Povestea unei săsoaice pe care Ceaușescu a vândut-o nemților și care s-a întors acasă să restaureze poveștile caselor uitate din Cincșor
Carmen Schuster s-a născut într-o familie de sași din Cincșor. Atunci când Ceaușescu și-a dat seama ce afacere profitabilă este vânzarea minorităților către nemți, familia sa a ajuns în sudul Germaniei. Acolo, după căderea regimului s-a mutat la Berlin, să fie mai aproape de locurile unde se întâmpla istoria. A început să lucreze în sistemul financiar, iar căderea comunismului i-a permis în sfârșit să viseze să se întoarcă acasă. Îi era dor de liniștea din Cincșor și de biserica fortificată pe care o vedea prin geamul casei părintești.
După 2000 a început să vină în România. Iar criza economică din 2008 a făcut-o să se gândească serios dacă lumea financiară o mai reprezintă. Și răspunsul nu a întârziat să apară. A început să restaureze poveștile caselor din satul natal. A salvat școala, casa parohială și un fost CAP și le-a introdus în circuitul turistic. Iar astăzi oaspeții săi se bucură de povești vechi cu suflet, de tururi istorice ținute de soțul său pe care l-a cunoscut în prima săptămână în Germania și de o mâncare regională făcută după reguli gourmet.
Dar de ce s-a întors Carmen Schuster la Cincșor? Cum s-a adaptat noii vieți din satul transilvănean? Și care sunt recomandările pe care le face oaspeților care aleg să îi treacă pragul caselor? Povestea caselor restaurate de la Cincșor o spunem împreună cu prietenii noștri de la Romanian Romance, Alexandra și Răzvan, călători pasionați în România.
Carmen, cum sunteți acum? Cum ați trecut peste perioada complicată cauzată de pandemia de coronavirus?
Am respectat regulile impuse. O parte dintre angajați au fost în șomaj tehnic, alții s-au ocupat de oaspeții care au venit aici pentru business sau pentru drumeții pentru că în zonă sunt foarte multe oportunități de acest gen.
Chiar dacă această perioadă a fost destul de ciudată și de grea, am încercat să ne ținem ocupați. Și am profitat de ocazie pentru a începe să lucrăm la o dorință mai veche: voiam de mult ca tot ce intră în bucătărie să vină din grădina noastră și a producătorilor din zonă. De aceea, mulți dintre angajații noștri lucrează acum în grădinile bio pe care le construim.
Ce fain, lucrați și până acum cu produse bio?
Nu. Lucram într-adevăr cu producători locali, dar nu exclusivi. Însă, în această perioadă am avut timp să gândim toată infrastructura, să refacem meniurile și sunt convinsă că o să ne surprindem plăcut toți oaspeții.
De unde v-a venit această dorință?
Există o vorbă românească foarte frumoasă: „fă rai din ce ai”. Asta încercăm și noi să facem acum (zâmbește).
Noi avem o bucătărie gourmet, iar pentru ca produsele să iasă la calitatea dorită trebuie să lucrăm cu ingrediente de calitate, de aceea și dorința noastră de a avea mereu lucruri proaspete. În plus, dacă lucrezi cu furnizori străini care sunt la 60-70 de kilometri distanță nu poți avea control deloc, de aceea, încercăm să avem tot ce ne este necesar în grădinile noastre. Evident, nu totul vine de aici, însă vrem să lucrăm doar cu furnizori de încredere, cu care am colaborat foarte bine în trecut. Practic, furnizorii mari, cunoscuți, nu o să se mai regăsească în bucătăria noastră.
Dar de unde a venit dorința de a mixa ospitalitatea tradițională, cu bucătăria de lux, cea gourmet?
Totul este rezultatul unui concept. Majoritatea caselor noastre au istoric, sunt case restaurate. Atunci când alegi să restaurezi o casă trebuie să respecți valorile, trecutul și tot ce a însemnat casa respectivă pentru loc și comunitate. Iar când transformi locul acesta într-o afacere ai grijă să-ți aduci oaspeți care știu să aprecieze munca depusă și importanța locului în care intră. Și atunci când îi găsești, e o bucurie de întâlnire. Dar și o responsabilitate foarte mare pentru noi deoarece acești oaspeți vin și cu cerințe care, de multe ori, se regăsesc și în comenzile către bucătărie.
Carmen Schuster (Cincșor): În Cinșor am restaurat vechea Școală Evanghelică, a unui arhitect destul de cunoscut în Transilvania, construită la 1912 în stilul Art Nouveau și restaurată în 2014, apoi cea mai veche clădire din Cincșor după Biserica Fortificată, vechea Parohie Evanghelică restaurată și transformată în casă de oaspeți, apoi vechiul CAP care a fost o școala comercială din Cincșor în anii 1930, naționalizată și apoi devalizată și, în final, cea mai recent restaurată clădire din cadrul proiectului, casa țărănească care este situată vizavi de vechea școală evanghelică, în centrul satului.
Ne dorim să oferim o experiență completă oaspeților noștri. Mai este mult să ajungem unde ne-am propus, însă dacă nu te ghidezi după niște valori sănătoase nu cred că poți face un business pe termen lung.
Și îți dau un exemplu: toată lumea face presiuni pentru deschiderea restaurantelor, a hotelurilor. Este de înțeles, dacă privim lucrurile din perspectiva economică. Însă pentru mine gândul este următorul: „întâi siguranță și apoi business”. De ce? Noi trăim aici într-o comunitate mică și dacă s-ar întâmpla ceva din cauza noastră, Doamne Ferește, atunci lucrul acesta nu ne-ar fi iertat niciodată. Ar rămâne în mentalul colectiv și imaginea noastră ar fi distrusă total. Mai ales în comunitățile mici, lucrurile acestea nu se uită.
Vorbești despre comunitate, cum vă înțelegeți cu oamenii de acolo?
Eu sunt din Cincșor, iar acest lucru a contat foarte mult. Aici toată lumea se știe cu toată lumea. În plus, oamenii din echipa noastră sunt de aici. Iar pentru noi angajații sunt foarte importanți. Ne-am dorit de la început să le arătăm respect, de aceea nu îi plătim sub salariul mediu, de exemplu. Apoi ne-am dorit să îi facem să înțeleagă că totul trebuie făcut în echipă – de aceea există tot felul de bonusuri pe care le obțin din munca în echipă, bonusuri care se adaugă la salariu, bineînțeles.
Și, cel mai important, încă de la început am spus că nu mă interesează din ce comunitate vin angajații noștri. La sat există tot felul de rasisme, de una de alta … pe noi nu ne-au interesant lucrurile acestea. Am vrut să avem aproape oameni muncitori, chiar dacă nu aveau experiență în gastronomie sau horeca. Toate lucrurile acestea se învață. Însă bunul simț sau responsabilitatea, nu.
Toate casele pe care le aveți voi în Cincșor sunt restaurate. Și în cazul tuturor ați reușit să le păstrați istoria și frumusețea. Cât de greu este să restaurezi o casă pe care să o pui ulterior în circuit turistic?
Greu și costisitor. Iar după ce le faci, este foarte greu să le introduci în circuit turistic – procesul este foarte anevoios. Nu vorbesc despre monumente, ci de case vechi, dar cu specific, pe care dacă vrei să le pui în circuit turistic trebuie să treci peste un proces de câteva luni sau chiar ani. Iar lucrul acesta este foarte greu pentru orice antreprenor. Îți dau doar un exemplu: dacă vrei să restaurezi fațada unei case vechi, ai nevoie de o analiză a solului. De ce?!
Apoi mai este o problemă: sunt destul de puține persoane care se pricep să restaureze o clădire. Pe lângă faptul că tot acest proces este și destul de costisitor. Însă, din punctul meu de vedere, merită. Pentru ca la final ai un unicat.
Carmen Schuster (Cincșor): Fiecare casă restaurată are o poveste – una interesantă, convingătoare care reflectă istoria zbuciumată a comunității și a zonei în care se află.
Noi facem și tururi în zonă și mulți turiști rămân impresionați de ce găsesc în Transilvania. Soțul meu este istoric, așa că poveștile pe care le spune sunt foarte frumos primite de oaspeții noștri.
Apropo de poveste … cine a vrut să vă întoarceți la Cincșor și să începeți acest proces de recuperare a istoriei din zonă?
Eu sunt de aici. Am lucrat foarte mulți ani în străinătate, în domeniul financiar. Și am vrut mereu să am un echilibru între lumea abstractă a finanțelor și cea reală.
Pe de altă parte, suntem colecționari de obiecte de artă, așa că ne-au fascinat poveștile vechi mereu. Lucrurile au pornit ca o pasiune, dar apoi am vrut să o transformăm într-o afacere pe termen lung. Și să facem lucrurile ca la carte. Atunci când lucrezi atâția ani în domeniul financiar, știi că ai nevoie de un plan de afaceri solid pentru a reuși. Iar pe lângă analize de piață sau discuții cu experții, ai nevoie pentru o afacere în turism și de ceva special cu care să îi convingi pe oaspeți.
Multă lume îmi spune că am avut bani și de asta am reușit. Nu e așa. Resursele noastre sunt limitate. Însă observ că în România există pe de o parte o nesiguranță și o neîncredere că omul din fața ta nu îți spune adevărul și, pe de altă parte, există teama că vrei să-i faci concurență. Pentru mine lucrurile nu sunt așa. Dumnezeu ne-a dat o prăjitură imensă, așa spunem noi protestanții, așa că este loc pentru toată lumea. Nu luăm bucata nimănui. Și nici eu nu iau bucata cuiva. Cred că în România o să tot fie loc de crescut în domeniul turismului pentru următorii 40-50 de ani.
Îmi spuneai că ai lucrat foarte mulți ani în străinătate. Unde?
Am emigrat în 1985, în plină dictatură, în Germania. Eram foarte, foarte tânără atunci, dar am învățat repede să urăsc nivelarea. Îmi plăceau lucrurile frumoase, iar regimul de atunci ne învăța să fim toți la fel. Socialismul a nivelat totul – artă, construcții, indivizi. Am emigrat în Germania și am ajuns să lucrez în finanțe. Iar în 2008, așa cum mulți au făcut-o, m-am întrebat dacă acest domeniu mai reflectă valorile mele. Și am luat decizia de a mă întoarce acasă.
Și te-ai întors atunci acasă?
Am venit de prin 2000 acasă, dar nu am avut atunci intenția de a mă apuca de niciun business. Nici aici și, în niciun caz, nici în altă parte. Dar mi-am dorit să mă întorc în satul unde m-am născut.
Carmen Schuster (Cincșor): Ideea unei afaceri a încolțit odată cu nostalgia pentru valorile satelor transilvănene de pe vremea mea. Majoritatea sașilor au plecat, iar noile comunități se regăsesc destul de greu în valorile patrimoniale. Sunt, mai degrabă, oameni destul de săraci care nu au posibilități. Așa că mi-am dorit să combin cultura cu afacerea și să dau viață poveștilor frumoase din zonă.
Poate că ce am făcut noi la Cincșor este o dovadă ca poți combina istoria cu arta și poți obține, în același timp și rezultate financiare. Poți face din asta o afacere sustenabilă. Fără a da vreun tun, evident. O investiție de acest gen poate fi recuperată în 10-12 ani.
Și voi când ați început propriu zis?
Restaurările au început în 2006 și am deschis oficial în 2016.
Deci mai aveți …
Da, dar ne merge foarte bine. E posibil să recuperăm și mai devreme. Însă nu trebuie să forțăm. Putem să dezvoltăm afacerea.
Îmi spuneai că ai plecat din țară în 1985. Cum ai reușit asta?
Am plecat atunci cu toată familia. Ceaușescu a descoperit că este o afacere foarte bună să-și vândă minoritățile și așa am ajuns noi, sașii, să fim vânduți către nemți. Eu și familia mea am făcut parte din contingentele de sași care au fost vândute Federației Germane.
Și unde ați ajuns acolo?
Am ajuns la Freiburg, în sudul Germaniei. Iar în 1989, atunci când a căzut Zidul Berlinului, eu m-am mutat în capitală. Am vrut să fiu cât mai aproape de locul în care se scria istoria. Îmi amintesc că în 1989, lucram la o bancă și atunci când au apărut informațiile despre România, șeful meu m-a întrebat dacă o să mă întorc acasă. I-am spus nesigură, dar cu speranță: „cred că da”. Și el, asta nu o să uit niciodată, mi-a dat curaj și mi-a spus să mă bazez pe el că o să mă ajute. Ceea ce a și făcut pentru că el m-a recomandat unei firme de consultanță care m-a făcut să ajung și în România.
Spuneai că soțul tău este istoric. V-ați cunoscut în Germania, nu?
Da, în chiar prima mea săptămână acolo.
Și ce știa despre România?
Foarte multe. Fusese în România prin anii 1980. El se trage dintr-o familie de istorici, foarte interesați de zona aceasta a Europei. Așa că știa despre România foarte multe lucruri, iar chestia asta m-a impresionat atunci cel mai mult la el.
Dar avea vreo legătură cu România?
Nu, niciuna, doar un interes special pentru partea aceasta a lumii. Și mi-a mai plăcut ceva atunci când ne-am cunoscut, nu mi-a spus „a, vii din România? vai ce bine vorbești germană”.
Când v-ați hotărât să vă mutați la Cincșor?
Definitiv, eu am venit prin 2012, iar el prin 2016.
Și cum a reacționat, a fost de acord de la început cu această mutare sau ai avut nevoie de multă muncă de negociere?
A fost de acord, dar este foarte atașat și de Germania. Este, așa, între două luntre. Fiind specializat și pasionat în istorie medievală, acum că stă în Transilvania, are foarte multe lucruri de făcut și de descoperit.
Spuneai că el ține și tururile istorice pe care le oferiți turiștilor. Care este lucrul despre care vorbește cel mai des cu ei?
Încearcă să-i sensibilizeze vorbindu-le despre valori. Nu avem monumente precum Tour Eiffel sau Statuia Libertății, dar fiecare sat din România, indiferent de zonă, are ceva interesant de descoperit. Trebuie doar să înveți să vezi aceste lucruri. Mulți sunt așa obișnuiți cu locul în care trăiesc că nu mai văd frumusețea lui – de la natură, la istorie.
Carmen Schuster (Cincșor): România este ca o femeie puțin neglijată poate din pricina sărăciei și a lucrurilor foarte multe pe care trebuie să le facă. Dar o femeie la care te uiți o dată, te uiți a doua oară, e posibil să descoperi o frumusețe nemaivăzută. Nu este o relație ușoară, nu este o aventură de o noapte, dar poate fi o legătură atât de specială.
De ce ți-e era cel mai dor din Cincșor atunci când ai stat în Germania?
Poate părea exagerat, dar casa mea părintească avea vedere către biserica fortificată și de fiecare dată când mă uitam pe geam, simțeam o liniște inexplicabilă. Pentru mine lucrul acesta a fost acasă și de asta mi-a fost cel mai dor.
În primii ani în Germania, cei ai adaptării, au fost destul de grei pentru noi. În special pentru că plecai cu gândul cu nu te vei mai întoarce niciodată acasă. Nimeni nu știa atunci că Ceaușescu nu o să mai fie după câțiva ani. Iar gândul acesta te schimbă profund. Te face să nu mai ai timp să te gândești, să te bucuri de lucrurile care îți plăceau înainte, să te uiți doar înainte pentru că altfel dorul te-ar putea acapara.
De ce să vină lumea la Cincșor?
Pentru experiența unui loc încărcat cu istorie. Și pentru a vedea o comunitate în care găsești orice – de la ortodocși, la catolici, de la adventiști, la musulmani, de la români, la maghiari și de la sași, la țigani. Nu e totul idilic, suntem conștienți de diferențe, dar trăim în armonie și în ajutor.
Și ultima întrebare, vorbeam la început despre grădinile bio la care lucrați și despre bucătăria foarte specială pe care o aveți. Ce le-ai recomanda turiștilor?
Avem bucate regionale cu un mix de gourmet. Dacă ar fi să le aleg un meniu, cred că ar arăta în felul următor:
- antreu – salata boeuf deconstruită
- fel principal – păstrăv proaspăt de pe Olt pe care noi îl facem înăbușit, cu piele crocantă și sos de capere
- desert – o prăjitură transilvăneană, provenită din bucătăria austriacă, care se numește desert episcopal și care se face cu amandine
Mulțumim Romanian Romance pentru sprijinul acordat și pentru că sunteți parte din proiectul nostru de a sprijini turismul românesc!
Cine sunt Alexandra și Răzvan de la Romanian Romance?
Ne place să ne numim călători, nu turiști. Asta pentru că nu obișnuim să ne facem planuri de fiecare dată când explorăm o destinație nouă, pentru că vedem locurile și oamenii prin propriile noastre lentile, nu urmărim ce este la modă în termeni de călătorie, ne lăsăm schimbați de locurile pe care le descoperim. Suntem Alexandra și Răzvan, călători pasionați în România. Ne-am cunoscut călătorind prin țară, schimbând idei, imagini și experiențe legate de aceste pământuri pe care am ajuns să le iubim.
Chiar dacă venim din domenii diferite ca formare și activitate (jurnalism și marketing), pasiunea pentru călătoria în propria țară ne-a adus, în final, împreună. Am creat în ultimii ani prin Romanian Romance propria colecție a locurilor românești dragi nouă, cu imagini, filme, descrieri ale experiențelor trăite în fiecare destinație, utile, credem noi, tuturor celor care vor să descopere mai profund decât până acum țara în care trăiesc. Proiectul Romanian Romance este de fapt o confesiune a ceea ce ne-a bucurat cel mai mult sufletele în această țară minunată, a locurilor ce oferă o imagine atât de vie și autentică a României.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
