Silviu Florea, fondatorul Pedagogul Virtual, o platformă dedicată copiilor care vor să înveţe, dar nu au ajutor: „Dacă nu investești energie deloc în societatea în care trăieşti și în mediul în care te afli nu poți să te aștepți să primești numai lucruri bune”

Silviu Florea este tipul de om care crede că pentru a avea societatea pe care ne-o dorim este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Crede în educaţie şi experienţe diverse şi acţionează astfel încât să transforme ideile în practică. Aşa a ajuns să creeze Pedagogul Virtual, o platformă care pune în legătură copiii care vor să înveţe, dar nu au sprijinul necesar şi oamenii care vor să îi sprijine şi să îi ajute la materiile la care au nevoie. Le oferă nu doar accesul la pedagogi dornici să ofere timp şi cunoştinţe, dar şi toată aparatura tehnică de care au nevoie pentru a beneficia de acest ajutor.

Iar rezultatele nu au întârziat să apară: copii care se gândeau să abandoneze şcoala acum se pregătesc pentru admiterea la liceu, alţii care erau convinşi că nu au cum să treacă clasa au luat Evaluarea Naţională cu note de 7 şi 8. Pedagogul Virtual este proiectul care le dă copiilor încredere în propriile forţe şi îi face să-şi dorească mai mult.

Silviu, cum a apărut ideea Pedagogului Virtual?

Eu zic că este un proiect născut din dragoste, din dragoste pentru un copil. Am făcut prea multă şcoală cu el probabil şi la un moment dat a zis că vrea să plece la tatăl lui, ca să dribleze lucrul acesta. S-a dus, iar eu a trebuit să inventez un sistem prin care să pot face şcoală cu el şi de la distanţă. Cum cei mai mulţi dintre copiii de azi au un alt sistem de învăţare şi atenţie, trebuia să fie o metodă foarte interactivă şi foarte uşoară, simplu de utilizat, doar să fii cu caietul şi atât.

După vreo câteva luni de gândire şi după multe teste am reuşit să fac acest sistem. Ţi-l şi arăt! Cu acest sistem filmezi efectiv caietul copilului. Acum, în online, trebuie să faci poză la caiet, să trimiţi sau să arăţi la cameră, nu se vede bine de multe ori. E complicat şi te scoate din ritm.

Eu am făcut acest braţ printat 3D în care poţi pune webcam-ul sau telefonul mobil şi în acest fel pedagogul vede în timp real exact ce face şi cum face copilul pe caiet. Poate să interacţioneze, să corecteze şi să explice chiar în acel moment.

Asta se întâmpla înainte de pandemie. Sistemul a mers foarte bine, drept pentru care şi alţi părinţi, în pandemie, m-au întrebat dacă nu vreau să îi ajut şi pe copiii lor, pentru că din şcoala online nu rămâneau cu prea multe lucruri. Am văzut că lucrul acesta se bucură de o absorbţie destul de bună şi de un feedback destul de bun şi atunci m-am gândit că ar fi o idee bună să îl fac la nivel naţional, să se bucure cât mai mulţi copii de el.

Aşa a apărut ideea Pedagogul Virtual. Pedagog pentru că ajută foarte mult copiii care au probleme să înţeleagă anumite lucruri. Scopul acestui proiect este să te ajute să înveţi, să înţelegi, să îţi faci temele. Este 1:1, totul se petrece aşa, este super interactiv. Eu numesc sistemul acesta învăţământ de jos în sus. Adică, de acolo de unde este copilul tu îl împingi un pic mai sus. Nu îl presezi de sus în jos, nu îi spui că nu e capabil sau că nu ştie. Dimpotrivă! Te bagi sub el, îl sprijini şi îl ajuţi să urce. Şi o virgulă dacă e mai sus decât era şi tot e mai mult decât nimic.

Iar un alt avantaj major este faptul că eu pot face asta oriunde aş fi. Eu intru online cu copiii şi când sunt plecat prin ţară, şi când sunt pe afară, fac de peste tot şi ei nu simt nicio problemă.

Silviu Florea, Pedagogul Virtual: „Sunt oameni care vor să facă bine şi care atunci când au o oră liberă o investesc în sprijinul unui copil mai puţin norocos”

Revenind, de aceea i-am dat denumirea de pedagog, pentru că rolul lui este să te înveţe, să fie cu tine pe acest drum, să stea cu tine şi să te ajute să înţelegi tot ce este de înţeles acolo.

Voi vă adresaţi unei anumite categorii de copii, corect? Copiilor cu mai puţine posibilităţi.

Absolut! Mi-am făcut un motto din aceasta, practic. Vreau ca fiecare copil care îşi doreşte să înveţe, să o poată face chiar dacă nu are posibilităţi sau nu are cine să îl susţină. Deci noi ne adresăm celor care vor să înveţe, dar nu au posibilităţi, sunt 2 KPI pe care îi urmărim. Nu sunt în targetul nostru cei de care se ocupă părinţii, pot să facă asta şi nici cei care nu vor să înveţe pentru că noi implicăm foarte multe resurse în acest proiect şi vrem să fie folosite cu succes. Gândeşte-te că noi le dăm calculator, webcam sau smartphone pe post de webcam/modem, le dăm absolut tot ce au nevoie ca să înveţe.

Pot spune că Pedagogul Virtual este un marketplace prin care încercăm să atragem pe de o parte copiii care vor să înveţe, dar nu au posibilităţi şi, pe de altă parte, oameni care au avut norocul să înveţe mai bine şi mai ştiu materia de generală, astfel încât să îi poată susţine pe acei copii şi care pot oferi o oră – două pe săptămână ca să lucreze cu un copil. Noi selectăm copilul şi tot noi îi ducem toate materialele de care are nevoie. Tot ce face acest pedagog este să facă bine din confortul casei/biroului lui.

Deviez acum puţin de la subiect ca să îţi spun că am făcut şi eu voluntariat, la rândul meu, pentru alte ONG-uri. Îmi lua o oră drumul, ca să ajung la centrul de copii respectiv, stăteam acolo încă o oră, 2, 3 ca să facem temele, după care mai făceam încă o oră ca să ajung acasă. Ca să fac un bine eu aveam nevoie să îmi iau o zi de concediu şi era extrem de greu. În felul acesta pierde toată lumea: şi copilul şi eu şi societatea. Foarte frumos proiectul, dar pentru mine era foarte complicat să fac acest lucru în fiecare săptămână.

Pot spune că asta e o a doua nevoie pe care am satisfăcut-o. Sunt mulţi oameni care vor să facă bine, dar nu ar putea să se deplaseze prea mult în mod constant sau să se ducă prin sate, să caute aceşti copii, să le ofere resursele de care au nevoie. Prin urmare Pedagogul Virtual este canalul potrivit pentru un om care vrea să facă bine, dar nu are acest timp să alerge după copii, să-şi ia concediu ca să poată face acest bine. Este celălalt motiv pentru care am făcut acest ONG, să le ofer ocazia de a face binele pe care îşi doresc să îl facă fără să fie nevoiţi să facă asemenea eforturi. Aşa, dacă au o oră – două libere într-o săptămână, pot ajuta de oriunde sunt ei în acel moment – acasă, la muncă, oriunde.

Eu zic că este o nevoie reală în societate în acest sens. Iar proiectul ăsta cred eu că uneşte cele 2 Românii, cea de la sat cu cea de la oraş, cea săracă cu cea bogată. Succesul unei societăţi nu este dat de separatism. Acţiunile unora influenţează vieţile altora şi aceasta este valabil în ambele sensuri. Acţiunile bogaţilor influenţează viaţa celor săraci, iar viaţa acestora şi acţiunile lor impactează viaţa celor cu posibilităţi. Pentru a avea succes este nevoie să fim toţi împreună şi eu cred că platforma Pedagogul Virtual este un astfel de canal, prin intermediul căruia cele 2 lumi devin una singură.

Citeşte şi: Educație de excepție în inima satului: de la clopoțelul ce sună „I want to break free”, la mobilizarea unei întregi comunități în jurul școlii, capabilă să schimbe destinele copiilor – LIFE.ro

Ai spus că voi selectaţi copiii? Cum faceţi asta?

Mergem în sate, vorbim cu primari, preoți, profesori, în principiu, cu profesori care să ne recomande acești copii. Apoi mergem acasă la ei, la familie, să vedem care este situaţia acolo pentru că dacă familia nu-i susține lucrurile pot lua repede o turnură nedorită. Dacă familia zice da și a 2-a zi vinde calculatorul la piață n-ai făcut nimic. Prin urmare este un proces mai greoi, dar ştii că merită. Pentru că anul acela şcolar sau cât rămâne acel copil alături de noi chiar se fac lucruri utile. Anul acesta şcolar vrem să îl terminăm cu 30 de copii pe care să îi putem ajuta aşa cum au nevoie.

Cea mai mare provocare este să atragem pedagogii în povestea asta pentru că oamenii sunt reticenţi. Culmea, temerile lor – deşi vorbim de oameni foarte capabili şi cu multă carte sau poate tocmai din acest motiv – sunt acelea că se tem că nu mai ştiu suficient de bine materiile din generală la care au nevoie de ajutor respectivii copii. Oamenii cel mai bine pregătiţi sunt exact cei care îşi pun cele mai mari probleme.

Dar ideea este mai complexă de atât, nu e vorba doar de ecuaţia de gradul 2 sau de cum explici Past Tense-ul la engleză. Faptul că un om de la oraş sau din altă parte, nu neapărat de la oraş, dar faptul că acel om îl bagă în seamă, stă cu el să-şi facă temele, îl înţelege, nu îl ceartă, nu îl trimite la porci sau la vaci sau nu ştiu la ce muncă, acesta este deja un mare, mare plus. Doar să stai de vorbă cu un astfel de copil, să fii acolo cu el şi pentru el timp de o oră sau două, în felul acesta copilul acela prinde aripi. Majoritatea rezultatelor pe care le-am obţinut până acum au fost tocmai pentru că am acordat atenţie acestor copii, iar în felul acesta ei se deschid.

Hai să vorbim puţin despre rezultate, dacă tot ai pomenit de ele!

Avem câteva cazuri absolut impresionante. Au fost 2 copii de clasa a VIII-a care au intrat în program în a doua parte a anului şcolar, cu 4 în teză şi care abia treceau la matematică, iar la Evaluarea Naţională au luat 7 şi 8.

Însă poate cel mai de succes caz este cel al unui copil care nu mai fusese de 9 luni la şcoală, din motive medicale. A lucrat de pe patul de spital, inclusiv examenul l-a dat tot de acolo şi în condiţiile acestea a intrat la liceu.

Un alt caz este cel al unei fete de clasa a VII-a care voia să abandoneze şcoala, dar după ce a văzut că matematica nu e chiar aşa, ceva de neînţeles, a decis să continue studiile. Vine dintr-o familie extrem de săracă, destrămată şi nu mai avea prea multe speranţe în direcţia educaţiei. Lucrând cu pedagogul nostru a ajuns acum în clasa a VIII-a şi l-a anunţat că s-a hotărât să meargă şi la liceu.

Cum sunt pedagogii cu care lucraţi? Ce pregătire au ei?

Pedagogii noştri nu sunt profesori. Cei mai mulţi sunt corporatişti sau studenţi. În principiu sunt oameni cu familii, pentru că ei înţeleg cel mai mult această nevoie, dar avem şi studenţi şi chiar pedagogi din diaspora. Sunt oameni care vor să facă bine şi care atunci când au o oră liberă o investesc în sprijinul unui copil mai puţin norocos. Repet, copil selectat de noi, care este prezent la fiecare şedinţă, care nu va spune că nu vrea să lucreze atunci când i se oferă ocazia. E drept că până acum nu ni s-a întâmplat să avem parte de astfel de situaţii, dar cu siguranţă se va întâmpla şi asta.

Tu faci voluntariat, pedagogii fac voluntariat, dar partea tehnică nu e deloc ieftină. Cum vă descurcaţi?

O parte din aparatură am primit-o ca donaţie, alta am cumpărat-o cu bani primiţi de la companii sau oameni care au vrut să ne sprijine, mulţi chiar în mod anonim. Unele calculatoare le-am primit în mod direct de la oameni care au înţeles misiunea noastră, altele le-am luat din sponsorizări. Eu nu ştiu vreun ONG care o duce bine, dar eu zic că oricât de greu ar fi, noi ne vom îndeplini misiunea.

Bucuria mea mare este că am avut un susţinător din momentul 0, primul susţinător al acestui ONG, Carfixapp – o aplicaţie de mobilitate, care din secunda 2 în care i-am povestit a decis să vină alături de noi, în proiect. Pe mine m-a impresionat omul acesta  pentru că noi nici nu dădusem drumul efectiv și mi-a spus imediat că mă susține pentru că este nevoie și i se pare inovatoare ideea mea. În toată excursia aceasta a mea am văzut cum merg lucrurile – baţi la multe uşi luni de zile şi nu se întâmplă nimic şi ajungi la cineva care în câteva secunde îţi spune că îi place şi se bagă în proiect. Aşa a fost acest om, a rezonat de la început şi ne-a acordat un sprijin extraordinar.

Silviu Florea, Pedagogul Virtual: „Dacă noi nu ne creștem proprii copii, unu la mână – rămân aici şi îţi vor da în cap, pentru că trebuie să trăiască cumva sau emigrează şi se duc carne de tun, să lucreze la lopată, ceea ce este o pierdere pentru toți”

Important este ca cei care rezonează cu ea să vină să pună umărul alături de noi şi când spun asta mă gândesc în primul rând la pedagogii de care avem nevoie ca să facem bine. Gândeşte-te că mulţi merg într-o zi să strângă gunoiul dintr-un loc anume, iar în altă zi plantează copaci. Şi, în restul de 363 de zile ce facem? Fiecare îşi vede de treaba lui, nu? Cum ar suna, în schimb, ca o companie precum Orange, Bitdefender, Kaufland, orice companie mare să vină şi să spună: „5% dintre angajaţii noştri susţin educaţional copii defavorizaţi din toată România”? O oră pe săptămână, în timpul programului de lucru sau în afara lui, să sprijine astfel de copii prin intermediul Pedagogului Virtual. Pentru că în mod real cea mai mare provocare a noastră este să avem acces la cât mai mulţi pedagogi. Sigur, şi resursele financiare sunt extrem de importante, dar resursa umană este cea mai valoroasă în acest proiect.

Practic, voi lucraţi cu copii de ce vârste?

Lucrăm cu copii din clasele V – VIII pentru că cei mai mici nu prea ştiu să mânuiască un calculator, mai ales că mulţi dintre ei îl văd pentru prima dată. Mai mult, cei mai mulţi dintre elevi abandonează şcoala în acest interval, în clasele V – VIII. România are cea mai mare rată de abandon şcolar timpuriu din Uniunea Europeană, iar cererile către noi au venit exact din această direcţie, de la gimnaziu. Avem şi cereri de la elevi de liceu, dar aici e mai greu la capitolul pedagogi pentru că şi nivelul este mai ridicat şi trebuie să îndrumi corect copilul acela.

Dar pentru clasele V – VIII chiar nu este atât de complicat pe cât se tem oamenii. Eu le mai spun celor cu care vorbesc ceva de genul: „Gândeşte-te că alternativa acelui copil este să se ducă cu vaca pe câmp sau să taie lemne. De la tine află mult mai multe lucruri chit că doar îi povesteşti ce faci tu la muncă sau că faci o oră până la serviciu, că ai calculatoare şi că programezi nu ştiu ce soft.” Orice explicaţie de acest fel îl scoate pe acel copil din zona în care trăieşte şi îi arată variante noi, alte posibilităţi – cu atât mai mult cu cât vorbim inclusiv de cazuri cu WC în curte, fără apă curentă sau alte lucruri care pentru noi par greu de conceput în prezent. Impactul mare este la chimia asta umană şi apoi este educaţia.

Pe tine cine te-a ajutat să înveţi?

Fratele meu! Şi îmi este foarte, foarte clar că dacă nu stătea el după mine eu nu aş fi învăţat. Au fost 2 etape aici: prima, în care mă ajuta şi îmi făceam temele cu el şi a doua, cea în care el a plecat la facultate, eu am rămas acasă şi am crezut că nu am să mă descurc fără ajutorul lui. Dar treptat am observat că toate cunoştinţele dobândite până atunci m-au împins şi am făcut faţă şi liceului şi facultăţii. Au fost propriile puteri acolo, dar fără o bază solidă sigur nu era acelaşi drumul meu. Şi asta încercăm să facem şi noi cu copiii ăştia, să le oferim o bază.

De aici vine acel concept al tău, cu educaţia de jos în sus?

Da, da, pentru că am văzut cu toţii că invers, de sus în jos, nu te ajută absolut deloc. Rolul unui pedagog este să ia un copil din punctul în care se află şi să îl ducă puţin mai sus. Iar aceasta nu o poţi face decât dacă îl împingi de jos în sus, e în firea lucrurilor.

Silviu, care e visul tău pe termen mediu şi lung referitor la acest proiect?

Visul meu este să creştem noi, ca societate şi să ne ajutăm, indiferent din ce parte a aceleiaşi bărci privim România. Şi eu cred că asta se poate face în primul rând prin educaţie şi prin şcoală. Trebuie rupte barierele acestea între cele 2 Românii, între cele 2 zone: rural-urban, bogat-sărac, să nu mai fie polarizată lumea aceasta.

Pedagogul Virtual este un astfel de canal, o intermediere plăcută între cele 2 lumi, fiecare rămânând în sfera lui, dar cu rezultate vizibile. Din punct de vedere demografic România nu stă deloc bine, iar dacă noi nu ne creștem proprii copii, unu la mână – rămân aici şi îţi vor da în cap, pentru că trebuie să trăiască cumva sau emigrează şi se duc carne de tun, să lucreze la lopată, ceea ce este o pierdere pentru toți. De aceea noi selectăm copii care vor să învețe, dar nu au posibilități.

Tu te-ai gândit vreodată să pleci din țară?

Motivaţia plecării din ţară este una economică pentru mine. Momentan nu este, dar e adevărat că începe să crească. Nu o văd însă imediat şi chiar dacă ar fi să se ajungă la emigrat, multe proiecte vor fi dedicate tot României, aşa cum văd la foarte mulţi români din diaspora, foarte, foarte implicaţi în această direcţie. Oamenii aceştia nu dau uitării România, ci încearcă să aducă aici diferite proiecte, investiţii, mecanisme care să producă și pentru România.

Şi să știi că eu nu mai văd România atât de separată. La nivel de UE suntem la un nivel destul de bun. Gândește-te că în 2 ore jumate – 3 ajungi aproape oriunde în Europa, cu avionul. În Bucureşti, de exemplu, cu puţin noroc faci o oră jumate până la muncă. Nu mai suntem atât de izolaţi, atât de marginalizaţi.

Dar cred că misiunea mea, scopul meu este în direcţia aceasta a educaţiei, să-i cresc pe cei din jur beneficiind totodată şi eu, ca individ al societăţii, de un nivel crescut al acesteia, nivel la care am pus umărul. De ceva timp îmi este foarte clar că culegi exact ceea ce semeni, deci dacă nu investești energie deloc în societatea în care trăieşti și în mediul în care te afli nu poți să te aștepți să primești numai lucruri bune fără să faci niciun efort. De când am realizat acest lucru am început să investesc în mediul în care sunt, în zona mea, în partea aceasta socială, iar demersul acesta de ONG-ist mă bucură foarte mult.

Silviu, tu ai scris şi o carte, „Care este povestea ta?”. Despre ce este vorba?

În 2010 am făcut turul lumii cu rucsacul în spate. Pe urmă am fost cu motocicleta de aici până în Siria și Iordania. Apoi, timp de 9 luni, am traversat tot cu motocicleta America de Sud. Cartea descrie aventura în America de Sud este interactivă prin prezenţa codurilor QR care, odată scanate, duc cititorul la ilustraţii din timpul acestei călătorii şi, mai mult, îl invită la reflecţie asupra propriei vieţi şi asupra propriilor visuri şi dorinţe. Să fii autorul propriei poveşti înseamnă să nu te mai ascunzi de tine însuţi şi de nimeni, să accepţi lumea din jurul tău, să vezi viaţa ca pe o coală albă de hârtie, iar pe tine drept cel care o scrie rând cu rând, clipă de clipă.

Silviu Florea, Pedagogul Virtual: „Viaţa e frumoasă, merită să o trăieşti, să crezi în povestea ta şi să fii eroul propriei poveşti. Însă noi suntem cei care ne scriem povestea”

Şi povestea ta care este? Cum ai ajuns aici?

Sunt inginer, am fost corporatist, am lucrat ani de zile în bancă, am ajuns director, apoi într-o zi m-am dat afară, m-am urcat în avion şi am plecat la kiting, pe o insulă din Turcia, într-un concediu despre care nu ştiam când avea să se sfârşească. La un moment dat au încept căutările şi întrebările clasice, ştiam că ar trebui să caut un job, să reiau veşnicele task-uri, dar era ceva ce nu-mi dădea pace. Tot căutând în mine şi în amintiri am ajuns la ideea că vreau să traversez toată America de Sud pe motocicletă, aşa că am început să creionez planul. Să creionez e corect spus, pentru că planul era că va dura vreo 2 luni toată aventura asta. Nu ştiam exact ce va presupune totul.

Ai ajuns acolo cu avionul. Motorul cum l-ai dus, tot aşa?

Costa prea mult, aşa că am decis să cumpăr unul de acolo. Am căutat pe tot felul de forum-uri şi am dat de un brazilian care mi-a spus că are 3 de vânzare.

Deci tu ai pornit să traversezi America Latină cu motocicleta, dar nu aveai motocicletă.

Exact aşa! Dar dacă laşi frica să te conducă nu ai cum să ieşi din zona de confort. Iar pentru mine confortul înseamnă lipsa progresului, înseamnă stagnare. Nu cred că avem timp într-o viaţă de om să ne permitem să stagnăm, să nu ne cunoaştem mai bine şi să nu ne învingem fricile.

Care este cea mai recentă experienţă de acest gen? Presupun că nu ai renunţat la aventuri între timp.

Clar, nu. Am fost anul trecut până la graniţa cu Pakistanul, tot cu motocicleta.

Te-ai întors în corporaţie?

Nu, nu am mai putut. Am intrat în zona de freelancing. Acum predau business la un accelerator de business, sunt şi coach, dar totul este posibil.

Oare toate aceste călătorii ale tale te-au adus în punctul în care să faci acest ONG?

Cu siguranţă! În afară de Africa, am văzut destul de multe părţi ale acestei lumi şi într-adevăr, merită să investeşti în educaţie. Am înţeles că trebuie să fac lucruri cu sens în viaţa mea, iar educaţia este unul dintre lucrurile cu sens pentru mine.

Ce ai descoperit în toate călătoriile astea ale tale?

Că România e o țară foarte frumoasă, doar nu știm noi ce să facem cu ea. Oamenii sunt la fel peste tot în lume, doar că sunt definiți de regimul politic, social, de relief. Viaţa e frumoasă, merită să o trăieşti, să crezi în povestea ta şi să fii eroul propriei poveşti. Însă noi suntem cei care ne scriem povestea.

Ce te face pe tine să te simţi erou?

Când n-ai nicio şansă sau sunt nişte lucruri care te duc către o zonă mai gri sau chiar neagră şi totuşi reuşeşti sau faci tot ce poţi astfel încât să fii mulţumit de ce ai făcut. Nu rezultatul e cel care contează cu adevărat, ci ceea ce faci pe parcurs. Ştii vorba aceea: importantă nu este destinaţia, importantă este călătoria. Dacă tot te duci şi faci tot ce poţi într-o anumită direcţie care pe tine te satisface, e important să fii tu bine cu tine indiferent de rezultat. Dacă rezultatul e bun, eşti erou, dacă rezultatul e prost, tot erou eşti pentru că deja tu ai făcut tot ce ai putut.

Eu succesul nu îl văd ca pe un succes propriu-zis, ci succesul este să fii bine cu tine, iar drumul către acest bine cu tine este mereu în construcţie. Partea frumoasă este că trebuie să vezi că acest drum în construcţie este o parte plăcută, nu un calvar. Şi eu chiar cred că este plăcut.

Mă întorc acum la zona de educaţie şi vreau să te întreb despre veşnicele prejudecăţi: „pe vremea noastră era mai bine, generaţia asta nu e bună de nimic, educaţia nu mai e ce a fost odată.” Cum se văd lucrurile de la tine?

Sunt de acord cu ambele situaţii. Sunt proiecte în România care o să schimbe învățământul în 5-10-20 de ani și este nevoie de o schimbare totală a lui. Sunt total de acord. Sunt inițiative pe partea aceasta care acționează sistemic și este foarte bine. Pe de altă parte – şi am o disonanţă cognitivă aici – ce face Pedagogul Virtual este că îi ajută pe aceşti copii să treacă anul şcolar şi să nu renunţe la şcoală. Și ca să treci clasa trebuie să corespunzi reperelor de acum.

Trebuie făcut ceva acum, în timp ce vorbim noi, dar trebuie schimbate lucrurile și pe termen mediu. Rolul Pedagogului Virtual este acum, în timp real, ca să nu renunțe copiii la școală, să vadă că cineva este alături de ei și să vadă că lumea nu e atât de rea pe cât le este descrisă în Social Media, la televizor, poate chiar în comunitatea în care trăiesc. Chiar nu este așa.

Susțin inițiativele care vor să schimbe învățământul la nivel sistemic. Este nevoie de asta, îmi este foarte clar. Dar până se produce acea schimbare la nivel sistemic, în fiecare an ai mii de copii care ori renunță ori cine știe ce fac. Virează de pe acest drum al educației și acolo intervine Pedagogul Virtual, oferind acest canal între lumea care mai știe carte și poate sprijini şi lumea care vrea să învețe, dar nu are posibilități.

Îţi recomandăm şi: Șerban Moldoveanu, exploratorul ce descoperă pietrele prețioase prăfuite în rândul copiilor de la țară, pe care îi șlefuiește și îi transformă în diamante. Cine este bărbatul care și-a asumat sarcina de a le oferi o altfel de educație copiilor din mediile defavorizate? – LIFE.ro