Amintiri din paradis

Am fost odată în Bali. Povestea asta se petrece pe vremea când Bali nu era o destinaţie  la-ndemână, iar drumul până acolo – cu trei escale şi ore lungi de zbor, cu genunchii la gât şi genunchii vecinului din spate înfipţi în coloana ta – te făcea să simţi depărtarea până în măduva oaselor. Dar, Doamne, odată ajuns… ştiai, simţeai, vedeai că eşti în paradis. Şi nu spun asta numai pentru că în sfârşit îmi puteam întinde braţele fără să-i dau peste nas vecinului de scaun sau pentru că ajunsesem într-un loc în care – vă vine să credeţi? – eram mai înaltă decât majoritatea populaţiei. Nici gând. Eram în paradis pentru că aerul mirosea a scorţişoară şi anason stelat, ca o casetă cu mirodenii pe care bunica o ţinea mereu sub cheie. Eram în paradis pentru că cerul părea atât de aproape că puteai să culegi norii cu mâna, să muşti din ei ca din vată de zahăr. Eram în paradis pentru că pomii erau mai verzi ca verdele, mai mulţi ca multul, mai bogaţi ca bogatul şi plini de rod, pentru că oamenii zâmbeau cu dinţi mai albi ca laptele, pentru că oceanul vorbea cu glas de clopoţei de vânt, pentru că ochii-mi erau nesătui de atâta culoare, iar singurul motiv pentru care mă-nduram să-i las în jos era să nu calc, din neatenţie, ofrandele de orez şi orhidee lăsate oriunde zeilor, în frunze de banan. În Bali pământul e făcut din ţărână şi credinţă.

În restul lumii era ianuarie. În Bali era vară. Purtam o pereche de jeanşi negri şi un tricou, dar şi atât era prea mult. Începusem să mă încing. Abia aşteptam să-mi iau bagajele, să merg la hotel,  să mă dezbrac în costum de baie şi să mă arunc în ocean. Abia aşteptam. Şi aşteptam. Si-am aşteptat degeaba pentru că bagajele mele nu au mai sosit. S-au pierdut pe drum, undeva, prin Europa. După o oră petrecută în birourile aeroportului, cu oameni care îmi zâmbeau cu dinţi mai albi ca laptele, dar se uitau prin mine ca prin sticlă, că nu vorbeau o boabă de engleză, cu transpiraţia curgând pe spinare, picioarele amorţite de drum şi ochii prea sătui de lacrimi, paradisul meu se făcuse zdrenţe. Mi-era foame, şi somn, şi cald, şi ciudă şi dor de lucrurile mele şi voiam acasă.

La hotel m-am trântit în pat, am plâns din toţi rărunchii, până m-am răcorit şi-am adormit.

Dimineaţă m-am trezit devreme. Pe fereastra deschisă pătrundeau triluri de păsări, necunoscute mie, cu freamăt de lăcuste, mireasma aceea divină, amestecul acela perfect de scorţişoară şi anason stelat, de parcă Dumnezeu ar fi copt pe insula asta biscuiţi, şi o lumină caldă, bună, de-nceput. Am coborât la recepţie în papuci şi halat. Bagajele mele nu sosiseră şi nici nu se ştia de urma lor. Aveau să mă anunţe de îndată ce apăreau veşti. Am întrebat de unde-mi pot cumpăra câteva lucruri. Cum magazinele hotelului nu se deschiseseră încă, mi-au sugerat piaţa, la trei străzi depărtare de hotel. N-au îndrăznit să-mi spună că nu am voie să părăsesc hotelul în papuci şi halat.

Vizita aceea în piaţă a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru vacanţa mea şi pentru toate vacanţele ce au urmat. De îmbrăcat nu mi-am cumpărat mare lucru – o pereche de şlapi împletiţi, un costum de baie, două cămăşi-rochii sau rochii-cămăşi şi niscaiva lenjerie – dar am învăţat de la femeile balineze (prin semne, grimase şi multă voie bună) cum să-mi îngrijesc trupul folosind exclusiv produse locale, cum să adaptez şi să improvizez o rutină cosmetică de cinci stele din numai câteva ingrediente. Natura ştie mai bine ce avem nevoie pentru a supravieţui şi ne oferă totul pe tavă. Trebuie doar să deschidem ochii. Pământul, în Bali şi aiurea, e făcut din ţărână şi dragoste.

Iată câteva reţete de frumuseţe învăţate atunci. Le puteţi folosi pe orice insulă exotică, pe orice ţărm de mare sau le puteţi adapta pentru ceea ce vă oferă clima şi natura destinaţiei voastre de vacanţă. Sper să nu vă piardă nimeni bagajul şi să-mi urmaţi sfatul de plăcere. Vacanţa înseamnă relaxare şi bucurie, joacă, aventură şi rupere de rutină, din toate punctele de vedere.

–          Cea mai bună „apă de gură” este uleiul de cocos. Luaţi o bucăţică mică, cât un bob de mazăre, şi dizolvaţi-o în gură. Are efect antibacterian, antiinflamator şi cicatrizant.

–          Uleiul de cocos este ideal pentru protecţie solară (dar trebuie aplicat din jumătate în jumătate de oră), pentru demachiere (se îndepărtează cu prosoape sau dischete înmuiate în apă călduţă) şi pentru îngrijirea părului (se aplică pe toată lungimea firului înainte de spălare, ca o mască, sau doar pe vârfuri, pe părul umed, în loc de ser).

–          Imediat ce ieşiţi din mare sau din piscină clătiţi-vă părul cu apă minerală.  Îşi va recăpăta supleţea şi strălucirea şi va fi uşor de aranjat.

–          Pentru a scăpa de „mahmureala părului” datorată diferenţei de fus orar sau căldurii excesive, stoarceţi o jumătate de lămâie într-un pahar cu apă şi pulverizează amestecul pe păr. Elimină secreţia de sebum şi dă volum părului obosit.

–          Lăsaţi apa de mare sau cea a oceanului să se usuce pe corp. Cu cât rămâne mai multă sare, cu atât mai bine. Apoi, înainte de duş, masaţi corpul cu un prosop aspru şi uscat, prin mişcări circulare. Pielea va rămâne catifelată şi perfect exfoliată.

–          După expunerea la soare, masaţi corpul şi faţa cu gel de aloe vera sau cu extract de papaya. Hidratează şi calmează, stimulând refacerea pielii.

–          Piureul de papaya, bogat în vitamina C şi enzime, redă strălucirea tenului şi are efect anticelulitic. Se aplică pe corp şi pe faţă, ca o mască, se lasă să acţioneze 20 de minute şi se îndepărtează cu apă călduţă.

–          Dacă aţi rămas fără cremă de faţă, folosiţi uleiurile esenţiale ce se găsesc din belşug în pieţele locale. Cu siguranţă veţi găsi specialişti bucuroşi să vă ajute să-l alegeţi pe cel mai potrivit. Se utilizează simplu: îl masaţi pe faţa curată, apoi excesul se înlătură cu un prosop umed.

–          Consumaţi multe sucuri de fructe pentru a vă hidrata, pentru a scăpa de jet-lag şi pentru a stimula regenerarea celulară din interior. Cu cât mai colorate, cu atât mai bine.

–          Sucul de pepene previne balonarea, retenţia de apă şi problemele digestive. Consumaţi-l dimineaţa, pe stomacul gol.

–          Trusa de machiaj? Păi nu ar trebui să-i simţiţi lipsa. Tenul bronzat nu are nevoie de fond de ten, iar buzele se pot colora uşor cu un bob de rodie. În loc de podoabe? Folosiţi flori. Şi-n loc de fard de pleoape, scânteia din privire.

Ca să închei povestea, să nu vă las cu întrebări: bagajele au venit după o săptămână. Făcuseră-nconjurul lumii. Când le-am deschis mi-au părut sărace şi inutile. Natura-mi oferise mult mai mult. Trebuia doar să deschid ochii şi să întind mâna. V-am spus doar că în Bali copacii sunt mai verzi ca verdele şi plini de rod, iar aerul miroase a copilărie. În Bali pământul e făcut din ţărână şi bucurie. Acolo e paradisul. Iar eu am fost acolo. Am fost odată în Bali…   

Citiţi mai multe articole semnate de Lioara Bradu pe lioarabradu.ro