Profil de premier: „trebuie să aibă o inteligenţă rafinată, cultură instituţională, cultură politică, abilitate, diplomaţie, o bună stăpânire a limbii române şi a unor limbi străine de largă circulaţie”, Oana Marinescu

Din decembrie 1989, România a avut 25 de prim-miniştri, dintre care 13 au fost propuşi de PSD. Iar ultimii patru au fost numiţi în cei doi ani de când PSD deţine majoritatea parlamentară.

Profilul premierului în funcţie a fost, de la început, ţinta ironiilor şi contestării în spatiul public. La patru luni de guvernare, Viorica Dăncilă, prima femeie prim-ministru din istoria României, este încă titrată pentru gafele de limbaj, de logică sau de protocol.

Aşa se face că apare întrebarea legitimă: cât de importante sunt educaţia, abilităţile de comunicare, valorile personale, principiile temeinice, capacitatea de a conduce în ascensiunea şi formarea politică a unui prim-ministru.

Am stat de vorbă cu un specialist în comunicare strategică, Oana Marinescu, cu un expert recruter, George Butunoiu şi cu un fost prim-ministru, despre atuu-rile pe care le are sau trebuie să le dovedească un politician de acest calibru, administratorul unui stat european, precum şi despre calităţile care îi compun acţiunile, mesajele şi strategiile.

Oana Marinescu este expert în comunicare strategică şi a fost secretar de stat şi purtător de cuvânt timp de doi ani, până în 2007, a prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu. S-a remarcat prin perseverenţa de a impune un nou tip de comunicare instituţională, de la transparentizarea şedinţelor de Guvern până la crearea unei structuri interne de comunicare în interiorul instituţiei guvernamentale.

Ca om de comunicare, cu ce criterii evaluezi demnitarul pe care urmează să îl reprezinţi? Iar daca observi că, în anumite situaţii, nu face faţă, cum procedezi? Preiei comunicarea sau îl educi?

Deciziile mele se bazează, în primul rând, pe criterii morale şi pe linia politică pe care acel demnitar o urmează. În al doilea rând, mă interesează dacă are o viziune, o agendă solidă, dacă are un fundament profesional. Nu sunt un mercenar care să lucreze pentru oricine plăteşte un buget, indiferent de calitatea omului politic sau de ce vrea să realizeze. Comunicarea publică e o armă cu două tăişuri: poţi să faci foarte mult bine în societate, sau poţi să faci foarte rău. Depinde de ce alegi, iar eu nu vreau să fiu o facilitatoare a unor non-valori sau a unor oameni care dinamitează statul de drept în România. În al treilea rând, aleg şi în funcţie de motivele mele personale. Pot să spun că în ultimii ani am refuzat mai multe propuneri de colaborare cu demnitari, din toate aceste motive.

Întrebarea despre situaţiile în care nu face faţă un demnitar este dificilă, dar realistă. În mod normal, dacă eşti un consultant bun, ajungi să-ţi cunoşti suficient de bine omul cu care lucrezi încât să ştii în ce situaţii nu e bine să se expună, cum să-l pregăteşti pentru situaţiile în care el se stăpâneşte incomplet şi riscă să facă gafe sau să se enerveze. Alegi de fapt să reduci la maximum aceste situaţii, sau să le controlezi. Controlul circumstanţelor trebuie însă să respecte presa şi dreptul la informare, aşadar o soluţie este ca să menţii comunicarea prin intermediul unui purtător de cuvânt sau al unor comunicate de presă şi să nu expui demnitarul. Însă e bine să înţelegi că nu poţi controla totul în proporţie de 100%, iar demnitarul trebuie să înveţe; ceea ce nu face întotdeauna.

Legiutorul este îngăduitor cu nivelul de pregătire a prim-ministrului (conform COR – Clasificarea Ocupaţiilor din România – legea nu reclamă un anumit nivel de studii, ci lasă problema în seama altor reglementări). Practica arată însă că sunt extrem de importante câteva elemente: capacitatea de analiză şi abilitatea de a lua cele mai bune decizii, înţelegerea, expresivitatea, comunicarea eficientă ş.a.m.d. Aşa stând lucrurile, cum evaluezi tu prestaţia de până acum a prim-ministrului în exerciţiu?

Nu mă surprinde că legiutiorul nu a impus nişte criterii foarte ferme în legătură cu nivelul de competenţă al demnitarilor, pentru că multe din demnităţile publice sunt alese şi atunci vorbim despre un drept fundamental într-o democraţie: dreptul de a fi ales, care merge în paralel cu dreptul de a alege, care nu poate fi limitat. E drept că primul-ministru nu este ales direct de electorat, dar în cele mai multe cazuri el a provenit dintre parlamentari, ceea ce i-a consolidat poziţia în relaţia cu Legislativul.

Problema este că, odată cu câştigarea ultimelor alegeri de către PSD condus de Liviu Dragnea, acesta a impus sau a încercat să genereze mai multe schimbări de profunzime pe toate nivelurile societăţii: la nivel politic, la nivel instituţional, la nivel economic, la nivel constituţional, fără să asume vreun proiect de modificare a Constituţiei, ci prin acţiuni de confiscare a unor prerogative prezidenţiale şi printr-un discurs preluat şi multiplicat de oamenii de partid şi de formatorii de opinie loiali. Liviu Draganea nu poate fi prim-ministru, din cauza condamnării penale în procesul privind referendumul, aşa că a numit până acum trei premieri, oameni slabi, fără o susţinere politică solidă în partid, fără vreun renume, care au depins doar de voinţa lui. Venirea doamnei Dăncilă la Palatul Victoria trebuie văzută în acest context mai larg, în care Liviu Dragnea caută cele mai bune soluţii pentru a-şi exercita puterea direct şi indirect. Aşadar, criteriile pe baza cărora a ajuns doamna Dăncilă în funcţie nu sunt legate de competenţe profesionale sau de putere politică în partid. Ea este un pion mutat pe tabla de şah de către Liviu Dragnea, care a avut surpriza să constate că cei doi pioni anteriori au refuzat, la un moment dat,  să-i mai execute ordinele. Probabil că criteriul suprem urmărit de Liviu Dragnea este submisivitatea Vioricăi Dăncilă în faţa lui. Experienţa de până acum arată că doamna prim-ministru se supune total şi eficient preşedintelui PSD. Din punctul meu de vedere, este o relaţie abuzivă, controlul exercitat de Liviu Dragnea asupra Vioricăi Dăncilă este abuziv, atât la adresa ei, cât şi la adresa noastră, ca cetăţeni.

Aici este însă o mare disonanţă: primul ministru, ca orice alt demnitar, trebuie să urmărească în primul rând interesul public. Rolul său este să conducă Guvernul, puterea executivă, pentru a administra societatea într-un mod care să-i permită să se dezvolte. Partidul de guvernare ar trebui să câştige de aici, din valorificarea acestui management de succes al treburilor publice. Or premierul-surogat pus de Liviu Dragnea de fapt funcţionează ca o rotiţă care îndeplineşte exclusiv agenda şi interesele liderului PSD. De altfel, niciodată Viorica Dăncilă nu se raportează la cenzura Parlamentului, deşi Constituţia defineşte clar raportul dintre Guvern şi Legislativ, şi nici la cenzura alegătorilor. Ea spune că atâta vreme cât are susţinerea lui Liviu Dragnea şi a PSD, ea nu pleacă din funcţie.

Aşadar, doamna Dăncilă excelează prin inadecvare la funcţia de prim-ministru şi prin adecvare la scenariul de putere din mintea lui Liviu Dragnea. Acesta este un lucru trist şi periculos.

Un prim-ministru trebuie să aibă o inteligenţă rafinată, cultură instituţională, cultură politică, abilitate, diplomaţie, o bună stăpânire a limbii române şi a unor limbi străine de largă circulaţie. Are nevoie de un background profesional şi de o experienţă umană care să-i permită să înţeleagă complexitatea problemelor cu care se confruntă şi să se adapteze la reguli noi, situaţii noi, în care are responsabilităţi noi. Când colo, noi avem un premier care nici nu vorbeşte corect româneşte şi a devenit personaj favorit de glume. Bulă ar fi gelos pe ea! Viorica Dăncilă nu se reprezintă pe sine când vorbeşte cum vorbeşte, ea ne reprezintă pe toţi românii. Această reprezentare este o imensă responsabilitate pentru ea, dar pare să nu o bage de seamă.

Nu ştiu în ce măsură a reuşit să se impună în Guvern. Am citit o ştire pe surse că de fapt miniştrii nu o ascultă şi că a fost nevoie să intervină Liviu Dragnea pentru a-i face şi pe ei ascultători. E grav. Potrivit legii de organizare a Guvernului, primul ministru are o foarte mare putere: deciziile în Executiv se iau prin consens, iar dacă nu există consens, decizia este luată de premier şi ea aparţine întregului cabinet. Această modificare a fost adusă de Adrian Năstase, care a vrut să-şi consolideze puterea. Cum foloseşte Viorica Dăncilă puterea dată de lege?  Uneori îmi doresc să asist la şedinţele de guvern, doar ca să urmăresc procesul decizional şi relaţia dintre membrii Cabinetului.

În fine, din experienţa de până acum, există două mari inadecvări ale Vioricăi Dăncilă. Pe parte economică, PSD ne promite lapte şi miere, dar economia a luat-o razna din cauza măsurilor luate de partidul de guvernare, iar ea nu pare să înţeleagă semnalele transmise de piaţă şi de BNR. Asta înseamnă că doamna Dăncilă patronează procesul de pauperizare a populaţiei, în timp ce vorbeşte de creşterile salariale. Ori nu înţelege, ori nu are conştiinţă, ori amândouă.

Cea de-a doua inadecvare majoră este de natură instituţională şi, implicit, constituţională. Problema s-a văzut din relaţia cu preşedintele Iohannis. Nu e o întâmplare, după cum ne-a explicat Liviu Dragnea acum câteva zile: ei au decis la partid să nu se mai ducă miniştrii la preşedinţie în această guvernare, că nu e treaba preşedintelui. Din nou, vedem cum proiectul politic al lui Liviu Dragnea este transpus în realitate de Viorica Dăncilă cu supuşenie, chiar dacă România are o Constituţie care defineşte o republică semi-prezidenţială, obligând cele două ramuri ale puterii executive – Guvernul şi Preşedinţia – la cooperare. Scandalul din ultimele săptămâni cu mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim este nu doar un atentat la securitatea naţională, ci şi un act de subminare a politicii externe a României şi de uzurpare a atribuţiilor preşedintelui în politica externă. Potrivit Constituţiei, preşedintele este titularul politicii externe şi el reprezintă statul român. Ce face doamna Dăncilă este să se răţoiască la preşedintele Iohannis, după cum îi dictează Liviu Dragnea, ignorând responsabilităţile ei din punct de vedere constituţional. Jocul este la un nivel foarte mic, mizerabil chiar, aruncând în derizoriu o construcţie constituţională care asigură osatura societăţii româneşti. Eu sunt surprinsă de lejeritatea cu care oamenii râd şi nu se îngrijorează de felul în care este jucată în picioare Constituţia !

În concluzie, deşi este foarte adecvată pentru planurile liderului PSD, este o mare iresponsabilitate din partea doamnei Dăncilă să accepte să fie un pion supus în jocul lui Liviu Dragnea!

Îţi propun să încercăm o raportare a prim-ministrului în funcţie la un prim-ministru femeie din spaţiul european (geografic, adminstrativ) ori mondial.

În spaţiul european, o admir pe Angela Merkel. Este o femeie inteligentă, puternică, cu o mare răbdare, cu o capacitate de negociere foarte rafinată, cu un puternic ataşament faţă de valorile fundamentale, cu o viziune pentru Germania, pentru Europa şi pentru lume, cu cultură şi responsabilitate. Este un om disciplinat şi care se controlează foarte bine. Cred că are un simţ al umorului rafinat, înţelepciune şi simţ politic. Este un om politic care îşi cunoaşte responsabilităţile. Să nu uităm mesajul pe care i l-a transmis lui Donald Trump, după câştigarea alegerilor: i-a reamintit valorile pe baza cărora este construită colaborarea transatlantică şi care sunt exact opusul discursului său naţionalist.

Putem oare să le punem una lângă alta pe doamna Dăncilă şi pe doamna Merkel ? Da, putem şi cred că e un bun exerciţiu de trezire a minţii: să ne uităm la ce avem, pentru a fi controlaţi de un lider politic ahtiat de putere, şi la ce putem avea, dacă investim ca societate în lideri politici de valoare. Problema nu este de gen; inadecvarea Vioricăi Dăncilă nu vine din gen, ci din toate calităţile pe care nu le are şi care definesc un adevărat lider politic.