Viaţa prinţului Harry, rebelul familiei regale britanice - LIFE.ro
Sari la conținut

Viaţa prinţului Harry, rebelul familiei regale britanice

Harry a acuzat în repetate rânduri presa de informaţii mincinoase şi defăimătoare. A început apoi separarea de fratele şi cumnata sa, mai întâi în ceea ce priveşte...
Share this article

În timp ce unii vânează atenţia publică, alţii se nasc direct în vizorul publicului din întreaga lume. Este şi cazul prinţului Harry care şi-a trăit practic întreaga viaţă cu luminile reflectoarelor îndreptate spre el. Nu a fost cruţat nici în cele mai grele momente, după moartea mamei, nici în cele mai nebune, când şi-a permis să îşi trăiască adolescenţa de parcă n-ar fi fost moştenitor al coroanei. Viaţa prinţului Harry a fost până acum un şir lung de suişuri şi coborâşuri, iar căsnicia cu actriţa Meghan Markle şi decizia de a renunţa la îndatoririle regale i-au ştirbit mult din popularitate.

Născut şi crescut în lumina reflectoarelor

Henry Charles Albert David s-a născut pe 15 septembrie 1984, la spitalul Sfânta Maria din Londra, acelaşi loc unde văzuse lumina zilei cu 2 ani şi câteva luni în urmă şi fratele său, William. Părinţii, prinţul Charles şi prinţesa Diana, au anunţat însă că cel de-al doilea lor copil va fi strigat Harry, în ciuda numelui de botez.

Cu toţi ochii aţintiţi asupra lor, cei 2 fraţi s-au bucurat totuşi de experienţe la care copiii din familia regală de până la ei nu au avut acces. Prinţesa Diana şi-a dorit nu doar să îi aibă cât mai aproape, dar şi să le ofere experienţe cât mai diferite, de la mers alături de ea şi prinţul Charles în vizite oficiale, la vacanţă la Disney sau prânz la McDonald`s, de la vizite în clinici pentru bolnavii de SIDA, la cele din adăposturile pentru oamenii străzii.

Harry a fost expus şi la bune, dar şi la o mulţime de lucruri cumplite, care i-au marcat viaţa. Mai întâi a fost divorţul părinţilor, o imensă sursă de scandal şi de supoziţii aruncate prin presa din întreaga lume. Apoi a venit vestea că mama lui a murit într-un accident de maşină, la Paris. 12 ani avea atunci Harry şi în loc să îşi plângă durerea, a trebuit să facă ceea ce trebuia să facă un membru al familiei regale: să-şi conducă demn mama pe ultimul drum sub ochii a milioane de oameni.

Acum pot să spun că pierderea mamei la vârsta de 12 ani şi blocarea tuturor emoţiilor mele în ultimii 20 de ani au avut un efect destul de grav nu doar asupra vieţii mele personale, dar şi asupra muncii mele. (…) Probabil am fost foarte aproape de o cădere nervoasă totală în numeroase ocazii, atunci când tot felul de dureri, tot felul de minciuni şi concepţii greşite, totul ajunge la tine din toate unghiurile. – Prinţul Harry într-un interviu pentru Daily Telegrah, 2017

În şcoală i-a călcat pe urme fratelui său până la un punct. A urmat cursurile şcolii Wheterby, apoi pe cele ale celebrului colegiu Eton, contrar obiceiului de până atunci care ducea copiii din familiile regale la Gordonstoun.

Citeşte şi: Povestea de viață a unui viitor rege: Prințul Charles, cel mai longeviv moștenitor al tronului britanic – LIFE.ro

„Oaia neagră” a familie regale

Adolescenţa şi probabil dorinţa de a scăpa de rigorile regale şi-au spus cuvântul, iar scandalurile s-au ţinut lanţ de el în această perioadă. În timp ce William era cel catalogat drept responsabil, Harry se transforma uşor-uşor în oaia neagră a familiei. Era surprins tot mai des în cluburi sau la petreceri private, bând alcool şi fumând, inclusiv marijuana.

A fost inclusiv filmat fără haine, în Las Vegas, după o petrecere scăpată de sub control şi când ataca un jurnalist care aştepta să îl fotografieze, la ieşirea dintr-un club. În încercarea de a-l readuce cu picioarele pe pământ prinţul Charles l-ar fi dus inclusiv într-o clinică de dezintoxicare, ca să dea ochii cu cei afectaţi de consumul de droguri.

A fost fotografiat la o petrecere tematică în timp ce purta o uniformă nazistă, a fost acuzat de mai multe ori că a avut exprimări cu tentă rasistă faţă de amici sau colegi, a fost surprins în ipostaze considerate nepotrivite alături de prieteni de-ai săi, în timpul unor petreceri.

Titlurile ziarelor din regat şi nu numai îl puneau la zid şi vorbeau de ruşinea pe care o aducea casei regale. Era ca şi cum ar fi căutat să simtă ceea ce simţea mama lui cu mulţi ani înainte, când era hăituită de presă, iar zvonurile şi bârfele despre ea curgeau cu nemiluita.

După finalul liceului, prinţul Harry nu s-a înscris la facultate şi a ales să-şi ia un an de pauză, timp în care a muncit la o fermă în Australia, apoi a mers să ajute copiii orfani din Lesotho. Când a revenit acasă a anunţat că va intra în armată, ceea ce a şi făcut.

Armata, experiența de pe front și Jocurile Invictus

După 2 ani de pregătire militară a anunţat că el vrea să plece pe front şi că dacă nu i se permite asta va dezerta.

Nu am absolvit Academia de la Sandhurst ca să stau apoi acasă în timp ce băieţii mei luptă pentru ţara lor. – Prinţul Harry

S-a decis ca regimentul său să plece în prima linie în Irak, însă numeroasele ameninţări şi pericolele care veneau la pachet cu prezenţa lui pe front au dus la anularea misiunii. Soldaţii britanici din Irak au fost văzuţi ulterior purtând mesaje inscripţionate cu mesajul „Eu sunt Harry”, inspirate din filmul Spartacus, unde supravieţuitorii armatei acestuia s-au identificat toţi ca Spartacus pentru a-i proteja identitatea acestuia.

În acelaşi an prinţul Harry a plecat însă, de această dată sub anonimat, în Afganistan unde a efectuat misiuni de patrulă, dar a făcut parte şi din efectivele care au respins atacuri ale talibanilor. A devenit astfel primul membru al familiei regale care a mers într-o zonă de război în ultimul sfert de secol.

77 de zile a rezistat pe front. După ce presa a făcut publică prezenţa lui acolo a fost extras de urgenţă şi s-a întors în Marea Britanie, unde un an mai târziu a început antrenamentul pentru piloţii militari, aşa cum făcuseră înainte fratele, tatăl şi unchiul său. În septembrie 2012 a revenit în Afganistan unde, în ciuda ameninţărilor repetate ale talibanilor, a rămas vreme de 20 de săptămâni.

Foto: wikipedia.org

Experienţa de război şi contactul cu militarii răniţi pe front l-au inspirat pe prinţul Harry să înfiinţeze în 2014 Jocurile Invictus, o competiţie sportivă la care participă militarii răniţi pe front. A vrut astfel să crească suportul publicului față de militarii răniți pe front și să le ofere acestora posibilitatea de a arăta din nou că pot încă lupta, de această dată pe terenul de sport. A sprijinit şi mai multe organizații a căror misiune este să ajute, fizic şi psihic, militarii întorşi de pe front.

10 ani a petrecut în total în armată, iar prințul Harry a descris această perioadă ca fiind cea mai fericită din viața sa. Jocurile Invictus rămân însă proiectul său de suflet, la fel și ceremoniile sau diversele evenimente militare la care a continuat să ia parte și după ce a părăsit armata.

Moştenirea caritabilă a prinţesei Diana, dusă mai departe de prinţul Harry

Activităţile caritabile au reprezentat mereu o parte importantă în viaţa prinţului Harry, care a vrut să ducă mai departe munca mamei sale, prinţesa Diana.

În 2006 a înfiinţat Sentebale, o organizaţie caritabilă a cărei menire este ajutorarea copiilor din Lesotho infectaţi cu virusul HIV. De-a lungul anilor tânărul a reuşit să strângă milioane de euro pentru această misiune. Sentebale înseamnă „nu mă uita” şi reprezintă şi un omagiu adus prinţesei Diana, extrem de ataşată şi implicată în problemele copiilor din ţările africane.

Citeşte şi: Viața și secretele prințesei Diana. Ce a lăsat moștenire „prințesa inimilor” prințeselor Kate și Megan? – LIFE.ro

A sprijinit însă o mulţime de organizaţii non-guvernamentale de-a lungul anilor, de la cele care ofereau îngrijiri pentru copii şi tineri suferinzi de boli terminale la cele pentru intervenţii de urgenţă în cazuri umanitare. În 2007 a organizat împreună cu fratele său, prinţul William, Concert pentru Diana, un spectacol omagiar în memoria mamei lor, care ar fi trebuit să împlinească atunci 46 de ani. Fondurile strânse cu acea ocazie au mers către toate organizaţiile patronate de aceasta de-a lungul vieţii.

Tot împreună cu William a participat la cursa moto de 1.000 de mile, din Africa, pentru a strânge bani pentru Sentebale, UNICEF şi Fondul pentru copii Nelson Mandela. A participat la curse caritabile organizate la Polul Nord şi la Polul Sud, a sprijinit şi încurajat testarea pentru virusul HIV, a sprijinit o mulţime de ONG-uri de protecţie a mediului, în special pe cele care încearcă protejarea rezervaţiilor naturale din Africa, s-a implicat în campanii de conştientizare şi sprijin în domeniul sănătăţii mentale, dar a acordat ajutor şi în perioada pandemiei de coronavirus.

Meghan Markle, femeia care i-a furat inima, dar l-a şi scos din familia regală

Şi viaţa sentimentală a prinţului Harry a stârnit extrem de mult interes pentru public şi nici la acest capitol nu au lipsit criticile. Vreme de 5 ani de zile a avut o relaţie cu Chelsy Davy, fiica unui om de afaceri din Zimbabwe, însă Harry a refuzat să vorbească deschis despre acest subiect. A urmat apoi o relaţie de 2 ani cu modelul britanic Cressida Bonas, dar nici aceasta nu a adus ce aştepta publicul: o nouă nuntă regală.

Actriţa americancă Meghan Markle a fost cea i-a furat până la urmă inima. Au început relaţia în vara lui 2016, iar în toamna următorului an era anunţată logodna. Pe 19 mai 2018 avea loc nunta sub privirile a milioane de oameni din întreaga lume, însă era abia începutul unei noi perioade de scandaluri ce avea să îi aibă în prim-plan pe prinţul Harry şi pe proaspăta sa soţie.

Harry a acuzat în repetate rânduri presa de informaţii mincinoase şi defăimătoare. A început apoi separarea de fratele şi cumnata sa, mai întâi în ceea ce privesc îndatoririle şi apariţiile publice. Şi-a lansat apoi pagina oficială de Instagram a sa şi a noii ducese de Sussex, s-a retras din fundaţia caritabilă pe care o conducea de 10 ani împreună cu fratele său, iar la începutul anului 2020 a dat vestea-bombă: el şi Meghan se retrăgeau din casa regală şi urmau să îşi asigure singuri independenţa financiară. A dat vina pe presa britanică care ar fi construit o atmosferă toxică în jurul lor şi a vorbit despre necesitatea păstrării sănătăţii mentale.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by The Duke and Duchess of Sussex (@sussexroyal)

Citeşte şi: Printul Harry se teme pentru Meghan Markle: „Nu vreau sa pierd inca o femeie din viata mea“ – LIFE.ro

Cei 2 au stat o perioadă în Canada, apoi s-au mutat în California, acolo unde s-a născut şi cel de-al doilea copil al lor. Tot de acolo au acuzat Casa Regală de rasism şi indiferenţă, au vorbit despre gândurile suicidare ale lui Meghan şi despre campania de denigrare a acesteia şi lipsa de protecţie a familiei regale în acest caz. Toate acestea le-au adus o scădere considerabilă a popularităţii, dar şi o relaţie aproape inexistentă cu membrii familiei regale. Lucrurile au părut că ar putea să se îndrepte în momentul în care cei 2 au fost invitaţi la festivităţile organizate cu ocazia Jubileului de Platină, însă plecarea bruscă din Marea Britanie a arătat că împăcarea e tot mai departe.

Citeşte şi: Povestea de dragoste dintre Prințul Harry și Meghan Markle de la început și până în zilele noastre – LIFE.ro
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora