Theodor Matican, tânărul cu pareză cerebrală, multiplu campion la ciclism, ce s-a arătat de neînvins în fața sorții nedrepte. O poveste scrisă cu răni și reușite

Puterea adevărată o demonstrezi atunci când în fața sorții nedrepte răzbești și te arăți neînfricat. Este mare lucru să știi să pierzi în viață, dar cel mai prețios este să știi să lupți pentru locul care ți se cuvine în societate, chiar și atunci când te naști cu o dizabilitate. Theodor Matican are acum 23 de ani, dar la naștere a primit un diagnostic crunt,  și anume paralizie cerebrală în formă diskinetică creo-atetozică. S-ar traduce prin tulburări de coodonare, statică și dinamică, mers și echilibru. Totuși, a fost de neînvins în pofida încercărilor și a greutăților la care l-a supus viața.

Când pronunțăm numele Theodor Matican, pronunțăm numele unui campion prin definiție. A reușit să facă în ultimii ani ce alții nu au reușit să facă într-o viață. Și-a făcut o promisiune de care s-a ținut, de a da sens vieții sale indiferent de condiția fizică. A hotărât de unul singur că vrea să facă sport de performanță. A transformat sportul într-un stil de viață, astfel a devenit și cea mai bună formă de recuperare a sa.

Și-a transformat dizabilitatea în abilitate. Nu se poate îmbrăca singur, dar a ajuns să aibă rezultate formidabile în sport. A făcut înot, atletism și este singurul tânăr cu dizabilități care schiază în România. La ciclism este declarat multiplu campion național și european care a urcat de nenumărate ori pe podium, iar timp de 12 săptămâni a ocupat locul 1 în clasamentul mondial. A purtat steagul țării noastre mândru. L-ar fi purtat și la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, dacă i s-ar fi permis. S-a clasificat în acest an, dar nu i s-a dat voie să facă deplasarea cu un însoțitor, însemnând chiar o încălcare a drepturilor sale.

Pe Theodor Matican l-a binecuvântat Dumnezeu cu o familie în mijocul căreia a aflat ce înseamnă iubirea necondiționată și sprijinul nelimitat. A crescut mai puternic, a învățat să nu renunțe. Ușor nu le-a fost niciunui membru de familie, dar s-au ținut uniți. Mama este cel mai mare suporter, tatăl îl antrenează, iar sora este motivația de a merge mai departe.

Să cunoaștem povestea tânărului care a câștigat pariul cu viața și care și-a făcut un nume în lume.

Dacă ar fi să alegi câteva cuvinte în jurul cărora guvernezi, care ar fi acelea?
Fericire, ambiție și determinare.

Cu ce convingeri ai plecat la drum în viață primite în sânul familiei?
Mi s-a tot spus să fiu „eu” mai bun astăzi față de ieri și mâine „eu” mai bun decat mine astăzi.

Ce înseamnă familia pentru tine? Cum definești relația cu membrii familiei tale?

Familia este totul pentru mine! Am o mamă fantastică, am cea mai bună surioară din lume. Ce ați vrea să spun de tata?! Este antrenorul, medicul, șoferul meu și cel mai bun prieten.

Ai fi reușit în viață fără ei?
Sunt sigur ca mi-ar fi fost infinit mai greu.

Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Theodor? Cum era el la școală, acasă, în vacanțele de vară?
Vesel. Aveam colegi frumoși și profesori care erau uimiți de realizările mele, de progresele mele. În vacanțe petreceam întotdeauna cu familia.

Unde te-ai născut, Theo? Ușoară sau grea ți s-a părut perioada copilăriei?
Când ai mereu familia, aproape nimic nu este greu. Au fost și clipe grele, dar am trecut peste, uneori mai greu, alteori mai ușor, dar important este cum te ridici după ce cazi.

Theodor Matican:„ Un antrenor mi-a spus să mă duc la handicapați.”

Ai întâlnit și copii răi în jurul tău? Îți aduci aminte de vreun episod, poate pe la școală, unde ai fost tachinat?

Da. Un antrenor venise să facă selecție la fotbal în școala noastră. Mi-a spus „Tu du-te la handicapați!”. Un alt episod greu a fost când prietenul meu de joacă a venit și mi-a spus că nu se mai joacă cu mine că eu sunt handicapat.

Ai întâlnit voci care ți-au spus că nu vei reuși?

Am avut colegi care mi-au spus că mi-am cumparat medaliile, dar eu am ținut să demonstrez că „eu pot!”

Citește și: Povestea lui Ciprian Anton, vice președintele Comitetului Paralimpic Român. Sau cum ajungi să ignori dizabilitatea și să devii astfel multiplu campion la tenis de câmp

Ai avut și momente dificile, garantat. Cum te-ai descurcat cu ele?

Cel mai dificil moment a fost când, dupa ce a afirmat că este prietenul meu, Novak, actualul Ministru al Sportului, a decis abuziv și prin minciună, să nu merg eu la Jocurile Paralimpice Tokyo 2022. După ce toată lumea ciclistă știe eforturile, munca mea, rezultatele mele, am simțit o imensă nedreptate.

Amintesc și de momentele când am căzut cu tricicleta, chiar dacă mi-am rupt clavicula sau mi-am spart nasul, aceste căzături, în schimb, m-au ambiționat să trec peste, să mă antrenez mai bine, să fiu mai bun.

Cui îi mulțumești pentru ceea ce ești azi?

Părinților, antrenorului meu, tatălui meu și multor oamnei minunați care m-au ajutat și m-au susținut și m-au antrenat, Cristieana Cojocaru, Carmen Bunaciu, Anc Pătrășcoiu, Domn Plugaru, Alex Ciocan.

Theodor Matican:„ Am vrut să demonstrez că un tânăr cu paralizie cerebrală poate face sport de performanță.”

Te-ai născut cu paralizie cerebrală. Crezi că această boală pe care o porți de când te-ai născut te-a determinat să fii așa curajos și să arăți că se poate și în astfel de condiții?

Cu ajutorul celor de lângă mine am vrut să demonstrez că se poate, că un copil, un tânăr cu CP (Cerebral Palsy) poate face sport de performanță.

Sportul te-a făcut să ieși din cotidian?

Absolut! Sportul înseamnă viață. Datorită sportului sunt OM, sunt Cetățean de Onoare,sunt ambasador al sportului. Sportul a însemnat valorizarea mea. Sportul a fost cea mai bună recuperare pentru mine.

Cu ce sport ai început? În ce an?

Părinții mei, dupa hidroterapie, metoda de recuperare în CP, m-au dus să înot, să mă joc în piscină. Apoi, pe la 7 ani am început să învăț să schiez. Târziu am încercat cu bicicleta. De fapt vreo 3 ani cu roți ajutătoare. Mult mai târziu am ajuns la tricicleta de șosea, de competiție.

Theodor Matican:„ Sunt primul schior la paralimpic din România.”

Cum ți-ai descrie traseul pe această nișă în câteva cuvinte?
E adevărat că pot fi numit un pionier. Sunt primul schior la paralimpic, la categoria în picioare din România. Vreau neapărat să amintesc despre Special Olympics. Ei au fost rampa de lansare. O familie. Special Olympics România a fost locul unde am început competițiile, locul unde am descoperit prietenii, locul unde am descoperit sportul și performanța.
De fapt vreau să fiu un exemplu că „se poate”, un exemplu de ambiție și determinare, un exemplu de dăruire spre performanță.

Ce înseamnă pentru tine premiile obținute?

Premierea e acel moment când ești bucuros. Dar să trec linia de sosire este adevarata fericire. Ești valorizat și este superb. Dar niciodată nu am pornit de la start pentru premii,
pentru a câștiga cursa.

Ai avut momente când ai vrut să renunți?

Am avut momente grele. Acum, când nu mi-au dat voie sa merg la Tokyo, este, parcă, cel mai greu. Dacă nu se schimba nimic și nu îmi dă voie nici la Paris, mă gândesc să alerg pentru alta țară. Să renunț, niciodată.

Theodor Matican:„ Tata e cel mai bun antrenor care mă motivează să-mi depășesc limitele.”

Care este cel mai mare susținător al tău care simți că-ți dă putere?

Tata.

Ce înseamnă pentru tine să fii antrenat de tatăl tău?

Tata mă știe, mă apreciază și mă susține mai mult decat orice alt antrenor. Și antrenamentele sunt personalizate. Uneori, tata ca antrenor, pentru că știe exact care îmi sunt limitele, este mai dur. Poate prea dur. Dar știți ce greu este fără el?! Dacă nu-l am pe tata în cască (la probele de ciclism, Contratimp Individual), nici rezultatele nu sunt aceleași. 
Tata e cel mai bun antrenor care mă motivează să îmi depășesc limitele.

Cum jonglezi cu activitățile de la universitate cu cele sportive, de performanță?
E adevărat că adversarii mei nu au școala, nu au fost cursurile.
Pe mine mă ajută toți colegii, dar mai ales profesorii pentru că sunt înțelegători și-mi oferă susținere și oportunități.

Ce sentimente te încearcă când ești pe podium?

Acum, la Campionatul European de Paraciclism din Austria, a fost doar locul 3. Dar a fost, poate, cea mai mare performanță. A fost în două probe Contratimp Individual și Fond. De 2 ori. A fost ceva înăltător. Puțini se pot lăuda cu asta. Fericire, cu adevărat fericire simți.

Theodor Matican:„ Unul dintre cele mai emoționante momente a fost când am primit titlul de Cetățean de Onoare al Craiovei.”

Care a fost momentul cel mai strălucit din activitatea ta sportivă?
Primul trofeu, la o Cupa la Ranca. Acolo a fost începutul. Și în Pyeongchang, bronzul la slalom a fost de vis.  Dar și Clasica de la Hamburg, prima competiție la ciclism, biciclete speciale. Sau prima Cupă Europeană la Belgrad. Și de 2 ori locul 3 la Campionatul European. Dar unul dintre cele mai emoționante momente a fost când am primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova.

Știi numărul medaliilor tale? Ce podiumuri ai cucerit?
Oh, la paraciclism am câștigat 2 medalii de bronz la Campionatele Europene, 14 Cupe Europene și am alte 5 podiumuri, am câștigat Cupa Internationala în Singapore, Clasica de la Hamburg, biciclete speciale, dar am fost și numărul 1 mai mult de 12 săptămâni în clasamentul mondial UCI în categoria mea de dizabilitate. Plus vreo 5 la competiții internaționale la ski. Amvreo 3 titluri de Campion NaȚional la Triathlon și foarte multe medalii la Special Olympics la înot, ski, atletism.

Ce proiecte ticluiești în acest an? Pe 2022 ce ți-ai propus?
Vreau să mă calific la Beijing 2022. Dar cu Comitetul Paralimpic contra (nu în ajutorul și susținerea sportivilor paralimpici) va fi o luptă de două ori mai grea. Îmi doresc să fiu sănătos și să mă antrenez mai bine. Vreau să fiu tehnic mai bun. Apoi, mai vreau să mă încadrez pentru un Campionat European și un Mondial.

Cu ce gând vrei să treci în noul an?
Să mă bucur de surioara și familia mea. Aș vrea să nu mai fie oameni răi.

Ai schimba ceva la tine? Ce nu-ți place?

Aș vrea să pot trece mai ușor pesterăutățile și nedreptățile unora.

Dar ce-ți place la tine?

Sunt vesel și voios. Nu mă las doborât.