De cele mai multe ori, apariția nepoților este întâmpinată cu entuziasm de către bunici. Prezența acestora în viața copiilor este binevenită, reprezentând un ajutor pentru părinți dar și un motiv de bucurie pentru cei mici. Dinamica dintre aceștia însă poate veni cu provocări, diferențele de convingeri între părinți și bunici față de creșterea nepoților stârnind tensiuni. Iată cât să le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri.
Șansa de a fi din nou părinți
Pentru mulți bunici, relația cu nepoții este ca o a nouă șansă de a fi din nou părinți. Aceștia vor să ajute la creștere și la educație, având ceva mai multă experiență de viață și poate înțelepciune față de părinți. Nefiind siguri cât timp vor mai putea fi în viața nepoților, ei pot avea mai multă motivație în a-și dedica resursele de timp, răbdare și educație, în scopul de oferirii unor experiențe pozitive și al dezvoltării unei relații cu aceștia.
Pe de altă parte, și părinții au nevoie de ajutor și implicarea lor în creșterea copiilor, atât ei ca tineri părinți, pentru a fi degrevați de unele sarcini, totodată beneficiind și nepoții de a avea o familie extinsă. Totuși, atunci când le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri este sănătos să știm să trasăm și limite.
Viziuni diferite în privința educației
Se întâmplă ca părinții, odată ce au intrat în acest nou rol, să aibă o viziune diferită de cea a bunicilor despre cum vor să-și crească și educe copiii. Acesta este momentul în care experiențele personale distincte și discrepanțele dintre cele două generații își spun cuvântul. Fiecare dintre cele două părți pornesc de obicei de la cele mai bune intenții, însă pot folosi strategii diferite de a le pune în aplicare.
Deși este sănătos pentru dezvoltarea celor mici să le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri, intervențiile lor vor fi variate, în funcție de flexibilitatea părinților noștri.
Uneori provocările au legătură cu faptul că bunicii sunt prea permisivi, având tendința să nu respecte regulile stabilite de părinți. Acest aspect îi va face pe nepoți să prefere poate să sta cu bunicii, asociind locul și bunicii cu mai multă libertate, mai puțin timp petrecut la lecții, mai multă joacă și distracție.
În unele cazuri, această permisivitate poate cuprinde și obiceiurile alimentare, bunicii fiind mai ofertanți ca părinții la capitolul dulciuri. Sub apanajul unui inofensiv răsfăț, aceste comportamente pot submina autoritatea părintească. Deși le permitem bunicilor să intervină în educația copiilor noștri, intervențiile lor, uneori, pot intra în conflict cu regulile și limitele impuse de noi.
Educație limitativă sau dictatorială?
Alteori, bunicii pot avea o atitudine chiar mai restrictivă față de anumite aspecte importante ale creșterii: ei pot avea o dificultate să accepte necesitatea exprimării părerii personale a copiilor, pot fi mai reticenți la schimbare, pot observa că le este greu să accepte discuții legate de educația emoțională sau sexuală.
Atunci când copiii simt aceste cerințe ale bunicilor, sau le sunt clar comunicate, cei mici pot resimți un disconfort interior, o tensiune, o presiune de a se abține în a exprima ceea ce simt sau gândesc, din dorința de a le face pe plac sau dintr-un sentiment de subjugare față de condițiile impuse de către bunici. De asemenea, bunicii pot repeta anumite greșeli pe care le-au făcut și în creșterea propriilor copii.
Spre exemplu, dacă bunicii au fost niște părinți care au pretins propriilor copii supunere, după principiul „faci ce-ți spun, că eu știu mai bine”, atunci ei au frustrat nevoia firească a oricărui copil de a-și dezvolta autonomia sau de a fi ghidat pe direcția aleasă de acesta.
Citește continuarea articolului AICI
Pe aceeași temă
Citește mai multe
