârșit ce aveam de făcut.

Ulterior, când am început să lucrez la Global Records, unde sunt și astăzi, am împărțit cumva cele două lumi, în sensul că am păstrat zona de ONG, dar am lăsat loc și pentru cea nouă, de management și comunicare în industria muzicală. Iar acum încerc să le îmbin pe amândouă, așa cum fac și mulți alți colegi ai mei, care lucrează în companii și corporații.

După acest impact inițial, cum ai crescut tu acest proiect, Let’s do it, Romania!?

Suntem o echipă mare, nu este vorba doar despre mine. În continuare am rămas noi, cei 4 fondatori ai ONG-ului, pe care l-am creat după ce am dus la bun sfârșit prima zi de curățenie, în septembrie 2010. Iar pe măsură ce anii au trecut, ni s-au alăturat echipei, celor 4 fondatori, mulți alți oameni implicați, fie ca angajați, fie ca voluntari.

O realitate spusă bine, o realitate povestită bine, pozele cu multe deșeuri urmate de natura curată sunt niște argumente imbatabile.

Cum ai convins-o pe INNA să intre în proiect, să devină ambasadorul vostru?

A fost cel mai simplu. (râde) Eu știam că este super ocupată, că pleca prin toată lumea și mi-am imaginat că mailul meu nici nu va primi răspuns. Iar un coleg din Cluj mi-a zis: „de ce să nu încerci? Ce ai de pierdut?”

Am trimis mail-ul, îmi amintesc perfect, era ora 2.00 sau 3.00 dimineața, m-am culcat pentru câteva ore, aveam un răspuns că INNA este plecată, dar că va face mesajul video și că știe despre Let’s do it, Romania!, fiindcă era deja un fenomen online european. Iar în aproape două zile am avut mesajul de la ea, mesaj care s-a viralizat imediat, fiindcă ea are foarte mulți fani și în străinătate, nu doar în România.

Ana și INNA

Ce impresie ți-a făcut INNA?

Mi s-a părut fabulos să cunosc pe cineva din România care are atât de mare succes în afară (la acel moment erau destul de puțini, dacă ne gândim bine, Hagi, Chivu, poate). Mi s-a părut un om extrem de „alergat” în turnee în străinătate, o prindeam foarte rar la job, pentru că realmente nu era în țară. Era un om extrem de implicată ca și astăzi, în ce face. Și eu simt că am evoluat împreună în zona asta.

Cum ai intrat mai departe în industria muzicală, foarte diferită de ce făceai tu în ONG, și cum te-a captivat această lume?

La început a fost, nu o joacă, fiindcă nu iau lucrurile în joacă, dar a fost senzația de nou, curios. Făcusem comunicare pentru ONG, dar industria muzicală este destul de diferită.

Ana și Antonia

Dar am avut norocul să am cu mine oameni care m-au susținut, echipa INNEI, managerul ei, managerul Global Records, dar și alți oameni care m-au ghidat.

Este un mediu destul de dinamic și mi se pare că cele două lumi se completează destul de bine. Îmi place pentru că nicio zi nu seamănă cu cealaltă, pur și simplu fiecare zi este altfel, cu alt proiect, iar după atâția ani, 8 deja, încă simt că am energie să dau tot ce e mai bun din mine.

Hai să ne întoarcem un pic și să facem lumină: lucrezi în industria muzicală, ai fondat un ONG ecologic și toate astea după ce ai ales, în primă instanță, o carieră în sociologie. Explică-mi!

Eram la liceu, la „Colegiul Național Nicolae Bălcescu”, din Brăila, și ne orientam fiecare către o carieră pe mai departe. Doamna profesoară de limba română, Adriana Bogatu, ne-a povestit despre această facultate de sociologie și am luat-o în calcul, chiar dacă înainte eram foarte concentrată pe jurnalism și relații publice.

De altfel, profesoara de română, căreia îi sunt și acum recunoscătoare, era genul acela de profesor care știa să te inspire, te provoca să îți pui întrebările și să îți afli răspunsurile, să fii atent la tot ce se întâmplă în jur. Iar dacă mă întrebi, mi-ar plăcea să mai întâlnesc oameni de atunci cu mintea de acum, când am înțeles mult mai multe lucruri. 

Mi-am dat însă seama că sociologia avea și ramuri în ea de interes pentru mine, inclusiv comunicarea. Cred că m-a atras foarte mult și ideea de a cunoaște societatea și mecanismele ei de funcționare.

Recunosc că am dat examen de admitere și la comunicare, dar, când a trebuit să fac alegerea, am mers la sociologie, nu știu cum și de ce.

Anamaria Hâncu

Povestește-mi cum te-a influențat această perioadă a liceului, a marilor decizii?

A fost o perioadă foarte frumoasă din viața mea. Dincolo de învățare am făcut volei, iar sportul a rămas și acum foarte important pentru mine și pentru echilibrul meu interior.

A fost interesant că în clasa a IX-a am ajuns într-o clasă în care se învăța intensiv limba franceză, în vreme ce eu nu știam deloc limba, fiindcă până atunci făcusem limba rusă, dar m-am bucurat când la Bacalaureat am luat 10 la franceză.

Apoi eram foarte atrasă de teatru, iar la Brăila există „Teatrul Maria Filotti”, unde l-am văzut pe Marius Manole sau i-am descoperit spectacolele lui Radu Afrim.

Iar când mă uit în urmă sunt recunoscătoare părinților mei, care m-au lăsat întotdeauna să îmi iau deciziile singură, orice ar fi însemnat asta, în vreme ce colegilor mei li se întâmpla ca părinții să le spună exact ce aveau de făcut.

Liceul a fost o perioadă de cunoaștere.

Cum va arăta acest copil al tău peste 10 ani? Ce va ști să facă și ce va face mai departe?

Fix acum, când am împlinit 10 ani, am lansat cartea care vorbește despre povestea noastră, încercările și reușitele din toți acești ani și este un moment de sărbătoare.

Până la urmă ne-am dat seama că, dacă ai oamenii potriviți lângă tine, nimic nu este de nefăcut. Peste 10 ani, cum spune Amalia Enache în prefața cărții, și-ar dori ca Let’s do it, Romania! să nu mai existe.

Nici noi nu ne-am mai dori să mai avem, peste 10 ani, nevoia de a mai strânge deșeuri. Dar nu cred că se va întâmpla așa, iar noi ne dorim în continuare să fim aici și să facem bine oriunde va fi nevoie de noi; strâns deșeuri, educație în școli, cu copiii sau poate chiar și în companii.

 

 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO