Ana Stoica, antreprenor: „Mă feream să spun că ai mei au firmă, pentru că oamenii se întrebau la ce îmi mai trebuie mie business dacă ai mei au afacere!”

Ana Stoica este antreprenor, face consultanță în business-uri cu profil de curățătorie, după ce a lucrat mai mulți ani în cadrul afacerii părinților ei și chiar a dezvoltat un proiect propriu, Softwash, pe care l-a și închis definitiv în urmă cu un an.

În acest moment, Ana și-a revăzut planurile de antreprenor și a realizat că a doua generație de oameni de business, care ajung să preia și să dezvolte ce au construit părinții lor, se așază pe o paradigmă diferită, fie că este vorba despre modul în care văd munca, banii sau calitatea furnizorilor, fie că este vorba despre modul de a interacționa cu clienții sau cu ceilalți actori de pe piață.

Ești, practic, a doua generație de antreprenori din familie. Te preocupă afacerile legate de curățătorii, după ce părinții tăi au dezvoltat după Revoluție ceva în această direcție. Spune-mi cum vezi tu ideea de business?

Ana Stoica: Cred că acum se schimbă raportarea. Adică, după Revoluție, business-urile se deschideau pentru bani. Asta trebuia să faci. Și acum tot despre bani este, dar mai există o componentă: te mai uiți și la ce impact ai, la ce se întâmplă pe lângă tine. Față de cei care au început un business acum 30 de ani, acum te mai uiți și de jur împrejur, ceea ce atunci nu se făcea. Și mai e despre oameni, despre cum reușești să integrezi generațiile noi, despre ce poți face pentru tine, dar și pentru cei care lucrează alături de tine.

Ai fost vreodată angajată?

Ana Stoica: Am fost angajată la părinții mei și, dacă mă întrebi cum a fost, ți-aș zice că e mai ușor să lucrezi pentru altcineva decât pentru familia ta. Și mă refer la așteptările lor, de pildă.

Eu am lucrat la recepție timp de trei ani și aveam un salariu ca orice alt angajat, ceea ce mi se părea nedrept, pentru că simțeam că dau mai mult decât ceilalți. Eu mai puneam ceva la ștatul de plată: partea emoțională. 

Ce ai învățat de aici?

Ana Stoica: Consecvență este unul dintre lucrurile învățate. Multe concluzii însă am tras după ce am plecat. Dar, iată: am rămas cu o consecvență, mi-am dat seama că am învățat o meserie și m-au învățat ce înseamnă să fiu puternică. Tot auzeam în spatele meu ”fata lu’ șefa”, ceea ce pentru mine era o insultă. Cred că cea mai mare bucurie pentru mine ar fi fost să mă considere una de-ale lor. Așa că am învățat și asta: am învățat să fiu de-a oamenilor.

Multă vreme m-am ferit să spun că ai mei au firmă, pentru că oamenii se întrebau la ce îmi mai trebuie mie business dacă ai mei au afacere. Dar nu e așa!

De ce?

Ana Stoica: Nu a fost simplu să devin antreprenor, dar îmi place să privesc avantajele: nu renunți la fel de ușor ca la alt job, nu te lasă ceilalți din jur să o faci. În plus, mi se pare interesant ca studentul să-și depășească profesorul. Iar aici mă gândesc la mine și la ai mei. Nu zic că am reușit să fac asta, dar vorbesc despre perspectivă.

Mi-aduc aminte că m-am dus la tata, acum mai bine de 8-9 ani, și i-am spus că vreau să fac o firma de training, să formez oameni. Și îi povesteam, spuneam cu patos. Iar el m-a întrebat: „cine crezi că o să apeleze la tine? Sunt oameni cu vechime în business și nu vor avea încredere să îi înveți tu ce să facă!”. M-am simțit demoralizată, m-am gândit că nu mă susține și i-am spus ritos: „o să vezi tu!”. Acum nu mai am nimic de demonstrat; văd generația nouă și nevoia ei de a găsi un loc de muncă, de a se califica, de a putea să învețe și să lucreze undeva.

Te-ai gândit vreodată să preiei afacerea familiei, fără să deschizi tu altceva, iar tu să mai copilărești până va veni momentul ăla? E un plan valid?

Ana Stoica:  Este un model, des întâlnit la noi. Dar la mine cred că s-a activat undeva partea aceea de salvator. Cred că m-am uitat și la abilitățile mele reale, la ce îmi place să fac. Mi-a plăcut mult faptul că toți anii pe care i-am petrecut la firma alor mei m-au ajutat să învăț procesul: am stat trei ani la recepție, doi ani la curățat, un an și ceva la călcat. Știu bine tot fluxul. Am manageriat patru locații, am avut o grămadă de oameni în subordine și, făcând asta, nu mă chinui să demonstrez nimic. Sunt fapte în spate. Mi-a plăcut să învăț și să dau mai departe.

De ce nu ai deschis o spălătorie? De ce training? De ce consultanță de business?

Ana Stoica: Decizia a venit din nevoia pe care am văzut-o la ai mei, dar și din provocările pe care le-am simțit eu când m-am angajat. Nu avea cine să mă învețe și a fost greu, a durat mult. Lupta omului la început e greu de înțeles. Eu sunt aici să îl ajut să depășească asta, să înțeleg și să îl fac să înțeleagă. Și mai pot să setez o așteptare reală din partea antreprenorului în privința producției. Mulți antreprenori nu știu când produce omul pe care îl angajează și vor ca asta să se întâmple acum. Nu e chiar așa.

Ce îi spui omului despre eșec, despre faliment, despre blocaje?

Ana Stoica: Depinde foarte mult de cum arată eșecul în ochii fiecăruia. Eșecul e o variantă de a face lucrurile diferit. Trebuie să înveți din el și să vezi ce poți face mai departe cu resursele pe care le ai.

Tu cum ai învățat asta?

Ana Stoica: Prin multe eșecuri. Lucrez mult cu mine să nu mai văd eșecul ca pe un capăt de drum.

Și cum reușești?

Ana Stoica: Am oameni alături de mine cu care vorbesc, care nu mă lasă să mă plâng. Mi-am creat în timp un grup de oameni din zona de business, ne vedem constant și povestim despre ce obiective avem, despre cum arată, ce provocări sunt.

Cum arată succesul acum?

Ana Stoica: Cred că sunt două modalități prin care îl putem măsura: prin timp liber – cred că banii și succesul se măsoară prin timp liber. Dacă ai timp liber să faci ce vrei, înseamnă că ai succes în zona ta de business. Pentru asta trebuie să ai oameni buni, să ai liniștea că nu ești în pericol, că ești safe la nivel de business, înseamnă că poți să vezi cum va arăta peste 5-10 ani, dar nu înseamnă că trebuie să te îndrepți neapărat înspre încolo. De multe ori e o confuzie între perspectivă, viziune, ce ai vrea și flexibilitatea de care ai nevoie. E bine să știi către ce te îndrepți, dar e bine să ai flexibilitate. Și oameni. Nu știu pe cineva care să fi reușit singur.

Cum te-a schimbat pe tine pandemia?

Ana Stoica: A schimbat proiectul Softwash. Aveam o perspectivă atunci când l-am început, pe care a fost nevoie să o readaptez și să schimb radical ce voiam să fac într-un loc anume. Eu nu am simțit pandemia ca pe o restricție de a ieși din casă. În fiecare zi eram la curățătorie și spălam hainele prietenilor. Am făcut un proiect atunci și mă duceam să le iau de acasă. M-a ajutat că nu am stat.

Mă tot întrebam: dacă ăsta e normalul viitorului, ce fac mai departe? Asta m-a ancorat cel mai tare: dacă de acum înainte așa o să fie, ce fac? Concret, acționabil?

Mă speria faptul că mă uitam pe geam și nu vedeam oameni, mai ales că era un spațiu cu vitrină. Dar am simțit diferit pandemia și, de multe ori, nu am putut să empatizez cu mulți oameni.

Când îți dai seama că ești într-un blocaj care nu e un eșec, dar e un semnal că trebuie să schimbi direcția?

Ana Stoica: Te uiți la opțiuni. Opțiunea mea era să salvez. De fapt, nu salvam businessul, ci pe mine. Am luptat să salvez Softwash, renunțând pentru o vreme la training.

Aveam trei variante: nu închid și merg mai departe, dar renunț la training și lucrez full-time la curățătorie. A doua variantă era să închid și să dau o ”reconfigurare traseu”, că tot acolo voiam să ajung. Și a treia era să găsesc o infuzie de capital pentru a avea un buget alocat să angajez un manager ca el să se ocupe de business și eu să duc mai departe ce voiam să fac. Ultima variantă suna cel mai bine, dar nu a luat punctaj maxim pentru că știu că la nivel de business cu o locație în industria asta nu prea ai ce să faci. Nu produce suficienți bani și ar fi fost un petic pe termen scurt. Nu aș fi putut să merg mai departe.

După analiza tuturor acestor opțiuni, am ales să închidem.

Se simțea eliberator, pentru că îmi dădeam mie o șansă. Se simțea foarte complicat și nesigur din punct de vedere financiar. Dar mă bucur că am luat decizia de a închide.

Știi că iei o decizie bună abia după ce ai luat-o. Plus, trebuie să reținem un lucru: bun și ușor nu sunt sinonime. Pentru mine a fost o decizie grea, dar a fost o decizie bună.

Ce lecții ai luat cu tine după Softwash?

Ana Stoica: Am înțeles că antreprenoriatul e singuratic. Dar am plecat și mi-am spus că îmi doresc ca, prin ceea ce știu eu, să ajung să fiu parte din ceva mai mare. Să nu mai fiu doar eu, ci să învăț să fiu parte din.

Care e diferența dintre antreprenoriat și freelancing?

Ana Stoica: Antreprenoriatul presupune scalare și angajați, dar cred că putem avea proiecte de freelancing și să fim și antreprenori. Freelancingul e când ești o feliuță din ceva. Mai mulți freelanceri pot da naștere unui proiect antreprenorial.

Tu unde ești acum?

Ana Stoica: Mă simt mai mult în zona de antreprenoriat pentru că am mereu perspectiva asta de scalare, adică să formez oameni care să știe să facă ce știu eu, să creez specialiști, să am oameni alături de mine, să am echipă și să fiu o voce în industrie. Dar asta nu exclude posibilitatea de a fi freelancer într-un alt proiect.

Nu te sperie ideea de nișă?

Ana Stoica: Îmi place. Îmi plac oamenii tehnici, îmi plac procesele, tehnologia, chestiile exacte. M-am îndrăgostit de nișă, de industrie pentru că am lucrat mulți ani în ea. Dar și într-o nișă universul este foarte mare.

Hai să ne uităm la industria de întreținere a textilelor: te duci în spitale unde au spălătorii, te duci la nivel de penitenciar, unde au spălătorii și așa mai departe. Iată, vorbim de partea de curățătorie profesională. Dar vorbim și despre servici de spălătorie, instituționalizat. Nu există un lucru care nu poate fi spălat sau curățat. Se vorbește foarte mult despre deșeuri, despre reciclare, dar se vorbește foarte puțin despre mentenanță, despre a îngriji și a întreține lucrurile.

Ce fel de oameni te aștepți să vină la tine, tu fiind consultant de business?

Ana Stoica: Mă uit către două zone: cei care vor să-și deschidă curățătorii, căci piața din România mai are spațiu de extindere, fiind la 60%. Vorbim și de cei care apelează la fonduri, dar și la cei cu finanțare proprie. De multe ori mă uit și la cei care au deja afacerea. Pentru că e o perioadă de tranziție. Mulți care au deschis după Revoluție și au o vârstă, închid pentru că nu au cui să dea. E important să găsești un manager care să se ocupe și proprietarii să primească o cotă parte. Mai există varianta să vândă sau să facă tranziția către copii. Aici, iată, vorbim despre adaptare. Curățătoriile dry-clean folosesc un produs extras din petrol. În multe țări este interzis. Sunt puține țări în care se mai folosește, printre care și la noi. Dar o să se ducă, pentru că este foarte dăunător. Dar să schimbi asta presupune investiții, schimbarea mindset-ului…

Ce cred părinții tăi despre succesiune?

Ana Stoica: Nu i-am întrebat. Eu am bucuria să am niște părinți foarte tineri. Cred că de asta am și avut energia și drive-ul de a merge pe altă zonă. Pentru că le place ce fac ei și vor să facă în continuare. Nu îi văd stând. Mi se părea chiar că eu sunt în plus în afacerea lor. Nu am discutat, dar cred că și-ar fi dorit să rămân. În același timp, se bucură când îmi văd reușitele.