fbpx

Căutare

Share this article

Folosim adesea expresia „Succesul nu vine peste noapte”, iar Alexandra Andriescu întărește această idee, care, după ani de căutări și după lupte cu propriile gânduri, a considerat că a venit timpul să-și brodeze visul până la cel mai mic detaliu. A luat decizia majoră de a se întoarce din Franța, țara unde și-a finalizat studiile superioare, fără să crâcnească. Se simte împăcată cu decizia luată. În ciuda vulnerabilității, a depășit orice obstacol întâmpinat. Secretul a stat în curajul, perseverența și munca depusă.

Alexandra guvernează în jurul creativității. O inspiră frumosul sub orice formă, oamenii și cât de autentic își scriu povestea. A dat culoare propriei povești de viață urmându-și dorința cea mai arzătoare. Acasă, la Iași, într-un atelier mic sub egida Maison Chouchou se croiesc paltoane care sunt printre cele mai apreciate. Prima doamnă a României a fost una dintre clientele care i-au trecut pragul.

Alexandra în rochia croită de ea

Ușoară sau grea este viața de antreprenor în România, aflăm în rândurile de mai jos de la cea care face subiectul zilei.  

Alexandra, ai mai multe roluri. Ești femeie, fiică, prietenă, confidentă, mamă, antreprenor. Care apelativ te onorează cel mai mult?

Fără doar și poate cel de mamă. Nu aș putea să mă gândesc de două ori.

Cum reușești să jonglezi cu atribuțiile de mamă, mamă singură care face cât doi în casă cu atribuțiile de antreprenor?

Oricât aș încerca să mă organizez, cred că mă învârt în jurul cuvântului haos. Încerc să pun accent pe rolul meu de mamă, pe tot ce ține de casă și de familie, dar în același timp încerc să îndeplinesc toate rolurile și de la atelier, de acasă de multe ori. Am un băiețel foarte înțelegător și mă însoțește la atelier de foarte multe ori. Cam de cele mai multe ori am lucrat de acasă, mai ales pe perioada pandemiei, am comunicat la atelier prin telefon și prin video. Totuși, mă împart și nu cred că e imposibil, dar ar trebui să fim mai blânde cu noi.

Alexandra Andriescu: „În 2015 s-a născut băiețelul meu și la trei săptămâni era în scoică pe masa de croit.”

De cât timp dăinuiești cu business-ul? Care e primul tău copil?

În 2014 am deschis Maison Chouchou, în 2015 s-a născut băiețelul meu și la trei săptămâni era în scoică pe masa de croit. L-am luat cu mine peste tot, chiar și la târguri. Țin minte că la un moment dat am dat un interviu pentru o televiziune și la sfârșit s-a auzit un pic în fundal. Evident, trebuia să-și facă simțită prezența.

Cum te descurci cu momentele tale dificile?

De multe ori nu reușesc să le gestionez și mă închid în mine. Nu le refulez, dar îmi zic că le trăiesc, le simt, nu am cum să fiu veselă și focusată pe ceea ce fac în fiecare moment, dar de multe ori e greu să le gestionez.

Mă gândesc în egală măsură că atunci când pui capul pe pernă sau în clipele tale de liniște îți faci balanța și ești mulțumită, considerând că mereu va fi nevoie de mult efort știind că succesul nu va veni peste noapte.

Exact.

Spune-mi, te rog, câteva lucruri despre traseul tău profesional.

În Iași am dat la facultate, tocmai ca să plec. M-am înscris la „George Enescu”. În momentul când am intrat, am ales secția de artă murală. Făceam picturi pe perete, sculpturi, amenajări interioare, icoane pe lemn și sticlă, mozaic, vitraliu, dar încă de la început eu mi-am zis că vreau să plec cu o bursă Erasmus și din primul an mi-am făcut dosarul. L-am depus și în anul II am plecat printre primii din grupa mea cu Erasmus. Aveam nevoie să văd și o altă perspectivă a artei și aveam impresia că eram puțin îngrădită la universitate. Parcursul este unul tradițional și m-a ajutat enorm la baza pregătirii mele. Fără această pregătire tradițională nu reușeam să mă duc mai departe pe partea conceptuală. Am descoperit această latură mai puțin tradițională în Spania.

Am plecat cu această bursă Erasmus în Mursia unde am stat patru luni. În această perioadă m-am dus puțin în Franța la fostul meu soț și am văzut cam despre ce e vorba. Când m-am întors în țară, am avut înțelegerea profesorilor și au fost de acord să continui la distanță facultatea și mi-am echivalat studiile pentru a mă înscrie în Franța, la o altă facultate. Am intrat la Bordeaux și la Rennes. Bordeaux nu m-a atras, era un sistem ușor rigid pentru mine și am ales Rennes. Era orașul meu de suflet. Când am ajuns acolo, am simțit că trebuie să rămân acolo. Și am început din anul II artă în facultatea din Rennes. Acolo, nu aveam o secție aparte cum era în Iași. Aici la noi, mergi la specializarea pe care o vrei.

Tablou pictat de Alexandra
Tablou pictat de Alexandra

 La Rennes am experimentat mai multe laturi. Am făcut foto-video, am făcut instalații, sculptură în lemn, design. După ce am terminat la Rennes, am continuat cu masterul la aceeași facultate. Am urmat și modului pedagogic, pentru a putea preda. Am avut și diferite expoziții. Urma să fiu preluată de o galerie de artă, dar m-am întors în România.

M-a cucerit din nou Iașul. Drept urmare, m-am întors în Franța, mi-am continuat examenele, dar ultimul, cel de la Paris, cel în care trebuia să ne întâlnim cu cei care decideau dacă suntem sau nu apți pentru a fi profesor, l-am anulat și m-am întors în România.

Drept urmare, nu ai reușit să mai predai, nu?

Ba da, am predat la gimnaziu câteva luni. Nu am reușit și mai mult pentru că eram și studentă.

Cum ți s-a părut experiența?

La bază fiind o persoană destul de introvertită, faptul că mă duceam printre atâția copii era o presiune foarte mare pentru mine. Îmi doream să știu răspunsul pentru orice întrebare și fiind și româncă exista și acest accent românesc, întrucât a apărut o mică discordanță. Nu cred că era locul meu.

Cu siguranță respecți meseria, dar nu ești tu pentru asta. Așa-i?

Simțeam că nu mă reprezintă. Aș fi făcut-o, aș fi încercat să o fac cât mai bine, dar simțeam că nu e pentru mine.

Poate a fost și din cauza vârstei, nu îți știai traseul și încă te căutai..

Să știi că da.

Ce ți-ai luat frumos pentru suflet din acei ani petrecuți în Franța?

Mie mi-a plăcut foarte mult să locuiesc și să învăț acolo, pentru că aveau o altă deschidere. Profesorii erau colegii noștri, artiști consacrați, dar ne tratau egali. Ne respectau deciziile pe care le luam noi în legătură cu proiectele pe care le aveam. Ne puneau întrebări ca să ne ajute să descoperim mai mult din ceea ce suntem și din ceea ce vrem să facem. Nu spuneau că nu e bun, asta ștergem și dăm deoparte. Asta mi-a plăcut.

Pe perioada când am făcut modulul pedagogic în Franța, mi s-a părut foarte interesant deoarece aveam posibilitatea de a asista alături de profesorii noștri la ore. Îi vedeam cum predau ei materia.

Pe tine te recomandă talentul. Cine l-a descoperit?

O vecină. Aveam o vecină tare simpatică, avocat de meserie. Era vecina de lângă noi și mergeam la ea și cât stăteam, pictam tablouri. Nu-ți imagina că erau ceva wow. Erau cu flori, cu case. Eu am desenat dintotdeauna. Mergeam la bunici, luam un teanc de foi A4, le tăiam și-mi propuneam pe vară să desenez 100 de animale, 100 de păsări. Și încercam să desenez pe zi câte îmi propuneam.

Și părinții au aflat de la vecină că ești talentată?

Exact așa. Mama m-a înscris la Liceul de Artă din clasa a V-a. Și așa a început totul.

Citește și Magiciana rochiilor de mătase, Laura Hîncu, și povestea devenirii ei de la contabil la designer vestimentar

Ai desenat când erai mică rochițe, paltoane ce faci în momentul prezent?

Desenam papuci. Chiar și în timpul orelor desenam platforme. Țin minte că aveam multe cărți de povești și desenam rochițe de prințese pe coperți, cum fac multe fetițe la vârstele mici.

Un rol definitoriu a avut profesoara mea din liceu care m-a îndrumat încă din clasa a V-a, iar în clasa a X-a a avut încredere să mă trimită la olimpiadă. Este vorba despre Liliana Gongearuc. O consider a doua mamă. A fost alături de mine nu doar în calitate de profesor. Făceam artă monumentală și a dorit să mă trimită la competiție de pictură. A avut încredere și m-a trimis. Am luat locul 7. Am considerat că e pentru mine o reușită. În clasa a XI-a mi-a zis că vrea să mă trimită la artă monumentală la olimpiadă și am luat locul 1. Atunci mi-am zis că pot, a fost un declic. Eram într-o nebuloasă, venind dintr-un mediu diferit în care, poate, nu simțeam acest impuls, acea confirmare. Acel moment a fost unul definitoriu și de atunci m-am focusat mult mai mult și altfel. Lucram foarte mult zile întregi sau nopțile până la 5 dimineața. Devenisem foarte dedicată. Poate așa aș face și acum, căci simt că nu am dat tot ce puteam pe atunci.

Să ne întoarcem la perioada când ai venit de tot acasă. Ai venit din Franța cu un gând fixat pe a deschide ceva?

În Iași am venit cu două proiecte. Unul cu fostul soț și anume să facem ateliere de creație pentru copii. Am făcut asta o perioadă, dar în același timp mă frământa a doua idee care tot în Franța a luat naștere. În apartamentul nostru aveam o cameră în care pictam și acum am în atelier una dintre picturile de la acea vreme care practic a dat și numele de Chouchou de acum. Eu îmi puneam pe perete tot felul de idei despre paltoane, visam mantouri, culori. Această afacere era în mintea mea înainte ca el să existe.

„Am deschis atelierul în aprilie, iar primul palton l-am vândut în mai.”

Ai știut că este fezabil business-ul sau te-ai riscat?

În toată perioada cât am stat în Franța, eu am și lucrat. Asta m-a ajutat foarte mult, respectiv managerii pe care i-am avut m-au ajutat foarte mult. Am învățat enorm de la ei, chiar dacă eu doar purtam platouri și duceam mâncarea la mese. M-au învățat să vorbesc cu oamenii, să fiu flexibilă, chiar dacă sunt atât de mulți oameni dificili. M-am întors în țară fără un buget, am riscat. Prima mașină de cusut a fost cumpărată dintr-un proiect pentru o biserică, de mozaic. Acei bani au mers pe această mașină. Nu erau mulți, dar pentru mine erau foarte mulți.

Palton din colecțiile făcute de Alexandra

Am vrut un spațiu fix în clădirea comună cu atelierele de creație pentru copii care deja existau. Am purtat cu mine gândul de a începe în luna aprilie 2014 la început. Spațiul nu-l aveam, nu era eliberat, dar la 1 aprilie l-am avut. Asta a fost foarte interesent, căci mi-am proiectat ideea și chiar mi-am văzut business-ul acolo. S-a concretizat. Prima doamnă croitoreasă care a venit la interviu care a și rămas de altfel cu mine nu avea nimic. Luasem doi metri de stofă, nu aveam tipare, nu aveam prea multe ace, nu aveam mașină de cusut, nu aveam mașină de surfilat, nu aveam nici fier de călcat. Am cumpărat un fier de călcat de ăla mic de casă, fără să știu cum se face de fapt. Și doamna mi-a zis că ea nu poate să lucreze cu așa ceva. Treptat am avut și ajutorul părinților, al mamei mele mai exact care m-a ajutat să demarez proiectul. La început a fost foarte greu. Primul palton l-am vândut în mai. Am avut șansa ca lângă atelierul meu să fie un atelier de poșete. Și atelierul acesta de poșete cumva avea deja clientela lui și ele, doamnele, veneau și la mine. Și așa am început să vând, dar nu suficient cât să pot susține afacerea, drept urmare au fost momente delicate din punct de vedere financiar.

După un an, am renunțat la această doamnă. Ea lucra la mine cu jumătate de normă. A venit a doua croitoreasă, cea care este și astăzi lângă mine, la fel de pasionată de paltoane.

Doar voi două compuneți echipa?

Nu, suntem patru.

Ce te-a ajutat să crești business-ul?

A fost organic, fără prea multă publicitate plătită. Doar pe facebook am plătit. Nu am avut pe cineva pe PR să se ocupe de această parte. Nici nu știam, eram un pic inconștientă. Credeam că lucrurile vin ușor și am realizat că nu e chiar așa. Nu aveam maturitate în privința asta. Și am avut momente foarte delicate, chiar pe punctul de a închide firma, dar nu am făcut-o pentru că ceva mă ținea. Știam că asta vreau să fac și că nu mă văd în alt domeniu. Niciodată n-aș ști să fac altceva.

Cu doamna Iohannis cum a venit colaborarea? Presupun că te-a ajutat în privința creșterii brandului.

Obiectivul meu nu a fost cel de a crește prin imaginea ei. La momentul respectiv nu-mi dădeam seama că aș putea face asta. Eu am văzut-o la TV. Am văzut ce a purtat și mi-a plăcut ca persoană. Și ce purta la momentul respectiv. Am vrut să-i trimit un palton. Colegii de clădire nu m-au crezut când le-am împărtășit. Și aveam un amic care avea un alt contact la București. Am luat legătura cu acest contact și i-am zis că vreau să ajungă un palton la doamna Iohannis. Cred că în maxim două săptămâni paltonul era deja la ea. Era unul bej și l-a purtat la cea de-a doua ei apariție după ce domnul Iohannis a fost numit în funcție. Pe atunci eram însărcinată, eram foarte răcită și soțul mă trezește ca să mă uit la tv. Era în ziua de Crăciun, ea era la biserică îmbrăcată cu acest palton.

Ți-a trecut și febră, și frisoane…

Da, tot a trecut (râde). Nu a generat vânzări, pur și simplu am dat mai multă încredere clientelor să comande mai multe paltoane de la mine. Tot atunci am făcut și site-ul cu colegii de pe etaj. Ei m-au ajutat fără să-mi ceară ceva și sunt recunoscătoare pentru ajutor, căci nu aș fi putut să susțin. Am vândut și așa.

Apoi, am avut curajul să particip la Fashion Week la Viena alături de alți designeri români. Cred că eram zece. Nissa, Musette, Irina Schrotter, eu (râde).

Prezentare la Viena Fashion Week

Cum te-ai simțit alături de ei?

Fiecare are un start, eu sunt la început, și ele au fost la început și cu siguranță o să fac bine, atât cât pot. M-am bucurat de încurajarea Cristinei Bâtlan. Mi-a zis la Viena: „Ah, voi sunteți Maison Chouchou. O să ajungeți departe!”. Mi-a dat motivație și m-a bucurat foarte mult pentru că ea a crezut în produsele noastre.

Alexandra Andriescu: „Doamna Iohannis a acceptat sugestiile mele, a încercat produsele, într-adevăr unele îi veneau bine, altele, nu.”

Apropo de aprecieri, mă întorc din nou la prima doamnă. Știi că doamna a fost și apreciată, dar și criticată. Era flexibilă sau nu îmbrățișa deloc sfaturile tale ca designer?

Să zicem că era la mijloc. Ea știa ce vrea, știa ce culori îi stau bine, dar cred că nu o reprezenta neapărat latura asta publică și eu i-am mai dat sugestii. A acceptat sugestiile mele, a încercat produsele, într-adevăr unele îi veneau bine, altele, nu. Din partea mea, cred că a acceptat așa un pic propunerile mele. Relația noastră nu a fost una de lungă durată, nu a continuat foarte mult.

Dincolo de această colaborare, cum ai simțit-o?

Caldă. M-am întâlnit cu ea la Sibiu.

Te-a recunoscut?

Da. Am stat de vorbă, i-am luat măsurile. Arată foarte bine în realitate. Este caldă, modestă, nu m-a făcut să mă simt incomod având în vedere că eu eram la început.

S-a pus accentul în 2020 pe susținerea producătorilor locali. Au pus accent românii pe a cumpăra de la designeri sau încă s-a mers pe comercial?

Din punctul meu de vedere chiar a fost o susținere din partea clientelor pe partea de a cumpăra local și am văzut-o și la alții. În ceea ce mă privește și pe mine a fost o creștere pe care nu am simțit-o în anii anteriori. Am avut dorința clientelor de a cumpăra de la mine și nu din mall. Și nu doar pe partea vestimentară. Am văzut cafenele care au fost susținute de oameni, restaurante, livrări la domiciliu. Am avut un moment de cumpănă, într-adevăr și m-am speriat.

Ți-a fost frică la începutul pandemiei de ce se va întâmpla cu afacerea ta?

Da. Eram eu speriată și stresată oricum pentru că ieșeam din momentul critic cu divorțul. În 2019 am divorțat în primăvară, în 2020 în primăvară a început nebunia cu pandemia. În tot acest an 2019-2020 au fost la târguri la Cluj, la București, iarăși pe toți designerii ne-au ajutat acest târguri. Erau benefice nu doar pe partea vânzărilor, ci ne făceam vizibili. Aveam cliente care ne vizitau la târguri doar pentru a mai schimba câteva vorbe. Se simțeau bine în piesele noastre și veneau să ne felicite. Chiar am simțit un suport și am avut multe persoane noi care au venit spre mine.

În 2020 la început, am schimbat în martie în 24 de ore tot. Nici băiețelul nu mai mergea la grădiniță, comenzile se anulaseră 100 %. Am început într-o noapte cu un gând, am făcut textul și am publicat a doua zi cum că mă voi ocupa de confecționarea unor măști. O mămică de la grădinița fiului meu m-a întrebat dacă nu aș confecționa niște măști pentru că în spitale se ducea lipsă mult. De atunci, am zis că trebuie să fac asta. Am sunat la atelier, am zis că oprim tot și că nu are rost să facem paltoane și nici rochii și ne apucăm de măști. Căutăm tot bumbacul din atelier, o să aduc tifon și dăm drumul la măști artizanale. Nu au factor de protecție împotriva virusului.

Cât timp ai făcut măști?

Din martie până în iunie. Am oferit câte am putut, am lucrat la capacitate maximă, am avut ajutorul și familiei croitoresei mele. Soțul croitoresei a venit benevol și a făcut măști. A fost un ajutor foarte mare. Am vândut măști după aia, am apărut într-un articol și de acolo au început telefoanele din țară. Așa am stat noi pe linia de plutire.

Când ai simțit că ți-ai ridicat de tot moralul?

Când s-a ridicat starea de urgență am văzut că femeile sunt dornice să poarte produse, dar nu pentru casă. Am început să facem rochii de vară, purtabile, nu de eveniment, deși mai facem la comandă. Au început comenzile pe site, pe facebook, instagram, fără să fac reclamă. Am început iarăși cu paltoanele în toamnă. Clientele erau receptive și cumpărau produse și preferau produse locale. Comandă și românce din alte țări, din Belgia, din Danemarca, din Franța, din Italia.

Cine are acces la brandul tău? Care e categoria de vârstă care predomină? Vin fetele tinere către voi sau preferă magazinele comerciale?

Noi avem prețuri normale, nu sunt prețuri mari. Avem prețuri la care pot avea acces și fete de 20 de ani, și de 30 și de 40 de ani. Cele foarte tinere preferă magazinele, brandurile cunoscute și nu și-au găsit un stil probabil al lor și nu ne-au accesat pe noi. De la 28 de ani sau 30 de ani, femeile se identifică cu noi.

Te simți întregită în prezent? Ești în punctul în care te simți mulțumită?

Eu am nevoie să-mi stabilesc noi proiecte. Și acum vreau să-mi lărgesc gama de produse. Lucrez la niște broșe care vor fi prezente pe toate paltoanele noastre cu semnătura Maison Chouchou. Vreau să fac paltoane brodate deoarece am accesat un startup în 2019. Iarăși am riscat cu acest startup gândindu-mă că nu am să pot, dar în egală măsură că nu există să nu pot. Mi-am zis că atâția oameni au reușit să facă, găsesc și eu alternativa. L-am implementat în august 2020 și acum sunt în continuare pe acest proiect. Am nevoie să-mi stabilesc noi piste de lucru și vreau să continui cu rochii de evenimente, paltoane cât mai elaborate, iar obiectivul următor este Romanian Fashion Week de anul viitor. Pentru anul acesta nu am fost pregătită moral. A fost din scurt.

Ești bine acasă sau ai dori să aterizezi pe viitor în alt oraș?

Mi-e bine în Iași, dar aș ateriza în Cluj. Mi-ar plăcea Cluj. Mă tentează și am așa o feblețe pentru acest oraș. Îmi place ca spirit.

Îți place Cluj pentru a trăi acolo sau pentru a-ți lărgi partea de business?

E un pic delicat. Există mai multe ramuri. Dacă ar fi să mă gândesc eu, Alexandra, mi-ar plăcea să stau în Cluj. Dacă ar fi să mă gândesc ca antreprenor, clar aș vrea să mă extind și la un moment dat voi face lucrul acesta, dar eu ca mamă aleg să rămân în Iași.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO