Un profesor de matematică. O fostă kinetoterapeută. O fetiță îndrăgostită de călătorii. Și viața văzută din „dubi”. Eco on wheels: „Dacă alții, înaintea noastră, au trăit cu puțin, putem și noi. E vorba doar de alegere”

Cătălina este o fostă kinetoterapeută pasionată de fotografie care, după nașterea fetiței s-a întors la muncă, dar la scurt timp, a simțit dorința de a-și schimba stilul de viață și a renunțat la job. Edward este profesor de matematică și este pasionat de lemn. Iar pentru Ariana viața este o bucurie atunci când călătorește cu „dubi”, se joacă cu Blitz, câinele familie sau petrece timp cu bunicii. Împreună sunt Eco on wheels și au construit o casă pe roți. 

Edward a cumpărat duba, a demontat-o și a transformat-o în „acasă” – a tăiat, a dat găuri, a șurubărit, a polizat. A trecut prin toate etapele construcției, de la partea electrică, instalația sanitară, pus parchet, uși, tavan, izolarea mașinii, până la vopsit, reparat diverse lucruri și montat geamurile. 

Cătălina și Edward spun că sunt ca acasă oriunde ar merge atunci când sunt în „dubi”. Am vorbit cu ei atunci când erau în Grecia și ne spuneau că „fără dubi nu ne-am simți mai bine nici în cel mai luxos hotel – confortul propriu creat împreună este de neegalat”. Cum arată viața lor. Cum au ajuns doi tineri din Botoșani să se cunoască de „Ziua Recunoștinței” și să facă o viață împreună? Și de ce preferă să vadă lumea cu „dubi”? 

Cătălina (Eco on wheels): „Ne-am întâlnit la biserică, cu ocazia Zilei Recunoștinței”

Povestiți-ne puțin despre voi – Cătă și Edward…

Suntem Cătălina și Edward, oamenii din spatele proiectului Eco on wheels.

Edward: am 31 de ani, am absolvit Facultatea de Matematică și am devenit profesor. M-am născut în Botoșani, mai exact în orașul Dorohoi. Sunt un spirit liber care chiar din copilărie a iubit ciclismul, animalele (am avut o văcuță pe nume Fetița pe care am iubit-o mult și am îngrijit-o cu toată dragostea). Pe lângă toate astea mi-au plăcut o vreme și jocurile pe calculator.

Cătălina: am 34 de ani și sunt o fire mai creativă care vede frumosul în orice lucru banal. O vreme am scris poezii și am compus cântece, iar pe lângă toate astea îmi place să cânt și ador arta în diverse forme ale ei, una dintre ele, respectiv fotografia, o practic astăzi în proiectul Ecofilms. De altfel, Edward se ocupă de partea de videografie din acest proiect. Eu sunt absolventă a Facultății de Sport, specializarea kinetoterapie. Am lucrat în domeniul studiat mai mulți ani, însă după ce fetița noastră s-a născut, m-am întors la muncă doar pentru o perioadă, după care, din dorința de a-mi schimba stilul de viață, am renunțat la acel job. Cred că a fost cea mai bună alegere, deși inițial am regretat și mi-a fost greu să fac pasul. La fel ca Eduard, și eu vin din Botoșani, din același oraș. Se pare că, într-un fel, viața ne-a adus împreună 😂

Cum v-ați cunoscut voi doi și cum ați ajuns să construiți o viață împreună în județul Botoșani?

Ne-am întâlnit la biserică, cu ocazia „Zilei Recunoștinței”. A fost o poveste foarte interesantă. Încă din acea zi, am început să vorbim tot mai mult pe rețele, iar Eduard încă era student la Iași, în timp ce eu lucram în Dorohoi. Ne vedeam doar în weekend, după ce am vorbit inițial ca buni prieteni.

După un timp mi-am dat seama că poate e ceva mai mult între noi, am spus lucrurile pe nume și am început o frumoasă prietenie. Pe stilul old school, ieșeam în parc la întâlnirile de tineret și am descoperit că avem multe în comun: viziune similară asupra vieții, dorințe asemănătoare și o potrivire profundă în modul nostru de a fi. 

Pentru mine, a fost dragoste la prima vedere. Îmi amintesc seara întâlnirii: vorbeam despre muzică și el mi-a spus despre o trupă pe care o ascultam și eu. Era ceva foarte rar pentru că puțini rezonau cu versurile lor.

Printre alte subiecte, ne-am povestit experiențe din facultate, viață socială și alte banalități cu care am rezonat. După aproximativ un an de relație (ne-am cunoscut în 2014), în 2015 Edward m-a cerut în căsătorie. M-a dus într-un loc cu o priveliște frumoasă asupra orașului, apoi am stabilit nunta pentru 18 septembrie 2016.

În acel timp, el și-a terminat facultatea și a devenit profesor, iar eu lucram într-un cabinet particular de kinetoterapie. Cu sprijinul părinților și economiile noastre, am realizat nunta. Ne-am implicat amândoi în realizarea nunții, acest „proiect” comun ne-a apropiat și mai mult.

Am decis să rămânem în Dorohoi pentru că amândoi lucram acolo. Ne-am dedicat timpului și muncii. Erau perioade când vremea părea că zboară. În 2018, a venit pe lume fetița noastră, Ariana.

Cum arată o zi obișnuită în familia voastră, atunci când nu sunteți în călătorii?

Cătălina: o zi obișnuită începe cu trezirea și pregătirea pentru școală: o ducem pe Ariana la școală, apoi revenim acasă. Eu mă ocup de curățenie, treburi casnice și paginile noastre de Instagram. Amândoi lucrăm la proiectele foto/video. În funcție de orarul de la școală Edward participă la activitățile noastre după ce Ari vine de la școală.

În jurul prânzului, mergem să o luăm pe Ariana, mâncăm împreună (acasă sau în oraș), uneori vizităm bunicii.

După-amiaza, petrecem timp de calitate cu Ariana: ne jucăm, facem diverse activități, poate chiar cumpărături sau o plimbare. Dacă e iarnă, ieșim la săniuș. Vara, în parc cu câinele nostru, Blitz. Așa se scurge ziua noastră.

Ce înseamnă pentru voi „acasă”? Aveți acest sentiment și când călătoriți cu van-ul, a reușit să vă facă să vă simțiți „acasă”?

Pentru fiecare, noțiunea de acasă are nuanțe proprii, dar există și puncte comune:

• Pentru mine, acasă înseamnă familie, liniște, iubire și momente frumoase
• Pentru Eduard, acasă este spațiul în care meșterește din lemn – îi place să creeze obiecte și design interior
• Pentru Ariana, acasă este alături de câine, pisică, bunici, prieteni și verișori — familia extinsă sau doar noi

Ce ne puteți spune despre „little A”? Cum se adaptează la stilul vostru de viață?

Fetița noastră s-a adaptat excelent – iubește călătoriile cu „dubi”. Acum doi ani am participat la Campervanfest și și-a făcut acolo prieteni cu care ne mai întâlnim în țară la diverse excursii. Este un suflet liber, se adaptează rapid, se joacă în natură și își găsește ocupații creative – nici măcar nu avem nevoie să luăm multe jucării.

Citește și: De la discuții despre facilități fiscale, la o relație cu călătorii în toată lumea. Radu Tudoroiu, fondatorul CamperVan România: să mergi cu un campervan „este ca și cum ți-ai închiria o cameră de hotel pe care să ți-o pui unde vrei tu”

Cum îmbinați viața de părinți cu pasiunea pentru călătorii și natură?

Viața de părinte este solicitantă, însă ne adaptăm. În majoritatea călătoriilor o luăm cu noi pe Ariana. Au fost și situații când am fost nevoiți să plecăm fără ea — dacă am combinat călătoria cu muncă și amândoi eram ocupați. Atunci a rămas la bunici, iar asta funcționează foarte bine.

De unde a venit ideea de a vă construi un van și de a călători în acest mod?

Ideea cu „vanul” i-a aparținut lui Edward. Împreună călătorind cu cortul, am observat limitările: expunerea la pericole, împachetatul-despachetatul care era consumator de timp și energie.

Edward a propus să avem ceva mai practic și eu am fost foarte încântată de idee. Am ales o dubă mică, pentru a putea campa și în orașe, nu doar în natură . Visul nostru este să vizităm cât mai multe locuri și orașe, cât ne permit timpul, energia și bugetul.

V-ați dorit mereu să fiți mai aproape de natură? Așa erau vacanțele voastre și în copilărie sau adolescență?

Edward, în adolescență, a avut puține vacanțe cu familia, și-a dorit dintotdeauna o astfel de experiență.

Eu, am fost mereu aproape de natură: munte, mare, cort. Pentru mine, natura este o sursă de inspirație, liniște, relaxare și reîncărcare spirituală: reflectă măreția creației.

Amândoi prețuim aceste experiențe, într-o conexiune profundă cu mediul înconjurător.

Cătălina (Eco on wheels): „Edward s-a ocupat de transformarea van-ului. A trecut prin toate etapele construcției, de la partea electrică, instalația sanitară, pus parchet, uși, tavan, izolatul mașinii, până la vopsit, reparat diverse lucruri și montat geamurile”

Cum a fost procesul de transformare a van-ului – v-ați ocupat voi de tot?

Pot spune că, în mare, Edward s-a ocupat de transformarea van-ului. A cumpărat duba, a demontat tot ce era pe ea, a montat tot ce era necesar, a tăiat, a dat găuri, a șurubărit, a polizat – a făcut absolut totul. A trecut prin toate etapele construcției, de la partea electrică, instalația sanitară, pus parchet, uși, tavan, izolatul mașinii, până la vopsit, reparat diverse lucruri și montat geamurile. A avut doar puțin ajutor din partea tatălui meu la montatul geamurilor.

Eu, în schimb, m-am implicat foarte mult în partea de design și în felul cum să arate lucrurile. Am avut anumite dorințe, dar au fost dorințe stabilite de comun acord. A fost și amprenta mea, și amprenta lui, și asta se vede. Partea de exterior este „mai manly, iar partea de interior este „mai boho ” – unde se simte clar că e și o amprentă feminină.

Cât de mult a durat conversia?

Întreg procesul a durat cam o lună și ceva. Perioadă în care Edward, după muncă sau înainte să meargă la muncă, era toată ziua în curtea părinților mei și lucra la van. Din păcate, nu am filmat totul – a fost muncă serioasă – dar avem câteva momente surprinse și suntem foarte încântați de ceea ce a ieșit. A fost multă, multă muncă, dar rezultatul este super.

Pe parcurs, au existat lucruri care au trebuit să fie schimbate și încă există. Ușor-ușor încercăm să re-adaptăm anumite elemente, să le facem mai utile sau să consumăm mai puțin spațiu și energie.

Ați avut un moment de „ezitare” înainte de a porni în această aventură?

Am învățat multe. Au fost și momente de ezitare, mai ales când ne-am lovit de problemele mecanice – destul de multe la început. Nu găseam duba potrivită și poate ne-am grăbit să o luăm, deși verificasem cât de bine am putut. Evident, la mașinile second-hand apar mereu probleme ascunse.

Pe parcurs, am descoperit din ce în ce mai multe probleme mecanice. A fost greu. Era piesă după piesă de schimbat. Edward, deși nu știa mecanică, a început să învețe, ca să poată monta singur piesele de uzură și să verifice constant fiecare aspect pentru că niciodată nu știi dacă ai dat peste un mecanic bun.

Cătălina (Eco on wheels): „Edward, deși nu știa mecanică, a început să învețe, ca să poată monta singur piesele de uzură și să verifice constant fiecare aspect pentru că niciodată nu știi dacă ai dat peste un mecanic bun”

Cât de greu este, în realitate, să-ți organizezi viața în câțiva metri pătrați? Mai ales că sunteți trei și, mă gândesc, că fiecare dintre voi are nevoi diferite 🙂

Realitatea este că Edward are un pic de OCD și tocmai din acest motiv este obsedat de control, dar doar în privința lucrurilor din van. Totul trebuie să fie la locul lui. Dacă nu găsim ceva, se frustrează. În principiu, încercăm să avem pentru fiecare obiect un loc special. Ne mai încurcăm, dar suntem la început. 

Adevărul este că trebuie măcar o persoană din familie care să aibă răbdare. Eu am grijă de lucruri în casă, el în van și așa ne completăm. Uneori e frustrant – nu pentru mine, mai mult pentru el – pentru că are această obsesie. Ariana nu are treabă – dacă găsește ceva, bine, dacă nu, se adaptează. Uneori devine obositor.

Acum sunteți în Grecia, dar care a fost cea mai frumoasă destinație de până acum în România? Unde ne recomandați să mergem?

Nu am călătorit foarte mult în România, dar cât am fost, am trăit momente faine. La munte, am campat cu o gașcă sub poalele Pietrei Craiului – peisaj superb și o atmosferă de neuitat. 

Am fost și la mare. La Corbu ne-a plăcut liniștea, scoicile, nisipul. Am campat acolo. Ne-au mai plăcut Vadu și Tuzla, în special pentru culoarea apei și peisaje. Ne plac plajele sălbatice, nu aglomerația, muzica tare sau vibe-ul comercial. Ne place totul cât mai natural și relaxat. Așa că recomandările țin mult de stilul fiecăruia.

Cătălina (Eco on wheels): „Călătoria cu un copil presupune mai multă grijă și atenție. Trebuie să alegi locuri potrivite pentru ea, să aibă activități, un bagaj în plus, poate o trusă medicală mai bine dotată”

Ce presupune o călătorie cu un copil de 7 ani – ce schimbă, ce adaugă?

Călătoria cu un copil presupune mai multă grijă și atenție. Trebuie să alegi locuri potrivite pentru ea, să aibă activități, un bagaj în plus, poate o trusă medicală mai bine dotată. Și presupune multă energie și răbdare.

Cum reacționează „little A” la aceste experiențe? Simțiți că învață altfel despre lume?

Reacțiile Arianei sunt diverse: uneori se adună oboseala, mai ales dacă drumul e lung, și devine mofturoasă. Dar, în general, întâlnirea cu oameni noi, locuri noi, lucruri necunoscute o stimulează. Pune întrebări, se aventurează, devine mai curajoasă. Cred că învață mult mai mult despre viață și lume așa. Călătoria o ajută să se dezvolte.

Ce provocări ați întâmpinat pe drum – fie tehnice, fie legate de organizare sau ritm?

Am avut și probleme tehnice. De exemplu, am rămas fără curent, pentru că nu am calculat bine consumul. Nu au fost zile cu soare, iar panourile solare nu s-au încărcat. Am luat un generator pe combustibil și am rezolvat. Uneori avem probleme cu apa – în România sunt foarte puține locuri unde poți face refill . La munte, la Brașov, a fost ok. La mare, însă, greu. Nu știam la început cum funcționează totul, dar am învățat. În unele zone există mai multă deschidere față de cei cu vanuri sau rulote, în altele – deloc.

Probleme tehnice mai apar și cu pompa de apă, frigiderul, etc. Exact ca într-o casă: dacă nu ești atent la ce cumperi sau cum folosești, apar probleme.

Ritmul nostru e lejer – nu ne grăbim. Ne bucurăm de momente. Suntem spontani. Dacă ne plictisim într-un loc, plecăm în altul. Asta ni se potrivește cel mai bine.

Citește și: Peripețiile unei familii cu un camper prin Europa: au transformat o autoutilitară într-o autorulotă și au plecat împreună cu cei doi copii într-o călătorie de neuitat. Ce sfaturi le dau celor ce-și doresc să pornească într-o astfel de aventură

Ce ați învățat, ca familie, din acest mod de viață?

Am învățat că nu-ți trebuie mult ca să fii fericit. Te descurci cu puțin. Nu ai nevoie de lucruri scumpe sau multe haine. Îți trebuie esențialul. Trebuie să fii recunoscător pentru tot. Să te bucuri de fiecare moment, pentru că mâine ne întoarcem la rutina noastră. Am învățat să ne îngăduim unul pe altul, cu toate pretențiile și dorințele. Uneori le putem îndeplini, alteori le lăsăm deoparte. Dar nu avem dorințe exagerate, doar micile bucurii.

Ce vă doriți cu proiectul Eco on wheels?

Prin proiectul Eco on Wheels, nu urmărim neapărat un scop precis. Ne dorim, mai degrabă, să arătăm lumii că există și o altă față a lucrurilor — una mai simplă, mai autentică, în care te poți bucura de viață așa cum e. E și despre stilul nostru de a fi, despre felul nostru natural de a trăi.

Ni s-a spus adesea că suntem de gașcă, deschiși și sociabili. Și credem că asta se vede și în felul în care ne raportăm la oamenii din jur — inclusiv la oamenii din proiectele foto-video realizate sub umbrela Eco Films Prin tot ce facem, vrem ca oamenii să ne cunoască exact așa cum suntem: sinceri, firești, conectați la lucrurile esențiale.

Și, ultima întrebare, ce le-ați spune altor familii care visează la călătorii, dar se tem că nu e „momentul potrivit”?

Aș spune că viața asta e destul de scurtă — mai exact, ca un abur. Nu știm niciodată cât timp vom mai fi pe acest pământ. Fără să dramatizăm, cred că merită să lași deoparte fricile, ezitările și amânările și să spui: „Acum fac asta!” 

Vreau să fac călătoria asta așa cum pot, cu ce am, cu stilul meu, fără să copiez pe nimeni. Desigur, mă pot inspira de la alții — dar fără să devină o obsesie să am sau să fac ce are sau face altcineva. 

Sunt oameni care călătoresc mai mult, mai departe, mai „frumos”, dar cred că totul pornește de la recunoștință. Să te mulțumești cu ceea ce ai și ți se oferă.

Noi, sincer, ne simțim binecuvântați. Suntem recunoscători pentru viața noastră, pentru toate lucrurile, experiențele, oamenii pe care îi întâlnim și tot ce învățăm pe parcurs. Asta cred că e cel mai important: să nu mai amâni.

Momentul perfect nu o să vină niciodată. Momentul potrivit e cel pe care îl construiești tu. Perfecțiunea nu există. Dar bucuria vine tocmai din a trăi cu imperfecțiunile vieții, cu resursele tale, cu energia pe care o ai acum.

Dacă îți dorești cu adevărat, pornește. Pentru că asta schimbă tot: felul în care gândești, în care te raportezi la oameni, la viață. Te ajută să scapi de frustrări.

Pentru noi, asta înseamnă relaxare maximă. Nu e totul perfect, nu ai mereu tot ce-ți trebuie la îndemână, dar înveți să te adaptezi. Și adaptarea e cel mai frumos lucru. Dacă alții, înaintea noastră, au trăit cu puțin, putem și noi. E vorba doar de alegere! ❤️