Căutare

Share this article

Emanuel Schipor are 25 de ani și este unul dintre supraviețuitorii cancerului. A fost diagnosticat la cea mai frumoasă vârstă, cea a adolescenței, când avea numai 16 ani și se pregătea să meargă la mare cu prietenii. Primul lui gând după aflarea veștii a fost unul trist pentru că a realizat că nu mai poate merge în vacanță. Abia apoi a început să-și pună întrebări legate de cum va arăta viața lui pe viitor și, mai ales, cum va răsări soarele în fiecare zi. După doi ani lungi de tratamente și operații, a răsărit și soarele. Emanuel Schipor este unul dintre „Temerarii” fundației Little People, adică unul dintre cei peste 800 de copii supraviețuitori ai cancerului.

Emanuel Schipor nu s-a oprit aici. Și-a dat seama că dacă el a scăpat (impropriu spus a scăpat, pentru că nu s-a vindecat de o simplă răceală), poate face mai multe pentru copiii care trec prin ce a trecut el. A îmbrăcat costumul Leului Curajos, mascota asociației, și a pornit-o prin Institutul de Oncologie de la Cluj. De câțiva ani este membru activ al asociației, se implică în tot ce înseamnă bucătăria unui ONG de așa amploare și merge să le dea curaj copiilor internați în spital. Emanuel Schipor visează la o zi de mâine mai bună pentru el și pentru toți copiii din lumea asta, iar acest vis îi dă aripi în fiecare zi.

O poveste emoționantă și inspirațională pentru fiecare dintre noi!

Dragă Emanuel, ce faci tu azi? Cum arată o zi obișnuită din viața ta?

O zi obișnuită din viața mea nu are un cadru definit și iubesc Little People pentru asta. Ziua mea poate să conțină o vizită în spital ca Leul Curajos, o întâlnire cu potențiali parteneri, organizarea unui eveniment de strângere de fonduri sau mail-uri către partenerii noștri. Pe lângă asta, conține multe filme, seriale și o cantitate puțin cam nesănătoasă de jocuri pe calculator împreună cu prietena mea.

Când au început să arate așa zilele din viața ta?

Ritmul vieții mele a început să se schimbe din momentul în care am fost diagnosticat cu cancer, la vârsta de 16 ani. În cei 2 ani de tratament, operații și vizite la spital, i-am întâlnit pe voluntarii de la Little People pe secția de oncopediatrie din cadrul Institului Oncologic București și pot să spun că viața mea a căpătat alt sens. După ce am ajuns în Cluj la facultate, am început și eu, la rândul meu, să fac voluntariat în spital și din una în alta, am ajuns să lucrez full-time în cadrul biroului din Cluj al Little People.

Emanuel Schipor

Cum și când ai primit diagnosticul?

Diagnosticul l-am primit „pe față”, ca să spun așa, în vara anului 2010. Era cald, mă durea spatele și știu că am mers la un ecograf să văd dacă am hernie. Când am primit rezultatul, țin minte că prima chestie pe care a spus-o doctorul a fost: „trebuie să mergi la Cluj sau la București pentru că nu e de bine”. Și așa am fost diagnosticat cu cancer.

Până atunci cum arăta viața ta?

Până atunci viața mea era destul de simplă. Eram un adolescent, un geek aș putea spune, care trăia din jocuri video și mers ocazional la sală, pe lângă școală. Eram setat să devin polițist de frontieră ca să am restul vieții asigurat și nu mă gândeam la nimic altceva.

Poveșteste-mi care a fost primul lucru la care te-ai gândit când ai aflat diagnosticul…

Țin minte că primul lucru la care m-am gândit a fost că nu voi mai putea merge la mare în acea vară :)). Mai apoi au venit restul gândurilor legate de cum voi mai merge la școală, dacă voi mai putea să îmi văd prietenii sau dacă voi mai avea o viață normală.

Și cum te-ai montat pentru a merge mai departe?

Nu pot să spun ce anume m-a ajutat să merg mai departe, deoarece nu a fost un scop fix. Știam doar că vreau să ajung să văd ziua de mâine și am început să fac pași mici pentru a merge mai departe, de la terminarea unei cure de tratament, la faptul că trebuie să mănânc destul și să beau apă ca să am analizele bune pentru a putea pleca acasă mai repede. Tot tratamentul l-am văzut într-o lumină pozitivă deoarece nu am văzut un rost clar în plâns pentru că mi-am dorit foarte tare să mă vindec.

Înțeleg că au fost doi ani lungi de tratamente și două operații. Nu a fost nici un moment în care ai clacat? Cine te-a susținut, cine a fost lângă tine necondiționat?

În cei 2 ani de tratament au fost 2 momente în care am clacat. Primul a fost înainte de cea de-a 2 operație deoarece nu era în „plan” să o fac, iar cel de-al doilea moment a fost după ce am facut PET scan-ul și am fost nevoit să reiau tratamentul. Ambele momente au fost scurte, dar încărcate de emoție și plânset, însă mama a fost acolo lângă mine necondiționat și îi mulțumesc din suflet pentru toată iubirea pe care mi-a oferit-o.

Emanuel Schipor

Cum i-ai cunoscut pe oamenii de la Little People?

Pe cei de la Little People, i-am cunoscut prima dată în spital, la tratament. Eram un puștan obsedat de jocuri video pe atunci și nu aveam “chef” să vin la activități cu ceilalți copii pentru că nu vedeam rostul. După multă perseverență din partea voluntarilor știu că am început prima activitate și am jucat și un joc de Remi. Din acel moment am fost tot mai legat de Little People și am început să particip la activități terapeutice și mai apoi la evenimente cu supraviețuitorii.

Acum esti 100% vindecat? Mai există vreo șansă de recidivă?

Nu pot să spun că sunt 100% vindecat, deoarece cancerul nu e ca o răceală care „trece”.

Odată ce ai avut cancer, trăiești cu el și efectele pe termen lung ale tratamentului toată viața, iar șansa de recidivă este prezentă în fiecare zi și e un lucru cu care la fel trăiești toată viața. De acea trebuie să îți trăiești viața cât și cum poți în fiecare zi.

Ce înseamnă viața după cancer? Cum te-ai reintegrat tu?

Viața după cancer pentru mine este ciudată. În primele luni după terminarea tratamentului am mers în continuare la controale regulate lunar și mai apoi la 3 luni și mai apoi la 6 luni și mai apoi la un an, în funcție de rezultate. Între timp, a trebuit să îmi intru în ritm cu restul activităților pe care le-am pus pe pauză când am început tratamentul, cum ar fi școala, jobul sau relațiile intime. Însă viața după cancer este și mai clară deoarece în perioada tratamentului am avut timp să mă descopăr pe mine și pot spune că m-am maturizat mai repede, în anumite aspecte, însă reintegrarea în societate e diferită pentru fiecare supraviețuitor al cancerului. Eu am avut „noroc” deoarece am avut alături de mine prieteni buni care m-au ajutat și nu m-am simțit marginalizat sau ignorat în vreun fel.

Cum ai ajuns să fii voluntar al asociației și de ce faci asta?

Am ajuns voluntar la Little People după ce am ajuns în Cluj, la facultate. Eram în primul an la Litere și am început să fac voluntariat deoarece eram foarte apropiat de grupul de supraviețuitori Temerarii și mi s-a părut o idee bună să merg și în spital. Încă țin minte prima dată când am fost la spital și am fost asaltat cu întrebări, însă nu din partea copiilor, ci din partea mămicilor care căutau informații, sfaturi sau orice fărâmă de speranță pe care puteam să o ofer în calitate de supraviețuitor. Mai apoi am realizat că îmi place să lucrez cu copiii, să îi inspir să lupte pentru țelurile lor în viață și să termine tratamentul, așa că am acceptat să devin angajat part time și mi-am schimbat și facultatea din Litere la Psihopedagogie specială.

Care a fost cel mai dureros moment al experienței tale de voluntar? Mă gândesc că a existat un copil care a pierdut lupta…

Au fost copii care au pierdut lupta și, ca voluntar, pot spune că am învățat să mă concentrez pe amintirile plăcute împreună cu acei copii, chiar dacă uneori eram copleșit de ce se întampla în spital. Însă, niciodată nu mi-am pierdut zâmbetul de pe buze deoarece am știut că este cel mai important aspect și în felul acesta puteam să îi ajut pe copii și pe părinți să ducă lupta mai departe. De asemenea Little People pregătește îndeaproape voluntarii, iar aceștia știu cum să facă față provocărilor, știu să se concentreze pe partea plină a paharului fiind de ajutor copiilor și părinților rămași.

Emanuel Schipor

Dar cel mai emoționant și motivant?

Cel mai motivant moment a fost de ziua mea când am plecat acasă la părinți să sărbătoresc, în primul an de voluntariat în Little People. Țin minte că am fost așteptat înapoi cu o sumedenie de felicitări și cadouri făcute de copii. Acel moment mi-a dat energia necesară să continui să lucrez în spital și să pot să văd că sunt cu adevărat apreciat și chiar fac o reală schimbare în viețile copiilor bolnavi de cancer.

Ce face un Leu Curajos?

Un Leu Curajos are câteva atribuții simple: să fie alături de copii și să le ofere curaj de fiecare dată când au nevoie. Fie că au nevoie de curaj la branulă, fie au întrebări despre ce anume se întâmplă la un RMN sau la o puncție, fie oferă sfaturi despre mâncatul sănătos sau câtă apă avem nevoie să bem în fiecare zi. Leul Curajos este rezerva de curaj la care fiecare copil bolnav de cancer din Romania are acces și un simbol al faptului că această boală poate fi înfrântă.

Emanuel Schipor

Stiu ca ești adult, dar ce vrei să te faci când vei fi mare?

Visul meu este de a crea prima clinică de urmărire a efectelor pe termen lung ale tratamentului la tinerii adulți bolnavi de cancer din România.

La ce altceva visezi azi?

Știu că sună siropos, însă astăzi visez la o zi de mâine mai bună.

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO