Ștefan Dinu: „Poate părea un pic haios, dar cel mai mare compliment pentru o ambrotipie l-am primit de la un prieten apropiat care și-a făcut mai multe portrete de-a lungul timpului, însă are un preferat pe care îl ține în șifonier, între haine, de teama unui eventual cutremur care i-ar putea pune portretul în pericol”
Ce înseamnă pentru tine un portret bun?
Un portret bun trebuie să surprindă omul așa cum este el perceput vizual de către ceilalți și, în același timp, să poți privi pentru un moment în sufletul cuiva, să i se reveleze starea interioară, chiar dacă într-un mod subtil. Capacitatea ambrotipiei de a realiza un portret reușit aproape la fiecare expunere ține de doi factori, primul este stratul gros de argint comparat cu filmul și hârtia fotografică, iar al doilea este expunerea lungă. Expunerea tipică de peste 10 secunde face ca expresia subiectului să fie foarte naturală, pentru că în cele 10-15 secunde de expunere se realizează o medie a mai multor expresii care luate individual nu ar fi fost „naturală”.
Dacă te gândești că o fotografie obișnuită înregistrează 1 pe 100 dintr-o secundă sau mai puțin, realizezi că 10 secunde echivalează cu 1000 de selfie-uri cu telefonul suprapuse a căror medie este o expresie naturală.
Ce spun oamenii atunci când vă văd fotografiile? Care sunt reacțiile lor?
Participarea la o ședință de ambrotipie este o experiență în sine, vizuală, olfactivă, sonoră. Apoi, statul pe un scaun 5 minute pentru aranjarea cadrului și 15 secunde nemișcat pentru expunere, deja subiectul a plecat de mult din zona lui de confort, oricare ar fi aceea.
Reacția este de fiecare dată în timpul fixării imaginii, când aceasta se transformă „aparent” dintr-o imagine negativă într-una pozitivă, cu un moment intermediar în care pare că imaginea se dizolvă de tot în baia de fixare.
Reacțiile oamenilor la acel moment sunt savuroase, însă de multe ori eram și eu prea fascinat de moment încât pierdeam reacția lor, cel puțin vizual – le auzeam reacțiile totuși, pentru că eram și eu atras de moment și după mii de expuneri.
Care a fost cel mai fain compliment pe care l-ai primit pentru un portret realizat de tine?
Poate părea un pic haios, dar cel mai mare compliment pentru o ambrotipie l-am primit de la un prieten apropiat care și-a făcut mai multe portrete de-a lungul timpului, însă are un preferat pe care îl ține în șifonier, între haine, de teama unui eventual cutremur care i-ar putea pune portretul în pericol.
Ștefan, povestește-ne puțin despre proiectul vostru Share, Tag or Dye, organizat de Asociația Fotografică Allkimik.
Proiectul a plecat de la un sentiment general de frustrare recunoscut printre artiștii nevoiți să consume multă energie și timp pentru a se promova prin rețelele sociale. Timpul petrecut în mediul social digital înseamnă mai puțin timp pentru creație.
De la ambrotipie, la fotografii provenite din social media, de ce această întoarcere la digital?
Noi la Allkimik nu am fost niciodată dispuși să întreținem vreo formă de antagonism între film și digital. Mult mai aproape de cum am înțeles noi această dihotomie – digitalul este ceva diferit de analog, nu inferior, ci diferit. Digitalul are veleitățile lui chiar și pentru pasionații de analog, iar cea mai mare parte a actualei generații de fotografi analog a învățat fotografie pe un aparat digital sau chiar telefon.
Bineînțeles că ne-am asumat faptul că promovarea „obiectelor fotografice” prin social media presupune digitalizarea, simplificarea lor printr-o reproducere digitală însă, chiar și așa, o fotografie făcută pe film sau printr-un proces istoric va arăta diferit de o fotografie 100% digitală, chiar dacă este scanată și „consumată” în forma digitală.
Așa cum o fotografie perfectă într-un album de Van Gogh nu se va apropia niciodată de senzația pe care o produce pictura văzută nemijlocit. Același lucru se poate spune și despre fotografiile analog, păstrând totuși proporția comparației.
