Violonista Maria Marica: „Cred că în lumea asta tulbure și plină de distracții în care trăim, ne-ar face tuturor bine ca cineva să ne amintească din când în când care sunt lucrurile cu adevărat importante” - Pagina 3 din 4 - LIFE.ro
Violonista Maria Marica: „Cred că în lumea asta tulbure și plină de distracții în care trăim, ne-ar face tuturor bine ca cineva să ne amintească din când în când care sunt lucrurile cu adevărat importante”
Maria Marica: „Nu putem separa muzicianul de om, iar asta înseamnă că în muzică se va reflecta tot ceea ce el trăiește, tot ceea ce face zi de zi, tot ceea ce simte și crede, tot ceea ce este”
Înveți în străinătate. Ai cântat aici, dar și în afară. Cum a fost să îți găsești un loc pe scena muzicală din România?
Cred că am avut parte de cele mai bune condiții pe care mi le-aș fi putut imagina, crescând într-un oraș mare cu o bogată viață culturală și, pe de-asupra, născându-mă într-o familie de muzicieni. Am fost de asemenea înconjurată de tineri extraordinari care sunt până în ziua de azi o inspirație enormă pentru mine, și cred că am fost încă de mică în atenția oamenilor care să mă poată ajuta și care au făcut-o cu mare generozitate. Dar în același timp este foarte adevărat că datorită Concursului Enescu situația s-a schimbat pentru mine și nu știu dacă aș fi putut ajunge la același rezultat fără să studiez și în afara țării. Ce pot spune cu certitudine este că e o mare bucurie pentru mine să pot acumula această experiență a vieții muzicale occidentale pe care să o pot împărtăși publicului românesc, pentru că am în continuare ocazia să cânt foarte des acasă, iar acest echilibru îmi face foarte mult bine momentan.
Cine te-a influențat cel mai mult în parcursul profesional până în prezent?
David Grimal. Am avut ocazia să întâlnesc o mulțime de oameni deosebiți care s-au străduit să mă ajute cât mai mult cu putință, însă David Grimal este cel care s-a încăpățânat să creadă în mine și să mă susțină chiar și în perioadele dificile, dându-mi astfel încrederea de sine fără de care un muzician nu se poate nici măcar atinge de o partitură. Învăț enorm de la el, de la tehnică violonistică la cum să mă raportez la muzică și până la tot ceea ce înseamnă să trăiești o viață de om pe pământul ăsta. David e un om care a privit la lumea din jur și a răspuns practic la tot ceea ce a văzut și nu i-a plăcut, construind astfel lumea în care el să poată trăi cu bucurie și făcând astfel nenumărați alți oameni fericiți, prin faptul că ne împărtășește neobosit valorile în care el crede și pe care își bazează întreaga muncă de artist creator.
De ce crezi că are nevoie un muzician pentru a fi extraordinar?
Ce frumoasă întrebare! Dar pe cât de frumoasă, pe atât de grea… cred că există foarte multe răspunsuri posibile, însă cel care le-ar însuma oarecum pe toate este că pentru a fi un muzician extraordinar, trebuie să fii un om extraordinar. Sunt convinsă că nu putem separa muzicianul de om, iar asta înseamnă că în muzică se va reflecta tot ceea ce el trăiește, tot ceea ce face zi de zi, tot ceea ce simte și crede, tot ceea ce este. Cred că una din menirile muzicii pe pământ e să le amintească oamenilor că există ceva dincolo de realitatea imediată a lumii materiale. Iar ca muzicianul să poată face acest lucru, este obligat să trăiască privind mereu dincolo de ceea ce se vede, ca mai apoi să poată fi o inspirație pentru cei care îl ascultă.
Muzica necesită atâta devoțiune încât niciun efort nu pare a fi prea mare în încercarea de a-i sluji cu vrednicie. Însă tocmai de aceea poate că unul din lucrurile care face un muzician extraordinar este echilibrul.
Echilibrul între rațiune și instinct, între a munci și a-ți trăi viața, între încrederea în sine și mici semne de îndoială sănătoasă, între căutarea absolutului și acceptarea imperfecțiunii, între suferință și bucurie. Și aș mai adăuga un lucru: compasiunea. Cred că un muzician extraordinar este un om plin de compasiune, pentru cei a căror muzică o cântă, pentru cei cu care o cântă și pentru cei cărora le cântă.
Maria Marica: „Îmi face mare plăcere să citesc și să mă plimb, mai ales aici la Saarbrücken unde am bucuria să locuiesc foarte aproape de pădure”
Maria Marica, ce faci atunci când nu studiezi și când nu ești pe scenă? Ce pasiuni ai?
Îmi face mare plăcere să citesc și să mă plimb, mai ales aici la Saarbrücken unde am bucuria să locuiesc foarte aproape de pădure. Am nevoie de acest timp de liniște, însă în același timp sunt foarte bucuroasă și să fiu înconjurată de oameni. E foarte ușor să neglijezi prieteniile atunci când ai mult de călătorit și ți se pare că nu ai nicicum destul timp pentru studiu, dar dacă nu ai grijă vei ajunge foarte repede oarecum izolat. Așa că mă strădui să găsesc mereu loc pentru o cafea bună cu oamenii dragi din jurul meu. Îmi place foarte mult și să călătoresc, ceea ce e foarte util pentru că trebuie oricum să o fac foarte des, muzician fiind. E adevărat că nu e totuna să vizitezi un oraș nou ca turist sau ca muzician aflat în turneu, dar încerc mereu să găsesc timp să fac o plimbare prin orașele în care cânt și să mă pierd pe străduțe lăturalnice, prin muzee, librării și cafenele.