A trăit discriminarea rasială, a băut un ceai toată ziua, dar a fost mereu răsfățat cu dragostea părinților. Gilbert Costache: „Nebun este cel care critică și judecă”

Gilbert Costache este un model, actor și autor român cu o poveste de viață captivantă, plină de lecții de curaj, ambiție și asumare identitară. Crescut într-o familie diversă, cu origini rome, maghiare și grecești, Gilbert a trăit experiențe care l-au format atât ca om, cât și ca artist. Povestea lui începe în România, continuă în Spania, unde a devenit unul dintre cele mai căutate modele, și ajunge în America, unde și-a împlinit visul de a studia actoria. A trăit momente de discriminare rasială, a cunoscut ce înseamnă să bei un ceai toată ziua, dar a fost mereu răsfățat cu mângâierile și dragostea părinților. S-a hrănit cu iubirea din interior, deși ideile celorlalți l-au biciuit usturător atunci când și-a dat voie să se uite în afară.

În Spania a urcat repede pe scena celor mai importante modele și chiar a ajuns să fie dublura lui Cristiano Ronaldo într-o reclamă.

Acum, Gilbert Costache urmează să-și lanseze cartea, o carte ce vorbește despre experiențe personale, dar care, mai ales îndeamnă la solidaritate, încredere, acceptare.

Hai să începem cu cartea. Gilbert Costache, ce carte scrii?

Acum patru ani, de fapt acum cinci ani, am decis să scriu un memoriu. Practic, erau două idei principale. Prima este dedicată romilor, în special copiilor și tinerilor cu vârste între 10 și 20 de ani, care poate nu au încredere în ei și nici stimă de sine. Eu am și sânge de rom și am simțit că am o datorie în acest sens. În carte vorbesc despre blocajele mentale și despre cum stima de sine poate fi afectată, mai ales de lucruri pe care le auzi de la părinți sau colegi, mai ales când ești copil și poate ești marginalizat pentru că ești rom.

A doua idee a fost despre experiențele mele – cum am depășit aceste obstacole ca român în Spania și cum a trebuit să îmi creez un echilibru interior pentru a reuși în America. Este, într-un fel, o carte despre dezvoltare personală, cu un mesaj subliminal: ai libertatea să gândești ceea ce vrei. Este o poveste de viață, dar și o lecție despre cum poți să te depășești în fiecare zi. Cartea are și momente de satiră, umor, chiar și puțină „caterincă”.

Și când o să fie pe piață? Va fi tradusă și în română?

Da, sigur! Am început să scriu singur, dar, după câteva luni, a intrat în proiect Delia Marinescu, care a lucrat la Scena 9 și Libertatea. Apoi, anul acesta, ni s-a alăturat și Ana Maria Ciobanu. Am două editoare extraordinare. Suntem la un 80-90% cu manuscrisul. Deja avem răspunsuri afirmative de la două edituri foarte mari din țară, dar până nu semnăm nimic, nu vreau să dezvălui mai mult.

Am lăsat intenționat cartea la acest stadiu, pentru că o editură poate veni cu sugestii – să dezvolți anumite subiecte sau să schimbi direcția pe alocuri. Estimez că până prin februarie terminăm manuscrisul, iar publicarea ar putea avea loc vara sau toamna lui 2025, cu voia lui Dumnezeu.

Românul Gilbert Costache, dublura lui Cristiano Ronaldo

Câți ani ai?

Am 37.

Mulți înainte! Povesteai despre experiențele care te-au marcat. Nu e de mirare, mai ales că ai trăit într-o țară în care discriminarea a fost mereu prezentă. Povestește-mi puțin despre familia ta și despre locul în care ai copilărit.

Da, asta cu discriminarea am simțit-o și eu, mai ales că provin dintr-o familie mixtă. Bunica mea, Florica, era de origine maghiară, născută în Târgu Secuiesc, iar străbunica mea, Susana, era unguroaică. Am descoperit că străbunica a avut-o pe bunica mea cu cineva din afara căsătoriei. Familia, fiind preoți, nu a văzut cu ochi buni situația și au dat-o spre adopție unor romi din București.

Această istorie de familie a fost pentru mine incredibilă, mai ales în privința identității mele. Mi-a luat până la 30 și ceva de ani să accept și să integrez toate aceste părți din cine sunt.

Cum ai reușit să treci peste aceste momente?

A fost un proces. La 19-20 de ani, în Spania, am avut succes rapid. Am lucrat ca dublură pentru Cristiano Ronaldo, am apărut în clipuri muzicale și am colaborat cu branduri mari precum Nike. Era ceva nemaivăzut în familia mea din București.

Am început să-mi studiez rădăcinile și să înțeleg cine sunt. Am făcut terapie timp de 10 ani, nu pentru că eram pierdut, ci pentru că am vrut să mă înțeleg și să mă sculptez pe mine însumi. Stima mea de sine a fost afectată, mai ales pentru că, fiind rom, eram perceput ca inferior. În același timp, nu păream rom și asta mă punea într-o poziție complicată – să accept cine sunt și să reprezint de unde vin.

Cum a fost relația cu părinții tăi?

Părinții mei s-au despărțit când aveam 10 ani. Mama a fost o femeie ambițioasă. Își dorea să devină cosmeticiană, dar, fiind foarte tânără când s-a căsătorit și având deja copii, nu a mai reușit. Părinții mei au avut o relație modernă cu noi. Ne-au încurajat să ne urmăm pasiunile – fie că era vorba de modă, actorie sau altceva.

După ce am devenit model, am decis să plec singur în America, iar ei m-au susținut total. Mai am trei frați – unul din căsătoria actuală a tatălui meu, altul în Australia și fratele meu mai mare, din partea mamei și a tatălui. Suntem o familie mare și diversă.

Spune-mi, cine a fost rom? Ai zis că ai și sânge de rom.

Înțeleg că bunica Florica nu era romă, dar s-a căsătorit cu un rom. Așa că mama are jumătate sânge de rom.

Și tata?

Aici e o confuzie, nici noi nu știm bine. Tata are din partea tatălui și sânge de grec, și român, și rom. Din partea mamei lui – ea era argintăreasă romă. Eu zic și rom pentru că am lucrat cu mine să nu spun doar rom, că undeva în mine caut să fiu și român, să fiu inclus în român.

Și cum te simți cu asta?

Sunt român și am și sânge de român. Nu știu cât, nu știu ce proporții. Interesant e că am făcut testul 23&me și a ieșit doar 16% ADN care vine din India-Pakistan, ceea ce ar fi legat de romi. Doar 16%. În schimb, 43% grec și român și restul turc – 30% turc, ceea ce nici nu știam.

Te-a surprins?

Da, m-a pus pe gânduri. Am întrebat peste tot despre turci, dar nu mi-a ieșit nimic clar. Poate că romii, pe unde au trecut acum sute de ani, au luat influențe din locurile acelea. Știu că romii au plecat prin anii 1200-1100 din India, au trecut prin Persia, țările arabe, și au ajuns în Europa.

Deci ce legătură crezi că ar putea avea Turcia?

Am citit că în Turcia, romii erau folosiți în armatele de ieniceri, în prima linie a războaielor. Erau soldați care mureau primii. Cine știe, poate de acolo vine partea asta.

Interesant. Hai să vorbim despre copilăria ta. Cum te imaginai atunci? Ce visai să faci?

Mama s-a ținut mult de noi cu școala. Eu eram olimpic la geografie și istorie, iar fratele meu, Viorel, era olimpic la matematică. După despărțirea părinților, nu a mai fost totul perfect, dar tot eram printre premianți.

Dar visurile tale?

Am jucat fotbal de la 11 ani. Nu visam să fiu fotbalist, dar eu și frații mei ne credeam Hagi și Dan Petrescu. Totuși, pe la 13-14 ani, mama a văzut un anunț într-o revistă, Star, că se caută modele.

Și?

Mama mi-a zis: „Tu joci fotbal, dar n-ai picioarele crăcănate, ai picioarele frumoase, corp de model. Hai să vedem.” Așa că m-a dus la agenția Atitude Model. Din sute de băieți, m-au ales pe mine.

Mi-au propus să plec la Milano, dar mama a zis: „Cum să plece băiatul meu așa mic?” Așa că am așteptat. Dar, uite cum e destinul, mai târziu, când am plecat în Spania și am început să fac modă, l-am întâlnit acolo pe Vali Pungă, care mă știa de la Atitude.

Povestea lui Gilbert Costache începe în România, continuă în Spania, unde a devenit unul dintre cele mai căutate modele, și ajunge în America, unde și-a împlinit visul de a studia actoria

Dar înainte de toate, ce voiai să faci cu adevărat?

Ascuns în mine, visul era să fiu actor. La 8-9 ani, am fost la cinema prima dată și am zis: „Eu o să fiu în filme.” Dar nu aveam curaj să spun asta, mai ales din cauza condiției de rom, de a nu avea bani pentru studii.

Abia la 28 de ani am început să studiez actoria, aici, în New York. La 30 de ani, când m-a întrebat cineva ce fac, am putut să zic: „Eu sunt actor și model.” Mi-au trebuit 30 de ani să spun asta.

De ce ți-a luat atât de mult?

Nu ne dăm voie să visăm atât de departe. Ne temem de dezamăgiri. Dar, de fapt, visurile mari cer curaj. Așa am scris și cartea mea, pentru că am vrut să arăt că trebuie să ai curaj să visezi, chiar și când pare imposibil.

Ai spus la un moment dat că voiai să o scapi pe mama de amărăciune? Era atât de greu?

Am avut momente grele, Ramona. Am avut momente grele și am învățat să nu mai ascund sau să mă ascund pe mine de mine. Da, după ce s-au despărțit ai mei, îmi amintesc de astfel de momente. Nu au fost multe pentru că bunica, cea care avea florărie, aducea bani.

Deci florăria bunicii vă ajuta?

Noi aveam trei mese pe zi din florărie, practic. Și tata ne mai trimitea bani din Spania. Nu ne-a fost ușor.

Îți amintești vreun moment mai concret din acea perioadă?

Da, chiar îmi amintesc, Ramona, de momentul acela când mama făcea ceaiul. Punea o lingură cu zahăr pe foc și se ardea zahărul din lingură, și după aceea puneam apă fierbinte și făceam ceaiul acela. Ăla era ceaiul „săracului”. Noi nu aveam ceaiul adevărat, ceai de calitate. Era și perioada aceea, după Ceaușescu, nu prea știam ce înseamnă ceai.

Îmi amintesc că mâncam pâine cu unt și ceaiul acela. Poate am avut o zi așa, poate două, nu exagerez, nu-mi place să exagerez, dar am avut câteva zile mai grele, sau chiar perioade. Nu a fost ușor.

Mama e cu tine acum în America?

Nu. Mama e în România. Tata a continuat să fie în Spania, dar de curând a venit și el în România. Acum vrea să stea acolo, după 20 de ani în Spania. Mi-a spus că ar vrea să vină să mă viziteze, că poate o să am și eu familie și copii.

Ar vrea să trăiască în America?

Nu. Dar dacă ar fi să mă mut în Los Angeles sau Miami, ar veni să mă viziteze, ar încerca să vină acolo. Eu am cetățenia americană.

Ai luat cetățenia?

Da. Nu, nu-i văd pe niciunul dintre ei să locuiască aici și nici eu nu mă văd pe termen lung aici. Eu sunt ca o pasăre, vezi? Romul tot rom rămâne. Îi place să călătorească. Nu cred că decizia de a rămâne aici e una definitivă. Viața te face să iei decizii diferite de la an la an.

Ție cum ți se pare să fii departe de România?

Eu iubesc România. Am o mare chemare, o mare durere pozitivă și iubire pentru țara mea. Deși sunt aici, în America, am o dorință puternică de a mă întoarce. Chiar anul acesta îmi doresc să stau 3-6 luni în România, să joc în filme, să scriu filme, să public cartea. Este ceva ce simt că trebuie să fac, pentru că Pământul nostru sacru mă cheamă. Și cred că nu doar la mine, ci la toți românii, același sentiment de chemare există.

Cum simți atunci când te gândești la România?

Mă doare sufletul când mă gândesc la țara noastră. Îmi vine să plâng, pentru că realizez cât de frumoasă e țara noastră și cât de mult o ignorăm, cât de mult nu o apreciem. Avem un somn transgenerațional, o rană pe care o purtăm toți, nu numai noi, cei care am plecat, dar și cei care au rămas acasă. Este păcat că nu ne asumăm identitatea.

Ce crezi că ar trebui să facem?

Trebuie să fim uniți, să ne asumăm identitatea. Trebuie să includem toate minoritățile – romii, sașii, secuii – și să înțelegem că am fost un popor extraordinar, chiar dacă am fost fragmentați. Noi nu am fost uniți, dar asta nu înseamnă că nu avem potențialul să fim un popor genial. Schimbarea trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi. Dacă ne trezim noi, toți ca oameni, se va trezi și țara.

Cum vezi lucrurile acum în România, mai ales cu ce se întâmplă la nivel politic?

Am văzut și eu semnele de curând. Nu mă consider un expert în politică, dar ceea ce pot să spun este că schimbarea este în noi, în fiecare dintre noi. Tot ce se întâmplă acum în politică este o reflexie a noastră, a conștiinței noastre. Dacă ne trezim noi, ca oameni, atunci și conducătorii noștri se vor schimba. Conducătorii nu sunt decât o reflexie a noastră.

Ai spune că ar trebui să ne asumăm mai mult cine suntem ca nație?

Da, cu siguranță. Trebuie să ne asumăm identitatea, să înțelegem că istoria noastră este mult mai complexă și frumoasă decât ni se spune. Avem un trecut cu multe influențe, de la daci până la valahi și după aceea. Am fost un popor de tranziție, un popor supus multor provocări. Dar acum trebuie să învățăm să ne iubim și să ne respectăm identitatea.

Zi-mi, te rog, când ai plecat? La ce vârstă ai plecat în Spania?

18 ani.

Imediat după liceu?

Imediat după liceu, da. Îmi amintesc că nu mă reținea nimic.

Ce îți doreai atunci?

Îmi doream să dau probe la fotbal acolo și să fac și ceva cu moda. Nu știam dacă voi reuși sau nu în modă…

Dar nu te-ai gândit să rămâi aici, la facultate, sau n-ar fi putut mama să te țină?

M-am gândit că după câțiva ani voi continua cu facultatea.

Ce s-a întâmplat între timp?

Culmea face că am uitat de fotbal. Între timp am uitat de fotbal și am ajuns model M-a văzut cineva și mi-a spus: „Vrei să fii model?” Și am ajuns model. După vreun an de modelling, mi-am amintit ce-am făcut când am lăsat fotbalul. Ca să vezi ce rapid s-au întâmplat lucrurile. Eu doar aveam o dorință atât de mare să ies din amărăciune.

Din punctul meu de vedere, îmi doream să mă ușurez, să îmi schimb viața. Nu stăteam cu chirie, aveam o curte, stăteam bine, dar nu era chiar perfect. Te simți totuși restrâns în situația aia, mai ales că nu aveam facultate.

Deci ai simțit că îți lipsește un anumit suport din partea familiei?

Da, acele situații materiale mai bune ale părinților îți dau un anumit spațiu, dar ambiția mea a fost să reușeșsc singur, să îmi construiesc viața cu mâna mea.

Cum vine asta că ai fost dublura lui Ronaldo?

Nu a fost mare lucru, dar a fost o lansare. M-a luat la un clip, un spot publicitar pentru Nike. Dublura înseamnă că avem aceeași statură. Eu am 1,87 m, iar el are 1,87 m.

Așadar, doar din structură fizică v-ați asemănat?

Da, structura atletică, măsurile erau la fel. Nu ne asemănăm noi foarte mult, dar atunci când am făcut jobul, au făcut proba de lumini și a trebuit să fac câteva poze. Cristiano, când a venit, s-a uitat la pozele pe care le-am făcut și a repetat ce am făcut eu.

Cum te-ai simțit când ai realizat că Cristiano se uita la cum făceai tu poze?

Pentru mine a fost wow. Cum să se uite Cristiano la cum fac eu poze? Chiar așa de bun să fiu eu? Dar ăsta a fost ego-ul meu, pentru că nu eram chiar atât de bun. Cristiano nu voia să stea prea mult la poze. „Hai, mă, spune-mi ce să fac și gata”. Cam asta face o dublură.

Câți ani ai stat în Spania și cât de mult ai atins din ambițiile tale?

În Spania mi-a rămas o parte din inimă, dar și în România. În Spania am ajuns foarte bine, eram top 10 modele după numai câțiva ani. Am stat 6-7 ani acolo.

Cum ai ajuns să călătorești atât de mult și să trăiești viața asta frumoasă?

Călătoream mult. În Turcia, agenția ne dădea șofer personal să ne ducă la castinguri și joburi. Și zic: „Băi, ce nivel, ce viață frumoasă”. Cum e posibil așa? Am gustat din această chestie. dar, am dorit mai mult. Inima m-a condus. Credeam că și actoria ar fi o direcție bună pentru mine. Mă gândeam să studiez aici, să joc în România și să fac ceva pentru arta din România.

Cum ai ajuns să decizi să pleci în America?

M-a chemat o agenție să mă probeze ca model în America, la New York. Am fost la Fashion Week și a ieșit bine. Mi-au spus: „Vrei să te întorci și să îți sponsorizăm ce e nevoie?”. M-am întors și am fost la Supermodels. A fost o perioadă de gândire. N-a fost ușor să mă decid să plec.

De ce era atât de greu să te decizi, dacă aveai deja o viață stabilă în Europa?

Da, eram deja stabil în Europa, dar m-am ascultat pe mine și am decis să merg mai departe. Mă întreb acum și am și o parte de resentimente, pentru că mă întâlnesc cu acel Gilbert de acum 10 ani și era tare mișto. Dar am învățat multe în acești 10 ani aici.

Cum vezi acești 10 ani acum?

N-a fost ușor, dar ambiția m-a ținut.

„Ce înseamnă n-a fost ușor? Adică eu am așa câte o idee și îmi trec niște gânduri prin cap, dar cum ai defini tu acest „n-a fost ușor”?

Nu stai lângă familia ta, trebuie să te adaptezi la o altă cultură… 

Ce s-a schimbat de fapt în tine în 2015, când ai ajuns prima data în America?

Nu știu de ce, undeva în călătoria de atunci, în 2015, când am decis cu adevărat să plec, am fost și la Supermodels, și eram necăjit înăuntru meu că nu găseam răspuns la ce eu căutam. Valorile de atunci, pentru mine, îmi amintesc că erau să spun adevărul meu, să fiu sincer cu mine, să evoluez spiritual, mă duceam la biserică mult. Și în jurul meu era o lume superficială care se mințea pe ea.

Acum că m-ai întrebat tu, îmi dau seama clar că valorile mele erau să mă depășesc la foc automat, încontinuu. Nu erau banii și faima, nici vorbă.

Cât timp a durat până ai făcut bani în America?

Banii… am plecat în America și acolo se fac mai mulți bani. Dar, până am făcut bani, a durat vreo doi ani.

Gilbert Costache a trăit discriminarea rasială, a băut un ceai toată ziua, dar a fost mereu răsfățat cu dragostea părinților

Ce înseamnă fericirea pentru tine?

Am știut întotdeauna că banii, joburile, relația amoroasă și familia vor fi bine atât timp cât eu voi fi una cu Dumnezeu, cu esența mea și voi fi fericit. Din fericirea și acceptarea și iubirea mea. Oamenii greșesc mult crezând că, după ce voi avea mașina și mă voi căsători și voi avea job-ul visat, voi deveni fericit. Tu, din fericirea ta, dai și soțului, soției, dai și copiilor, din fericirea ta, dai job-ului. Din fericirea ta, dai… N-ai cum altfel. Din necazul tău, ești un cercetător care…  Și am momente și acum, când am bani, când n-am bani, dar eu, dacă sunt bine cu mine, sunt fericit. Am avut momente când eram mai fericit și mai prea plin, când n-am avut. Și, știi, asta e o falsă iluzie.

Care a fost experiența ta cu teatrul și filmele?

Am jucat în două piese de teatru aici și niște short movies. Cred că s-a pregătit cumva cartea să iasă. Am stat mult pe ea, ca un bebeluș. 

Știi ce mi trece prin cap acum? M-am gândit așa, m-a străfulgerat, apropo de discriminare: cred că atunci când erai în țară, îți doreai să fii ca ceilalți, să nu fii discriminat, să fii român și în Spania erai discriminat că erai român. 

Da, exact! Foarte bine-ai spus.

Asta spuneam, că mi-am asumat karma mea, mi-asum destinul meu, pentru că destinul meu e clar. Prin acceași discriminare trec și maghiarii.

Cred că sufletul nu are granițe. În drumul meu, am înțeles că una dintre lecțiile pe care mi le doresc să le transmit este aceasta: sufletul nu cunoaște delimitări între naționalități – români, romi, unguri. Suntem suflete care au nevoie de exprimare, de fericire și de împărtășirea bucuriei cu ceilalți.
Sună ca un clișeu, dar este un adevăr profund: avem nevoie de mai multă unitate și iubire. Românii ar trebui să lase în urmă rasismul și prejudecățile. Clișeele sunt, de fapt, o încercare a oamenilor de a exprima lucruri importante. Mesajul meu este să fim mai toleranți și mai deschiși unii cu ceilalți.

Gilbert Costache, ți-ai făcut familie în America?

Nu, sunt într-o relație de doi ani, dar lucrurile nu mai merg atât de bine. De aceea am decis să iau o pauză, să reflectez asupra direcției noastre. Partenera mea este poloneză.
Am avut relații cu o afro-americană și, înainte de ea, cu o româncă. În afara acestor două, am mai avut câteva relații serioase, orientate spre căsătorie.

Am avut patru relații pe care le-am considerat cu adevărat importante, relații în care îmi doream căsătorie. Totuși, mi-am dat seama repede că aventurile nu mă împlinesc. De-a lungul timpului, am fost mereu atras de ideea de a învăța din alte culturi, dar acum mă aflu într-o dilemă: ce drum să aleg?

Pentru unii, căsătoria și copiii pot fi soluția ideală. Dar, dacă în tine există un vis, un potențial care nu-ți dă pace, acel vis te va duce departe, poate chiar în altă țară. Căsătoria nu rezolvă totul; poate aduce chiar frustrări, dacă nu ești pe drumul tău autentic.

Am ajuns la un punct de stabilitate emoțională și mentală. Acum simt că sunt pregătit să întâlnesc femeia potrivită, să mă căsătoresc și să am copii. Dar asta doar dacă găsesc persoana care să rezoneze cu mine.

Citește și: Femeia de etnie romă plecată din Baia Mare care lucrează la Google în New Jersey. Rowena Marin: „Am fost învățată să vând de când aveam 2 ani”

Cât de des te duci acasă în România?

Merg destul de des, de obicei de două ori pe an. Ultima dată am fost în septembrie și în mai, iar anul trecut am vizitat în octombrie și noiembrie.

Îți lipsește România?

Din ce în ce mai mult. Deși am petrecut jumătate din viață în alte țări, legătura cu România rămâne puternică. Acasă este acasă – mă simt protejat, liniștit, împăcat.

E un sentiment unic. În țara mea, dorm mai bine, mă simt acasă cu adevărat. E ca și cum totul este așa cum ar trebui să fie. Orice român care locuiește în străinătate înțelege acest sentiment.

Cum îți vezi viitorul în modeling?

Modeling-ul este o parte importantă din viața mea și îl onorez. În mod surprinzător, în New York, modelele mature câștigă bine. Am o ofertă să plec în Mexico City pentru trei luni, iar această oportunitate mă entuziasmează, mai ales că pot combina modeling-ul cu actoria.

Gilbert Costache, crezi că există o vârstă limită pentru modeling?

Nu. Atâta timp cât simt că mai am de oferit, voi continua. Moda nu salvează omenirea, dar pentru mine este o expresie a ceea ce iubesc. Voi face modeling cel puțin încă 10 ani.
Oamenii cumpără haine la orice vârstă, iar industria recunoaște asta tot mai mult. Frumusețea nu mai este limitată la 20 sau 30 de ani. La 37 de ani, mă simt ca la 24, iar la 50 de ani oamenii pot arăta și se pot simți la fel de bine.

Trebuie să ne acceptăm vârsta și să o trăim cu demnitate. Fiecare are propriul ritm. Dacă cineva râde și trăiește cu bucurie la 30 de ani, nu este nebun. Nebun este cel care critică și judecă. Bucurați-vă de viață, indiferent de vârstă!

Astăzi, oamenii de 60-70 de ani sunt activi, muncesc, fac sport. Este un curent nou, o lume nouă, în care vârsta nu mai înseamnă neapărat declin. Cu o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ, poți să arăți bine și să te simți bine la orice vârstă.

Am învățat că autenticitatea și urmarea propriului drum sunt esențiale. Vârsta este doar un număr, iar viața trebuie trăită fără teama de judecăți. Schimbările vin mereu, iar noi trebuie să fim pregătiți să ne adaptăm.