Viaţa lui Stanley Kubrick – regizorul-fenomen care a inspirat cei mai mari regizori ai lumii şi a dat naştere unor controverse de proporţii - LIFE.ro
Sari la conținut

Viaţa lui Stanley Kubrick – regizorul-fenomen care a inspirat cei mai mari regizori ai lumii şi a dat naştere unor controverse de proporţii

Kubrick a fost suspectat şi acuzat că ar fi filmat şi regizat aselenizarea lui Neil Armstrong şi că filmul cunoscut în întreaga lume, cu primii paşi pe Lună, nu ar fi decât un fals. În sprijinul teoriei lor conspiraţioniştii vin cu...
Share this article

Când spui cinematografie şi filme de referinţă nu ai cum să nu-l aduci în discuţie pe Stanley Kubrick. Regizorul-fenomen, cineastul perfecţionist care nu făcea niciodată compromisuri a influenţat prin munca sa nume precum Steven Spielberg, Martin Scorsese sau James Cameron, primul dintre ei dedicându-i chiar filmul Inteligenţă artificială. Dar departe de premii şi controverse, viaţa lui Stanley Kubrick a fost una marcată de artă şi ştiinţă în acelaşi timp, deşi şcoala nu a fost tocmai punctul lui forte.

Viaţa lui Stanley Kubrick – Când notele îţi distrug studiile, dar îţi arată calea

Stanley Kubrick s-a născut în Manhattan, New York, într-o familie de evrei.

Stanley Kubrick cu mama lui, Gertrude Kubrick, foto: kubrick.life

Mama a fost cea care i-a insuflat dragostea pentru lectură, tatăl i-a deschis apetitul pentru logică şi artă. Pe când Stanley avea 12 ani, Jacques Kubrick şi-a învăţat fiul tainele şahului, acesta devenind o constantă în viaţa sa. Juca peste tot, inclusiv pe platourile de filmare. Şahul a fost cel care i-a structurat gândirea analitică şi i-a adus rigurozitatea în acţiunile sale. Un an mai târziu, odată cu admiterea la liceu, Stanley primea tot de la tatăl său un aparat de fotografiat. Avea deja în casă o cameră obscură, aşa că nu i-a fost greu să descopere tainele artei fotografice. Visul său era însă, pe atunci, să devină baterist, fiind mare amator de jazz.

Liceul nu l-a atras prea tare, Stanley Kubrick mărturisind mai târziu că nimic din ceea ce avea legătură cu şcoala nu îi stârnea interesul. Fotografia însă îl captiva, aşa că primele sale imagini au apărut în ziarul şcolii. A fost ales chiar fotograful oficial al şcolii pentru un an. Cum notele nu l-au ajutat să urmeze cursuri universitare, îşi împărţea ziua între cluburile de şah din cartier şi fotografiile pe care le făcea prin oraş. Multe dintre ele au fost cumpărate de cei de la revista Look, care l-a şi angajat ulterior.

Stanley Kubrick la 21 de ani, foto: kubrick.life

Era văzut ca un mic geniu în arta vizuală de cei care luau contact cu munca sa, deşi încă de atunci era privit uşor ciudat pentru că nu făcea câteva fotografii, nici zeci pentru un subiect, ci sute.

Avea 23 de ani când un prieten, Alex Singer, îl convinge să regizeze o serie de documentare de scurt metraj, The March of Time. Succesul primului film, Day of the Fight, despre lumea boxului, îl convinge pe Kubrick să renunţe la slujba de fotograf şi începe filmările pentru cel de-al doilea documentar, Flying Padre. Ca să câştige bani, continuă să joace şah, dar de data asta în mod organizat, în concursuri cu premii. Cel de-al treilea film documentar, The Seafarers, a fost prima peliculă color la care a lucrat şi, teoretic, ultimul de acest gen. Deşi s-a vorbit şi de alte documentare la care a lucrat, acestea nu au mai fost descoperite.

Kubrick era deja fascinat de regia de film, aşa că şi-a dorit foarte tare să producă şi să regizeze filmul scris de prietenul său, Howard Sackler. Fear and Desire, povestea unor soldaţi prinşi în spatele liniilor inamice într-un război fictiv, a fost finanţat de tatăl lui Kubrick şi a avut parte de multe critici favorabile. Publicul nu a fost însă la fel de încântat de el şi, ulterior, şi regizorul l-a considerat drept o tentativă a unui amator.

Următorul său film, Killer`s Kiss, a fost făcut tot cu finanţare privată şi prezintă povestea unui boxer care, la finalul carierei, se lasă atras în lumea crimei organizate. În timpul filmărilor Kubrick pleca la final de săptămână ca să încaseze ajutorul de şomaj, singurii bani pe care îi mai primea.

Urmează un parteneriat cu producătorul de film James Harris şi înfiinţarea companiei Harris-Kubrick. The Killing devine, astfel prima peliculă filmată de Kubrik cu o echipă de profesionişti, de la cei din staff-ul tehnic şi până la actori. The Killing este, de altfel, şi un film care sparge convenţiile americane şi nu prezintă povestea în ordine cronologică şi nici nu beneficiază de un happy-end. Atunci, ca şi celelalte producţii ale lui Kubrick, a primit recenzii bune, dar din punct de vedere comercial a fost un dezastru. Acum, The Killing este catalogat ca fiind o capodoperă a genului noir, unul dintre cele mai bune filme de acest gen făcute vreodată.

Viaţa lui Stanley Kubrick – Filmele de succes, adoraţia şi ura

Paths of Glory este primul mare succes al lui Stanley Kubrick, nu neapărat pentru că a fost bine primit de marele public, ci pentru că acum tânărul este introdus în galeria regizorilor de mare calibru. Filmul, considerat unul dintre cele mai bune filme de război realizate vreodată, nu a fost lipsit de controverse. Francezii şi elveţienii l-au refuzat şi au încercat să îl oprească de la difuzare în mai multe ţări din Europa, militarii americani l-au interzis şi ei. Winston Churchill, în schimb, l-a apreciat pentru realismul scenelor de luptă.

Tot acum apar şi primele conflicte pe platourile de filmare, conflicte izbucnite din ceea ce va deveni o marcă pentru Kubrik – obsesia pentru control şi reluarea scenelor de mult mai multe ori decât şi-ar fi dorit oricare dintre cei aflaţi pe platoul de filmare. Conflictele cu Kirk Douglas şi Adolphe Menjou au rămas în istorie, însă ambii actori au recunoscut, în final, că regizorul ştia foarte bine ce făcea şi de ce făcea.

Stanley Kubrick şi Kirk Douglas, foto: kubrick.life

Deşi îl enervase peste măsură, Kirk Douglas îl aprecia foarte tare pe Kubrick, ba chiar se împrieteniseră, aşa că i-a cerut să regizeze Spartacus. Regizorul iniţial, Anthony Mann, fusese concediat cu doar 2 săptămâni înainte să înceapă filmările. Perfecţionismul dus la extrem al regizorului american l-a înfuriat peste măsură pe Douglas, conflictele din timpul filmărilor escaladând cu fiecare zi ce trecea. Scenariul a fost rescris de mai multe ori, autoritatea regizorului a fost catalogată drept lipsă de empatie, iar scandalurile dintre Kirk Douglas şi Kubrick erau la ordinea zilei.

12 milioane de dolari au fost cheltuite pentru filmările la Spartacus, devenind cel mai scump film din istoria de până atunci a Hollywood-ului şi 10.500 de oameni au fost în distribuţie. Kubrick avea să mărturisească mai târziu că Spartacus a fost singurul film regizat de el care nu i-a plăcut, exact filmul care i-a adus succesul internaţional şi a fost recompensat cu 4 premii Oscar, unul dintre ele revenindu-i lui Peter Ustinov, cel care l-a interpretat pe Batiatus, vânzătorul de sclavi.

Stanley Kubrick, Kirk Douglas şi Woody Strode, foto: kubrick.life

34 de ani avea Kubrick când şi-a luat familia şi a plecat în Anglia, ca să filmeze Lolita, inspirată din controversatul roman al lui Nabokov. Scriitorul a fost rugat de regizor să-şi adapteze chiar el scenariul pentru marele ecran, însă varianta lui avea 400 de pagini, ceea ce ar fi însemnat ca filmul să aibă aproximativ 7 ore. Kubrick a păstrat cam 20% din scenariul original. 800 de fete au dat probă pentru rolul principal, iar actriţa păstrată nu avea 12 ani, ca în scenariu, ci 14. Alegerea ei s-a dovedit mai mult decât inspirată. Sue Lyon a primit Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă nou-intrată în lumea filmului.

Stanley Kubrick şi Sue Lyon, foto: kubrick.life

Au urmat alte pelicule care au intrat în istoria cinematografiei mondiale, transformându-l pe Kubrick în etalon al regiei de film. Dr. Strangelove, 2001: A Space Odyssey, A Clockwork Orange, Barry Lyndon, The Shining, Full Metal Jacket, Eyes Wide Shut, toate sunt filme de referinţă pentru orice cinefil.

Stanley Kubrick, Shelley Duvall şi Jack Nicholson, foto: kubrick.life

Viaţa lui Stanley Kubrick – 3 căsnicii, 3 copii, o mare dragoste

La doar 19 ani, pe când era fotograf la Look, Stanley Kubrick se căsătorea cu Toba Metz, iubita lui din liceu. Ale tinereţii valuri şi-au spus însă cuvântul şi în mai puţin de 3 ani, cei doi divorţau.

Un an mai târziu, în 1952, regizorul o cunoştea pe dansatoarea austriacă Ruth Sobotka, iar în 1955, cei doi se căsătoreau. Nici aceasta n-avea să fie marea dragoste a controversatului şi perfecţionistului regizor. 2 ani a durat cel de-al doilea mariaj al lui Kubrick.

În 1958 Kubrick se recăsătorea, iar de această dată a făcut alegerea potrivită. Actriţa germană Christiane Harlan i-a fost alături până la finalul vieţii, în 1999. Trei copii au crescut împreună, fiica actriţei dintr-o relaţie anterioară şi 2 fete ale lor.

Stanley Kubrick şi familia, foto: kubrick.life

Relaţia dintre cei doi s-a dovedit a fi ceea ce aveau nevoie, iar regizorul a câştigat în acest fel şi un producător executiv pe care se putea baza, cumnatul său, Jan Harlan.

Viaţa lui Stanley Kubrick – Conspiraţiile din jurul activităţii şi morţii regizorului

Un regizor controversat nu putea să fie scutit de tot felul de conspiraţii şi supoziţii ce continuă să facă furori şi la 21 de ani de la moartea lui. Unul dintre ele vizează tocmai decesul artistului, învăluit voit sau nevoit într-o umbră de mister. Deşi avea 71 de ani pe atunci, sunt voci care susţin că moartea lui este mai mult decât suspectă. Kubrick tocmai încheiase filmările la Eyes Wide Shut, iar amatorii de teorii ale conspiraţiei au pus moartea subită a artistului în seama organizaţiilor secrete afectate de modul în care au fost prezentate în pelicula cu Nicole Kidman şi Tom Cruise.

Stanley Kubrick, Tom Cruise şi Nicole Kidman, foto: kubrick.life

Verdictul medicilor nu a lăsat însă loc de interpretări: Stanley Kubrick a murit ca urmare a unui infarct miocardic. Apropiaţii au şi spus în repetate rânduri că orice film îl solicita extrem de mult pe regizor, care muncea şi zile întregi fără pauză.

Stanley Kubrick, foto: kubrick.life

Tot Kubrick a fost suspectat şi acuzat că ar fi filmat şi regizat aselenizarea lui Neil Armstrong şi că filmul cunoscut în întreaga lume, cu primii paşi pe Lună, nu ar fi decât un fals. În sprijinul teoriei lor, conspiraţioniştii vin cu presupuse dovezi ale scăpărilor tehnice din clipul respectiv, scăpări pe care Kubrick nu le-a permis vreodată în filmele sale.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora