Voluntar de la 10 ani. Cum reușește Iustin Alexandrescu să renunțe la jocuri video și distracții pentru a-i ajuta pe bătrânii și copiii defavorizați?

Iustin Alexandrescu are 16 ani și de mai bine de cinci ani, majoritatea timpului său liber și-l petrece făcând acțiuni de voluntariat. Prima dată când a făcut o faptă bună, a aflat de o campanie de Crăciun adresată copiilor defavorizați și nu a stat nici o secundă pe gânduri înainte de a se apuca să adune cadouri. De atunci a făcut nenumărate astfel de fapte bune.

În urmă cu vreo 3 ani, Iustin Alexandrescu l-a cunoscut pe Ionuț Ursul, tânărul abandonat și crescut în casa de copii din județul Neamț care astăzi este fondatorul asociației Nepal for Life, asociație ce a dotat până acum o mulțime de cabinete stomatologice din satele de munte din Nepal, dar nu numai.

Când i-a aflat povestea lui Ionuț, Iustin Alexandrescu  și-a dat seama că poate și vrea să facă mai mult. Așa că s-a alăturat lui și de atunci îl ajută în orice acțiune a sa. Săptămânile următoare vor inaugura prima clinică de stomatologie și chirurgie maxilo-facială adresată copiilor cu autism și copiilor din centrele de copii din Neamț.

Anul viitor, Iustin plănuiește să plece în Nepal, într-o nouă acțiune a asociației Nepal for Life. Azi ne-am propus să-l cunoaștem pentru că este unul dintre acei copii care schimbă ritmul unei societăți, este unul dintre acei copii care îi inspiră pe cei din jurul lui, fie ei copii sau adulți.

De câți ani faci voluntariat?

De patru sau cinci ani. Am început prin clasa a patra sau a cincea, atunci am prins gustul.

Care a fost prima ta faptă bună?

Undeva pe la sfârșitul clasei a șasea, în noiembrie 2015, am participat la un spectacol de caritate, a venit Leon Magdan, un scriitor de cărți pentru copii și a făcut un spectacol de umbre. Care a fost rolul meu? Toată luna noiembrie am strâns cadouri pentru copiii din școlile de la mine din județ, împreună cu o asociație și le-am sortat. A fost o activitate umanitară, de Crăciun, ce a avut ca scop ajutorarea copiilor defavorizați.

Dar când erai mic nu-ți aduci aminte să fi salvat un câine, o pisică…?

Chestii din astea, da. Ținând cont că eu stau la curte, nu exista zi sau săptămână în care să nu se trezească mama cu un pui de pisică, cu un cățeluș, cu o vrăbiuță leșinată…

Dar jucăriile ți le donai?

Să știți că am o obsesie cu plușurile. Am și acum jucării pe care le păstrez, dar jucăriile pe care eu am considerat că nu le mai folosesc, le-am donat la grădinița la care am mers eu. Eu sunt și acum foarte atașat de doamna mea educatoare și știu că dacă vreau vreodată să-mi văd jucăriile, le găsesc acolo.

Cine ți-a insuflat ție dorința de a face bine?

Conceptul acesta de voluntariat mi-a fost stabilit mai clar de către Ionuț (n.r. Ionuț Ursu). Citindu-i povestea lui și văzând cât de multe chestii a făcut, începând cu SMURD-ul la care e el voluntar și până la asociația pe care el și-a creat-o, am înțeles că voluntariat înseamnă mai mult decât a face o faptă bună ca să vadă lumea că noi facem ceva fain. Am aflat că voluntariatul înseamnă niște emoții, niște chestii pe care le trăiești în momentul în care faci ceva bine.

Dar tu făceai voluntariat de dinainte de a-l cunoaște pe Ionuț…

Asta da, dar nu știu dacă putea fi numit chiar voluntariat. Pentru mine era așa.. nu ca o distracție, dar era un prilej de a-mi face prieteni noi, de a cunoaște oameni interesanți, de a face activități în afara celor din aria extra școlară. Era ceva nou pentru mine.

Dar cine ți-a spus ție prima dată că poți face voluntariat? Te-a dus cineva acolo sau ai aflat de la cineva?

Făceam meditații la engleză cu un grup de copii și doamna care organiza cursurile avea asociația respectivă. Întâmplător ne-a propus să o ajutăm dacă vrem, să strângem cadouri prin școli.

Acum în ce proiecte ești implicat?

Cel mai mare proiect în care sunt implicat este deschiderea clinicii dentare pe care o construiește Ionuț la Centrul Școlar Alexandru Roșca din Piatra Neamț.

Ce înseamnă clinica asta?

E un proiect de suflet. Este o clinică dentară adresată copiilor cu autism și în general tuturor copiilor instituționalizați din Piatra Neamț. Toate centrele de copii au acces 100% gratuit la toate serviciile clinicii.

Și în afară de asta?

Am făcut o chestie foarte interesantă vara aceasta, am participat la ceva nou pentru mine: legal Academy, o tabără de educație juridică. Ce înseamnă asta? În urma absolvirii acestei tabere eu am ajuns ambasador al educației juridice pentru județul meu. Asta înseamnă că pot să creez un curs de educație juridică, adică să încep să inițiez copiii din școala mea în ceea ce înseamnă drepturile copiilor, elevilor, etc.

Care e cea mai emoționantă experiență a ta legată de voluntariat?

Asta e de neuitat. Anul trecut a fost cel mai mare proiect de voluntariat la care am participat, tot organizat de Ionuț, „Ajutor pentru satele inundate” s-a numit. Anul trecut prin iunie au fost niște inundații foarte mari la noi în județ în niște comune din zonele de munte. Când am auzit, am fost foarte afectat și înainte să aflu că Ionuț vrea să demareze un proiect de anvergură mare ca să-i ajute pe acei oameni, am vrut să ajut. Dar apoi, împreună cu el, am făcut o strângere masivă de fonduri și de produse și le-am dus oamenilor. Un moment emoționant a fost când am ajuns într-una dintre comune, undeva în cel mai îndepărtat loc, într-un vârf de munte, într-o căsuță mică, unde nu te-ai fi așteptat că cineva poate să locuiască acolo. Dacă te uitai de jos ai fi spus că e un coteț de porci sau un grajd. Acolo am găsit o doamnă, Maria, care avea 92 de ani și care ce făcea? Stătea în genunchi, pe pământ și dădea cu mistria. Era singură, nu avea nici nepoți, nu avea pe nimeni și își reconstruia toată casa. Am fost foarte afectat de momentul acela.

Copiii de vârsta ta au alte preocupări, de la jocuri video, la cluburi… Tu de ce ai ales să faci voluntariat?

Mă relaxează. E o relaxare prin muncă, atât fizică, cât și psihică. Îmi creează o satisfacție sufletească pe care altfel nu pot să o dobândesc. Simt că nu sunt pentru mine jocurile video, statul pe telefon, tot felul de activități din acestea, nu mă pasionează. De când am descoperit voluntariatul am învățat că pot să fac altceva cu timpul meu, pot să-l eficientizez altfel. În acele 4 ore după școală, pot să merg să vopsesc un gard la Alexandru Roșca, să ajut pe cineva, să ajut o întreagă comunitate pentru că, până la urmă sunt peste 70 de copii acolo care au nevoie de ajutorul nostru.

Ce înseamnă pentru tine noțiunea de responsabilitate?

A fi responsabil înseamnă să-ți asumi ceea ce spui și ceea ce faci. Dacă tu spui că eu sunt responsabil de acești cinci voluntari, înseamnă că tu îți asumi ceea ce eu o să fac, adică îți asumi riscurile, dar trebuie să știi cum să gestionezi situația astfel încât să iasă totul ok.

Tu ești un copil responsabil?

Eu zic că da. Sunt conștient, dar încerc să realizez puțin situația. Dacă cineva îmi dă o responsabilitate, eu îi spun: „eu pot să fac asta și asta”, încerc să-mi depășesc limitele doar dacă știu și doar dacă vreau asta.

Dar termenul de siguranță?

Depinde cum îl abordez. De exemplu, siguranță înseamnă pentru mine acasă, cu familia.

Tu ai putea câștiga bani lucrând, dar tu lucrezi voluntar. Nu ai nevoie de bani?

De bani este nevoie oricând, dar cred și sunt sigur că pot să fac bani și din altceva. Și chiar dacă m-aș angaja, și o să o fac, tot o să fiu undeva voluntar. A fi voluntar înseamnă să faci o acțiune fără să aștepți nimic de la cel care este ajutat.

Dacă mâine ai avea foarte mulți bani, ce ai face cu ei?

Ar fi multe. În primul rând i-aș investi în sănătatea mea și a familiei mele, apoi în casă. Primordiale ar fi familia și casa. Dar ca o chestie de viitor nu aș avea ceva în minte, motiv pentru care i-aș păstra pentru momentul acela de sclipire care o să-mi vină.

Pare că faci foarte multe lucruri. Tu când mai ai timp liber și ce faci în timpul liber?

Timpul liber ți-l faci tu, ți-l gestionezi tu. Dacă îți faci un program și te ții de programul acela, tu ai timp liber. Dacă după școală am câteva ore, eu știu ce fac două ore și ce fac în celelalte trei ore, excluzând timpul pentru teme.

În timpul meu liber, de zece ani fac teatru și dansuri populare, ca să promovăm puțin și tradiția.

Ce spun părinții tăi despre acțiunile tale de voluntariat?

Mă susțin trup și suflet și se implică și ei. Tata este și el voluntar, mă ajută cu mașina, iar mama mă ajută cu tot ce poate.

Ce meserii au ei?

Tata este ospătar, iar mama este instructor educator la un centru de copii cu dizabilități.

Colegii tăi știu cu ce te ocupi?

Da și sunt și ei implicați. Imediat ce am ajuns la liceu, le-am explicat: „Eu sunt Iustin și fac voluntariat. Dacă vreți să ne înțelegem bine și dacă vreți să fim prieteni și mai buni, hai să vă implicați și voi pentru că veți face o chestie foarte faină care să vă ajute pe viitor.

Dar profesorii știu?

Unii da, alții nu, pentru că sunt profesori și profesori. Am profesori care mă susțin, mă ajută și mă și înțeleg.

Dar sunt și profesori care te taxează?

Să știți că eu sunt norocos și nu am întâlnit. Trebuie să știi să le explici pentru că până la urmă toți suntem oameni. Dacă eu le explic că merg la o clinică să vopsesc un gard, nu să mă joc, atunci nu au de ce să nu înțeleagă. Dacă aș fi pierdut timpul cu altceva, atunci chiar ar fi putut să mă taxeze.

Când erai micuț ce voiai să te faci?

Când eram micuț, eram foarte schimbător. Cum găseam o jucărie, dacă era mașină de poliție mă făceam polițist, dacă era o păpușă mă făceam designer vestimentar, dar, de pe la cinci ani de când m-am apucat de teatru, am spus că actorie vreau să fac. Îmi place să fiu pe scenă, să fiu văzut de lume, să fiu aplaudat, să fiu apreciat.

Și când vei fi mare, ce vrei să te faci?

Ținând cont că sunt la profil pedagogic, aș avea mai multe opțiuni, dar dezvoltându-mi latura socială, am început să-mi doresc să înțeleg oamenii, așa că îmi doresc să merg pe psihologie, să aflu ce-și doresc oamenii de la viață, de la viitor, însă nu exclud nici cariera de artist.