Sorin Ene, omul care a transformat cursele ilegale de noapte într-un sport cunoscut în toată lumea, drift-ul. Și cum a transmis pasiunea pentru motoare fiicei sale care la numai 13 ani este senzația circuitului

Derapajul controlat al mașinii sau drift-ul este probabil cea mai spectaculoasă componentă a sporturilor cu motor. Acum 20 de ani nimeni nu știa că drift-ul este un sport, cu atât mai puțin unul sub egida federației Române de Automobilism Sportiv. Și poate că și azi ar fi fost la fel dacă nu era Sorin Ene sau, pentru cunoscători, B69HAI.

Sorin Ene a moștenit pasiunea pentru mașini de la tatăl și bunicul lui, însă nu s-a oprit la plăcerea de a conduce. A vrut să obțină mai mult de atât. În timpul facultății participa la cursele ilegale de noapte din București, acele liniuțe organizate ad hoc pe bulevardele din Capitală. Când poliția a încadrat aceste curse ca fiind infracțiuni, organizatorii au căutat soluții să intre în legalitate, fără să renunțe la marea lor pasiune. S-au organizat asociații și cluburi sportive și astfel s-au putut ține cursele sub o formă sigură și controlată. Dar nu era suficient. Sorin având o mașină cu tracțiune pe spate, inițial a derapat involuntar, după care și-a dat seama că poate obține mai mult de la mașina asta. Așa s-a născut drift-ul în România și curând a luat naștere primul Campionat Național de drift.

După zeci, poate chiar sute de competiții câștigate, Sorin a simțit nevoia să dea mai departe din cunoștințele sale, astfel încât acest sport să rămână viu în conștiința și inimile pasionaților de motoare. Cea mai flămândă de informație cursantă a lui a fost chiar fiica sa, Alice care la 8 ani învăța să conducă și la 11 ani făcea derapaje controlate. Anul acesta, la 13 ani, va concura în aceeași competiție cu tatăl ei, Campionatul european de drift.

Am vrut să-i cunosc și să le aflu povestea. Dar am vrut să o cunosc și pe Cosmina Ene, femeia puternică din spatele unei echipe de succes, mamă și soție ce tremură de emoție la fiecare cursă, dar care este cel mai aprig susținător.

Ce înseamnă drift, ce microb are acest sport și de ce nu mai poți scăpa de el și, mai presus de orice, ce înseamnă familia care creează cea mai închegată echipă, aflați în rândurile de mai jos. Dar vă sfătuiesc să citiți la relanti pentru că doar astfel puteți savura o asemenea poveste 😀

Alice, când te antrenezi? În timpul tău liber?

Alice: Nu. Mergem la antrenamente când sunt circuitele disponibile, mai mereu în timpul săptămânii.

Ce înseamnă asta? Cât te antrenezi?

Sorin: Nu foarte des pentru că sunt foarte scumpe antrenamentele. Ca să-ți faci o idee, un antrenament de 2 zile costă în jur de 7-8000 de lei. Și tenisul e scump!

Pentru drift trebuie să ai o mașină foarte capabilă, destinată unei astfel de activități, o mașină ce te poate ajuta care, de obicei costă în jur de 15 mii de euro. O asemenea mașină se transformă într-un adevărat gater pentru anvelope. Sunt mașini cu peste 450 de cai putere la roată, motiv pentru care anvelopele se uzează în trei ture de circuit.

Alice are mașina ei?

Sorin: Bineînțeles. I-am construit o mașină, special pentru ea.

Și circuitele de antrenament unde sunt?

Sorin: Avem trei circuite, unul lângă Urziceni, altul la Târgu Mureș și al treilea, un circuit de carting la Prejmer, un circuit destul de mic, dar foarte tehnic și foarte potrivit unui antrenament de drift.

Adică pentru un antrenament costă atât de mult chiria pe circuit și anvelopele?

Sorin: Anvelopele sunt cele mai costisitoare pentru că se consumă în jur de 30 în două zile. Apoi plătim chiria pe circuit, asistența tehnică pentru că avem nevoie de mecanici și transportul mașinii pe platformă. În plus mai costă cazarea și alte cheltuieli diverse.

Și atunci Alice cum se antrenează?

Alice: Mai rar. Dar mă antrenez zilnic pe simulator.

Alice, când te-ai urcat prima dată la volan?

Alice: La vârsta de 8 ani.

Te-a pus tati la volan?

Alice: Nu, totul a venit natural. Eu am început să-i bat la cap pe părinți că vreau să învăț să conduc și să fac drift.

Știai tu ce e acela drift la 8 ani?

Alice: Da pentru că m-au luat cu ei de mică. Așa că la 8 ani am învățat să conduc și la 11 ani am învățat să fac drift.

Sorin. Pentru noi fenomenul drift e mai mult decât un mod de viață. Casa este ca un hotel. În afara etapelor din campionat avem foarte multe evenimente în țară cu caracter demonstrativ și pe Alice am luat-o cu noi de mică. Vara noi avem aproape toate weekend-urile ocupate, așa cum sunt lăutarii la nunți. Pe Alice am luat-o cu noi încă de când era în burta maică-si, astfel că de atunci a auzit muzica motoarelor. Noi nu ne-am lăsat copiii cu bunicii acasă, i-am luat cu noi și au crescut ca nomazii.

Sorin tu mai pilotezi?

Sorin: Da, sunt pilot de drift.

Într-o asociație sportivă?

Sorin: Ca să poți să devii pilot de drift se dă examenul de licență pentru că un pilot din oricare alt motorsport nu poate fi întotdeauna un pilot de drift. Cu această licență și cu examenul medical și diploma de la școala de pilotaj te poți înscrie în Federația Română de Automobilism Sportiv, sub tutela ministerului Tineretului și Sportului. Aici ți se eliberează licența de pilot profesionist de drift ce arată ca un permis de conducere.

Și ce faceți cu ea? La ce vă ajută?

Sorin: Această licență are 1 an de zile valabilitate. De când am intrat sub această umbrelă a Federației Române de Automobilism sportiv, organizați într-o comunitate legală, am avut avantaje majore. Putem organiza etape de drift pe stradă, avem susținerea autorităților legale – avem două etape pe Transalpina, unde, timp de 2 zile traseul este închis pentru noi – și avem o deschidere mai mare în fața sponsorilor.

Când ți-ai luat licența de pilot de drift?

Sorin: Mie nu mi-a dat-o nimeni, eu o dau pentru că am fost primul om care a dezvoltat driftul în România.

Când se întâmpla asta?

Sorin: Păi povestea începe cu mult înainte. Am fost mare iubitor de mașini, am moștenit această pasiune, dar am dus-o dincolo de limita la care tatăl meu s-a oprit. El a avut foarte multe mașini, la fel ca și bunicul meu, însă ei s-au oprit doar la a le avea și a le conduce. Eu, beneficiind și de mașinile acestea cu tracțiune pe spate, în speță BMW-urile, am început ușor, ușor să pierd aderența – independent de voința mea la început – și am început să-mi dau seama că tracțiunea pe spate este interesantă. Asta se întâmpla acum vreo 17 ani, când abia îmi luasem permisul de conducere. În acele vremuri nu exista sport cu motor legal în afară de raliu și coastă, două discipline foarte scumpe care nu mă atrăgeau. Însă erau cursele de noapte. Este cea mai importantă etapă din viața mea pe care niciodată nu am încercat să o ascund, cu toate că era o formă ilegală de exprimare.

Liniuțele?

Sorin: Exact! 😀 Acele vestite liniuțe de noapte. La momentul respectiv autoritățile au schimbat legislația și au trecut liniuțele de la încadrarea de contravenție, la cea de infracțiune. Unii s-au lăsat, iar eu, pentru că mi place viața și nu vreau să risc să încalc astfel legea, am fost forțat să iau o altă decizie. Liderii acestor curse de noapte, iubind foarte mult această activitate au fost cumva forțați să treacă în mediul legal. S-au înființat asociații sportive, cluburi sportive, ne-am adunat sub aceeași umbrelă și motivați și forțați de aceste schimbări legislative, am avut ocazia să punem umărul la cea mai mare evoluție în acest domeniu. Singurele locații unde puteam ține curse legale la momentul respectiv erau pistele de aeroporturi.

Și astfel v-ați dus la Federația Română de automobilism Sportiv?

Sorin: Nu atunci, eu încă practicam liniuțele. Ca să vă dați seama, aceste liniuțe au fost recunoscute abia acum un an de zile de către FRAS (Federație).

Noi practicam legal aceste liniuțe prin faptul că eram membri ai cluburilor sportive și la fiecare eveniment organizat în aeroporturi plăteam o taxă de participare la competiții. După un an de zile de astfel de competiții, unul dintre organizatori a venit cu ideea să facem ceva mai interesant pentru că părea că totul se termină prea brusc și prea repede. Așa că s-a introdus proba de îndemânare auto sau freestyle. Astfel, fiecare participant putea să facă ce-l taie pe el capul, ce era în stare cu mașina respectivă. Până atunci, tot ce se făcuse era întoarcerea cu frâna de mână trasă, când ieșea fum și toată lumea era dată pe spate. Eu având tracțiune pe spate, am început să fac derapaje controlate și în decurs de un an de zile spectatorii veneau doar pentru asta, nu-i mai interesau liniuțele. Mi-am dat seama că eu de fapt făceam un haos total și că nu se vedea controlul mașinii, chiar dacă acest moment era super gustat de spectatori: fum, nebunie, turație maximă de motoare. Așa că am încercat să controlez mașina în jurul unui punct fix și așa am evoluat și am început să mă distanțez de ceilalți colegi ai mei. Singura cale de comunicare cu publicul era printr-un site, 4 Tuning, unde toată lumea pe forum cerea informații despre „Haiu” – numărul meu de înmatriculare era B69 HAI. Pe site-ul acesta se anunțau liniuțele și se făcea calendarul de evenimente. Așa m-am remarcat, am început să modific mașina, să o stăpânesc și când am ajuns stăpân pe mine am ales să fac un număr pe care nu l-a mai făcut nimeni în România: alegeam domnișoare dintre spectatori și le puneam jaloane vii pe pistă.

A venit un organizator – era proprietarul site-ului 4 Tuning – , mi-a cerut să înființez o echipă și cu ajutorul lui am organizat un campionat de drift în mai toate orașele din România, în parcările centrelor comerciale. Prima etapă a fost la Suceava și a fost o nebunie acolo: zece mii de spectatori au venit să ne vadă. După această etapă chiriașii molurilor au început să ne ceară.

Când se întâmpla asta, în ce an?

Sorin: Prin 2005. Am început să câștigăm banii, Grațian Sonu de la 4 Tuning era foarte fairplay cu noi, ne găsea locații, organiza competiții, iar noi făceam show. Totul a mers așa până ce am atras și atenția presei. Antena 1 a organizat un concurs de freestyle pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu unde marele premiu a fost de 1000 de euro și pe care eu l-am câștigat. Două săptămâni mai târziu, am câștigat același concurs, la Băneasa. Și peste tot pe unde mergeam ne făceam cunoscuți și încet, încet s-a format un nucleu cu piloții pe care i-am cunoscut în fiecare oraș prin care am trecut.

În străinătate erau campionate de drift?

Sorin: Da și erau mult mai evoluate. Erau în Ungaria, în Anglia, la început, dar cu mult înaintea noastră.

Adică sportul acesta era cunoscut în străinătate, timp în care la noi nu s-a știut de el?

Sorin: Exact! La noi a început prin mine, cu un haos pe care l-am transformat în drift. La cârma acestui campionat național de drift au fost patru oameni până acum, în ultimii ani doi antreprenori care au văzut potențialul acestui sport și care au reușit să transforme această competiție într-una dintre cele mai performante din Europa. Germania nu are campionat de drift, Austria și Elveția la fel, trei țări extraordinar de dezvoltate din punct de vedere al industriei auto și al sportului cu motor. La noi în România vin oameni din Germania, Polonia, Anglia să participe la campionat.

Erai căsătorit când ai făcut din pasiunea pentru mașini ceva mai mult de atât? Adică doamna Ene era în peisajul liniuțelor de noapte?

Sorin: E foarte adevărată zicala că în spatele unui om de succes se află o femeie puternică. Fără un ajutor în viață, indiferent de domeniu, nu poți reuși. În cazul motorsportului care este o activitate extraordinar de costisitoare – nu exagerez când spun că am luat alocația copiilor mei pentru drift, mai ca la păcănele 😀 – dacă nu ai un om care să te susțină, mai ales în momentele grele care sunt mult mai multe decât cele ușoare, eșuezi.

Nu eram căsătorit, însă eram împreună cu Cosmina. Ea mergea peste tot cu mine și mă susținea, eram singurul pasionat de mașini – că nu eram pilot pe vremea aceea – care venea împreună cu iubita la curse. Am fost o echipă încă de la început și am clădit ceva fără ca noi să ne dăm seama, un fenomen din care noi astăzi trăim.

Cosmina, cum era noaptea pe stradă, la liniuțe?

Cosmina: Era frumos pentru că era adrenalină, mai ales că era ceva la limita legii.

Dar nu era periculos?

Cosmina: Era, dar când ești tânăr nu realizezi.

Sorin. Însă întotdeauna am știut unde și când să mă opresc. Sunt colegi pe care i-am pierdut în accidente auto.

Cu ce te ocupi Cosmina?

Cosmina: Sunt PR, marketing manager și fac la serviciu ceea ce fac și acasă 😀.

Sorin, tu mai ai alt job?

Sorin: Nu, acesta este job-ul meu. La un moment dat am realizat că voi îmbătrâni și am vrut să las mai departe cunoștințele mele. Așa că în urmă cu nouă ani, dintr-o joacă, am înființat prima școală de drift din România, ce-mi poartă numele. Mi-a fost foarte greu pentru că nefiind nici o școală de acest gen nici în România, nici în țările vecine, nu știam cum să structurez cursul. Însă, am stat și m-am gândit ce mi-aș fi dorit eu să mă învețe cineva dacă nu știam nimic despre drift, așa că de aici am pornit și de 9 ani structura cursului este identică cu cea din prima zi. Spre norocul meu am moștenit de la mama – fostă învățătoare – tactica pedagogică și în toți acești ani mi-am finisat cât am putut tehnica de predare.

Școala e și pentru copii și pentru adulți?

Sorin: Școala este atât pentru cei care vor să facă performanță în drift și derapaj controlat, dar sunt și cursuri pentru amatori. Aceștia din urmă sunt oameni care din diferite motive nu au mai condus și au nevoie să-și recapete încrederea ca să se poată urca din nou la volan. O altă categorie sunt femeile torturate de către soți atunci când aceștia sunt în dreapta.

Dar dacă am un copil pasionat de mașini, așa cum a fost Alice, îl primești?

Sorin: Sigur că da. Sunt câteva criterii: acordul părinților, adeverință medicală că e apt fizic…

Dar ce vârstă trebuie să aibă copilul?

Sorin: Nu există un prag minim, ci trebuie să aibă o înălțime suficient de mare pentru a ajunge la volan și la pedale, cu tot cu pernele ajutătoare. Și Alice are perne ajutătoare și la vârsta aceasta.

Alice, la ce performanțe ai ajuns tu?

Alice: Am evoluat foarte mult cu ajutorul tatălui meu și anul acesta o să particip la Campionatul Național de drift, după ce anul trecut mi-am luat licența de pilot profesionist. Și sper să particip și la Campionatul European de Drift, în competiție cu tatăl meu.

Sorin, tu ce titluri importante ai obținut?

Sorin: probabil cel mai important titlu al meu este cel de vicecampion european la acest mare campionat despre care vorbește Alice. Interesant este că am obținut același punctaj cu polonezul care a câștigat primul loc, însă, la un campionat anterior din Germania el a obținut locul I, iar eu al doilea. Cumva, ca la fotbal, golaverajul ne-a departajat. Dar sunt mândru că am ajuns acolo pentru că în Polonia drift-ul este un fel de sport național și sunt peste 500 de piloți de drift, în comparație cu România crea are cel mult 50.

Aveți fiecare mașina lui?

Sorin: Da și datorită sponsorilor am mai construit o mașină de rezervă pentru antrenament și anul acesta am achiziționat și o remorcă dublă cu care putem transporta cele două mașini de competiție.

Există vreo vârstă la care trebuie să te lași de sportul acesta?

Sorin: Nu.

Nu e ca la fotbal?

Sorin: Nu. Sunt piloți în Italia, de exemplu, care au 60 de ani și practică drift-ul.

Mi-ai zis la un moment dat că ești avocat de profesie…

Sorin: Jurist, avocat… Nu am profesat niciodată. Am terminat facultatea de Drept și am făcut un master de gura părinților mei.

Ce meserie avea tatăl tău?

Sorin: Tata era inginer constructor și mama învățătoare. Așa erau vremurile atunci, părinții își doreau ce era mai bun pentru copiii lor.

Am avut două job-uri toată viața mea: primul a fost de agent de vânzări și l-am ales pentru că-mi făcea contract decomodat pe mașină  și un al doilea tot de area sales manager pentru o companie de materiale electrice. M-am angajat la fiecare ca să mă pot susține, să-mi repar mașina și să pot merge în continuare la curse.

Liniuțele le făceai încă din timpul facultății?

Sorin: Da. Dar, în facultate, atât de mult plăcându-mi să conduc, m-am făcut taximetrist. Eram singurul taximetrist din București cu BMW.

Alice, dacă închizi ochii acum, cum vezi ziua de mâine?

Alice: Îmi doresc ca părinții să mă susțină în continuare, să mă antrenez cât mai mult și să nu mă las niciodată de drfit.