Sabina Suru: „Când eram elevă și apoi studentă, mi-am dorit să găsesc și voci feminine în cărți, dar era (și îmi pare că încă este) rara avis”

Sabina Suru: „Drumul înspre vechi, m-a adus de fiecare dată în tehnologii noi. E un proces firesc de conectat fire.”

De ce te simți cel mai atrasă din trecut, din ce numești tu vechi?

Sunt în egală măsură atrasă și de vechi și de nou. Întâmplător (în măsura în care ceva este vreodată întâmplător), când încercam să fac rost pentru prima dată de un aparat digital, am primit un aparat pe film. Tot procesul analog e tactil, totul se petrece pas cu pas și poate fi regândit, reașezat, recompus în fiecare etapă. 

Citind despre începuturile fotografiei, am descoperit procesul color al lui Lippmann, care m-a adus la holografie. De aici, am ajuns la o abordare de lucru serială și video. Iar de la abordarea iterativă pe care o am în video, am ajuns inevitabil la algoritmi de inteligență artificială. Ce încerc să spun este că drumul înspre vechi, m-a adus de fiecare dată în tehnologii noi. E un proces firesc de conectat fire.

Și ce te fascinează din nou, din prezent?

Nu le consider disociate, vechiul de nou. Cred că lucrurile sunt, în mod natural, conectate. Tehnologia așa cum o știm azi este o iterație a unui șir lung de iterații precedente și precedă, la rândul ei, un șir lung de iterații care se vor forma. În același timp, domeniile sunt și ele conectate. Citeam mai demult ideile lui James Burke, legat de acest tip de interdependențe ale evoluției din toate domeniile. 

De exemplu, nu m-aș fi gândit că, pentru apariția televizorului, a fost nevoie de o multitudine de descoperiri și adaptări, care au avut la bază o schimbare societală ca răspuns la răcirea globală de la începutul secolului XI. Revenind în prezent, cred că unul dintre cele mai interesante lucruri pe care le tatonez este inteligența artificială, în mod special algoritmi de învățare nesupravegheată.

Sabina Suru: „Mi-aș dori să găsesc tot felul de aplicații în care publicul să joace un rol tot mai activ și mai complex”

Cum crezi că o să arate arta viitorului? Și care crezi că o să fie rolul tău în ea?

Sper să fie una hrănită de colaborare, cu deschidere largă spre nou și tehnologie, dar fără a renega trecutul. Odată cu apariția internetului, care e intuită încă de la începuturile teoriilor media când nu erau chiar niște indicații evidente ale unui asemenea fenomen, s-a democratizat accesul la informație, comunicare transfrontalieră și felul în care timpul instrumentează comunicarea. 

Acum, când deja suntem tot mai familiarizați cu blockchain, metaverse sau NFT-uri, cu siguranță tot ce asociem domeniului digital(izat) se va recompune în multe feluri. Legat de un potențial rol al meu, deocamdată lucrez, într-o echipă foarte faină de oameni, la antrenarea unui algoritm de inteligență artificială, folosind o arhivă de imagine analogică din „Faulty Technology”, un proiect mai vechi, pentru o instalație de video generativ și participativ. Mai departe în viitor, mi-aș dori să găsesc tot felul de aplicații în care publicul să joace un rol tot mai activ și mai complex.

Ce îți stimulează creativitatea, imaginația? 

Foarte multe lucruri, nu aș putea izola ceva precis. De la o discuție la cafea, la un sunet sau o carte în care găsesc ceva interesant (la urma urmei, așa m-am îndrăgostit de holografie).

Citește și: Bombe și oameni. Artiști uniți împotriva războiului. Raluca Ilaria Demetrescu: „m-a impresionat mila oamenilor pentru animalele refugiaților”

Recomandă-ne câțiva artiști care te inspiră…

(în ordine deloc cronologică) Riyoji Ikeda, Simone Forti, Wim Vandekeybus, Sophie Calle, Martina Mrongovius, Miranda July, Bil Viola, Pipilotti Rist. 

Care ar fi cele 10 femei care ți-au marcat viața?

Am să numesc doar trei care mi-au marcat viața pozitiv, neapărat pozitiv. Mama mea, evident. Floriama Candea, o artistă foarte spectaculoasă, care mi-a fost alături în momente esențiale și care m-a încurajat când aveam nevoie de încurajare și m-a criticat fără milă când aveam nevoie de asta mai mult decât orice. Alina Ușurelu, artistă și ea (și performer cu o lume interioară de o bogăție greu de descris), care a fost și prima persoană care mi-a dovedit că, oricât de nișate ar fi interesele și abordările mele, se poate!

Dacă ai putea organiza o cină la care să inviți 5 oameni – din orice timp (prezent, trecut, poate chiar viitor). Pe cine ai alege și de ce?

Gabriel Lippmann și Denis Gabor, evident. Anna Atkins și Mary Somerville, primele femei din istoria fotografiei (care au fost la rândul lor cercetătoare – prima, biolog și a doua, astronom). Gellu Naum.

Și ce i-ai întreba pe fiecare dintre ei?

Cu Lippmann și Gabor aș vrea să vorbesc nesfârșit despre cercetările fără de care aș fi altfel de artistă azi – lui Lippmann îi datorez prima tehnică de fotografie color (care nu se bazează pe pigment ori reacții chimice; emulsia fotografică este, de fapt, alb negru, iar culoarea este înregistrată prin intermediul tiparului de interferență a luminii, respectiv a reconstrucției frontului de undă), iar lui Gabor, prima expunere holografică. Odată cu invenția laserului la începutul anilor ‘60, aceste două cercetări aduse împreună au dus la holografia argentică modernă, unul dintre interesele mele centrale de cercetare. Pe Anna Atkins aș vrea s-o întreb cum a simțit procesul de a înregistra toate acele expuneri botanice prin cianotipie și dacă e conștientă că a publicat una dintre cele mai frumoase cărți ale culturii umane (care este și prima carte cu ilustrație științifică realizată prin procese fotografice – vorbesc despre „Photographs of British Algæ: Cyanotype Impressions”). De la Mrs. Somerville aș vrea să știu cum s-a împăcat cu faptul că, deși cercetările și experimentele ei cu materiale naturale fotosensibile, din care a rezultat tehnica antotipiei, sunt printre primele reușite ale fotografiei, ea este creditată marginal pentru ele, iar studiile ei au început foarte târziu să fie publicate. De la Gellu Naum aș vrea să aflu de ce a hotărât ca „Zenobia” să fie singurul lui roman (încă cea mai frumoasă carte pe care am citit-o și pe care o revizitez aproape anual).