Rita Engleza, basarabeanca ce-i învață pe românii și moldovenii de pretutindeni limba engleză. Povestea unui business de mega succes ce oferă servicii și locuri de muncă și pentru români și adună milioane de followers în social media

Ceea ce faci tu pe Instagram și în celelalte rețele sociale, e o chestie consumatoare de timp. Tu vrei să empower the people, dar îți mai rămâne timp să te ocupi și de viața, familia și business-ul tău?

Reușesc să fac asta în paralel, cât de straniu ar suna. Toți avem un timp limitat aici pe pământ, doar că eu am înțeles destul de devreme care e scopul meu și ce mă umple pe mine și o să-ți spun direct. Când am început ceea ce fac pe Instagram, nu am făcut-o pentru oameni. Eu nu am ieșit că oamenii au nevoie de mine și sunt un soi de martir care îmi jertfesc timpul meu personal, ci am făcut-o dintr-o necesitate internă. Când se pune accent doar pe ieșitul pentru a ajuta, eu o iau ca pe o ipocrizie, pentru că nu este adevărat. Noi, ca ființe sociale, avem nevoie de aprobarea societății pentru că asta ne hrănește. Eu cum îmi iau sentimentul de importanță? De la vreo 20 de ani am înțeles că eu îmi iau sentimentul de importanță atunci când sunt utilă oamenilor, când văd că pot să fac o mică diferență în viața lor și cu asta mă hrănesc. Treptat, văzând că nu e doar despre mine, am văzut impactul pe care îl am asupra oamenilor, am început să mă maturizez și abia apoi am înțeles că este despre oameni, despre a servi lumea. Eu, deja de mulți ani servesc oamenii, mă umplu cu energie și fac ca afacerea să meargă. Pentru că e și despre rezultatele pe care le are activitatea mea în social media. Ca să am un rezultat financiar bun pentru companie, să avem bani să plătim salariile, să motivăm oamenii, trebuie să mă asigur că afacerea merge bine.  Așadar, faptul că firma merge bine e un rezultat al aparițiilor mele; nu a fost niciodată un scop, e doar un rezultat și e normal să fie așa pentru că e un indicator care îmi arată că ceea ce fac, fac bine.

Rita, ce vârstă ai?

31 😊

Mulți înainte! Ești foarte tânără 😊. Cum începe povestea ta? Născută, crescută unde?

Născută în suburbia Chișinăului, satul Brăila. Aveți și voi Brăila, doar că e oraș, al nostru e un sătuc mic. M-am născut și mi-am petrecut copilăria într-o familie de agricultori – părinții mei și acum sunt agricultori și au făcut o pasiune din a cultiva produse ecologice. Eu mă mândresc că părinții mei sunt agricultori și fac ce le place lor și, la fel ca mine, aduc valoare oamenilor, doar că au găsit o altă formă.

Originile familiei tale sunt românești?

Da, moldoveni și români. Dacă nu greșesc, buneii și străbuneii tatălui meu erau din zona Iașului. Mama mea a fost de pe loc din Chișinău, cel puțin ultimele trei generații de care știu eu. Mama mea purta numele de familie Frunză, iar tatăl este Druță, ceea ce înseamnă că ambele familii sunt pur românești. Așadar, din ce înțeleg, nu sunt origini ucrainene, ruse sau bulgare.

Cum erai tu la școală? Copilul acela tocilar care învăța și lua zece la toate materiile sau prindeai mai mult din zbor și te descurcai?

Am început prin a fi un soi de overachiever, luam note bune, dar nu eram prima pe linie, însă în top, dar abia acum înțeleg, cu creierul meu de om matur că o făceam să-mi bucur părinții, ca ei să aibă minus o grijă. Treptat, în liceu, am devenit omul care căuta scurtături. Antreprenoriatul cam de atunci a început. Încercam să nu învăț lucruri inutile care nu-mi aduceau plăcere, am înțeles devreme că relațiile pe care le construiesc cu profesorii și colegii contează mult mai mult decât materia sau faptul că eu scriu un eseu sau vorbesc în fața clasei. Asta m-a ajutat mult în liceu pentru faptul că eram în relații bune cu mulți colegi și profesori. E un skill mai important decât cunoștințele propriu-zise pe care copilul le învață în școală.

Pasiunea pentru engleză vine din școală?

Da, chiar din gimnaziu. Atunci am început să devin mai bună și chiar să primesc plăcere din asta, din faptul că știam mai multe și-mi ajutam mai bine colegii. Eu engleza o știam destul de rău, nu o luam în serios. Când tatăl meu mă întreba cum spun de exemplu roșie în engleză, de fiecare dată inventam alt cuvânt, mai ales în clasele primare.

În liceu am început să-mi dezvolt pasiunea, atunci când m-am maturizat și eu, am început să văd filme, aveam deja acces la internet, învățam cântece în engleză și așa am început să combin engleza pe care o învățam formal la școală cu cea nonformală, pe care o învățam acasă.

Într-a XI-a îmi amintesc că le-am spus conștient colegilor mei că eu o să fac pedagogie și apoi limbi străine și o să mă fac profesoară de engleză. M-au luat toți peste picior că o să mor de foame.

Diriginta noastră era profesoară de engleză și într-o zi, după ore m-a oprit și mi-a arătat fluturașul de salariu: „Uită-te bine să nu zici că nu ți-am spus!” 😊. Acolo era o sumă foarte mică, vreo 2000 și ceva de lei moldovenești care însemnau vreo 100 și ceva de euro pentru o lună de muncă. Îmi amintesc că nu am luat-o în serios, nu știu ce era în capul meu pentru că la drept vorbind nu ar fi trebuit să mă bag în pedagogie când e bine știut că nu e bine remunerată această profesie. Dar cumva am simțit că nu e numai despre bani, ci asta e direcția în care trebuie să mă dezvolt și banii or să vină.

Dar ai plecat la facultate în afară, nu?

Am mers la Universitatea pedagogică Ion Creangă din Chișinău, acolo am început să fac limbi străine, engleză și italiană, din primul an am înțeles că nu o să învăț eu limbi străine aici pentru că programa era orientată ca să satisfacă necesitățile și acelor care nu cunoșteau deloc engleza sau italiana și astfel începeam efectiv de la zero, când eu deja eram fluentă.

Normal că în primii ani nu prea mi-am dezvoltat competențele lingvistice, însă ce ține de competențele de pedagogie am aprofundat, precum și școala vieții: am învățat să comunic cu profesorii, să obțin rezultate cum îmi era comod mie. Mergeam la job încă din anul doi la un call center, aveam programat să merg în Statele Unite pentru un proiect de schimb cultural, ceea ce însemna un soi de interferență cu programul nostru de studii. Adică eu nu stăteam până în iunie să-mi dau examenele, plecam în America la început de mai și asta putea fi o problemă dacă nu mă înțelegeam cu profii, cu rectorul, să-mi aprobe cererile, să pot să fiu drăguță și să-i conving că asta o să fie un plus de valoare și pentru facultate 😊. Cum am zis, sunt aptitudini de negociere și de comunicare și de aceea spun că facultatea a fost foarte bună pentru latura pedagogică și pentru dezvoltarea mea ca om și ca profesionist. Engleza o înveți într-un an de zile făcând cursuri sau singur acasă, însă facultatea te învață să te descurci.