Vlad Popescu, tânărul forțat să preia compania familiei și inspirat să o aducă pe podium. Sau cum te apuci la 30 ani să produci îngrășăminte organice în era tehnologiei
Vlad Popescu are 31 de ani și este un antreprenor de succes în domeniul agriculturii, mai exact al îngrășămintelor agricole. Ce tânăr de azi se mai ocupă cu așa ceva?
Poate că nici el nu ar fi vrut, însă, în 2015 tatăl său, fondatorul companiei de îngrășăminte agricole Norofert, s-a îmbolnăvit iar Vlad a fost pus în fața faptului împlinit. Trebuia să preia afacearea familiei și s-o ducă mai departe, măcar și din respect pentru munca de 15 ani a tatălui său. Putea să urmeze același model de business sau putea să riște. A ales să riște și să devină producător de îngrășăminte organice. A inventat câteva rețete și a pus pe piață produse sub formă de tabletă efervescentă ce se așează la baza plantelor.
A muncit pe brânci, dar a reușit.
Când Vlad Popescu a preluat compania, avea numai 3 angajați și o cifră de afaceri destul de mică. Azi are 21 de angajați și urmează să fie listată la Bursă.
Cum poate un tânăr să aibă un business de succes în domeniul agriculturii, de ce principii și rețete are nevoie și mai ales cum se pune semnul egal între șansă, risc și câștig, află azi din povestea lui Vlad Popescu cel care deține compania Norofert.
Ce înseamnă îngrășăminte organice? Pe vremea bunicilor mei era bălegarul 😀
Din pacate azi nici bălegarul nu mai este sigur de utilizat pentru producția bio. Îngrășămintele și pesticidele organice înseamnă ingrediente de origine naturală, fie că vorbim despre microorganisme, viruși sau aminoacizi vegetali. Modul de acțiune este foarte interesant și foarte diferit față de chimicalele clasice. În ceea ce privește acțiunea pesticidelor, acestea întrerup funcțiile vitale ale insectelor și au ca principal avantaj împiedicarea oricărei forme de rezistență în timp a dăunătorilor. Din acest motiv vedem din ce în ce mai mulți fermieri care renunță la pesticidele chimice clasice care nu mai au aceeași eficacitate după 20 de ani de utilizare intensă în favoarea celor pe bază de microorganisme.
Fac oamenii diferența între produse organice și îngrășămintele chimice?
Înrășămintele și pesticidele ecologice arată similar cu cele convenționale, adică formule lichide sau formule granulate solide. În primul rând, diferența vine din certificările stricte ale produselor ecologice. Trasabilitatea de la însămânțare până la produsul finit este foarte strict verificată și numai după analize un produs poate fi certificat ca ecologic.
Unde te-ai născut și unde ai copilărit?
M-am născut la Craiova, am copilărit într-o familie foarte unită, cu părinții și bunicii, între Craiova și București până am început școala, moment în care am rămas în Capitală.
Cum era familia ta și cum te-a influențat în alegerile pe care le-ai făcut?
Vin dintr-o familie care mi-a oferit șansa să greșesc și să învăț din greșeli. Am avut întotdeauna libertatea de a alege drumul pe care vreau să îl urmez și nu-mi amintesc să fi fost vreodată împiedicat să fac ceea ce îmi place.
Cu ce te jucai când erai mic și care e cea mai frumoasă amintire din copilărie?
Am avut și încă am o pasiune pentru orice are mai mult de 4 roți 😀 Am multe amintiri frumoase din copilarie, iar dacă ar fi să aleg una, aceea ar fi cu siguranță legată de mașini. Cred că aveam 7-8 ani atunci când bunicul meu m-a lăsat să învârt din volan, deși abia reușeam să văd peste bordul mașinii și în niciun caz nu ajungeam la pedale. Evident, totul se întâmpla în afara drumurilor publice 😀
Ce principii de viață ai învățat încă din copilărie?
Nu am o listă predefinită de principii dar îmi place să pot da ochii cu mine în oglindă în fiecare zi fără să mă încrunt.
Ce te mână în luptă?
Cred că fiecare dintre noi are un strigăt de luptă mobilizator care răsună în fiecare dimineață. Pe lângă acesta, există și oamenii din jurul meu care nu își pierd entuziasmul și energia, chiar și în momentele cele mai dificile prin care firma ar putea trece. Ei fac toată diferența și mă bucur să îi văd în fiecare zi la birou.
Când nu ești la birou, ce te face să zâmbești? Sau care sunt hobby-urile tale?
Snowboard, wakeboard, tobe și off-road. Cred că atunci când construiești un business este aproape imposibil să păstrezi un echilibru între timp liber și muncă. Poate succesul unui antreprenor se măsoară în cât timp liber își poate permite fără ca businessul să aibă de suferit.
Scopul meu este să ajung în punctul în care organizația pe care o conduc să funcționeze atât de bine și previzibil încât să pot vedea oricând tabloul de ansamblu fără zoom pe detalii nesemnificative.
Cred că antreprenorii români suferă de o meteahnă care le împiedică progresul: nu deleagă și astfel se trezesc într-un haos de micromanagement și detalii excesive. Încerc să evit asta cât mai mult posibil, deși mă surprind câteodată căzând în această capcană.
Cine este persoana pe care o admiri și de la care ai mereu de învățat?
Tatăl meu este mentorul meu. Mi-am făcut ucenicia în preajma lui și încă cred că am învățat de la cel mai bun. Desigur, rolul meu este să adaptez la contextul actual tot ceea ce am preluat de la tatăl meu. Din păcate, este ceva din noblețea lumii vechi a businessului care s-a pierdut în haosul contemporan.
Atunci când l-am citit pe legendarul fost CEO al General Electric, Jack Welch, mi-a rămas întipărită în minte o idee pe care voi încerca să o aplic, indiferent cât de mult vom scana businessul nostru: aceea că o companie, oricât de mare ajunge, nu trebuie să își piardă din agilitate și trebuie să aibă un traseu decizional scurt și eficient, asemănător unui business mic, de familie.
Când a început tatăl tău business-ul?
Tatal meu a înființat Norofert în anul 2000. Eu aveam 10 ani și nu știam ce este o companie.
În ce condiții ai preluat firma și cum a sunat discuția pe care ai avut-o cu tatăl tău?
Atunci când am preluat firma aveam 3 angajați și o CA de 280.000 euro. Nu a existat nicio discuție despre preluare pentru că starea de sănătate a tatălui meu nu a permis o astfel de discuție. Am riscat foarte mult la început și nu sunt sigur că ar fi fost de acord cu mișcările pe care le-am făcut. Cum se întâmplă rareori în viață, dai în momente cruciale peste persoanele potrivite care îți împărtășesc ideile iar prietenul meu Mugur Popescu este împreună cu mine re-fondatorul Norofert începând cu 2015, atunci când am devenit primii producători de inputuri ecologice din România.
Tata ce face acum? Și cum arată azi acționariatul?
Între timp starea de sănătate a tatălui meu s-a ameliorat și pot să spun că a avut o recuperare surprinzator de rapidă. Încă din momentul 2015 tata a ieșit complet din activitatea Norofert iar astăzi urmărește cu bucurie și mândrie (sper) dezvoltarea firmei. În acest moment ne pregătim pentru listarea a aproximativ 35% din Norofert SA pe Bursă, începând cu sfârșitul lunii septembrie, după ce am avut parte de un plasament privat în urma căruia am strâns suma de 1.5 milioane de euro, necesari dezvoltării și creșterii companiilor din grupul Norofert.
Cum a fost începutul în lumea business-ului și dacă ai putea da timpul înapoi, ce i-ai spune tânărului antreprenor la început de drum?
Cred că mi-aș spune că sunt inconștient. Uitându-mă înapoi nu știu dacă mi-aș mai asuma aceleași riscuri dar în același timp nu cred că eram aici fără ele. Am preluat businessul în 2015 și, aflându-mă cu spatele la zid am adoptat o atitudine de „do or die” și am decis să încercăm ceva nou: producția. Știam atunci că am fi fost primii din România care încercau să producă și să dezvolte produse fitosanitare noi pentru agricultura ecologică și habar nu aveam cum se face. Din fericire am găsit oamenii perfecți pentru această ambițioasă mișcare, cercetători tineri, ambițioși și deschiși spre un proiect de pionierat în agribusinessul românesc.
După primii trei ani de antreprenoriat care ai spune că au fost cele dintâi 3 provocări?
Problemele oricărui început: lipsa banilor, lipsa încrederii pieței în noile produse și navigarea printr-o piață nemiloasă din punct de vedere al încasărilor. Împreună cu bunul meu prieten și coleg Mugur, ne-am impus să creștem compania fără să facem două compromisuri esențiale; și aici vorbim de oamenii pe care i-am adus lângă noi și de calitatea produselor pe care le scoatem pe poarta fabricii.
Ce te-a motivat?
Cred că motivația mea pentru continuarea acestei minunate povești, în ciuda greutăților și obstacolelor câteodată insurmontabile, a fost gândul că ce facem este bine, corect și reprezintă un model sustenabil și scalabil de creștere. Primii trei ani au fost dificili dar am reușit să creștem an de an, fiind foarte atenți cu direcția domeniului și făcând corecții imediat cum situația a cerut-o.
Ce voiai să te faci când erai mic?
Pilot de avion sau pilot de curse, depinde de starea pe care o aveam.
Până sa îmi dau seama ce vreau să fac în viitor, m-am trezit inclus în businessul de familie, 18 ani cred că aveam la vremea aceea. Deși am început cu munca de bază, livrat marfă la clienți, cred că așa am început să apreciez și să înțeleg ce se întâmplă cu businessul și cu domeniul în general. Mi-a plăcut, așa că am rămas.
Care sunt temerile tale, atât în viața personală, cât și cea profesională?
Frica de avion, mai presus de toate 😀
În business am o frică des întâlnită: imprevizibilul, frica de un moment „black swan” pe care nu ai cum să îl vezi venind. Cu timpul ajungi să înveți să trăiești cu sentimentul ăsta și să-l vezi ca pe o parte interesantă a ceea ce faci. Altfel ne-am plictisi toți.
Ce părere ai despre social media? Dar despre liderii de opinie și influenceri?
Deși ar putea părea ciudat, nu am niciun fel de social media și nici nu am avut vreodată. Avem însă conturi de social media pentru Norofert și pot să spun că ne sunt de mare folos în promovare, mai ales după anunțul listării la BVB.
Ce ai schimba la mediul de afaceri românesc?
Mediul de afaceri din România este foarte pestriț. Ai ocazia să întâlnești o sumedenie de oameni interesanți și nu de puține ori am legat prietenii cu partenerii de afaceri. Văd o schimbare de generații în acest moment și în consecință o schimbare de mentalitate.
Dacă ar fi să numesc ceva ce nu îmi place aș spune că multor antreprenori români nu le place să negocieze. Nu am aflat încă de ce dar poate fi și o chestiune de orgoliu sau mândrie. Negocierea este, până la urmă, una din marile bucurii ale oricărei afaceri sau interacțiuni între antreprenori.
Dacă ai avea copii, ai vedea un viitor pentru ei în România? I-ai sfătui să rămână aici?
Aici vorbim de o dilemă pe care câțiva dintre noi o avem: să îți crești copiii în spiritul antifragilizării pentru a-i transforma în persoane perfect adaptate mediului social, politic și economic din România? Sau să îi îndemni să plece într-o țară în care există reguli și un nivel de previzibilitate care să împiedice orice fel de haiducie?
Personal, văd plecarea din România ca o renunțare, ca o victorie a „lor”, a celor care zâmbesc pe sub mustață în fiecare zi prin diverse conferințe de presă 😀
Pe aceeași temă
Citește mai multe
