Robert Drăgan, inginerul ce a inventat kartul electric și mentorul campionilor. Cum pasiunea pentru sport și tehnologie se colorează în dragostea pentru circuitul de karting și în mentoratul copiilor amatori de viteză

Robert Drăgan este inginer de profesie și un mare pasionat de automobilism. În tinerețe a fost campion național la automobilism, iar imediat după Revoluție a devenit antreprenor. A avut un circuit de karting de agrement în Herăstrău, iar când a observat că fiul lui îi împărtășește pasiunea pentru motoare și viteză, a lăsat tot și i s-a dedicat complet. Și-a vândut afacerile, s-a mutat împreună cu întreaga familie în Italia și s-a reîntors în țară abia după ce puștiul a devenit vicecampion mondial la karting.

Azi îl găsim pe circuitul de la Academia Titi Aur, antrenând copii de-o șchioapă. Ziua începe devreme, cu el și Tina deschizând garajul și cu fiul lor făcând reglaje mașinuțelor.

Descoperă povestea lui Andrei Panait, copilul minune care la șapte ani zboară pe circuit

Abia după vreo două ore apar și copiii la antrenamente. Fiecare se urcă în kartul ce-i poartă numele, Tina face exerciții de încălzire cu ei, iar Robert le transmite ultimele detalii.

Este o imagine absolut fascinantă în care se citește pasiunea și dedicarea celor doi antrenori. Dar mai interesant decât atât sunt karturile copiilor. De ce? Ei bine, acestea sunt primele karturi electrice, 100% produsul muncii, imaginației și inovației lui Robert Drăgan. De ce sunt ele atât de speciale și ce beneficii au față de cele pe benzină? Dar mai ales care este povestea lui Robert Drăgan și cum a ajuns el mentorul celui mai mic pilot al anului și campionului național la karting? Citiți și vizionați filmulețul de mai jos. O poveste absolut impresionantă despre ambiție, dedicare și pasiune.

Îți amintești momentul în care l-ai cunoscut pe Andrei?

Îmi amintesc că s-a întâmplat acum doi ani. El e din Ploiești. Pur și simplu a venit cu mama lui și am zis să facem un test, să facem o probă. Am făcut testul și la prima sesiune de evaluare a fost admis. Noi ne uităm și admitem sau nu un copil nu pe baza capacităților lui din momentul acela, ci mai degrabă pe baza unui potențial pe care îl zărim la el.

Dar ce ai văzut la el? Ce are el în plus?

Clar că are ceva în plus, doar e campion e-Karting România. Anul trecut, la grupa lui au fost în jur de 60 și ceva de copii, din care, de-a lungul tuturor competițiilor a fost o medie de peste 30 de copii. Din peste 30 de copii, el a ieșit campion. El e un amestec de timiditate… de fapt nu știu dacă e neapărat timiditate. Felul lui de-a fi e unul tăcut. și probabil că timiditatea asta a lui îi oferă posibilitatea de a-i crea o anumită independență în momentul în care conduce, fără să se gândească la altele. Și merge, merge foarte bine. Eu nu am reușit să vorbesc cu el niciodată, el merge din instinct. De câte ori îi spuneam ceva, de câte ori îi dădeam instrucțiuni, nici măcar cu „da” nu răspundea. Se urca în kart și mergea.

Se antrenează mult?

Comparativ cu ceilalți, nu aș spune foarte mult. Se antrenează mult, dar sunt copii care se antrenează și mai mult. Avem copii din zonă, din Corbeanca, Tunari, Otopeni, cărora le este mai ușor să vină până la Academia Titi Aur, el fiind din Ploiești se concentrează mai mult pe zilele de vineri, sâmbătă și duminică, atunci când părinții au mai mult timp liber.

Un copil trebuie să muncească mult ca să fie campion?

În general la vârsta asta nu trebuie să muncești mult ca să fii campion, pentru că nu există posibilitatea să ai foarte multe ore în sensul de kilometri parcurși. Kartingul și automobilismul în general nu se măsoară în timpul petrecut. E ca la șoferi, nu e de cât timp ai carnet, ci despre câți kilometri ai făcut. Degeaba am carnet de 40 de ani dacă am făcut doar 800 de kilometri pe an. E despre numărul de kilometri, iar vârsta fiind mică, nu ai când să faci mulți kilometri și ține de talent și de felul de a fi.

Mai departe, în funcție de cum evoluează copilul și numărul de kilometri pe care reușește să-i facă, talentul nu mai poate suplini munca.

Ce beneficii are acest sport pentru copii? Și care e vârsta optimă pentru a-l începe?

Patru ani. Dar noi nu recomandăm să înceapă la patru ani, recomandăm doar testările, sesiunile de evaluare să se facă la patru ani. Iar asta pentru că de-a lungul timpului am prins copii foarte buni la 4 ani. Majoritatea, mai ales noile generații care sunt crescute în puf și în fața telefoanelor, nu dau randament la 4 ani. De exemplu, acum 10 ani – eu fac chestia asta de 25 de ani- 50% din copiii de patru ani erau în stare să-și dea seama și să meargă cu un kart. Acum dacă găsim 2-3% suntem fericiți.

Are niște beneficii anume acest sport pentru dezvoltarea lor?

Dacă îl fac cu pasiune, este un sport ca oricare altul din punct de vedere beneficii personale, dar avantajul este independența. Copiii din ziua de azi nu prea mai sunt independenți, sunt ultra protejați și cocoloșiți. Kartingul fiind un sport individual care te îndepărtează chiar și 1 kilometru de părinte, te face să mergi cu viteza de50-60 de kilometri la oră, la vârsta de 4-5 ani, prin urmare ești obligat să iei decizii singur pe pistă. Un copil la 4-5 ani trebuie să ia decizii singur în fiecare secundă. Ceea ce înseamnă că și pentru noi, dar mai ales pentru părinți, e un mega beneficiu acesta.

Independența pe care i-o creează kartingul e foarte folositoare, pentru el, pentru părinte și în general pentru societate. Desprindem copilul dintr-o meduză creată de părinți– cum îi spun eu – și îl transformăm într-un copil care poate lua decizii singur.

Se poate face performanță plecând de aici?

Kartingul este un sport de performanță la nivel mondial. Dacă te uiți la toți campionii de Formula 1, de Formula E, toți campionii din automobilism sunt plecați din karting. Nu toți vor ajunge campioni, asta să ne înțelegem. Toată lumea visează să ajungă în Formula 1. Exclus! În Formula 1 sunt doar 22 de locuri care se dau ca la Casa Regală londoneză.

Ce înseamnă sportul în general pentru tine?

Eu sunt inginer de electronică și telecomunicații, am terminat facultatea pe vremea lui Ceaușescu pentru că eram pasionat. Și acum sunt pasionat. Karturile electrice pe care le avem noi acum sunt un produs 100% al meu, născut dintr-o frustrare. Băiatul meu a ajuns vicecampion mondial la karting pe benzină. Eu am urât motoarele pe benzină pentru că sunt poluante, sunt urâte, nu le-am suportat  niciodată. și în fiecare an îmi făceam planul despre cum pot să transform un kart pe benzină cu motor în doi timpi, într-un kart electric. Din momentul în care a existat tehnologia, am transformat-o. Sportul este viața mea și mă bucur că am reușit să îmbin viața mea de sportiv cu partea de electronică și comunicații.

Înainte de a te apuca de karting, ce făceai, ce performanțe ai înregistrat în sport?

Înainte de a mă apuca de karting făceam offroad în automobilism. Am făcut offroad pentru că acolo contează mașina, dar și mai mult capacitățile tale sportive și cunoștințele de fizică. Fac o paranteză pentru că lumea trebuie să știe: un pilot când ajunge la vârsta de 12-13 ani dacă nu învață matematică și fizică, mai ales, cu tot talentul și munca pe care o va depune minut de minut, va fi depășit de un copil care înțelege fizică. 51% din performanțele unui pilot pleacă de la cunoștințele de fizică. Până atunci toți merg din instinct.

Eu m-am dus la offroad tocmai pentru că un pilot de offroad depinde foarte mult de cunoștințele de fizică și astfel am putut să suplinesc kilometri și orele de muncă cu faptul că înțelegeam foarte bine ce se întâmplă cu mașina.

Și ce performanțe ai înregistrat?

Timp de doi ani am fost campion național la offroad.

Și când ai pus în cui această pasiune?

În primul an în care m-am dus cu fiul meu la karting. Când mi-am dat seama că are potențial, nu am mai putut să mă împart între competițiile lui și competițiile mele, așa că mi le-am sacrificat pe ale mele și m-am dus cu el.

Cum ai ajuns antrenor de karting?

Povestea pleacă tot de la fiul meu. Cu mult timp înainte de a ajunge în karting cu fiul meu, am avut o pistă de karting de agrement. Agrementul nu este sport, este distracție. Când fiul meu a intrat în karting și mi-am dat seama că este o diferență mare între agrement și sport, pur și simplu am fost autodidact, am descărcat de pe internet, am scris, am cumpărat cărți de antrenori de karting, noaptea citeam, a doua zi aplicam și așa am învățat. Se spune că meseria nu se învață, se fură. E adevărat, dar ca să o furi, ai nevoie de foarte mulți ani. Dacă o și înveți, scurtezi timpul de a ajunge la performanța de antrenor.

Și se vede că ai învățat-o bine din moment ce fiul tău a ajuns vicecampion mondial?

Da, pentru că am învățat-o din pasiune și din disperare. Când înveți și știi că trebuie să-ți faci copilul campion mondial, nu mai e o chestie de genul: „lasă că poate am timp mâine”. Minut de minut citești pentru că a doua zi începe competiția și trebuie să știi ce să-i spui copilului.

Dar cititul acesta nu te-ar fi ajutat dacă rămâneați în țară?

Noi în țară am început. Și am câștigat toate campionatele care se puteau câștiga mai întâi în țară. Înțelegând fenomenul mondial, mi-am dat seama că nu am ce să caut nici în Europa, nici în campionate mondiale până ce nu sunt eu perfect din punct de vedere antrenor și el perfect din punct de vedere pilotaj.

A fost o probă, ne-am dus în Italia, ne-am dat seama că suntem la un nivel prea mic față de campionatele mondiale, ne-am întors în țară și am început cu campionatele sud-est europene: România, Bulgaria, Turcia, Grecia… Am mai stat doi ani în aceste campionate și apoi am refăcut din nou pasul către campionatele europene și mondiale.

Dar l-ați făcut mutându-vă în Italia…

Da. Ne-am mutat definitiv în Italia. Când am făcut al doilea test și am văzut că suntem cât de cât la nivel mondial, am încercat un an să facem naveta între România, Germania, Franța și Italia, nu s-a putut pentru că avionul ajunsese pentru noi ca un autobuz și făceam naveta săptămânal. Așa că ne-am vândut toate activitățile aici, am închis tot, ne-am cumpărat o casă în Italia și ne-am mutat definitiv acolo.

Și din ce trăiați? Automobilismul e un sport scump, nu?

Da, automobilismul e un sport scump și nu e un sport care produce bani. Automobilismul produce bani doar în momentul în care ai un sponsor care, pe lângă că-ți plătește cheltuielile, te plătește și pe tine ca să trăiești. Automobilismul cheltuie bani, nu îi faci, nu faci automobilism.

Și atunci v-ați pus toate economiile la bătaie?

Și atunci mi-am pus toate economiile la bătaie. Noi am vândut toate activitățile din România, inclusiv casa de aici. Doar din economii și din vânzarea activităților am continuat în Italia.

Când erai mic, semănai cu Andrei?

Semănam cu Andrei, dar eram vorbăreț 😀

Te-ai urcat de mic la volan?

Da, m-am urcat de mic la volan. Am impresia că la Voinicelul, sau nu mai știu cum se numea, m-am urcat pentru prima dată într-un kart, cu model de Mobră. Pe vremea lui Ceaușescu se întâmpla asta. Atunci am văzut și eu cum merge un kart. Cred că aveam vreo opt ani.

Îți amintești ce voiai să te faci când erai mic?

Hai să nu spunem ce voiam să mă fac când eram mic, mic. Când am devenit mai mare, de la pasiunea de mașini am vrut să mă fac pilot de avioane supersonice. În clasa a VIII-a am plecat de acasă la Liceul Militar de la Breaza. Avem 13 ani și jumătate și m-a dus să mă fac pilot de avioane supersonice. S-a năruit visul pentru că nu mai era benzină pe vremea lui Ceaușescu pentru ca avioanele să mai zboare. Atunci am renunțat la primul vis și mi l-am îndeplinit pe al doilea, acela de a deveni electronist. Și așa am ajuns să fac Facultatea de electronică și Telecomunicații.

Care ar trebui să fie cele trei aptitudini necesare unul copil pentru a face karting?

Exceptând talentul nativ – că acesta nu e o aptitudine, te naști cu el, primul și primul lucru trebuie ambiție. Și fără talent, dacă ai ambiție reușești într-un sport. Următorul pe listă este disciplina. Al treilea ar trebui să fie tot dobândit, nu înnăscut, chiar dacă pare că te naști cu el, un spirit sportiv, căruia eu îi spun neastâmpăr. Trebuie să fii un copil neastâmpărat.

Disciplinat și neastâmpărat?

Da, din punct de vedere fizic. Trebuie să ai un fel de a fi zvăpăiat, trebuie să ai în ADN ceva care să nu te facă să dormi.  Poate la șah nu e nevoie, sau la olimpiada de fizică, dar la motorsport e nevoie. E adevărat că asta te face și indisciplinat, dar sunt două chestii total diferite.

Cât de importante sunt siguranța și responsabilitatea în toată ecuația asta?

Sunt foarte importante, amândouă. Toată lumea mă întreabă cât de sigur e kartingul. Nu e sigur, dar nici înotul nu e un sport sigur. Eu pe toți părinții îi îndemn să se uite în statisticile reale ale sporturilor, din ultimii 80 de ani. În motorsport, inclusiv în karting există accidente grave, chiar accidente foarte grave, însă tu trebuie să te uiți la statistică: câte s-au întâmplat în ultimii 60 de ani la karting și câte la înot, un sport inofensiv. Este printre cele mai sigure sporturi.

Responsabilitatea unde își face locul?

Responsabilitatea din punct de vedere club-antrenor își face locul în ceea ce privește punerea la punct a materialului tehnic. Este o mașină. Dacă tu nu ești responsabil și nu-i pui mașina pe circuit foarte bine întreținută și verificată, copilul poate genera un accident doar din punct de vedere tehnic. E ca în cazul ITP-ului mașinilor de pe stradă. Aici verificarea o fac eu personal. Până nu iau fiecare șurub și îl verific după ce se termină antrenamentele, nu plec acasă. Asta apropo de responsabilitate și siguranță.

Știu că antrenezi împreună cu soția ta. Cum s-a născut această dragoste pe circuit?

Eu cu soția mea ne-am cunoscut pe vremea când ea făcea gimnastică ritmică, iar eu gimnastică sportivă la liceul militar.

Vă știți încă din liceu?

Noi ne știm de când aveam eu 7 ani și ea 4 ani. Am trăit ușă lângă ușă, am fost vecini de palier. Ea făcea gimnastică ritmică, eu gimnastică sportivă și practic ne-a unit pasiunea pentru gimnastică, nimic comun cu motorsportul. După aceea a intervenit pasiunea mea pentru supersonice, electronice, și motorsportul, iar ea a îndrăgit mai mult partea de antrenorat. Ea nu iubește kartingul ca și motorsport, ea iubește partea asta de mentorat copii.

Eu, de exemplu, când ajunge la noi un copil mic, crescut în puf, după 10 minute îmi pierd răbdarea și ea spune: „stai, lasă că-l iau eu”. Și după 60 de minute îl văd un copil funcțional pe circuit. Ea reușește să facă piloți din orice copil.

Dar trebuie să vă fi legat și altceva. O femeie avocat, să rămână 30 de ani lângă un bărbat care își cheltuie banii pe offroad și tot felul de jucării de-ale bărbaților…

În final și în final, dragostea pentru motorsport și karting a venit la ea tot de la copil. Ea a început să îndrăgească kartingul și a fost de acord să cheltuiască bani și să se dezrădăcineze și să plece definitiv din România, doar pentru copilul ei. Altfel nu ar fi făcut sacrificiile acestea. Dragostea a venit mâncând, cum s-ar spune.

Ce satisfacții îți aduce lucrul cu copiii? Puteați să lucrați cu adulții…

Motorsportul e un sport scump și nu e pentru adulți. Sport de performanță cu adulții, în sensul de a ajunge să ai o satisfacție, să câștigi campionate, să câștigi cupe, nu există nicăieri. De aceea eu ocolesc sporturile de performanță pentru adulți. La copii, unde campionatele sunt formate din mii de copii, avem tot timpul o șansă.

Spui că e un sport scump. Dacă avem un copil talentat, ambițios și disciplinat, dar ai cărui părinți nu-și permit antrenamentele, ce faci?

Este un sport scump, dar o să deschid o paranteză. Kartingul electric nu e un sport scump. Dacă vă uitați în jur, o să vedeți că noi gestionăm 40 de copii, în același timp pe pistă, doar în trei oameni. Dacă era karting pe benzină, pentru 40 de copii aveam nevoie de 80 de oameni. Deci, din start e mult mai ieftin. O competiție de karting pe benzină este imposibil să o faci fără o cheltuială de 3000 de euro pentru trei zile, pentru un singur copil. Una de karting electric te costă în jur de 1500 de lei. Iar la kartingul electric mult mai ușor găsim sponsori.

Și ai primit răspunsul la ce se întâmplă cu un copil bun, ambițios, al cărui părinte nu are bani. Părintele acela trebuie să facă un singur efort, adică vreo 2000 de lei pe an. Cu restul venim noi. Eu iau copii de genul acesta, îi comunic sponsorilor și strâng bani pentru ei, de la fiecare sponsor.

Spui că aceste karturi electrice sunt 100% invenția ta

Nu sunt invenție pentru că și mașina electrică e de prin 1800. E o inovație, este primul kart electric în produs de serie, pus pe circuit pentru competiții și funcțional.

L-ai mai dat și la alții?

Nu. Doar România îl are în momentul acesta și doar noi facem competiții. Anul acesta noi, cu federația Italiană de karting facem competiții împreună, dar tot noi suntem furnizorul. Știi câți vor tehnologia noastră de kart electric? Nu o vindem până nu ne punem noi la punct ca organizatori de competiții internaționale. Din momentul în care vom reuși să fim organizatori de competiții la nivel mondial, vom vinde tehnologia, normal, dar nu vreau să fac profit sacrificându-mi copiii din România.

Azi, în 2020, România este singura țară din lume care are karturi electrice de competiție pentru copii și organizează competiții oficiale pentru copii.

Datorită ție.

Da. Dar să ne lămurim și cu asta.

Și produsul acesta a apărut tot dintr-o frustrare și dintr-o pasiune. Proiectul a început în 2011 și primul kart pus pe pistă s-a întâmplat în 2015, după patru ani de muncă. Prima producție de serie a fost în 2017. Practic a durat 7 ani să facem acest lucru.

Ai patentat produsul?

În karting termenul este omologat și l-am omologat, da.

Să ne imaginăm că de mâine ai avea o sumă uriașă de bani…

O are Germania, 10 milioane de euro…

Nu, să spunem că tu, personal. Ce faci cu ei?

dacă aș avea 10 milioane de euro pentru proiectul acesta l-aș duce urgent la nivel mondial, din Noua Zeelandă până în Argentina și din America până în Japonia.

L-am văzut pe băiatul tău aici. El, vicecampion mondial, cu părinții cu o situație materială bună, stă în genunchi și strânge șuruburi, se murdărește pe mâini…

El e salariat. Dacă lipsește o zi nu e plătit. Dacă vrea bani în plus, la fiecare competiție face telemetrie, face setări de control la motoare, face cronometrare. Toate acestea până i se va naște dorința de a face ceva în viață.

La ce te gândești când pui seara capul pe pernă?

La cum vor ajunge karturile electrice din România să cucerească lumea. 😀