fbpx

Căutare

Share this article

Urania Cremene este expert în schimbarea comportamentelor umane, iar noi o știm din seminariile gratuite pe care le susține pentru părinții din toată lumea, în cadrul metodologiei All About Parenting, din campania Educă azi, ca să nu vindeci mâine! sau din emisiunea Supernanny, de la Prima Tv.

Văd, de câteva săptămâni, mesajele campaniei tale, Educă acum, să nu tratezi mâine, și realizez că mesajele despre care vorbești acolo sunt atât de familiare. Ce se întâmplă cu noi? Ni s-au stricat relațiile cu copiii noștri din pricina pandemiei?

Urania Cremene: Eu cred că această situație, declarată în mai toată lumea pandemie, a scos la iveală, ca orice situație de criză, totul din noi: și ce avem mai bun, și ce avem neșlefuit încă. Iar asta se vede întâi de toate în relațiile cu ceilalți, fiindcă cei aproape de noi reprezintă cele mai fidele oglinzi. Nu ai unde să te ascunzi.

Când ești închis în casă cu doar câțiva oameni nu mai ai unde să te ascunzi. Nu mai pleci la serviciu, nu-ți mai pui măști, nu te mai joci de-a fi altcineva, nu mai ai răgazul de a face lucrurile pe care le făceai înainte pentru a scoate toată această acumulare de emoții din tine, orice am fi făcut fiecare dintre noi, evadarea în sport sau în întâlnirile cu prietenii.

Atunci ne-am trezit cu toții în fața unei realități crude: ăștia suntem, cu ei defilăm. Or, eu cred că în familiile în care relațiile erau deja echilibrate toate aceste restricții au dus la o și mai faină descoperire a comorilor de dedesubt și s-au reinventat cu totul, iar la ceilalți au scos la iveală toate mizeriile ascunse sub preș sau cumva pasate de pe o zi pe alta.

Urania Cremene și parenting gratuit în online

Ieșind din, nu aș zice minciunile de zi cu zi, capacitatea de a nu spune lucrurilor pe nume și a nu ne confrunta cu problemele reale, de a le amâna la infinit, ne-a dus în acest punct. Nu cred că am înnebunit, nu cred că s-a întâmplat ceva cu noi, ci ne-am întors la ce suntem de fapt. Este o autenticitate care pe foarte mulți ne sperie.

Cei mai mari cărturari ai lumii acesteia, din zona științifică sau religioasă, ne spun că dacă nu suntem bine cu noi, nu suntem bine cu nimeni, iar asta se vede mai degrabă în izolare.

Mulțumesc că mi-ai confirmat că nu am înnebunit cu toții. Dincolo de asta, îndemnul cel mai realist al oricăruia dintre noi este să fim onești cu noi și cu copiii noștri, iar lor să le arătăm toate fațetele noastre, de la mâhnire, la mândrie, de la bucurie la tristețe. Și-atunci, când și cum această sinceritate depășește de fapt limitele sănătoase, iar anxietatea devine problematică până la patologie?

Urania Cremene: Cred că totul are legătură cu ce lăsăm să ajungă la noi și cum interpretăm această chestiune. Fără doar și poate mass media accentuează, așa cum a făcut întotdeauna, emoții, sentimente, stări, realități și le augmentează în felul în care reușește să facă rating sau să împingă anumite mesaje în funcție de contractele pe care le au.

Am să-ți dau un exemplu de anul trecut, de prin aprilie, când eram deja în carantină totală. Locuiesc pe Bulevardul Ștefan cel Mare, în preajma mai multor spitale: Spitalul Colentina, Spitalul Sf. Ștefan, Spitalul Matei Balș, Spitalul Floreasca și un pic mai departe este Spitalul Grigore Alexandrescu. Veneam de la o întâlnire, aveam hârtie semnată pentru asta, desigur, mă apropiam de casă și am văzut pe partea dreaptă, în fața Spitalului Colentina un car de televiziune din care a coborât o domnișoară, cu microfonul în mână și restul echipei. Am parcat în spatele lor, pe acea stradă pustie și am așteptat să văd ce se întâmplă mai departe.

Domnișoara a tras pe ea un combinezon cum vedeam doar în relatările din spital, mânuși, vizieră și a început să relateze uitându-se într-o cameră pe care o manevra un domn îmbrăcat ca mine și ca tine, de stradă.

Mi-am dat seama atunci că am lăsat să se scurgă în noi toată această frică și că limita fină între ceea ce înseamnă echilibru și ce înseamnă decizii informate și o privire corectă asupra fricilor noastre are legătură exact cu aceste filtre pe care ni le punem noi pentru că e ok să fii precaut, e ok să ai grijă de tine și de ceilalți, dar nu mai e ok să aluneci pe o pantă a fricii totale care te paralizează. O frică de moarte, fiindcă ea este cea pe care am primit-o cu toții și pe care am lăsat-o să se instaleze în noi în acest an, care ne paralizează, ne aduce într-o stare de supraviețuire. Asta înseamnă că nu mai avem grijă nici de noi, nici de ceilalți, fiindcă supraviețuirea ne face să funcționăm din creierul nostru reptilian și să nu mai avem grijă, să nu mai demonstrăm iubire. Or, asta nu mai e sănătos pentru nimeni.

Ce cred că avem a transmite copiilor noștri lucrând întâi de toate la noi este această obiectivitate. Este o realitate pe care o trăim, hai să vedem datele acestei realități și să luăm decizii informate cu privire la ceea ce ni se așterne în față, fără să intrăm în panică. E foarte greu de făcut această delimitare pentru cei mai mulți dintre oameni.

Copiii noștri au nevoie să știe că părinții lor sunt în controlul propriei lor vieți, au nevoie de asta, fiindcă sunt în mâinile noastre cu totul. În plus, au nevoie să știe că lumea în care trăiesc, în care cresc este una sigură, a unor adulți responsabili, care știu ce fac. Or, dacă noi nu le transmitem asta, prin exemplul personal, nu facem decât să creăm și mai multă anxietate.

Adevărul este că noi nu suntem în control, iar lumea nu mai este atât de sigură precum părea înainte. Odinioară te întâlneai cu acele comunități de mii de oameni, în toată țara și discutați despre acorduri fine între copii și părinți. Acum tușele acestea sunt mult mai accentuate, tăieturile sunt mai adânci și mai dureroase. Ce faci tu, cu aceste comunități ale tale?

Urania Cremene: Eu am această filosofie de când sunt om conștient, la fel și întreaga mea echipă, anume că este inutil să te împotrivești realității în care trăiești, fiindcă nu o poți schimba dintr-o dată, iar ce poți face este să lucrezi la modificarea ei, la restructurarea ei, la schimbarea unor paradigme, dar atât.

Întrebarea validă este: ce pot face în aceste condiții, așa cum sunt acum, în așa fel încât mie, celor dragi și celor pe care îi ating prin mesajele mele să le fie bine. Cum pot să-mi păstrez mesajul relevant, cum pot să ajung la oameni, altfel decât o făceam până acum. Acesta este motivul pentru care, la două săptămâni de când s-au închis școlile în România, noi am început seria de webinarii gratuite, pe care acum le susținem 7 zile din 7 și pe care le construim la modul relevant pentru părinți, pentru că îi întrebăm despre problemele lor, despre ce îi frământă.

Am mutat toată comunicarea noastră în online, iar asta a fost o plajă fantastică pe care nu am văzut-o până acum, fiindcă iată putem ajunge la părinți care nu ar fi putut veni într-o sală de seminar altminteri, părinți care vin din diaspora sau din sate și orașe mici care nu ar fi avut altfel ocazia să vină la seminariile noastre.

Așa ne-am păstrat relevanți, întrebându-i pe ei, pe părinți, indiferent unde se află, despre problemele lor: școlile, grădinițele sunt închise, ei sunt închiși în casă cu copiii, aleg să nu-și mai vadă bunicii sau persoanele dragi, deci ce facem împreună așa încât să ne fie bine?

Care sunt îngrijorările cele mai intense care vin dinspre ei, dar și soluțiile pe care le ai pentru ei?

Urania Cremene: Toată realitatea pe care o trăim, nemaiîntâlnită nici măcar în situație de război, și am studiat destul de mult problema, aduce niște valențe noi, anume exact ce ai spus mai devreme: lipsa de încredere în celălalt. Am trecut peste războaie, am trecut prin ocupație teritorială, am trecut prin foamete, naționalizări și comunism. Da. Dar dușmanul era tot timpul altcineva, iar comunitățile pe care oamenii le-au creat dintotdeauna au fost cele care i-au ajutat să treacă peste aceste situații îngrozitoare, oamenii de-aproape și încrederea pe care au avut-o în ceilalți. Or, acum asta nu se mai întâmplă. Izolarea a făcut ca celălalt să fie un potențial pericol, iar asta încalcă grav prima și cea mai importantă nevoie a ființei umane, aceea de conectare.

Cred că cea mai mare parte a anxietății de care suferă cei mai mulți oameni astăzi vine din această izolare și auto-izolare, din frica de celălalt. Ce m-am străduit eu să fac în acest an a fost să aduc la suprafață conștientizarea a ceea ce înseamnă aceste nevoi psihologice de bază, pe care le avem, nevoia de conectare, nevoia de competență și nevoia de autonomie, iată, grav încălcate prin aceste restricții și cum să le satisfacem pentru obținerea echilibrului nostru, chiar într-un spațiu intim, restrâns.

Nu este firesc ce se întâmplă, dar nu este firesc nici să abdici de la rolul tău de partener de cuplu, la rolul tău de fiică, fiu sau părinte, să te ascunzi de ceilalți fără să înțelegi că totul ține de adaptare și că, până la urmă, poți face lucruri care să-ți aducă binele. Bine, nu se mai poate întâlni copilul tău cu colegii de la școală, dar te poți juca cu el în loc de a-l lăsa ore întregi cu o tabletă în mână. Sigur nu te mai poți întâlni cu toți prietenii tăi, doar cu două familii de prieteni intimi, cu care te vezi oricum mereu, poți să gătești sau să te întâlnești la niște jocuri de societate în care să intervină și cei mici. Care sunt riscurile până la urmă? Hai să evaluăm serios și responsabil riscurile și beneficiile fiecărei situații.

Dacă sănătatea fizică ar fi singura importantă, atunci ne-am închide cu toții în case, ne-am trage obloanele și am face doar cumpărături online. Dar sănătatea noastră emoțională este la fel de importantă și, chiar și în atari situații, putem face lucrurile în așa fel încât să rămânem în echilibru.

Urania Cremene în cadrul unui seminar de parenting, în vremea când restricțiile legate de infectare nu existau

Cum te-ai organizat tu în această perioadă de pandemie și restricții?

Urania Cremene: Eu am o metodologie, All About Parenting, iar în spiritul acesteia am și o echipă de traineri specializați, alături de care susțin aceste webinarii. Sunt ateliere pe care fie le-am creat eu și ei le susțin mai departe, fie le-au creat chiar ei.

Cum ne-am organizat noi îți voi spune îndată. Marele meu noroc a fost că eu lucrez de acasă de câțiva ani de zile. Cei mai mulți membri ai echipei lucrau de la Cluj, iar cealaltă parte a echipei lucrau și ei remote.

Întreaga echipă, pe care am construit-o de 7 ani încoace, alături de partenerul meu de business, Ștefan Irimia, a fost creată în termenii autonomiei pe baza unor obiective comune. Noi aveam ședințe care se întâmplau oricum în online în fiecare zi. Echipele erau deja obișnuite să lucreze așa. Ce a trebuit să schimbăm, de fapt, au fost structurile prin care ajungeam la părinți, am adus oameni în echipă, pe care nu îi aveam înainte, cu această știință de a ajunge la părinți în acest mod; am făcut ședințe despre cum procedăm noi, mamele, mai ales, să putem lucra, să avem ședințe, să avem grijă de copii și să facem și școală online. Am găsit modalități prin care să împărțim timpul în calupuri orare și să ne vedem chiar la 7:00 dimineața sau la 2:00 după-amiaza.

Și am reușit! Fiindcă noi nu am avut niciodată program fix, noi am avut obiective și lucruri de îndeplinit. Când le îndeplineam, era alegerea fiecăruia.

Hai să vorbim despre emisiune. De ce ai acceptat tu această provocare și ce aștepți să schimbi?

Urania Cremene: Eu am urmărit această emisiune, chiar dacă nu aveam copii, acum 10 ani. Am urmărit-o atunci pentru că eu, înainte să fiu expert în parenting, așa cum e numită în online, am fost expertă în schimbarea comportamentului uman sau în înțelegerea mecanismelor care îl generează. Mie mi se pare că această emisiune, acum ca și atunci, face o radiografie fantastică a modului în care funcționează societatea astăzi și ce anume creează ea pentru viitor.

Modul în care ne creștem copiii acum are impact asupra societății peste 20 de ani fără îndoială.

Sigur, e foarte greu să schimbi o țară printr-o emisiune tv, oricât de mare succes ar avea ea. Dacă ar prezenta-o Andreea Esca, tot nu ar avea acest impact social pe care ni l-am dorit cu toții. În schimb, invitația pe care am primit-o, de a face parte din acest proiect, m-a bucurat foarte tare, chiar dacă la început mi-a fost dificil să mă gândesc cum voi integra această nouă responsabilitate în programul și așa destul de ocupat.

M-a bucurat tocmai gândul că pot ajunge la familii la care nu pot altfel ajunge.

E mai degrabă ușor să-i vorbești unui părinte educat, conștient, despre ce înseamnă eliminarea mecanismelor de tip pedeapsă-recompensă și înlocuirea lor cu unele care ajută la cooperare și păstrarea stimei de sine. În schimb, cu această pătură socială care nu are acces la aceste informații și unde problemele sunt grave și unde în continuare există convingeri de genul: „unde dă mama crește!” sau „eu te-am făcut, eu te omor!” nu prea se ajunge altfel decât așa.

Am filmat deja 7 episoade din acest prim sezon, în familii foarte diverse, fiindcă așa mi le-am dorit, cu un copil sau cu 5, iată o familie pe care am filmat-o nu de multă vreme, la Călărași, fiindcă am vrut să demonstrez că se poate în orice condiții.

Ce m-a bucurat a fost că cei de la Paprika, în echipă cu cei de la Prima Tv m-au lăsat să fiu eu însămi, nu mi-au impus restricții de niciun fel și mi-au dat mână liberă în a promova mesajele pe care le duc lumii de peste 10 ani, făcându-mi, o dată în plus, cunoscută metodologia All About Parenting.

Urania Cremene, împreună cu echipa All About Parenting

Care a fost cea mai mare provocare și care este cel mai mare succes de până acum în emisiune?

Urania Cremene: Fără îndoială, familia cu 5 copii a fost până acum, cea mai mare provocare. M-am și întrebat, atunci când am ales-o, împreună cu cei de la Paprika, dacă nu întind prea mult plapuma, pentru că adevărul este că am un copil al meu și al doilea copil al soțului meu, fiindcă fac parte dintr-o familie recompusă, nu am prieteni care să aibă atâția copii și nu știam nimic despre ce înseamnă dinamica unei familii numeroase.

Provocarea a venit și din faptul că cei doi părinți, foarte tineri, nu au avut șansa să învețe despre ce înseamnă de fapt să faci parenting, adică să fii un părinte echilibrat. Au făcut lucrurile așa cum au simțit, dintr-o mare iubire față de familia lor și în cuplul lor. Și mi-a ieșit și de data asta.

Ce mă bucură este faptul că am ajuns, după atâția ani de experiență, la capacitatea de a vedea destul de rapid ce nu funcționează, tocmai pentru că-mi sunt foarte clare motivele pentru care apare un comportament pozitiv sau negativ. Începe să-mi fie foarte clar ce înseamnă unicitatea fiecărui individ și ce înseamnă aceste diade, relațiile unice care se creează în fiecare familie și cum poți lucra la ele adaptat.

Și deși la început am spus: „e foarte mult ce văd aici! Nu știu ce pot să fac așa încât să ofer acestor oameni doar câteva reguli pe care, punându-le în aplicare, să se și întâmple ceva, de fiecare dată mi-a ieșit. Și este grozav pentru mine să las în urmă, după o săptămână, o familie care deja este mult mai echilibrată. Se mai poticnește, dar a înțeles care este drumul și fac eforturi conștiente în acea direcție.

E un proces al schimbării ce spui tu. Mergi în familia lor, le-o răscolești, pui puncte pe niște i-uri pe care ei nu le-au văzut până atunci, dar într-o săptămână pleci. Cum te asiguri că regulile tale vor rămâne ca niște schimbări reale în casa lor?

Urania Cremene: Adevărul este că nu am cum să mă asigur. Până la urmă, fiecare lecție din viața noastră, fiecare lumină pe care o lăsăm să ajungă la noi, care ne arată un colțișor de umbră pe care nu l-am văzut până atunci ne face să devenim mai mult. Eu nu am cum să mă asigur, dar sunt un vector, un context de schimbare. Sunt un bec, dacă vrei! Le aprind lumina pe ceva ce nu au văzut până atunci și mă asigur, inclusiv în webinariile All About Parenting sau în această campanie, Educă azi, ca să nu vindeci mâine!, că părinții vor avea mici victorii.

În momentul în care realizezi că poți obține ceva de la copilul tău sau de la cei din jur, prin alte mecanisme decât a te enerva, a repeta de 100 de ori, a amenința, a recurge la recompense, a ridica tonul și asta este de fapt o victorie pe care nimeni altcineva nu ți-o poate oferi. Despre asta este vorba, îți dă încredere în tine și creează o temelie importantă pentru ce ai putea să devii, pentru că nu prea mai vrei înapoi din momentul în care ai scăpat de sentimentul de vinovăție că ai făcut un rău copilului tău.

Când acești părinți află că se poate face și prin alte mecanisme află că se poate și altfel și, chiar dacă nu le iese întotdeauna, știu că se poate și că au reușit o dată.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO