Alex Bologa, campionul României la judo la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Cum reușește un nevăzător să ridice steagul României la marile competiții sportive ale lumii, în timp ce tinerii de vârsta lui suferă de sedentarism?
Alex Bologa are 23 de ani și este singurul judoka din România cu deficiență totală de vedere. Locuiește în Cluj Napoca și pe lângă antrenamentele istovitoare, își găsește timp și pentru a absolvi un master în psihopedagogie specială, în cadrul facultății de psihologie.
În urma unui accident, Alex Bologa a ajuns nevăzător la vârsta de șase ani. De atunci a încercat tot felul de intervenții și a făcut terapie pentru a depăși traumele lăsate de această dizabilitate, însă nu s-a lăsat niciodată pradă disperării. Deși părinții îi sunt plecați la muncă în Spania, a făcut tot ce i-a stat în putință ca să reușească în viață. Acum șapte ani, Alex Bologa a ajuns pentru prima dată într-o sală de antrenamente pentru judo. I s-a părut interesant și și-a dat silința pentru a merge mai departe. Către ce am întrebat eu? Către performanță. Iar performanța nu s-a lăsat mult așteptată, mai ales atunci când o întâmpini cu multă muncă, dăruire și pricepere.
Alex Bologa a participat la numeroase competiții naționale alături de copii văzători și pe foarte multe dintre ele le-a câștigat. Este campion național, de două ori campion european și medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro pentru persoanele cu dizabilități. Acum se află în plin proces de calificare la Paralimpiada de la Tokyo.
Alex Bologa și povestea lui ar trebui să fie un model de inspirație pentru foarte mulți copii și tineri care își petrec timpul în fața ecranelor, mai ales că România este pe locul doi în Europa la sedentarism.
O poveste impresionantă despre curaj, voință și puterea de a-ți depăși limitele.
Ce înseamnă calificarea la Jocurile Paralimpice de la Tokyo? Câte probe mai ai de trecut?
În proporție de 99% sunt calificat. Eu momentan sunt pe locul I în clasamentul mondial și ca să nu merg la Paralimpiadă, ar însemna să cad pe locul 16. În mai se încheie perioada de calificare.
Și ce înseamnă perioada de calificare?
La joi, la judo sunt 12 competiții care punctează, iar pe seama acestui punctaj se face un clasament. Primii 16 merg la Paralimpiadă.
Și competițiile unde se țin?
În diferite locații.
Și tu mai ai de participat și la alte competiții?
Mai sunt doar trei competiții din 12. Punctajul total de la primele competiții m-a adus pe primul loc.
Câte titluri importante câștigate ai până acum?
Importante? Am bronzul de la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, am fost de două ori campion european, o dată în Marea Britanie și a doua oară anul acesta la Lisabona. La echipe, într-o echipă mixtă cu sportivi din alte țări am obținut locul doi la campionatul european. Mai am gran prix-uri și o mulțime de cupe.
De câți ani faci judo?
De șapte ani.
Și cum te-ai apucat tu de sportul acesta?
A fost o selecție la liceul special pentru deficiențe de vedere din Cluj, selecție făcută de către antrenorii coordonatori ai lotului olimpic de judo, iar în urma acestei selecții am început, încet, încet să merg la antrenamente, apoi la competiții.
Citește și:
Adică a venit antrenorul în clasă și a întrebat „cine vrea”?
Nu. Profesorul de sport de la liceu i-a selectat pe acei elevi care s-ar fi potrivit acestui sport, iar apoi s-a mai făcut o selecție de către antrenori. În selecția asta am fost inclus și eu. Ne-au prezentat judo, ne-au spus ce înseamnă acest sport, ne-au prezentat câteva procedee și în decurs de șase luni i-au ales pe cei care ar fi trebuit să meargă mai departe.
Mai departe către ce?
Mai departe către sport performanță.
Când ai intrat prima dată în sală știai ceva despre judo?
Nu știam mai nimic despre judo. Am învățat procedee, mi-a plăcut la antrenamente și încet, încet am ajuns să progresez și să îmi doresc să merg la diferite competiții.
La acele competiții participau și copii văzători?
Prima mea competiție a fost la Naționale, la noi. Atunci am pierdut, dar apoi m-am bătut și am reușit să obțin medalii și la campionatele naționale în următorii ani.
Campionatele naționale sunt mixte? Pentru toată lumea?: Adică participi alături de copii fără deficiențe?
Da.
Din ce cauză ești nevăzător?
Nu îmi place să povestesc. Am avut un accident și de la șase ani sunt nevăzător.
De la șase ani ai fost în școala specială pentru nevăzători?
Nu. Am avut ceva intervenții în Belgia și medicii au recomandat apoi să urmez o astfel de școală.
E definitiv? Se mai poate face ceva?
Nu se mai poate face nimic.
Cum ai depășit tu această traumă?
Am făcut diferite terapii încă din școală.
Cine ți-a fost alături în cele mai grele momente? Cine te-a sprijinit?
Antrenorul meu, Gergely Tamas, părinții și toate persoanele din anturajul meu.
Părinții tăi ce sunt?
Ei m-au sprijinit moral pentru că sunt plecați în străinătate, la muncă.
Mai ai frați?
Un frate. El e student aici în Cluj.
Ce spun părinții despre performanțele tale azi?
Sunt mândri de mine.
Dar când le-ai spus prima dată că vrei să faci judo?
Nu au fost ei foarte de acord, dar în cele din urmă nu au avut încotro.
Înțeleg că ai foarte multe ore de antrenament zilnic. Ce înseamnă antrenamentul la judo?
Avem diferite antrenamente tehnice, tactice, de pregătire fizică. Toate aceste antrenamente diferite depind de perioada competițională.
Îți mai rămâne timp și pentru altceva?
Asta e munca mea.
Altceva nu mai faci?
Sunt la master la Psihologie, în cadrul departamentului de psihopedagogie specială.
După master, care va fi munca ta? Psiholog sau sportiv?
Eu o să văd atunci. Eu am studiat și masajul și voi alege la momentul respectiv.
De ce spui că asta e munca ta? Te poți susține financiar din judo?
Da. Sunt înscris în federație, iar sportivii cu dizabilități beneficiază de aceleași facilități ca și sportivii normali.
Ce înseamnă judo pentru tine?
Înseamnă munca mea, lucrul pe care știu să-l fac cel mai bine și care îmi aduce cele mai multe satisfacții.
Cum ai caracteriza tu acest sport?
Judo este un sport educativ, bazat pe respect, pe atitudine și multă dorință.
Mă gândesc că nu-ți este ușor și că trebuie să fie niște satisfacții foarte mari care să te motiveze…
Aici nu e vorba de motivație. Sportul ajunge să devină rutină. Chiar dacă de multe ori îți este greu și îți vine să renunți, când ajungi pe podium și vezi rezultatul muncii tale, îți spui că merită fiecare efort.
În plus, nu pot spune că este un lucru greu deoarece asta fac de foarte mult timp, asta știu să fac și asta fac cel mai bine.
Ce i-ai spune unui copil care stă toată ziua în fața ecranelor și nu face sport?
Să vină înspre sport deoarece acesta te dezvoltă atât din punct de vedere fizic, cât și intelectual. Se știe foarte bine că sportul este benefic pentru creier.
Ce vrei să te faci când o să fii mare?
Un sportiv și mai bun.
Cu ce planuri te duci la Tokyo?
Să mă întorc cu o medalie. Trebuie să se alinieze niște stele ca să fie totul perfect și să pot obține cea mai importantă medalie.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
