Sabina Suru: „Când eram elevă și apoi studentă, mi-am dorit să găsesc și voci feminine în cărți, dar era (și îmi pare că încă este) rara avis” - Pagina 5 din 5 - LIFE.ro
Sari la conținut

Sabina Suru: „Mi se pare că sunt atât de multe lucruri de făcut, iar faptul că locuiesc în România nu mă rupe în niciun fel de restul lumii”

Care crezi că este rolul unui artist în societate?

Cred că are un rol mai ramificat decât pare – pe de o parte, e încă foarte vie (cel puțin la noi) paradigma care așează artistul într-un fel de categorie umană aparte, care exteriorizează emoții proprii, dar care sunt universale, relatabile și care dau o voce umanului, dincolo de raționamentele, tehnica și emoțiile artistului. Pe de altă parte (iar acesta mi se pare, de fapt, cel mai vizibil în ultimii 50 de ani, deși a fost, chit că mai discret, parte integrantă din discursul artistic dintotdeauna), artistul a devenit și acea persoană care atrage atenția asupra unor puncte nevralgice ale societății. Uneori demersul e militant, alteori e delicat. Indiferent, un/o artist/ă nu prea poate veni cu soluții, dar poate puncta probleme care sunt greu de verbalizat. Cred și că e o responsabilitate importantă care vine la pachet și de care trebuie ținut cont – un discurs vizual are o capacitate foarte puternică de a influența. 

Citește și: Daniel Loagăr: „Mirajul lui afară m-a ocolit”. Cum ajungi de la o poezie a lui Nichita Stănescu, la fizica cuantică? Și ce înseamnă să fii artist în România

Ți-ai găsit locul aici, în România? 

Mă simt bine unde sunt. Mi se pare că sunt atât de multe lucruri de făcut, iar faptul că locuiesc în România nu mă rupe în niciun fel de restul lumii. În plus, am avut (și am) șansa de a lucra cu oameni faini, iar asta participă mult la o senzație de a fi bine unde mă aflu.

Sabina Suru
2019 detaliu: Speculative Mechanisms @ Creart

Și, ultima întrebare, ce îți dorești de la următorii 5-10 ani?

De aproape 2 ani cresc, alături de Andrei Tudose, VAGon – spațiu in(ter)disciplinat, un hibrid artist-run în cadrul Atelierelor Malmaison. În același timp, lucrez cu oamenii frumoși de la Asociația Fotografică Allkimik și Qolony și, mai ales, lansăm în orbită foarte curând Asociația Culturală Marginal (deci nu-mi voi vedea capul de treabă și bucurii în următorii ani). 

În paralel cu toate inițiativele de antreprenoriat cultural, lucrez constant și intens la proiecte personale și colaborări, în care prioritizez cu pasiune cercetările și experimentele mele în holografie argentică și alternativă. Ce-mi doresc de la următorii ani este să-mi extind cercetările și rețeaua de colaborări, pentru a-mi dezvolta practica și, în egală măsură, a participa pozitiv la dezvoltarea sectorului cultural și la nișele mele de interes (art & science / technology, abordări alternative în holografie).

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora