Povestea tinerei primărițe din Poienile Izei: Colț din Maramureș s-a născut din dragoste pentru portul românesc

Într-un Colț de Maramureș, o familie a ales să-și crească copiii cu dragoste pentru portul popular și tradițiile românești. Atunci când au moștenit o căsuță de peste 100 de ani s-au hotărât să îi păstreze povestea și farmecul de altă dată. Au recondiționat-o într-un stil tradițional pentru ca cei mici, crescuți la oraș, să înțeleagă cum este să stai la țară, cum se coc cartofii în sobă și se frige slănina pe foc. Așa că au transformat o veche casă într-o atracție turistică. Și au numit-o Colț din Maramureș.

Acum zece ani Mirela Bîrlea s-a întors în locul unde s-a născut și unde au trăit părinții și bunicii. Un loc de poveste, un sat îmbătrânit pentru că peste tot tinerii pleacă, dar care, în zi de sărbătoare îmflorește. Toată lumea se întoarce acasă, la tradiții, la cei dragi și la Maramureș. Din pasiune pentru portul popular și pentru tradițiile românești, a început să lucreze cu oameni. La fiecare cununie civilă se îmbracă în portul popular, la fel cum o făcea când era mică atunci când se ducea cu părinții la biserică. Iar fiecare turist care se oprește să facă poze cu o poartă maramureșeană sau cu o bătrână îmbrăcat în port tradițional, o fac să iubească și mai mult ce îi oferă România. A intrat în primărie și după 20 de ani, Poienile Izei are un nou primar.

Iar dragostea pentru tradițiile românești nu se opresc la primărie, ci se duc mai departe, pe o stradă cu patru case la Ocna Şugatag. Acolo o găsim, împreună cu soțul și cei patru copiii, la Colț din Maramureș.

Povestiți-ne despre Colț din Maramureș …

Colț din Maramureș este o poveste (zâmbește). Totul a început cu o căsuță foarte veche, cu peste 130 de ani de viață, pe care am primit-o moștenire în Ocna Şugatag. Ne-am dorit să o păstrăm așa cum era, renovându-o cu oameni din zonă care se pricepeau să lucreze în stilul maramureșean. Am lucrat zi și noapte noi, în familie. Și a ieșit o căsuță autentică, nu am vrut să reinventăm Maramureș, am vrut să fie exact ca acum 80-90 de ani. Iar lucrul acesta nu a fost deloc simplu pentru că, din păcate, găsești greu oameni care să lucreze ca atunci. Dar după mai bine de un an, am reușit să o terminăm.

Dar de unde ați găsit toate lucrurile vechi pe care le aveți în casă?

Eu am fost născută și crescută până pe la 10-11 ani pe Valea Izei și bunica mea era o femeie care țesea și care colecționa lucruri tradiționale. O parte din lucrurile din casă le-am moștenit de la ea și o altă parte le-am avut noi. În familie suntem mari pasionați de antichități, cumpărăm fără să știm înainte cum și unde le folosim, așa că toate acestea și-au găsit acum locul la Colț din Maramureș.

V-ați gândit de la început să faceți casa pentru turiști?

Nuuu, nicidecum. Prima dată ne-am gândit să o facem pentru noi, mai ales că avem doi copilași – Radu și Rareș – de doi și patru ani și ne-am dorit să vadă și alt stil de viață decât cel modern pe care îl avem noi acasă. Așa a început totul, din dorința de a-i învăța pe cei mici tradițiile și cum este viața la țară.

Când ați început să lucrați la casă?

Anul trecut în luna martie și am terminat-o în noiembrie. Prima dată am deschis-o de Crăciun cu o tăiere de porc, cu lăutari, colindători, colaci, cu o pălică bună. Totul tradițional. Apoi am închis-o în timpul pandemiei.

Dar de ce ați ales să păstrați stilul maramureșan?

Eu iubesc portul tradițional, maramureșan. Copiii la fel, ei numesc casa „căsuța de vis”. Am încercat să păstrăm totul. Să nu avem parchet pe jos, ci podele, să nu avem lenjerii moderne, ci țoluri tradiționale.

Nu stați acolo, nu?

Nu, nu. Locuim în Sighetu Marmației, dar cum prindem o zi liberă, dăm o fugă la Colț din Maramureș să ne bucurăm de ce am construit acolo și, îți recunosc, să muncim prin curte, să mai aranjăm pe ici pe colo.

Dar în sat mai sunt alte case tradiționale, cum este satul?

Ocna Şugatag este o stațiune renumită pentru băile calde. Și am avut norocul ca zona în care este casa să fie retrasă, pe stradă mai sunt doar patru case. Într-o înfundătură este casa noastră și strada seamană perfect cu una dintr-un sat maramureșean clasic.

Vecinii v-au ajutat?

Au fost foarte săritori. S-au bucurat mult că nu am venit cu lucruri moderne, ci am păstrat stilul locului. Acum suntem în tratative cu ei să facem la capătul străzii și o poartă maramureșeană. Ce este cu adevărat frumos este că strada pe care avem noi casa se numește Strada Fericirii.

Dar celelalte case din sat au păstrat stilul?

Sunt în zonă case rustice, poate sunt câteva și tradiționale, dar mult mai puține. Noi am avut oameni minunați lângă noi care ne-au explicat diferențele – tradiționalul este ca acum o sută și de ani, rusticul este pe bază de lemn, exact cum se construiește acum. Noi am ales să păstrăm totul autentic – avem sobă de lemn, nu am pus încălzire centrală, ci un ulchior care încălzește casa, avem chiuvetă de dud, ruda țărănească, maramureșeană pe care se ținea zestrea, până și farfuriile sunt de atunci, aduse din diferite zone din Maramureș. Ne-am dorit să aducem câte ceva din fiecare zonă.

De unde pasiunea pentru lucrurile tradiționale?

Pasiunea a fost mai mult a mea. Soțul meu a fost crescut la Sighetu Marmației, apoi s-a mutat la Baia Mare, nu prea știa ce înseamnă viața la țară. Eu, însă, am fost obișnuită să merg împreună cu familia la biserică în fiecare duminică, îmbrăcați toți în portul tradițional. M-am mutat la oraș la zece ani, dar nu am uitat niciodată de unde am plecat. Și am avut norocul, acum zece ani, să mă întorc unde m-am născut, la Poienile Izei și să lucrez în primărie, așa că la fiecare cununie am îmbrăcat portul popular. Îmi plac foarte mult tradițiile noastre și, cum se spune soțul face ce zice soția, am mers pe acest drum și la Colț din Maramureș. Dar acum și el este pasionat.

După ce au apărut copiii mi-am dorit și mai mult să nu renunț la pasiunea mea, mi-am dorit ca ei să vadă tradițiile noastre, să înțeleagă cum este viața la țară, să nu creadă că totul este modern, ca acasă la noi.

Soțul ce face?

Este constructor. El a lucrat mult la casă. Și își dorește să mai facă una în zonă, mai avem cumpărat un loc – casele maramureșene sunt ca un puzzle, le poți desface și monta apoi unde vrei.

Cum vă împărțiți?

El se ocupă mai mult de ea. Eu lucrez, mă ocup și de cei mici. De casă are el mai mult grijă. Eu mă ocup de flori (zâde). Sunt pasionată de flori și am ținut să avem peste tot în curte mușcate tradiționale, exact ce avea și bunica mea în curte.

Ce pot să facă oamenii la Ocna Şugatag?

La noi găsești tot confortul – ai în curte un ciubăr cu apă încălzită, afară au terasă cu grătar și ceaun, au hamace, leagăn, jucării pentru cei mici. Apoi la Ocna Şugatag au băile sărate, renumite în zonă. Apoi la 13 kilometri avem un centru de echitație și grădină cu animale și activități sportive (topogane, tiroliene, căsuțe în copac). Foarte aproape este Mănâstirea Bârsana. Mai sunt Cimitirul Vesel, Memorialul de la Sighetu Marmației sau Cascada Cailor. Sunt multe restaurante rustice și unul chiar tradițional. Ocna Şugatag este fix în inima Maramureșului, foarte aproape de orice obiectiv din zonă. Prietenii noștri care au venit în vizită ne-au spus că nu le-au ajuns cinci zile ca să vadă tot ce avem aici. În plus, dacă nu ai mașină, există și microbuze care te duc la toate aceste destinații.

Ați avut și turiști străini?

Da, câțiva. Și toți au fost foarte impresionați. Dar toți cei care ne-au trecut pragul au fost foarte încântați de loc. Avem și un caiet de sugestii unde îi rugăm pe oameni să ne scrie tot ce am putea îmbunătăți, dacă le-a lipsit ceva, dacă au avut nevoia de ceva, orice. Ne ajută foarte mult feedback-ul lor.

Care a fost cel mai frumos compliment pe care l-ați primit?

A fost de la o familie din București care ne-a scris așa: „nu am crezut că există un loc din care nu îți mai dorești să pleci și să le găsești pe toate”. Și a continuat doamna respectivă „am simțit că retrăiesc viața alături de bunicii mei”.

Copiii ce spun de casă?

Ei o numesc „căsuța de vis”. Noi avem și părinți care locuiesc la Ocna Şugatag și mergeam acolo în vizită. Dar ei au o casă modernă și, de fiecare dată când trecem de strada noastră, copilul mai mare începe să plângă că el nu vrea la bunici, să vină ei la căsuța noastră. Acolo e locul lor preferat. Mai ales că au tot ce le trebuie. Și dacă până acum v-am zis că este tradițională casa, acum vreau să subliniez ca este complet utilă – de exemplu, avem hotă, dar îmbrăcată în draniță, nici nu o vezi, avem plită electrică, dar nu o vezi, avem cană de fier pentru cafea, dar și espressor într-un dulap.

Revenind, însă, la cei mici. Ei sunt foarte fericiți când ajungem acolo. Încercăm să facem cu ei toate lucrurile tradiționale – cartofii pe sobă, slănina prăjită la foc și pusă în copac. Încercăm să le spunem că așa au crescut mama și bunica – cu farfurii și căni de lut, cu obiceiuri frumoase.

Ai cui părinți stau la Ocna Şugatag?

Părinții mei au crescut la țară, oameni simpli care au stat acolo. Ai soțului au stat la oraș, de aceea el nu a fost prea pasionat de tradițiile rurale. Iar acum ei au o casă la Ocna Şugatag, nu locuiesc încă aici, dar vin la fiecare sfârșit de săptămână.

Cum vă descurcați în lumea horeca?

Avem, din fericire, o doamna din zonă care ne ajută. Ea se ocupa de aproape tot – de la curățenie, la respectarea tuturor regulilor de igienă. Iar soțul o ajută cu ce poate. Noi am început construcția casei atunci când eu eram încă în concediu maternal, acum că m-am întors la treabă, nu mai am timp să îi ajut. Dar când lucram la casă, veneam cu cel mic în coșuleț și vopseam geamuri cu el lângă mine. Acum nu l-aș mai putea ține că ar fugi (râde). Doar pentru că eram acasă cu băiețelul am putut să fiu alături de ei aproape tot timpul. Și am avut multe lucruri pe care le-am făcut și după ce le-am pus, mi-am dat seama că nu îmi plac, le-am dat jos și le-am refăcut. Așa au fost geamurile – le-am vopsit verzi și după ce am văzut că nu este casa plină de viață, le-am dat jos și le-am făcut albastre.

Și ultima întrebare, cum putem să ne rezervăm un sejur la Colț din Maramureș?

Avem site. Ne găsiți pe aproape toate site-urile de turism. Avem și o pagină de Facebook. Dar, sincer vă spun, că cei mai mulți oameni au venit prin recomandări.