Ada Galeș, de pe scena Teatrului Național, în rolul antreprenoarei ce pornește un business în plină pandemie

Ada Galeș este actrița care la 20 și ceva de ani, cu primul spectacol mare, jucat pe scena teatrului din Brașov, câștiga premiul UNITER pentru debut. Imediat după, se afirma în alte spectacole importante și își punea amprenta asupra nevoii de dreptate și corectitudine într-un mediu artistic. Mai exact, fiind în centrul abuzurilor pe care primăria din Brașov le făcea asupra mediului cultural din oraș, Ada Galeș s-a răzvrătit, a fost concediată, și-a strigat nedreptatea în tribunal și a câștigat. A dat atunci un exemplu, acela că dreptatea trebuie să câștige.

Puțin mai târziu s-a angajat la Teatrul Național București și a primit rolul în filmul „Un om la locul lui”, în regia lui Hadrian Marcu, cu care a participat la Festivalul de Film de la San Sebastian. Azi e una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi, chiar dacă are numai 30 de ani.

Drept concept de viață, Ada Galeș merge pe „radical honesty” și spune că-i plac provocările și îi place să vadă care îi este capacitatea de a se deschide pentru că are impresia că un actor se oglindește în fața celorlalți, iar atunci societatea reprezintă oglinda lui și mai spune că ar trebui să poată, până la această vârstă, să stea pe două picioare în fața oamenilor, așa cum este și în intimitate. Auzind-o așa, mi-am imaginat că ar fi foarte tare dacă ar gândi și politicienii la fel, însă tot Ada mi-a dat răspunsul: „politica e o altă artă” 😀.

În plină pandemie Ada Galeș, căreia îi sunau de multă vreme cuvintele protectoare ale tatălui ei – „Trebuie să mai faci și altceva pe lângă actorie!” – s-a apucat de business. A creat Pheonix, un brand de lumânări parfumate și produse de corp, a căror poveste este una de suflet.

Și nu se oprește aici. În câteva săptămâni, va porni un alt business, un glamping între Brașov și Sighișoara, unde vom găsi niște iglu-uri cu tot confortul în ele, dar al căror tavan va fi de sticlă pentru a putea privi cerul înstelat dintr-un pat moale și confortabil. Și ca să fie treaba treabă, Ada Galeș mi-a povestit că pentru ea 2020 a fost un an bun, prolific din toate punctele de vedere, motiv pentru care, pe lângă sute de repetiții la teatru, a jucat rolurile principale în două filme, „Complet Necunoscuți” în regia lui Octavian Strunilă și „Odată pentru totdeauna”, în regia lui Iura Luncașu.

Ada, îți propun să începem cu filmul regizat și produs de Octavian Strunilă, Complet Necunoscuți. Cum de ai acceptat provocarea asta și ce înseamnă filmul pentru tine?

Eu repetam cu Octavian și cu Paul Ipate atunci când Octavian mi-a propus rolul din film. Inițial vorbisem de rolul pe care îl are Anca Dumitra, însă până la urmă mi s-a potrivit cel pe care am decis să-l joc. Am acceptat complet rolul. Nu știu dacă simte, dar am avut super multă încredere în el pentru că e incredibil să vezi un om atât de entuziasmat de ceva. Cred că asta înseamnă filmul pentru mine: faptul că se poate face un film independent din dorința foarte mare a unui om și din credința unei echipe de a se implica în asta.

Era o perioadă în care cu toții aveați de suferit, bănuiesc, din cauza teatrelor închise. Filmul acesta a fost unul dintre puținele sau poate singurul proiect de anul trecut?

Nu, nu. Eu am avut un an foarte bun și chiar dacă sună aiurea, sunt recunoscătoare acestei pandemii. Am avut șansa să am foarte mult spațiu în care să fac lucrurile pe care mi le doream de foarte multă vreme, dar pentru care nu găseam timp pentru că eram aproape 12 ore pe zi în teatru. Am început repetițiile cu Octavian la un alt spectacol pe care încă nu l-am scos, am mai repetat un spectacol la Brașov la care am avut și premieră, am început repetițiile la Apolo să fac o înlocuire într-un spectacol al lui Andrei Majeri și am mai filmat un lung metraj. Eu nu am filmat niciodată două lung metraje într-un an, dar iată că am făcut-o în pandemie. Celălalt film se cheamă „Odată pentru totdeauna” și e în regia lui Iura Luncașu, cu Smiley în rol principal alături de mine 😀

Citește și: Octavian Strunilă și povestea sa: de la puștiul ce a abandonat ASE-ul pentru a merge pe furiș la Teatru, la succesul telenovelelor și până la regizorul de teatru independent și producătorul celui mai reecranizat film din lume

Să știi că am mai auzit asta, că în pandemie mulți dintre noi am avut timp să stăm noi cu noi și să ne stabilim prioritățile…

Da, și să descoperim lucruri noi. Bine, eu sunt super privilegiată pentru că e ușor să spui asta din moment ce ești angajat al Teatrului Național și nu am avut o presiune. Cu siguranță că m-aș fi descurcat și aș fi găsit soluții și drept dovadă stă faptul că a fost un an prolific din toate punctele de vedere, dar îmi dau seama că sunt complet privilegiată.

Adică să fii angajat la TNB e un privilegiu?

E un privilegiu în raport cu ce se întâmplă cu artiștii independenți și cu situația artiștilor în general, în România. Îl văd și ca pe un noroc. E un merit al meu, da, și nu mă îndoiesc de mine nici o clipă, dar mi-a prins foarte bine în acest an pandemic.

Adică tu ești copilul ideal care lucrează cu carte de muncă…

Da, da! Cu toate astea, de-a lungul timpului taică-meu m-a tot întrebat: „dar nu mai vrei să faci și altceva în afară de actorie?”. Abia anul acesta am înțeles de ce făcea asta, până acum văzând vorbele lui ca pe o critică, imaginându-mi că pentru el nu sunt suficient de bună.

Fără să-și poată explica probabil, intuiția lor mergea în direcția aceasta și de aceea mă tot întrebau. E adevărat că și eu am simțit mereu că „there is something more”.

Ada Galeș: Nu a fost super de la început cu ai mei. Mai târziu, mama mi-a mărturisit că și ea a cochetat cu ideea de a fi actriță, însă nu a mers mai departe”

Ada, tu vii din Brașov?

Da. Născută, crescută în Brașov.

Dacă tot ai amintit de părinții tăi, ce meserie au ei?

Mama a terminat Industria lemnului – mobilă de artă, dar a făcut un shift și a lucrat foarte mulți ani în resurse umane. Acum lucrează pe cont propriu, este coach atât organizațional, cât și individual și terapeut prin artă. Ca pasiune, a publicat deja șapte romane, printre care și cinci polițiste.

Ce tare! Și tatăl tău?

Tata are tot un background de inginer, dar lucrează în industria energiei eoliene. Ai mei sunt divorțați de când aveam eu 10 ani și mai am două surori vitrege, mai mici, din partea tatălui meu. Le ador pe amândouă, însă fiind adolescente, evident că ne contrăm și uneori mă întreb ce aș putea face să fiu mai aproape de ele pentru că mi se pare că nu e suficient.

Oare ai moștenit de la mama ta spiritul artistic? Cum de ai ales actoria?

Încă din gimnaziu și apoi în liceu am format o trupă de teatru și cumva s-a întâmplat să facem tot felul de scenete pe la școală și să mergem la Festivalul de Teatru pentru adolescenți. Mi-a plăcut foarte mult și cred că în liceu m-am hotărât că dau la teatru. Nu a fost super de la început cu ai mei. Mai târziu, mama mi-a mărturisit că și ea a cochetat cu ideea de a fi actriță – poate de la volubilitatea, efervescența și creativitatea ce o caracterizează – însă nu a mers mai departe. La fel, probabil că au simțit că actoria nu e ceva sigur sau că mi-ar fi foarte greu să izbutesc și și-au dorit să aleg un drum mai ușor în viață. Însă, și-au dat seama că cel mai important pentru ei era să fiu fericită și m-au susținut, cu amendamentul că mai fac ceva pe lângă – mai ales tata.

Am picat de două ori la facultate și mă bucur să zic asta cu gura plină, chiar dacă nu mă mândresc cu asta.

De ce te bucuri?

Poate dacă cineva citește interviul, se inspiră din experiența mea. Ulterior am pregătit câțiva tineri pentru admitere și am înțeles de ce am picat. Am picat pentru că eram foarte anxioasă și am avut nevoie de timp ca să-mi vindec această anxietate. Acum, pentru că am trecut prin asta, nu mai am nici un fel de anxietate la un casting sau la o întâlnire. Acum e un moment foarte important pentru mine să mă pot uita înapoi și să zic: „Man, nu aveai cum pentru că în momentul în care dădeai admiterea erai atât de speriată, că nu erai deloc atentă la ceea ce spuneai. Frica era mai puternică decât ce aveai tu de spus sau transmis”

Așa ai avut timp să te așezi tu cu tine?

Am avut timp să mă așez cu mine sau să mă lupt cu ce era în mine cât să îmi dau seama că-mi place atât de mult momentul în care joc și doar acela contează. Și atunci nu are cum să nu fie bine.

Ada Galeș: „Acel pui de revoluționar va exista tot timpul în mine”

Și în timpul acesta ai mai făcut „altceva pe lângă”? 😀

Sigur. Am făcut jumătate de an la Literatură Universală și comparată și suferit că nu am intrat la actorie 😀. Am făcut un workshop de film cu Corneliu Porumboiu și am ieșit multe nopți și am dansat. În al doilea an am făcut Actorie la Spiru Haret și i-am avut profesori pe Adriana Piteșteanu, pe Vlad Rădescu și pe Vladimir Anton și mi-a prins super bine. Numai că Spiru nu avea atâta deschidere, nu avea colegii de la Regie cu care eu am lucrat mult apoi, după ce am intrat la UNATC.

Job aveai? Ai spus că ai dansat mult. Ai dansat pe banii părinților? 😀

Da, pe banii lor 😀.

Cât ți-a fost să intri la TNB? Am citit undeva că te-ai răzvrătit puțin pe la Brașov….

În anul II s-a făcut concurs la Teatrul din Brașov și eu nu voiam în ruptul capului să mă mai întorc acolo. Doar că, Ciprian Nicula, colegul meu de an care era angajat la Vâlcea, mi-a spus: „Man, this is it! Trebuie să încerci, să te duci, să vezi, să faci. Pentru asta ne-am pregătit, nu?”. Provincia are un farmec al ei de a sta și a lucra mai multe ore la un spectacol. Pe ultima sută de metri, ca o divă absolută am sunat-o pe mama și i-am spus: „Mâine trebuie să depui dosarul că eu nu vin până la Brașov pentru asta!”. M-am dus la concurs mai mult din dorința de a spune textele acelea. Îmi alesesem paznicul din „Antigona”, care e un monolog pentru bărbați, teoretic, iar eu am plăcerea asta de a spune monologuri în care probabil nu o să mă distribuie nimeni 😀. Dar eu le spun pentru că acel pui de revoluționar va exista tot timpul în mine.

A fost mișto! La concurs „i-am amenințat„ că eu trebuie să-mi termin masterul și că o să vin să stau puțin pe acolo, că voi fi în trecere 😀. Dar am spus toate astea cu bun simț. Acum mă alint și îți povestesc lucrurile mult mai actoricește decât s-au întâmplat de fapt.

Urma să fiu distribuită în spectacolul „Copilul problemă” – spectacol pentru care am luat UNITER-ul – eu nu voiam să joc, voiam să mă întorc la master, însă Goga (n.r. Claudiu Goga) mi-a spus să am încredere în el că el crede că e un rol greu, potrivit pentru mine, pe care pot să-l fac. A fost foarte mișto experiența și apoi au urmat niște spectacole foarte frumoase.

Și de ce te-ai răzvrătit?

Pentru că Teatrul din Brașov era într-un conflict cu primăria, iar noi, în momentul în care ne-am angajat, am intrat în acel conflict. Fostei primării i se părea că suntem niște looseri și nu înțelegea de ce se pune atâta accent pe cultură și prin urmare ne închiria sala peste programul nostru de repetiții și spectacole, ne vorbeau foarte urât și s-au întâmplat tot felul de astfel de abuzuri. La un moment dat am început să protestăm. Totul a pornit de la un mesaj citit de mine în deschiderea Festivalului de Dramaturgie Contemporană și când s-a schimbat conducerea teatrului am fost dați afară, toți cei care am protestat, fix în ziua de Crăciun. Poate că nu conta premiul UNITER, însă cei care au protestat, erau oamenii care jucau cel mai mult și ei au fost dați afară pentru că au îndrăznit să ceară un concurs cinstit pentru ocuparea funcției de director al teatrului.

La momentul acela eu eram ca o floricică care credea că lucrurile se fac cu dreptate și meritocrație, că oricând poate să vină oricine să vadă dacă sunt bună sau nu. Mi-am luat-o de nici nu am știut cine m-a lovit, fix în spiritul meu justițiar.

Am dat Teatrul și Primăria în judecată și am câștigat procesul după un an și jumătate. În acest timp am făcut primul meu lung metraj, „Un om la locul lui”, în regia lui Hadrian Marcu, ceea ce m-a ajutat enorm.

La Teatrul Național a fost un casting pentru „1984” în regia lui Bobi Pricop, spectacol pe care am tot încercat să-l facem, dar nu am reușit. Nefăcându-l, am jucat în „Ufo”, tot în regia lui Bobi Pricop și așa s-a produs angajarea mea la TNB. Apoi au urmat șapte spectacole unul după altul.

Ada Galeș: „Entuziasmul incurabil pare că l-am moștenit de la tata, în timp ce creativitatea o am de la mama”

Când te-au văzut ai tăi prima dată pe scenă, dar mai ales tatăl tău?

Cred că în liceu. Acum vin și la București, mă urmăresc, se mândresc și nu mă îndoiesc că ar crede vreo secundă că nu aș fi o actriță bună.

Când te-ai apucat de business?

De vreo 3 ani de zile mă tot aud că zic: „mi-ar plăcea să fac și altceva pe lângă actorie”. Asta s-a tradus în timp în observația celorlalți de a mă îndemna și pe un alt drum. Regizorii mi-au spus că poate aș putea să fac și regie, că aș putea să fac management pentru că se vedeau niște aplecări ale mele dincolo de atribuțiile pe care le are această meserie. În timpul protestului de la teatru, eu puneam așa problema: „care sunt regulile, care e organigrama, cum se pot schimba legile, ce am putea să facem mai bine?”. Entuziasmul incurabil pare că l-am moștenit de la tata, în timp ce creativitatea o am de la mama.

Entuziasmul, strângerea de echipe și cerutul a foarte multe lucruri de la ceilalți din jurul meu depășește atribuțiile de actriță și poate să fie și enervant la un moment dat.

Mult timp am blamat meseria de actriță că nu-mi oferă suficient de multe lucruri.

Adică tu aveai mai multe de spus și de făcut și nu găseai spațiu?

Da. Și spuneam că actoria mă limitează. Liniștindu-mă ușor, ușor mi-am dat seama că pot să fac și alte lucruri fără să mai blamez actoria.

Și cum ți-a venit ideea asta?

Am cunoscut-o acum doi ani pe partenera mea, Aureliana Popa și când am văzut o altă femeie workohoolică a cărei pasiune e să muncească, am spus: „Noi sigur o să facem ceva împreună”. Am participat la un workshop de experience design, am tot început să vorbim, iar în pandemie am primit cadou de la Alexandra, care are Flair Scent, un set de lumânări parfumate. În același timp, prietena mea de la Brașov, Alexandra Tampa mi-a spus că i-ar plăcea să se apuce să facă săpunuri și în momentul în care mi-a venit ideea să combin produsul cu arta, să facem ilustrațiile de pe lumânări cu artistă româncă, au început lucrurile să capete sens. Am început să vorbesc despre transformare și așa am început să gândesc toată povestea cu pheonix din spate și să creez o însemnătate, o poveste pe care să le-o oferim oamenilor dincolo de produse. Astfel că lucrurile au început să se concretizeze și așa s-a născut Pheonix.

În plină pandemie?

Da. În august 2020.

Cum a fost prima comandă?

Când a venit prima comandă nu ne venea să credem că noi trebuie să expediem ceva făcut de noi altcuiva. Și în continuare suntem copleșite de emoție pentru că nu ne vine să credem că produsele sunt făcute de mâna noastră și că putem să dăm o parte din noi altcuiva. Evident că ne folosim produsele și ne emoționăm de fiecare dată când facem asta, așa că deseori ne sunăm una pe alta și ne spunem: „Noi chiar avem niște super produse!”. Acum o să scoatem niște scrub-uri și uleiuri de corp pe care când le-am testat ne-am emoționat teribil.

Până la urmă câte sunteți implicate în business?

Suntem mai multe: eu cu Aureliana, Alexandra Tampa care face toate produsele de corp, Anca Prisăcariu care este ilustratoarea, Sabina Dan care ne ajută cu toată partea de social media și mama, evident, care dacă nu ar fi, vai ce vraiște ar fi în facturi și contabilitate 😀.

Fizic, mânuțele cui fac produsele?

Eu și Aureliana facem lumânările și Alexandra face toate produsele de corp. O mai ajutăm și noi din când în când, când avem comenzi mai mari. Urmăm întocmai instrucțiunile ei. Am început să facem lumânările într-un balcon transformat într-o bucătărie de 2 pe 3 metri. Acum ne-am mutat cu ele la Brașov.

Și merge business-ul? Nu mă aștept la cine știe ce cifră de afaceri, dar vă susțineți?

Da, ne acoperim costurile. Încercăm să scoatem produse noi și încercăm să mergem pe acest model de business de a inova și de a veni cu variante. Am participat la Imperiul Leilor și am primit promisiunea de la Cristina Bâtlan de a investi 100 de mii de euro în business-ul nostru. Pentru noi a venit ca o confirmare a faptului că putem să începem să înțelegem ce înseamnă business. Acum suntem în discuții să vedem cum siluim înțelegerea și cum ajungem la un numitor comun cu Cristina, dar în același timp ne dăm timp și să lăsăm lucrurile să crească organic. Fiecare dintre noi avem day jobs la care nu vrem să renunțăm: Aureliana este CEO într-o altă companie, Alexandra este esteticiană, iar eu actriță. Dincolo de asta mai pornim în vara asta un business de glamping pentru că a bubuit apetența noastră pentru business.

Wow! Unde va fi acest glamping?

Va fi între Brașov și Sighișoara și sperăm să-i dăm drumul în iunie sau iulie.

Iurte?

Nu, domuri. Vor fi ca niște igluuri cu geam sus, prin care să poți privi cerul și Calea Lactee. Sunt foarte emoționată. Atât prin Pheonix, cât și prin glamping, noi ne dorim foarte tare să oferim partea aceasta de economie experențială, astfel încât omul să rămână cu ceva emoțional după ce interacționează cu noi.

Lumânările se numesc Love, Happiness, Ballance, Wisdom și când le aprind în casă, sau când folosesc un săpun care se cheamă Care, simt că ajung la mine acele sentimente, emoții și trăiri pentru care au fost concepute.

Ada Galeș: „În general mă bucur de relații foarte bune cu foștii mei parteneri, indiferent de ce s-ar fi întâmplat între noi”

Cred că tatăl tău e foarte mândru acum, că faci și altceva pe lângă actorie 😀…

Este, da. Și e și mai mândru că încep să înțeleg XLS-urile lui 😀

Cum arată viața ta personală? Dacă te apuci să Google-ești, o să afli mai multe informații probabil decât cele trăite de tine. Ce e adevărat din tot ce s-a scris? Ultima afișată a fost relația cu Ștefan Iancu?

Relația cu Ștefan Iancu a fost probabil cea mai publică. Cred că sunt deja doi ani de când nu mai suntem împreună, dar suntem buni prieteni și urmează să jucăm împreună atât la Apolo, cât și la teatrul Dramaturgilor. În general mă bucur de relații foarte bune cu foștii mei parteneri, indiferent de ce s-ar fi întâmplat între noi. Ulterior am avut o relație cu Alexandru Potocean – care a fost mult mai privată – iar în momentul acesta cred că am un angajament foarte mare față de munca mea și cred că e o alegere pe care o fac in scopul de a-mi concentra atenția foarte mult pe muncă. Cred că nu am acum disponibilitatea emoțională să mă implic în relații.

Când te vom vedea pe ecrane?

Atât în Complet necunoscuți, cât și în Odată pentru totdeauna, am jucat cu tot sufletul, însă când ne vedem depinde de cum evoluează pandemia.

Mai ai și alte propuneri de roluri? Urmează ceva?

Sper! Doamne ajută! 😀 O să am un spectacol la Teatrul Național, în regia Alexandrei Badea, care e dramaturg și regizoare stabilită în Franța și care scrie un spectacol special pentru trupă. Îmi doresc foarte mult să fac film pe lângă teatru și îmi doresc foarte mult să fac și TV. În trecut am avut rețineri legate de TV, însă, după ce am căpătat încredere în mine și în cine sunt, sunt mult mai deschisă la asta.