Sebi și Alexandru, gemenii dintr-un sat din Bacău care, în ciuda suferinței de a-și fi pierdut tatăl în ziua de Crăciun, au luptat și au învățat să ajungă să îmbrace straiele preoțești

Sebi și Alexandru sunt gemeni. Sunt copiii mai mici ai familiei Cerbu, primii doi din clasa lor și probabil viitori preoți în zonă.

Dacă întrebi prin Păncești, Sascut de familia Cerbu, toți sătenii își vor scoate pălăria în amintirea părintelui Cerbu care, de doi ani, „slujește în cer”, așa cum spune soția lui. A fost un soț minunat, un tată extraordinar, un preot devotat credinței sale, „a fost un om”.

O boală aprigă l-a răpit de lângă familia sa, de lângă soție și cei trei copii.

Gabriela Cerbu, profesoară de limba română la școala din sat spune că probabil nu-și va reveni niciodată, dar cei care îi dau putere și de la care învață curajul sunt chiar copiii ei: Ștefan, Sebi și Alexandru, cei trei „Atlași” pe umerii cărora apasă greutățile lumii.

Ștefan este cel mai mare, urmează să devină preot și toată familia speră să ia locul tatălui său în parohie, pentru că în familie deja a preluat aproape toate responsabilitățile părintelui Cerbu.

Însă azi vom vorbi despre Sebi și Alexandru. Povestea lor a fost auzită și spusă mai departe de Narada pentru că e pe atât de emoționantă pe cât de inspirațională pentru orice copil de vârsta lor.

Citește și: Povestea copilului ce la 9 ani învață singur limba engleză și rezolvă cele mai complicate probleme la matematică. Cristian, copilul cu o minte sclipitoare a cărui tulburare comportamentală rămâne nediagnosticată

Sebi și Alexandru au fost mereu buni la învățătură. Nici nu aveau cum să fie altfel atâta vreme cât au luat exemplu de la părinții lor. Când tatăl lor s-a prăpădit, în ziua de Crăciun, au suferit o traumă enormă și probabil că și-au pus măcar una dintre acele întrebări legate de sensul vieții. Și-au pierdut modelul, mângâierea, sprijinul. De pe o zi pe alta au trebuit să se îmbărbăteze unul pe altul, să-și găsească inspirație și model de viață în fratele lor mai mare și să dea dovadă de curaj și putere pentru a-și îmbărbăta mama.

Cu toate aceste poveri pe sufletul lor, nu au uitat nici o secundă ce e important în viața lor: educația. Deși poate lacrimile i-au împiedicat de multe ori să citească sau să exerseze la matematică, nu s-au lăsat învinși și au învățat în continuare la fel de bine. Au terminat clasa a VIII-a cu cele mai bune medii din clasă și vor intra în curând la seminarul teologic, urmând calea bătătorită de tatăl și fratele lor.

Și chiar dacă țelul lor de a intra la liceu a fost atins, i-am găsit pe amândoi repetând materia pe platforma Naradix. Iată mai jos povestea lor spusă chiar de ei, dar și de mama și diriginta lor.

Sebi și Alexandru, gemenii care se pregătesc să fie admiși la Seminarul Teologic, din dorința de a urma calea tatălui lor

Alex, cu ce medie ați terminat clasa a VIII-a și către ce vă îndreptați?

Alex: Clasa a VIII-a am terminat-o cu media 9,97 și vrem să mergem la Liceul Teologic Melchisedec Ștefănescu.

Sebi, de ce ați ales Liceul teologic?

Sebi: Deoarece ne va oferi multe oportunități din punct de vedere creștin și cultural.

A fost alegerea voastră sau a fost alegerea fratelui, tatălui, mamei voastre?

Sebi: A fost alegerea noastră.

Cum vedeți voi viitorul vostru pe mai departe? Ce o să se întâmple?

Alex: În viitor vrem să ajungem preoți, aici în sat, sau în alte locuri.

Știu că voi ați trecut printr-o tragedie. Ce s-a întâmplat?

Sebi: Tatăl nostru a decedat în 2019, de Crăciun.

Citește și: Leonard, băiatul care a sfidat moartea și a ajuns unul dintre cei mai buni elevi din Barboși, învățând singur de pe patul de spital

Povestește-mi despre tatăl vostru…

Sebi: A fost preot paroh în parohia Păncești, a fost secretar și urma să fie protopop. Numai că s-a îmbolnăvit.

Cum ați primit voi lovitura asta?

Sebi: Ne-am așteptat oarecum. Eram pregătiți.

În situația asta, voi ați continuat să învățați. Nu v-a fost greu să vă concentrați la școală?

Sebi: Noi am învățat în continuare ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Am fost pozitivi. Oamenii din jur ne-au motivat.

E important să înveți?

Sebi: Da, e important să înveți, te ajută.

Voi învățați bine de când erați mici?

Sebi: Da, noi învățam bine de când eram mici, mai ales din clasa a V-a. A V-a am dus-o foarte bine, dar și mai bine clasa a VIII-a.

Vă place vouă să învățați, vă e ușor sau ați simțit că asta e șansa voastră?

Sebi: Am simțit și că asta e șansa noastră în viață și cel mai important, pe primul loc este învățatul.

Cum a fost anul de pandemie pentru voi?

Alex: A fost o provocare atât pentru noi, cât și pentru profesori. Nu era cum am fi mers fizic la școală.

Simțiți că ați pierdut din materie?

Alex: Pierderi au fost, dar sperăm că vom recupera prin platforma aceasta Naradix.

Ce înseamnă mama pentru voi?

Alex: Mama pentru noi este o fereastră care, atunci când avem nevoie, ne ajută mereu.

Dar și voi o ajutați, nu?

Sebi: Da și noi o ajutăm cu ce putem, cu treburile prin casă…

Citește și: Gabriel, băiețelul de etnie romă al cărui mare vis a fost să primească o culegere de matematică și o căruță de lemne. Cum ajunge un copil cu opt frați și un singur părinte, fără nici un venit, as la matematică?

Mama voastră mi-a spus că de când s-a întâmplat nenorocirea cu tata, voi, toți trei încercați să o protejați ca și cum ea e copilul și voi adulții. De ce?

Sebi: Da, de când a murit tata, noi încercăm să o protejăm deoarece considerăm că și ea a simțit durerea la fel cum am simțit-o și noi.

Povestiți-mi de Ștefan!

Sebi: Ștefan e fratele nostru, are 22 de ani și este student la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu.

Cumva Ștefan a preluat responsabilitatea tatălui în casă?

Sebi: Da, Ștefan a preluat responsabilitatea tatălui nostru și cum l-a ajutat tata la liceu, așa ne va ajuta și el în continuare.

Gabriela Cerbu, profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Sascut, mama lui Sebi și a lui Alexandru

Câți copii aveți?

Am trei copii, respectiv Ștefan care are 22 de ani și este student la Teologie și ceilalți doi băieți mai mici, în vârstă de 15 ani, viitori elevi ai Seminarului teologic.

De unde pasiunea asta pentru teologie?

Din familie. O moștenire de familie de la tatăl lor. Și cred că nu numai. Li s-a înfiripat din educația primită de-a lungul timpului.

Povestiți-mi despre tatăl lor…

Tatăl lor este, că-mi place să vorbesc la prezent, este preot, slujește în cer actualmente. Un om deosebit. Pe lângă profesia de preot, un tată deosebit, un soț deosebit, un om. Un mare om.

Ce s-a întâmplat?

Uneori viața ne oferă surprize neașteptate. Cred că Dumnezeu l-a iubit prea mult și a vrut să fie acolo, lângă el și actualmente slujește în cer.

Evit, de regulă, să vorbesc despre acest subiect, însă atunci când viața ne oferă anumite surprize e bine să nu ne punem întrebări. O boală fugitivă, neașteptată ni l-a răpit.

Cum au primit copiii lovitura asta?

Copiii au fost mai puternici decât mine. Am învățat de la ei să fiu puternică. M-au încurajat, sau ne-am încurajat reciproc și împreună încercăm să depășim momentul, deși nu l-am depășit și nu știu dacă îl vom depăși vreodată. Învățăm unii de la alții să primim acea forță care să ne ajute să mergem mai departe.

Sebi și Alex erau printre primii în clasă. O astfel de tragedie pe oricare dintre noi ne-ar dărâma. Ei au rămas în continuare cei mai buni, iar Ștefan înțeleg că este în continuare bursier. Cum?

Indiferent de vitregiile pe care ni le oferă viața, copiii, în general ne dau lecții nouă, adulților. Ei încearcă să nu ne dezamăgească pe noi, părinții. Au încercat mai mult ca oricând să-mi demonstreze mie, poate și lor, puterea aceasta de a merge mai departe. Au încercat într-o oarecare măsură să-și demonstreze lor că pot face față și pot să depășească orice moment.

Am aflat că dumneavoastră sunteți unul dintre voluntarii Narada, în programul Naradix. Și tot așa am aflat că ați avut un moment, poate chiar mai multe, în care ușor v-ați reproșat că nu v-ați lăsat timp să vă dedicați lor….

Naradix a fost o adevărată provocare. După cele întâmplate în familie mi-am propus să-mi țin mintea ocupată. Pentru mine, proiectul Narada a venit asemeni unei completări a ceea ce aveam eu nevoie de fapt. Într-adevăr, am apreciat atât de mult proiectul și ceea ce am făcut, am făcut cu atâta drag și atâta pasiune încât am neglijat oarecum responsabilitățile familiale. Am încercat să echilibrez într-o oarecare măsură misiunea mea de mamă cu cea de profesor la clasă și să-mi dedic timp și pentru Narada. De ce? Pentru că mi-a plăcut.

Citește și: Robert, copilul care a învățat să scrie și să citească abia în clasa a III-a, datorită tehnologiei: „Dacă înveți, poți să ajungi cineva. Dacă te joci pe afară, nu prea ajungi nimic”

Mai mult decât atât sunt mamă. Dar sunt mamă și pentru copiii mei, dar și pentru copiii de la școală și atunci când vreau să fac un lucru de calitate, caut soluția ca să-mi și iasă acel lucru. Într-adevăr am muncit, dar am muncit cu drag.

Și totuși, deși spuneți că ați simțit că v-ați neglijat copiii, Sebi și Alex au avut cele mai mari medii din clasă. Ce încolțește în sufletul dumneavoastră în astfel de momente?

Mândria de mamă. Încolțește mândria de mamă atunci când vorbim de copiii noștri, indiferent de notele pe care le obțin.

Într-adevăr, ei au terminat primii în clasă, dar, în mediul rural, avem dezavantajul de a nu avea și alt profesor la clasă. Eu le-am fost și mamă, le-am fost și profesor. Nu știu dacă nu apare subiectivismul într-o oarecare măsură. Și atunci, neavând această alternativă, poate de multe ori am fost mai aspră cu proprii copii decât cu ceilalți, poate elevilor mei le-am mai tolerat unele greșeli, dar copiilor mei nu. Nu a existat aceeași toleranță și exigența și-a spus cuvântul.

Dacă ar fi să le faceți un portret lui Sebi și lui Alexandru, cum ar fi acesta?

Sebi și Alexandru sunt micii Atlași, iar Ștefan este marele Atlas pe umerii căruia atârnă toate greutățile familiei. Umerii săi sunt împovărați. Dar, în egală măsură și pentru Sebi și Alexandru sarcinile sunt apăsătoare, dar știu să și le împartă. Deși sunt gemeni, sunt personalități total diferite. Sebi este gospodarul casei, el se ocupă de toate activitățile din curte, iar Alexandru este copilul căruia îi place mai mult să deretice. Practic își împart sarcinile. Și, mai mult decât atât, sunt foarte responsabili. Întotdeauna îmi vine în ajutor, fie în bucătărie, fie în curte, în orice.

Dacă închideți ochii acum și vă imaginați o zi de mâine în care se poate întâmpla orice, care ar fi cea mai arzătoare dorință?

Îmi doresc din tot sufletul să nu-și piardă încrederea în sine și, de asemenea, ca orice părinte, îmi doresc să-i văd pe propriile picioare, să rămână aceeași copii sinceri, cu sufletul curat, curajoși și oameni. Așa cum a fost tatăl lor.

Simionescu Ana Elena, profesoară de limba franceză și diriginta gemenilor Sebi și Alexandru

Povestiți-ne despre Sebi și Alexandru. Cum au început clasa a V-a și cum au terminat clasa a VIII-a?

Sebi și Alexandru, la începutul clasei a V-a, când i-am cunoscut, ca orice copii care trec de la o etapă la alta, erau timizi, dar cu toate acestea erau zâmbăreți, încrezători, curioși și așa au continuat și pe parcursul celor patru ani de gimnaziu. Și erau prietenoși și apropiați din prima de profesori, iar aici mă includ și pe mine. Nu le-am simțit vreo teamă sau vreo reticență, chiar dacă, în anii anteriori, doamna învățătoare a fost cea mai importantă pentru ei.

Ce rezultate aveau în primele clase?

Chiar de la început s-au remarcat că au avut rezultate foarte bune, chiar și la obiecte noi. Au avut note de la 8 în sus, amândoi. S-au descurcat foarte bine încă de la început.

Erau printre primii copii în clasă.

Știu că ei au trecut printr-o dramă. S-a simțit trauma aceasta la școală?

Au trecut printr-o traumă, într-adevăr și dacă stau să mă gândesc efectiv la ore, nu pot să spun că s-a simțit. Ei, chiar și după această perioadă foarte dureroasă, s-au menținut. Nu am simțit o diferență, nici la note, nici la comportament. Cunoscându-i mai bine am văzut starea lor care, bineînțeles, nu avea cum să fie aceeași, dar în același timp i-am văzut foarte puternici și cu zâmbetul pe buze, atât cât s-a putut. Iar la note s-au menținut la fel și după această traumă prin care au trecut.

Cum au terminat clasa a VIII-a?

Clasa a VIII-a s-a terminat foarte bine pentru amândoi, având primele două medii din clasă, iar la Evaluarea Națională notele au fost îmbucurătoare pentru ei, au arătat că nu au muncit degeaba. Ei au fost mulțumiți și noi suntem mulțumiți.

Cum a fost pentru ei perioada de învățământ online? Cum i-ați simțit?

Chiar și în perioada online pot să spun că ei erau printre cei care nu lipseau niciodată. Chiar și dacă aveau probleme cu internetul, ceea ce se întâmpla destul de des în satul de unde sunt ei, găseau o modalitate să intre. Ba se duceau la școală, găseau oricum un mod de a intra la ore, să nu rateze nici o materie.

Sper să nu mă înșel acum, dar nu cred că au avut vreo absență în perioada online. Mereu au fost foarte implicați, au fost conștiincioși și au dat ce au avut mai bun din ei, chiar și în perioada asta nouă și complicată pentru ei.

Cu toate acestea, simțiți că atât ei, cât și ceilalți copii din școală au pierdut anumite noțiuni din materie, că au nevoie să recupereze?

Nu pot să spun că nu s-au văzut anumite schimbări, poate chiar și pierderi pentru unii dintre ei. La Sebi și la Alexandru eu nu am văzut asta, însă, în cazul unora care nu au intrat și nu și-au dat interesul, acolo se vede pierderea. Ei fiind conștiincioși și lucrând în plus acasă, chiar și în perioada aceasta online eu nu am simțit că ar fi avut goluri.

Cum vi se pare programul Naradix?

Mi se pare un program foarte util. Cred că mereu este bine să ducem mai departe pentru a dezvolta și alte laturi, atât ale învățământului, cât și ale copiilor, să-i învățăm să exploreze, să afle tot felul de lucruri noi. Iar când este vorba despre un proiect cum este acesta, eu îl susțin pentru că atâta timp cât este în beneficiul copiilor și în beneficiul învățământului, cred că este numai de bine.