A plecat la 16 de ani de acasă, iar astăzi a ajuns să cânte pe cele mai importante scene ale lumii și să vorbească 7 limbi. Cristina Păsăroiu: „Mi-aduc aminte că doi ani după plecarea mea plângeam în fiecare zi de dorul părinților mei. Nu știam să gătesc, să mă îmbrac, să mă descurc. Am învățat încercând și făcând greșeli”

Soprana Cristina Păsăroiu a studiat la Conservatorul din Milano și la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena și a fost aplaudată pe scene importante precum Opera din Nisa, Opera din Frankfurt sau Gran Teatre del Liceu din Barcelona.

Am vorbit cu Cristina Păsăroiu despre parcursul său artistic. De la începuturile sale muzicale la vârsta de 12 ani la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” până la studiile la instituții prestigioase din Europa, artista vorbește despre lecțiile importante învățate de-a lungul timpului și despre cum a reușit să își urmeze instinctul în cariera sa în lumea operei. Și, mai ales, artista ne-a vorbit foarte sincer despre cât de dificilă a fost pentru ea plecarea de acasă la vârsta de doar 16 ani, cum a gestionat ruperea de părinți la o vârstă fragedă și cum a învățat să vorbească mai multe limbi în mod autodidact.

Cu umor și modestie, artista vorbește și despre colaborarea cu Andrea Bocelli și despre importanța succesului în cariera sa internațională.

Pe Cristina Păsăroiu o putem vedea vineri, 26 ianuarie 2024, într-o seară de eleganță și rafinament la Sala Radio. Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio prezintă o gală de operă. Evenimentul va fi dirijat de David Crescenzi. În programul serii veți vedea selecțiuni din opere precum „Norma”, „Faust”, „La Gioconda” sau „Madame Butterfly”.

Cristina Păsăroiu, ai început muzica la 12 ani, la „Dinu Lipatti” și apoi ai continuat studiile la Haute Ecole de musique din Geneva, la Conservatorio Giuseppe Verdi din Milano și la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena. Care au fost cele mai importante lecții, întâlniri, amintiri din fiecare perioadă? 

Fiecare perioadă a avut 95% greutăți și 5% satisfacții. Am fost un copil exagerat de studios, nu-mi aduc aminte să fi părăsit biroul și pianul pentru 12 ore pe zi. Întâlnirile care m-au inspirat și îmbogățit interior au fost cele 16 concursuri de canto. Oameni precum Mariana Nicolesco, Silvia Voinea sau profesoara mea de psihologie, Florica Dumitrescu, m-au inspirat și ghidat. Apoi Benno Schollum la Vienna, Vittorio Terranova și întâlnirea cu Joan Sutherland în timpul concursului Ferruccio Tagliavini, apoi debutul meu din La Rondine la Teatro Comunale la puțin peste 20 ani și prima încercare de a cânta Butterfly… probabil mulți zâmbesc, dar eu știam încă de pe atunci că o să fie rolul perfect pentru mine, cel care mă va acompania mai târziu.

Cristina Păsăroiu: „Mi-aduc aminte că doi ani după plecarea mea plângeam în fiecare zi de dorul părinților mei. Nu știam să gătesc, să mă îmbrac, să mă descurc. Am învățat încercând și făcând greșeli”

Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învățat din fiecare moment?

Am învățat că instinctul e mai important decât orice părere a celor din jur și cum spunea maestra mea, ce ai în minte și în suflet nu poate să-ți ia decât Dumnezeu. Am învățat că nu trebuie să iau totul prea în serios și că trebuie să mă bucur de fiecare etapă. Eu nu am avut adolescență, trecusem direct din copilărie în maturitate într-un timp mult prea scurt.

Ai plecat de foarte mică de acasă. La 16 ani ai primit bursa din Geneva. Cât de grea a fost ruperea de casă? Și cum te-ai descurcat singură de la o vârstă atât de fragedă?

A fost foarte greu. Nu m-aș mai întoarce în timp niciodată. La 17 ani plecasem deja la Haute Ecole de Genève cu multe temeri, piedici, nesiguranțe și dificultăți de tot felul.

Mi-aduc aminte că doi ani după plecarea mea plângeam în fiecare zi de dorul părinților mei, nu ieșisem până la vârsta aceea deloc într-o vacanță sau la vreun restaurant. Nu știam să gătesc, să mă îmbrac, să mă descurc. Am învățat încercând și făcând greșeli.

Singurul lucru care m-a salvat de atunci a fost să-mi urmez instinctul și inima. Le-am ascultat și am rămas fidelă mie, acelei voci interioare care răsună în mine cu răspunsuri la mai toate întrebările.

Franceză. Italiană. Germană. Cum ai învățat toate aceste limbi?

Le-am învățat din Liceul de muzică, autodidact. Luasem cărțile din război ale bunicului meu și nu părăseam masa de studiu ore întregi pe zi. Apoi italiana, am învățat-o în 10 zile cu maestrul meu la Milano și restul cu și de la părinții mei plus studiul în Elveția. Dar vorbesc în total 7 limbi. 

Il Tabarro, Gianni Schicchi, Suor Angelica – Il Trittico de Puccini și Il Trovatore la Staatstheater Wiesbaden. Violetta Valèry, la Aalto Theater Essen. Mimi în La Bohème, la Opera de Nice și Deutsche Oper Berlin. Rusalka, la Grand Opera Avignon și la Opera de Bordeaux. Ai cântat în Al Ula, Malta, Elveția, Germania, Italia, Austria, Norvegia, Israel. Cum se simte să trăiești și să fii pe scene în toate colțurile lumii?

E o meserie fascinantă care îți fură ani de sacrificii, mai ales personale.

În teatre am cunoscut o paleta enormă de experiențe care m-au făcut să înțeleg că ori Scala ori Teatrul B din Germania e același lucru. Trebuie să fii mereu la același nivel, are de-a face cu respectul de sine. Multe compromisuri, multe renunțări.

Sigur, descoperi lumea întreagă, atingi inimi, trăiești emoții la care mulți doar visează, trăiești atâtea vieți doar într-una, ești călător permanent și binecuvântat să cunoști multe culturi și mentalități, peisaje, mâncăruri, oameni diferiți. E adrenalina de care noi avem nevoie pentru a crea. Singura problemă e să știi să-ți calculezi forțele fizice și timpul pentru tine. Să găsești un balans între ceea ce ești pe scenă și în viața privată.

Cristina, unde este acasă pentru tine?

Răspunsul meu ar fi fost, acum ceva ani, acolo unde mă aflu, acolo unde primesc dragoste, acolo unde sunt respectată. Am încercat mereu să mă izolez în natură și să-mi caut un loc liniștit care să-mi permită să creez în libertate. Acum am ales Elveția.

Cât de des vii acasă, în București?

Prea rar, mai ales după pandemia de coronavirus, dar încerc măcar de doi ori pe an. Știm că cel mai prețios lucru este timpul, tocmai de aceea momentele pe care le petrec cu familia sunt cele mai importante și mai necesare.

Cum a fost copilăria într-o familie de profesori?

O copilărie relativ normală, modestă. M-au susținut și m-au ajutat mereu acolo unde puteau. Dar cel mai important lucru a fost că mi-au lăsat deplină libertate să aleg ceea ce mă făcea fericită și m-au susținut în orice idee trăznită. Aveam deja o personalitate puternică ce oricum nu putea fi domolită (râde).

A fost vreun moment în care și-au dorit altceva pentru tine sau în care au vrut să te convingă să nu urmezi acest drum?

Eu am ales. Ei au vrut doar să-mi fie bine și să fiu fericită.

Ce îți spun ai tăi când te văd pe scenă?

I-am invitat mai peste tot unde am performat;  susținerea și calmul tatălui meu, dar și criticile și indicațiile tehnice, vocale, și încrederea pe care mama mi-o acordă mereu – sunt toate neprețuite.

Cristina Păsăroiu: „Andrea Bocelli este suflet, emoție și modestie”

Ai fost pe scenă alături de Andrea Bocelli în Abu Dhabi, cum te-ai simțit după acel moment? Și ce a însemnat el pentru cariera ta?

Toate concertele au farmecul lor, dar este cu adevărat impresionant să cânți pentru 20000 de oameni. Andrea Bocelli este suflet, emoție și modestie. Tot timpul spun că există mereu un „de ce” al oamenilor care ajung foarte sus. Dar emoții am mereu atunci când sunt pe scenă, mă bucur de fiecare dată când mă aflu în fața publicului, mai ales când în sală sunt șefi de state, actori sau cântăreți cunoscuți cu care apoi creezi prietenii extraordinare.

Ești una dintre cele mai valoroase artiste ale scenei internaționale ale momentului și, cu toate acestea, în România nu se vorbește atât de mult despre tine. Sau nu atât de mult cât ar trebui. Te deranjează acest lucru? Ți-ai dori să fii mai apreciată în țara ta, poate chiar să ai acel statut de „vedetă”?

(râde) Faima și gloria nu există. Sunt oameni care sunt extrem de cunoscuți și trăiesc în închisori total nefericiți și însetați de a avea din ce în ce mai mult. Eu vreau doar să fiu cea mai bună versiune a mea cu ceea ce Dumnezeu mi-a dăruit.

Succesul nu se numără din câte persoane te cunosc, ci câte inimi emoționezi și marchezi.

Citește și: Vioara de 10 milioane de euro care a inspirat o națiune: o călătorie muzicală cu Alexandru Tomescu de la scenele internaționale în inima munților Bucegi 

Cristina, cine este persoana pe care o suni atunci când ai o problemă sau o veste importantă?

Mama și prietenul meu.

Care a fost cel mai important sfat, cea mai importantă lecție pe care ai primit-o până acum? De la cine și în ce context?

Am primit sfaturi și lecții enorme care nu pot fi numărate, mai ales de la mentori și de la partenerul meu. Cel mai important pentru mine este să-mi urmez sufletul, să ascult sfaturile celorlalți, dar să fac ceea ce cred eu că este bine. Respectul de sine e un element fundamental. Și, cel mai important pentru mine este să rămân mereu integră.

Cristina Păsăroiu: „Succesul nu se numără din câte persoane te cunosc, ci câte inimi emoționezi și marchezi”

Cum te pregătești pentru a fi pe scenă? 

Studiez și fac exerciții de respirație, pilates și meditație. Fiecare zi e diferită, deci fac ceea ce simt că e bine pentru corpul și mintea mea.

Ce ascultă Cristina Păsăroiu? Ce găsim în playlistul tău acum?

Găsiți muzica mea! AntoNetta este proiectul meu de suflet, acolo unde sufletul meu a renăscut. Îl găsiți pe toate platformele online. Este muzica scrisă de mine în 4 limbi și combină mai multe stiluri.

Ce înseamnă pentru tine muzica? Și ce simți atunci când ești pe scenă?

Înseamnă motivul meu de a exista pe acest Pământ. Este tot ceea ce am trăit și experimentat, întâi din postura de copil și apoi, mai târziu, ca femeie. Muzica este vibrație, rugăciune, meditație, iubire.

Citește și: Cornelius Zirbo și relația sa specială cu muzica: „O expresie profundă prin care toți într-un glas ne exprimam recunoștința față de Dumnezeu pentru dragostea și bunătatea lui față de noi”

Ai vreun ritual înainte de a ieși pe scenă?

Rosariul în rochie și o cruce, restul e o opțiune.

Care este cel mai mare vis pe care îl are Cristina Păsăroiu…

Este visul AntoNetta: să ating cât mai multe suflete cu propria mea poveste.

Cât de grea este această meserie pe care ți-ai ales-o? Și, ai visat mereu să faci asta sau, când erai mică, voiai să urmezi alt drum?

E deseori inumană. Și dacă nu ar fi fost acest drum, poate aș fi ajuns life coach, dar nu regret nimic.

Și, ultima întrebare, vineri, pe 26 ianuarie, vei fi alături de Orchestra Națională Radio, dirijată de David Crescenzi și de Corul Academic Radio, dirijat de Ciprian Țuțu. Invită-ne la spectacol… de ce să vină oamenii să te vadă și la ce să se aștepte?

Să fie teleportați în magic. Îmi doresc să uite pentru câteva momente de tot ceea ce îi frământă, să găsească inspirație și să viseze.

Citește și: Cristian Oroșanu: „la prima repetiție la care am participat am stat pe un scăunel lângă tatăl meu în orchestră pentru că în acea zi nu avea cu cine să mă lase acasă”