Povestea de viaţă a lui Ion Dichiseanu. Fermecătorul actor a fost închis un an într-un lagăr de concentrare, a văzut moartea cu ochii de mai multe ori şi şi-a pierdut părinţii înainte de adolescenţă - LIFE.ro
Mergi la conținut

Ne-a părăsit după 87 de ani şi 60 de ani de carieră, dar ne-a lăsat poveşti minunate şi o imagine a genului de bărbat care pare pe cale de dispariţie: elegant, galant, politicos. Deşi imaginea despre el este a unui om boem, îndrăgostit de tot ceea ce înseamnă frumos, povestea de viaţă a lui Ion Dichiseanu este una marcată de tragedii şi de durere. Frumosul din suflet l-a ajutat să treacă însă peste ele şi să cucerească o ţară întreagă cu talentul lui.

Ion Dichiseanu – Cum era să-şi piardă viaţa în timpul războiului şi cum a scăpat din lagărul de concentrare

Născut la Adjud, pe 20 octombrie 1933, într-o familie cu 9 copii, nu părea ca Ion Dichiseanu să aibă prea multe şanse să strălucească. Tatăl, bunicul şi străbunicul său au lucrat toţi la Căile Ferate, iar banii puţini care veneau în casă dispăreau ca prin farmec cu atâtea guri de hrănit şi copii de îmbrăcat.

Avea să le fie însă şi mai greu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când nu au ştiut dacă vor mai scăpa cu viaţă. Nemţii controlau atunci toate căile ferate din România, iar tatăl lui, prin prisma meseriei, trebuia să colaboreze cu ei. Doar că nu se rezumau lucrurile doar la activitatea de la serviciu, nemţii venind de multe ori la ei în casă. Când România a întors armele Ion Dichiseanu, părinţii şi 4 dintre fraţii săi, aflaţi atunci în casă, s-au trezit cu pistoalele îndreptate spre ei şi li s-a comunicat că sunt prizonieri. Au fost urcaţi toţi într-un vagon de tren şi duşi în lagărul de concentrare de la Salzburg.

Ion Dichiseanu, foto: adjud.ro

Au scăpat cu viaţă doar pentru că atunci când nemţii au vrut să arunce trenul în aer autorităţile din Ungaria s-au opus vehement uciderii civililor. Trenul era plin cu familii cu copii, iar cât timp au traversat Ungaria, oriunde oprea acesta, actorul, pe atunci în vârstă de 9 ani, povestea că veneau oameni să le dea apă şi pâine, ca să poată supravieţui. Ajunşi în lagărul din Austria, au fost aruncaţi în barăci îngrădite cu sârmă şi au fost din nou aproape de moarte în urma bombardamentelor americanilor. Unii dintre românii aflaţi acolo şi-au pierdut viaţa după ce o parte din lagăr a fost distrusă de o bombă. Un an au stat în lagărul din Salzburg, iar actorul a mărturisit că s-a întors acolo ori de câte ori a trecut prin Austria, ca să-i mulţumească lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă.

Când au fost într-un final eliberaţi, tatălui său i s-a oferit un loc de muncă bine plătit şi dreptul să rămână cu toată familia acolo. Nu a acceptat. Voia să se întoarcă acasă, în România, iar asta avea să aducă noi probleme. Odată trecuţi în zona controlată de ruşi lucrurile au degenerat. Oamenii erau torturaţi, sora de 13 ani a lui Ion Dichiseanu a fost la un pas să fie violată.

Ion Dichiseanu – Drumul de la strung la scenă

Au reuşit cu greu să ajungă înapoi în ţară, dar la scurt timp după aceea părinţii lui au murit, iar actorul a fost crescut de sora sa mai mare cu 14 ani, Eugenia. S-a văzut nevoit să muncească încă de mic – tot la CFR, ca toţi bărbaţii de până atunci din familia lui. La 14 ani s-a mutat la Galaţi, ca să urmeze cursurile unei şcoli metalurgice. Nu i-a plăcut, aşa că după câteva luni s-a mutat la secţie de strungărie. Când a terminat şcoala a mers la sora lui, la Bucureşti, ca să dea examen la Politehnică, la economie minieră, aşa cum îşi doriseră părinţii săi. Era însă un student atipic pentru acea specializare, fiind fascinat de teatru, mai ales de Shaekespeare. Nici prin cap însă nu-i trecea că ar putea schimba drumul pe care o apucase dacă nu ar fi cunoscut-o pe nepoata marelui actor George Vraca. Ea a fost cea care realizează potenţalul imens al tânărului şi îi aranjează o audiţie cu însuşi Vraca. A învăţat mai multe texte pentru acel moment, dar monologul lui Othello a fost cel care l-a făcut pe actor să-i dea recomandarea pentru facultatea de teatru.

Au fost 300 de candidaţi în acel an, iar Dichiseanu a intrat al doilea. După ce a absolvit a plecat cu întreaga promoţie la teatrul de la Botoşani, însă odată ajuns la Nottara a fost apreciat la reala sa valoare. Iar cinematografia a fost cea care l-a dus în casele tuturor românilor, transformându-l într-unul dintre cei mai iubiţi actori ai acelor vremuri.


Debutul în cinematografie l-a avut la vârsta de 28 de ani, cu rolul din Darclée, peliculă ajunsă atunci şi la competiţia de la Cannes. Avea să joace de-a lungul vieţii în nu mai puţin de 53 de filme, precum TitanicVals, Revanşa sau Pistruiatul. Ultimul dintre ele, regizat de Radu Jude, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc este chiar în aceste zile la cinematografe. Dar rolul memorabil care a rămas reper pentru cariera sa a fost cel din Toate pânzele sus.

Ion Dichiseanu în Toate pânzele sus, foto: evz.ro
Citeşte şi: Cele mai bune filme românești pe IMDB – LIFE.ro

Marile iubiri ale lui Ion Dichiseanu

Fermecător, cu vorba blândă şi mereu galant, Ion Dichiseanu a fost privit mereu ca o mândreţe de bărbat, dar şi ca un Don Juan. Nu degeaba i-a picat în braţe celebra Sara Montiel, pe care a cunoscut-o la Beirut, în timpul unei festival de film. Actorul a mărturisit că efectul ei asupra sa a fost unul instantaneu. A fost fascinat pe loc de frumoasa actriţă şi cântăreaţă, iar ea a simţit la fel.

Ion Dichiseanu şi Sara Montiel, foto: impact.ro

Venită în România pentru mai multe spectacole, nu a durat mult până relaţia dintre ei s-a înfiripat. El îi ducea un trandafir roşu înainte de fiecare spectacol, ea şi-l punea în păr şi aşa cânta în faţa publicului seară de seară. Nu s-au ascuns de nimeni şi de nimic, iar când ieşeau împreună pe străzi oamenii se adunau în jurul lor şi-i sorbeau din priviri. Povestea lor s-a încheiat însă după câţiva ani, în parte pentru că autorităţile din România nu agreau o asemenea relaţie şi nu i-au dat actorului posibilitatea de a o urma pe platourile de filmare din alte ţări. Pe de altă parte, Sara Montiel a fost şi ea cunoscută pentru bărbaţii celebri pe care i-a iubit. I-a mărturisit chiar, mult mai târziu, lui Ion Dichiseanu că l-a înşelat atunci cu nimeni altul decât cu regele Spaniei.

A apărut apoi în viaţa lui cântăreaţa Simona Florescu, cea care avea să-i fie soţie vreme de 22 de ani şi care i-a dăruit şi unicul copil, pe Ioana.

Ion Dichiseanu şi Simona Florescu, foto: tacataca.prosport.ro

17 ani avea Simona când l-a cunoscut pe actor, pe atunci în vârstă de 51 de ani, iar cei doi s-au căsătorit la scurt timp după ce s-au întâlnit. Ion Dichiseanu a cerut-o de nevastă deşi era logodit în acel moment cu altcineva, dar avea să mărturisească mai târziu că a fost, ca şi în cazul Sarei Montiel, fermecat de tânăra din faţa lui.

Ion Dichiseanu şi Ioana, fiica lui, foto: okmagazine.ro

Un an mai târziu se năştea fiica lor, Ioana, şi chiar şi după divorţ, Ion Dichiseanu şi Simona Florescu au păstrat o relaţie civilizată şi apropiată.

Citeşte şi: Câți bani produc filmele de artă în România? Și cine are curajul să le vândă publicului de la noi? La povești cu Monica Felea despre Bad Unicorn, „colectiv” filmul și pasiunea pentru scenarii colorate de emoție – LIFE.ro
Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora